My beloveds[1],
while the Lord went up into the mountain to pray, being alone on the mountain [Mat. 14, 23, BYZ], the Holy Apostles were in the boat of the Church and the sea was „tossed by waves [βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων]” [Mat. 14, 24, BYZ]. Because the prayer means to be alone with God. To be just you and Him in secret, deep, personal talk. But when you are in the world, when you assume the social life, you also assume the waves of the world, the various temptations and hardships of social life. And the hardships and the temptations of life are not to bring you down, but to lift you up, to strengthen you ghostually. Because in the boat of the Church we are strengthened by God through His glory, so that we can face all the hardships of life[2].
The life like an ever-unstable sea. And we, the people, traveling in the boat of salvation, in the Church, and always waiting for God’s help. Because to throw yourself into the waves means to leave His Church, but to remain in the Church means to remain in prayer, to remain in the good hope, in the waiting of the help from God. The wind [ὁ ἄνεμος] was against the Church [Ibidem], but they were all in the ship. Any persecution, any ideology, any law that threatens the human life also threatens the life of the Church. Because the life of the Church is the holy life and the secular ideas have nothing to do with the ideas revealed by God. Those revealed by God are the thinking and life of the Church. And everything that contravenes the will of God has nothing to do with the life of the Church[3].
But for to live churchly, you must remain in the Church, in the boat of salvation. To live holy, you must live in the communion of life and love of the Church. For here you understand that God is the One who stops the winds, all the winds, when He wills and when it is for our benefit. And I wasn’t crushed by the ideology of communism, because then I was living my childhood to the fullest, but now I see the devastating impact that the utilitarianism has in people’s lives. Because people work only for their pleasure and everything that does not mean immediate pleasure seems to them not good[4].
The communism was putting you to work a lot, but it didn’t give you to eat. It held you into a poorly life, in austerity, making you solidary with the majority. The capitalism puts you to work just as much, but puts a lot of utilities in front of you, so you can spend your money immediately. And you struggle to have as much money as possible, so that you can have expenses to match. But the rush for money and pleasures makes us nauseous, because we only think about fleeting things, a dozen things. Forgetting that the great experience of our life is not conquering the world, but conquering our soul. I.e. our sanctification. Because, if we sanctify ourselves, we gain the whole world, while, if we satanize ourselves all the time, we lose ourselves forever[5].
„[At] the 4th watch of the night [Τετάρτῃ φυλακῇ τῆς νυκτὸς]” [Mat. 14, 25, BYZ] the Lord has come! He came towards morning, because the night watches were 4, of 3 hours each, between 18 and 6 in the morning[6]. And He came in the morning for the Holy Apostles to fight the waves of life. And the temptations, in our live, have precisely this role: to see our inner state, to make us aware of our love for God. For if you truly love God, then you will fight with the temptations all your life. Because you know that they are the death of you[7].
The Lord came to them „walking on the sea [περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης]” [Ibidem]. Showing that He is above all temptations and sins. But when they saw Him, they were terrified [ἐταράχθησαν] and thought it was a φάντασμα [Mat. 14, 26, BYZ], that it is a phantasm. Because when demons frighten you, they make you see or think you see dangerous illusions. But the Lord did not leave them in their fear, but immediately spoke to them and said: „Take courage [Θαρσεῖτε]! I am [Ἐγώ εἰμι]! Fear not [μὴ φοβεῖσθε]!” [Mat. 14, 27, BYZ]. For He asks us to dare in Him, in His mercy, and not to fear of nothing and no one. Because above all and above all is He, the God of all[8].
Saint Petros asks to come on the waters to Him, to overcome everything for Him [Mat. 14, 28, BYZ]. And the Lord strengthened him to walk on the waters and to come to Him [Mat. 14, 29, BYZ]. Because when we trust in Him, the Lord makes us overcome things that seem impossible for us. But seeing the force of the wind, he was afraid and began to sink [Mat. 14, 30, BYZ]. Because he no longer looked to Him, but to the wind, to the great weight of temptations. And this is our great error of logic: because it seems to us that the difficulties of our life are „greater” than the power of God. And we make this error, because we do not live in the logic of faith. Because the faithful man trusts God completely, i.e. he expects things from Him that completely exceed our expectations[9].
Only that God gives us the things which we need. Which we need to save ourselves. We ask for all kinds of things, but only some really benefit us. And if God does not answer some of our prayers, it is precisely because those things are not good for us. And, with the time, we understand that what God gave us is more important than everything we wanted. Because He gives us what fulfills us, what saves us. And when we accept, in the end, His will, we no longer wait for what we want, but what He wants from us. Because He wants us to sanctify our life[10].
