Zi: 28 august 2024

My beloveds[1],

the great temptation of my youth was the struggle between geniality and holiness. With God’s grace I came to self-consciousness from a very early age, seeing what I am able to do in the field of literature and art. I realized that I have all my writing and all my art in me and that I only must do one thing: write, paint, sculpt all day, because I can do them all. And that’s what I did: I created enormously, I exhausted myself enormously, but I began to bring to light my absolute uniqueness, my geniality, through everything I created[2].

Only that I came to the creative experience of my uniqueness as a disciple of Saint Ilie the seer of God, with whom I began my hesychast life. And, through his holy prayers, I had the first divine visions of my life. And the divine sights are not our conquests, but are His great gifts to us, the unworthy. A man of genius is a man who feels that he can and does absolutely unique things, because they are unique personal creations. The real hesychastic life of the orthodox begins with the first ecstatic vision, because the first ecstatic vision is the beginning of the continuous feeling of the glory of God in yourself. And because I was 18 years old and had begun to experience the continuous feeling of God’s glory within myself, the demons pounced on  me into a certain day, greatly potentiating my geniality, but in a negative way, through a demonic deception that I believed as „God’s gift”[3].

Thus, in addition to my brilliant creation, the demons made me an even more formidable writer and artist, keeping me in their net for about 4 years. On the one hand, I was reading theology and praying hesychastically, but, on the other hand, I was daring all kinds of terrible things, all kinds of blasphemies and vices. And when I lost the feeling of God’s glory, the light of my life, then I lived the most terrible loneliness and the life with the demons. I was in condition to create superb things, but I was alone, I was decayed. And Saint Ilie did not rebuke me, did not say a word about my condition, he acted as if nothing had happened, because he knew the good that would come from this fall in my life. But other faithful people and ghostual Fathers saw my fall and rebuked me to my correction. And then I made the decision to give up my literary life and my art, to dedicate myself to theology and the hesychastic life and, above all, to repentance for my many and grievous sins[4].

And after a great repentance and return to life with God, I returned to feeling the glory of God in myself and enjoyed of many divine feelings, enlightenments and visions. Therefore, I lived my geniality under its pure, divine aspect, as a gift from God, but also under its demonic aspect, making my creative power a synagogue of demons. And by this I also understood the valuable creations of men of genius, but also their prostitution, when they begin to serve demons and the passions of all kinds. And when I gave up my writing and my art, I gave it up to live as a hesychast, to fill myself with theology and ascesis, to fulfill myself in the life with God, in the life of holiness[5].

Saint Ilie, my ghostual Father, fell asleep when 10 years of apprenticeship with him were completed. My repentance had matured, God was calling me through great signs to the Divine Priesthood in spite of my sins. His forgiveness was the most shattering lesson of love for me. When I had no hope that He would ever call me to His Priesthood, He did just that: He gave me to see what His good yoke looks like, what the great weight of His Priesthood looks like, and how I must live His Priesthood in divine humility and in holy love[6].

Men of genius know what they can do, and no one can convince them otherwise. The science and the power of creation are in them, they are the gift of God, and they have to work, to put it to work. But men of genius cannot do anything with their minds, by their efforts, to receive the great revelations of God. The divine visions are His gifts to us, just as they were and in the life of Saint Ioannis [Ἰωάννης] the Baptist, our Father. His life was divine, his ascesis was angelic, but his revelations were God’s gift to him, because God revealed Himself to him personally[7].

You can write brilliantly, you can paint brilliantly, you can sculpt brilliantly, because you bring out what is inside of you. You have in yourself what you create, what you put before everyone. But in order to receive the divine experiences, you must make yourself a rational abode of God, so that He may reveal Himself to you. And His revelations are what He decides to bestow upon you, as you continually pray to Him and continually fulfill His will. The genius does what he decides to do. The ghostual man, who receives enlightenments from God like Saint Maximos [Μάξιμος] the Confessor or Saint Simeon [Συμεὼν] the New Theologian, receives them when God wants and as much as He wants. And no one, without God’s enlightenment, can write a single line like His Saints, because God’s enlightenments are recognized by ghostual men, through His glory, and they cannot be falsified[8].

I became a Priest at the age of 28, I wanted to write theology and do patristic translations and write my enlightenments and visions and holy understandings, received from God, but God did not just leave me to that. Because I received the enlightenment to do literature as well as painting further on. And I returned to the question of geniality, to my first status, but now I no longer had the idea that the geniality fights with the holiness, but that they serve God in peace. Because my big problem hadn’t been the writing, but the centering on myself. When you see how rich you are inside, when you see how much you can do, the demonic temptation is to forget the source of your gifts, God. And when you forget Him, you begin to wander. But the hesychast life means the life with Him, His unceasing presence in you through His glory, i.e. a continuous ghostual self-awareness[9].

