Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [119] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
4. Nu putem în niciun fel să descuiem înțelesul literal al acestei istorisiri a Dumnezeieștii Scripturi. Totuși, putem să percepem semnificația înălțătoare a acestui izvor, care urcă de sub pământ și udă toată fața pământului în întuneric, nevedere și furtună[1]. Este apa umanității, zic eu, care e împotrivitoare față de roua care cade pe lână de sus[2].
Și de vreme ce apa de dedesubt era neroditoare și săracă, iar udarea sa [pe care o aducea] întunecată și rea, pământul rațional nu putea să ivească nimic verde, nici roade, nici iarbă[3]. Căci Dumnezeu nu ploua de sus[4] o ploaie îndurătoare din izvorul veșnic al vieții[5]. Aceasta nu era roua de pe Ermon[6], Hristos, pogorându-Se de la Tatăl[7]. Nu era Semănătorul venit să împrăștie Evanghelia[8]. Nu era omul apostolic[9] venit să lucreze pământul sufletului[10].
Acum, continuă să fii atent, te rog! Dumnezeiasca Scriptură nu a zis: „și nu era niciun om”. Căci omul a venit întru ființă în a șasea zi[11]. Ci: „și omul nu era” care să poată „a lucra” și a înfrumuseța „pământul” sufletului[12]. Căci Omul din cer încă nu venise[13] ca să lucreze și să înfrumusețeze pământul sufletului[14] și ca să smulgă spinii și ciulinii[15], pentru a face pământul roditor[16], făcând roade una treizeci, alta șaizeci și alta o sută[17].
Și de vreme ce Dumnezeu-omul nu a apărut încă să lucreze pământul, iar izvorul de sub pământ, acea putere rea, a curs și a inundat toată fața pământului[18], de aceea, Dumnezeiasca Scriptură îl aduce imediat pe om, o preînchipuire a Omului ceresc. Zice: „Și l-a zidit Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat întru fața sa suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu”[19].
Este ca și cum Scriptura ne învață că, pentru a opri apa puterii potrivnice, se va naște Dumnezeu Cuvântul, [ca] un om născut din pământ, Hristos, o mlădiță plămădită de Dumnezeu și sădită aici de Dumnezeu. Astfel, Unul asemenea [lor] poate să îi adape bine pe cei născuți din pământ: curățind după cum se cuvenea – cei asemenea de către Cel asemenea – ramurile raționale și făcându-le să rodească.
[1] Cf. Fac. 2, 6.
[2] Cf. Ps. 71, 6.
[3] Cf. Fac. 1, 11-12; 2: 5, 9.
[4] Cf. Fac. 2, 5.
[5] Cf. Apoc. 21, 6.
[6] Cf. Ps. 132, 3.
[7] Cf. In. 16, 28.
[8] Cf. Mt. 13, 3 (codex Sinaiticus); Mc. 4, 3; Lc. 8, 5.
[9] Cf. Evr. 3, 1.
[10] Cf. Fac. 2, 5.
[11] Cf. Fac. 1, 26-27.
[12] Cf. Fac. 2, 5.
[13] Cf. In. 3, 31.
[14] Cf. Fac. 2, 5.
[15] Cf. Fac. 3, 18; Mt. 21, 33-36; Mc. 12, 1-12; Lc. 20, 9-19.
[16] Cf. Lc. 8, 8.
[17] Cf. Mc. 4, 8.
[18] Cf. Fac. 2, 5-6.
[19] Fac. 2, 7.