The little believer doubts [Mat. 14, 31, BYZ] because he does not fully trust Him. He sees in the logic of fear and not in that of faith. Because in the logic of fear we sit in the vain worries of the demons, while in the logic of faith we wait from Him for our help and salvation. The communism wanted to take faith out of our hearts, while the capitalism wanted to dilute it. The religious freedom is not our loss in theological and liturgical relativism, but the assumed living of the life of the Church and witnessing to it all. And I am free to sanctify my life and to speak about the life of the Church from its midst, but I am not free to amalgamate various faiths in my life. Because our triune God, in His Church, calls us to assume the faith that He revealed to the Church and which is the salvation of the whole world[11].
I sink if I think in the logic of fear, but I live well if I live in the logic of faith. If I live in the Church, I can have various problems. I can be minimalized for my faith, I can be removed from certain circles of friends because I am a faithful man, I can lose many benefits because I am not an atheist, but a believer, but my life in the Church is what fulfills me. And when I accept the life of the Church and give up the benefits that take me away from it, I choose to live with God and to remain in His boat. And this holy „madness” is not understood by those who do their best to arrive, to climb on the social ladder, because the life of faith is the eternal life and not the rainwater of vain glory[12].
Overnight enriched people think that having money means having everything, while I, the man of faith, believe that having God means having everything. And I, as a man of faith, have money and I use the money, but I don’t expect my happiness from them, but my happiness is Him and His will. Therefore, I work not to have money in the first place, but to have His glory in me always. Money comes as a result of my work, but I live ascetically and work to be ghostually alive. For if you are ghostually alive, you are truly alive. Whereas, if you stick to money like seat gum, you have no real fulfillment, because our fulfillment is God and the eternal life with Him[13].
And when the Lord ascended with Saint Petros into the boat, then „the wind ceased [ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος]” [Mat. 14, 32, BYZ]. Because only when we are with Him do all the contrary winds cease. When we are with Him we can bear them all, because He is our strength and our joy. Because we can also rejoice in troubles and in sorrows and in temptations and in great pains, because we rejoice ghostually. And we rejoice in a holy way, because is with us the Father, the Son and the Holy Spirit, the God of our salvation, the One who strengthens us in everything[14].
Ideo, dilectis filiis spiritualibus meis, Ecclesia est locus fidei tutum. Ubi est Pater et Filius et Spiritus Sanctus, ubi est Deus trinus noster, ibi est et pax nostra. Venti tentationum nos occidere non possunt, quia Ipse est virtus nostra. And if He is our strength, then we must fill ourselves with faith in Him, with faith that fulfills us eternally! Amin![15].
[1] Started at 9.02, in day of friday, on august 9, 2024. Sun, 24 degrees, without wind.
[2] pe când Domnul S-a suit întru munte ca să se roage, fiind singur pe munte [Mt. 14, 23, BYZ], Sfinții Apostoli erau în corabia Bisericii și marea era „bătută de valuri [βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων]” [Mt. 14, 24, BYZ]. Pentru că rugăciunea înseamnă a fi singur cu Dumnezeu. A fi doar tu și El în vorbire tainică, adâncă, personală. Dar când ești în lume, când îți asumi viața socială, îți asumi și valurile lumii, diversele ispite și greutăți ale vieții sociale. Iar greutățile și ispitele vieții nu sunt pentru a te doborî, ci pentru a te ridica, pentru a te întări duhovnicește. Pentru că în corabia Bisericii noi suntem întăriți de Dumnezeu prin slava Lui, pentru ca să facem față tuturor greutăților vieții.
[3] Viața ca o mare mereu instabilă. Și noi, oamenii, călătorind în barca mântuirii, în Biserică, și așteptând mereu ajutorul lui Dumnezeu. Căci a te arunca în valuri înseamnă a părăsi Biserica Lui, dar a rămâne în Biserică înseamnă a rămâne în rugăciune, a rămâne în nădejdea cea bună, în așteptarea ajutorului de la Dumnezeu. Vântul [ὁ ἄνεμος] era împotriva Bisericii [Ibidem], dar ei erau cu toții în corabie. Orice prigoană, orice ideologie, orice lege care atentează la viața omului, atentează și la viața Bisericii. Pentru că viața Bisericii e viața sfântă și ideile seculare nu au nimic de-a face cu ideile revelate de Dumnezeu. Cele revelate de Dumnezeu sunt gândirea și viața Bisericii. Și tot ce contravine voii lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu viața Bisericii.