On short, after giving me His great forgiveness, He gave me His Priesthood, and after giving me His Priesthood, He told me that His previous gifts, that of writing and painting, are also mine and that I have to be responsible for them too. Besides writing theology and translating and commenting on the holy books. And through this I have answered many who accuse me of making my life difficult all day with new and new projects. But they are not my choices, but His enlightenments! And if He wants these things, who am I not to want them? Because His enlightenments are not your choices, they are not according to your understanding, but they are what give us to understand what we have to do next. What we are heading towards[10].

Saint Ioannis the Baptist was enlightened by God to say some true words, but which brought about the cutting off of his head. God knows what He is saying to you in your mind and in your heart, but the consequences of His revelations can be dramatic, they can be deadly for you. And with all of this, millions of His Saints chose to say what God told them, even though they died for their confession. Because they believed, as I do, that God always enlightens us only the truth and that His truth is the most important thing of our life[11].

My literature, now, is as important as my theology, because I can put in both the enlightenments of God in our lives, of everyone. I translate the Holy Scripture, but I also comment on it. But commenting does not mean for me to say what goes through my head, to say what I think, but to write the enlightenments I receive from God for those holy lines. I began to preach now because I received the enlightenment about what to preach. I mean, I don’t have a predicatorial agenda, I don’t aim to imitate one or the other, I don’t have my life plans for God’s Church, but I am waiting for His enlightenments for His Church. Because His enlightenments are for His Church, for His Church now, which must be in peace and not agitated, not hystericized, not apocalypticized[12].

The disciples always seek the advice of their ghostual Father because they must learn to think ghostually and not intellectually. And to learn to think ghostually, you have to kill your mind, your way of thinking, accepting that you know nothing. And, because you know nothing certain, nothing saving, you learn from your Father everything you need to know, i.e. you learn the mind of Hristos. The whole Filocalia [Φιλοκαλία] of the Church is the new thinking, the ghostual one, i.e. the mind of Hristos, our Lord. Therefore, the Saint Ilie the seer of God, handed me the Filocalia as the Scripture of the Church, because it is written ghostually, it is written by God through the enlightenments given to His Saints. And the Saint Dumitru the Theologian gave us Filocalia as our true, ghostual mind, as the mind of God’s Church[13].

Therefore, my beloveds, the problem is not that St. Ioannis the Baptist died away from the eyes of the world by beheading, but the big problem is that we do not have our heads like his head. His head was full of divine visions and enlightenments. His head was ascetic, it was divine. We brag about ideas we read, ideas plagiarized from others, ideas we don’t understand. But man’s true thoughts are those enlightened to him by God. His thoughts are God’s thoughts. And His thoughts are what save us[14].

This church year has also ended! There are two days left of it. But we lived all of them in our heart. Good or bad, they are part of our lives. Because everything we experience changes us internally. A lot of growth in everything! Amin![15].

---

[1] Started at 16.55, in day of saturday, on 17 august 2024. Sun, 38 degrees, wind of 6 km/h.

[2] marea ispită a tinereții mele a fost lupta dintre genialitate și sfințenie. Cu harul lui Dumnezeu am ajuns de foarte devreme la conștiința de sine, văzând de ce sunt în stare în domeniul literaturii și al artei. Mi-am dat seama că am tot scrisul și toată arta mea în mine și că nu trebuie să fac decât un singur lucru: să scriu, să pictez, să sculptez toată ziua, pentru că toate le pot face. Și asta am și făcut: am creat enorm, m-am epuizat enorm, dar am început să scot la lumină unicitatea mea absolută, genialitatea mea, prin tot ceea am creat.

[3] Numai că eu am ajuns la experiența creativă a unicității mele fiind ucenicul Sfântului Ilie văzătorul Dumnezeu, cu care mi-am început viața mea isihastă. Și, prin sfintele sale rugăciuni, am avut primele vederi dumnezeiești ale vieții mele. Și vederile dumnezeiești nu sunt cuceririle noastre, ci sunt darurile Sale cele mari cu noi, nevrednicii. Un om de geniu e un om care simte că poate și face lucruri absolut unice, pentru că sunt creații personale unice. Reala viață isihastă a ortodocșilor începe cu prima vedere extatică, pentru că prima vedere extatică reprezintă începutul simțirii continue a slavei lui Dumnezeu în tine însuți. Și pentru că aveam 18 ani și începusem să trăiesc simțirea continuă a slavei lui Dumnezeu în mine însumi, demonii s-au năpustit peste mine într-o anume zi, potențându-mi cu mult genialitatea mea, dar în mod negativ, printr-o înșelare demonică pe care eu am crezut-o ca fiind „darul lui Dumnezeu”.

