Oricând te văd [3]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Oricând te văd
(noua mea carte de poeme aflată în lucru)
*
Pe când dislocările
satului românesc se numeau
sistematizare,
țăranii erau făcuți cu forța orășeni
fără să aibă mentalitate de oraș.
Erau niște țărani dezrădăcinați,
niște țărani puși în locuri improprii,
care nu știau cum să reacționeze.
După 50-60 de ani de atunci,
acum suntem în faza
în care satul românesc
se rărește,
se mută la Cimitir,
în locul ierbii mereu verde,
iar casele rămân ale nimănui…
Satul românesc moare
pe măsură ce nu putem face nimic…
Pentru că ești nevoit
să te duci după locul de muncă,
după orașul înghesuit și plin de poluare,
ca să trăiești de pe o zi pe alta.
Inima ta e în satul tău,
picioarele tale sunt pe străzile
pe care ești nevoit să le calci.
Aceeași dezrădăcinare în esență,
dar acum voită, aleasă,
o mutare de nevoie.
Pentru ca tu, cel născut la țară,
să nu mai ai niciodată liniștea ta patriarhală,
liniștea ta cea fără de sfârșit.
*
While the dislocations
of the romanian village were called
systematization,
the peasants were forcibly made townspeople
without having a city mentality.
There were some uprooted peasants,
some peasants put in inappropriate places,
who did not know how to react.
After 50-60 years since then,
we are now in the phase
in which the romanian village
thins out,
moves to the Cemetery,
in the place of the grass always green,
and the houses remain nobody’s…
The romanian village is dying
according as we cannot do anything…
Because you must go after the workplace,
after the cramped city and full of pollution,
to live from day to day.
Your heart is in your village,
your feet are on the streets
you have to tread.
The same uprooting in essence,
but now willed, chosen,
a move of necessity.
So that you, the one born in the country,
will never again have your patriarchal peace,
your never-ending peace.