[4] Dar pentru a trăi bisericește trebuie să rămâi în Biserică, în corabia mântuirii. Pentru a trăi sfânt trebuie să trăiești în comuniunea de viață și de iubire a Bisericii. Căci aici înțelegi că Dumnezeu e Cel care oprește vânturile, toate vânturile, atunci când El voiește și când e spre folosul nostru. Și n-am fost zdrobit de ideologia comunismului, pentru că atunci îmi trăiam copilăria din plin, dar acum văd impactul devastator pe care îl are utilitarismul în viețile oamenilor. Pentru că oamenii muncesc doar pentru plăcerea lor și tot ce nu înseamnă plăcere imediată li se pare că nu e bun.
[5] Comunismul te punea să muncești mult, dar nu îți dădea să mănânci. Te ținea într-un trai sărăcăcios, în austeritate, făcându-te solidar cu majoritatea. Capitalismul te pune la muncă la fel de mult, dar îți pune în față multe utilități, pentru ca să îți cheltui banii imediat. Și tu te zbați să ai cât mai mulți bani, pentru ca să ai și cheltuieli pe măsură. Numai că goana după bani și după plăceri ne face grețoși, pentru că ne gândim numai la lucruri trecătoare, la lucruri de duzină. Uitând că marea experiență a vieții noastre nu e cucerirea lumii, ci cucerirea sufletului nostru. Adică sfințirea noastră. Pentru că, dacă ne sfințim pe noi înșine dobândim întreaga lume, pe când, dacă ne satanizăm tot timpul, ne pierdem pentru veșnicie.
[6] Cf. Gingrich Greek Lexicon, 6.813 (4), apud BW 10.
[7] „[La] a 4-a strajă a nopții [Τετάρτῃ φυλακῇ τῆς νυκτὸς]” [Mt. 14, 25, BYZ] a venit Domnul! A venit spre dimineață, pentru că străjile nopții erau 4, de câte 3 ore fiecare, între ora 18 și 6 dimineața. Și a venit de dimineață pentru ca Sfinții Apostoli să se lupte cu valurile vieții. Iar ispitele, în viața noastră, au tocmai acest rol: de a ne vedea starea noastră interioară, de a conștientiza iubirea noastră pentru Dumnezeu. Căci, dacă Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, atunci vei lupta cu ispitele toată viața ta. Pentru că știi că ele sunt moartea ta.
[8] Domnul a venit la ei „umblând pe mare [περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης]” [Ibidem]. Arătând că El e deasupra tuturor ispitelor și păcatelor. Dar când L-au văzut, ei au fost înspăimântați [ἐταράχθησαν] și au crezut că este o φάντασμα [Mt. 14, 26, BYZ], că este o fantasmă. Pentru că atunci când te înspăimântă demonii, ei fac să vezi sau să crezi că vezi năluciri periculoase. Dar Domnul nu i-a lăsat în frica lor, ci le-a vorbit imediat și le-a spus: „Îndrăzniți [Θαρσεῖτε]! Eu sunt [Ἐγώ εἰμι]! Nu vă temeți [μὴ φοβεῖσθε]!” [Mt. 14, 27, BYZ]. Căci El ne cere să îndrăznim întru El, în mila Lui, și să nu ne temem de nimic și de nimeni. Pentru că mai presus de toți și de toate este El, Dumnezeul tuturor.
[9] Sfântul Petros cere să vină pe ape spre El, să depășească toate pentru El [Mt. 14, 28, BYZ]. Iar Domnul l-a întărit să umble pe ape și să vină către El [Mt. 14, 29, BYZ]. Pentru că atunci când ne încredem în El, Domnul ne face să depășim lucruri care par imposibile pentru noi. Dar văzând puterea vântului, el s-a înfricoșat și a început a se scufunda [Mt. 14, 30, BYZ]. Pentru că nu a mai privit spre El, ci spre vânt, spre greutatea cea mare a ispitelor. Și aceasta e marea noastră eroare de logică: pentru că ni se pare că greutățile vieții noastre sunt „mai mari” decât puterea lui Dumnezeu. Și facem această eroare, pentru că nu trăim în logica credinței. Pentru că omul credincios se încrede cu totul în Dumnezeu, adică așteaptă de la El lucruri care întrec cu totul așteptările noastre.
[10] Numai că Dumnezeu ne dăruie lucrurile de care avem nevoie. De care avem nevoie pentru a ne mântui. Noi cerem tot felul de lucruri, dar numai unele ne folosesc cu adevărat. Și dacă Dumnezeu nu răspunde la unele din rugăciunile noastre e tocmai pentru că nu sunt bune pentru noi acele lucruri. Și, cu timpul, înțelegem că ce ne-a dăruit Dumnezeu e mai important decât tot ceea ce ne-am dorit noi. Pentru că El ne dăruie ceea ce ne împlinește, ce ne mântuie. Și când acceptăm, în cele din urmă, voia Lui, nu mai așteptăm ce vrem noi, ci ceea ce vrea El de la noi. Pentru că El dorește să ne sfințim viața noastră.
[11] Puțin credinciosul se îndoiește [Mt. 14, 31, BYZ] pentru că nu are încredere deplină în El. Vede în logica fricii și nu în cea a credinței. Pentru că în logica fricii stăm în grijile deșarte ale demonilor, pe când în logica credinței așteptăm de la El ajutorul și mântuirea noastră. Comunismul a dorit să ne scoată credința din suflet, pe când capitalismul să ne-o dilueze. Libertatea religioasă nu este pierderea noastră în relativism teologic și liturgic, ci trăirea asumată a vieții Bisericii și mărturisirea ei tuturor. Și sunt liber să îmi sfințesc viața mea și să vorbesc despre viața Bisericii din mijlocul ei, dar nu sunt liber să amalgamez diverse credințe în viața mea. Pentru că Dumnezeul nostru treimic, în Biserica Sa, ne cheamă să ne asumăm credința pe care El a revelat-o Bisericii și care e mântuirea întregii lumi.
[12] Mă scufund dacă gândesc în logica fricii, dar trăiesc bine dacă trăiesc în logica credinței. Dacă trăiesc în Biserică pot să am diverse probleme. Pot să fiu minimalizat pentru credința mea, pot fi scos din anumite cercuri de prieteni pentru că sunt un om credincios, pot să pierd multe beneficii pentru că nu sunt ateu, ci credincios, dar viața mea în Biserică e cea care mă împlinește. Și când eu accept viața Bisericii și renunț la beneficiile care mă îndepărtează de ea, eu aleg să trăiesc cu Dumnezeu și să rămân în corabia Lui. Și această „nebunie” sfântă nu e înțeleasă de cei care fac tot posibilul să parvină, să urce pe scara socială, pentru că viața credinței e viața veșnică și nu apa de ploaie a slavei deșarte.
[13] Îmbogățiții peste noapte cred că a avea bani înseamnă a avea totul, pe când eu, omul credincios, consider că a-L avea pe Dumnezeu înseamnă a avea totul. Și eu, ca om al credinței, am bani și utilizez banii, dar nu aștept de la ei fericirea mea, ci fericirea mea e El și voia Lui. De aceea, eu muncesc nu pentru ca să am bani în primul rând, ci pentru ca să am slava Lui în mine mereu. Banii vin ca urmare a muncii mele, dar eu trăiesc ascetic și muncesc pentru ca să fiu viu duhovnicește. Căci dacă ești viu duhovnicește, ești viu cu adevărat. Pe când, dacă te lipești de bani ca guma de scaun, nu ai nicio împlinire reală, pentru că împlinirea noastră e Dumnezeu și viața veșnică cu El.
[14] Și când Domnul a urcat cu Sfântul Petros în corabie, atunci „a încetat vântul [ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος]” [Mt. 14, 32, BYZ]. Pentru că numai când suntem cu El încetează toate vânturile potrivnice. Când suntem cu El le putem purta pe toate, pentru că El e întărirea și bucuria noastră. Fiindcă ne putem bucura și în necazuri și în tristeți și în ispite și în dureri mari, pentru că ne bucurăm duhovnicește. Și ne bucurăm în mod sfânt, pentru că este cu noi Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeul mântuirii noastre, Cel care ne întărește pe noi în toate.
[15] Prin urmare, iubiții mei fii duhovnicești, Biserica este locul sigur al credinței. Unde e Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, unde e Dumnezeul nostru treimic, acolo e și liniștea noastră. Vânturile ispitelor nu ne pot omorî, pentru că El Însuși e întărirea noastră. Și dacă El este întărirea noastră, atunci trebuie să ne umplem de credința în El, de credința care ne împlinește veșnic! Amin!