Astfel, pe lângă creația mea genială, demonii m-au făcut un scriitor și un artist și mai redutabil, ținându-mă în plasa lor vreo 4 ani. Pe de o parte, eu citeam teologie și mă rugam isihast, dar, pe de altă parte, îndrăzneam tot felul de lucruri groaznice, tot felul de hule și de vicii. Și când am pierdut simțirea slavei lui Dumnezeu, lumina vieții mele, atunci am trăit cea mai groaznică singurătate și viața cu demonii. Eram în stare să creez lucruri superbe, dar eu eram singur, eram decăzut. Și Sfântul Ilie nu m-a mustrat, nu mi-a spus niciun cuvânt despre starea mea, s-a comportat ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că știa binele care va veni din această cădere în viața mea. Dar alți oameni credincioși și Părinți duhovnicești au văzut căderea mea și m-au mustrat spre îndreptarea mea. Și atunci am luat decizia de a renunța la viața mea literară și la arta mea, pentru a mă dedica teologiei și vieții isihaste și, mai întâi de toate, pocăinței pentru păcatele mele cele multe și grele[4].

[5] Și după o mare pocăință și întoarcere la viața cu Dumnezeu, m-am întors la simțirea slavei lui Dumnezeu în mine însumi și m-am bucurat de multe simțiri, luminări și vederi dumnezeiești. De aceea, mi-am trăit genialitatea sub aspectul ei curat, dumnezeiesc, ca dar de la Dumnezeu, dar și sub aspectul ei demonic, făcând din puterea mea de creație o sinagogă a demonilor. Și prin asta am înțeles și creațiile valorice ale oamenilor de geniu, dar și prostituarea lor, când încep să slujească demonilor și patimilor de tot felul. Și când am renunțat la scrisul și la arta mea, am renunțat pentru ca să trăiesc isihast, pentru ca să mă umplu de teologie și de asceză, pentru ca să mă împlinesc în viața cu Dumnezeu, în viața de sfințenie.

[6] Sfântul Ilie, Părintele meu, a adormit când s-au împlinit 10 ani de ucenicie față de el. Pocăința mea se maturizase, Dumnezeu mă chema prin mari semne la Dumnezeiasca Preoție în ciuda păcatelor mele. Iertarea Lui a fost cea mai zdrobitoare lecție de iubire pentru mine. Când nu mai aveam nicio nădejde că El mă va mai chema vreodată la Preoția Sa, tocmai asta a făcut: mi-a dat să văd cum arată jugul Lui cel bun, cum arată greutatea cea mare a Preoției Sale și cum trebuie să trăiesc Preoția Lui în umilință dumnezeiască și în iubire sfântă.

[7] Oamenii de geniu știu ce pot face și nimeni nu îi poate convinge de contrariu. Știința și puterea creației sunt în ei, sunt darul lui Dumnezeu, iar ei trebuie să muncească, să îl pună în lucru. Însă oamenii de geniu nu pot face nimic cu mintea lor, prin sforțările lor, pentru ca să primească marile revelații ale lui Dumnezeu. Vederile dumnezeiești sunt darurile Lui pentru noi, așa cum au fost și în viața Sfântului Ioannis Botezătorul, Părintele nostru. Viața lui a fost dumnezeiască, asceza lui a fost îngerească, dar revelațiile lui au fost darul lui Dumnezeu pentru el, pentru că Dumnezeu i S-a revelat în mod personal.

[8] Poți scrie genial, poți picta genial, poți sculpta genial, pentru că tu scoți ce ai în tine afară. Tu ai în tine ceea ce creezi, ceea ce pui în fața tuturor. Dar pentru ca să primești experiențe dumnezeiești, tu trebuie să te faci un locaș rațional al lui Dumnezeu, pentru ca El să ți Se reveleze ție. Și revelările Sale sunt ceea ce El decide să îți dăruie, pe când tu te rogi neîncetat Lui și împlinești neîncetat voia Sa. Geniul face ceea ce decide să facă. Omul duhovnicesc, care primește luminări de la Dumnezeu ca Sfântul Maximos Mărturisitorul sau ca Sfântul Simeon Noul Teolog, le primește când voiește Dumnezeu și cât voiește El. Și nimeni, fără luminarea lui Dumnezeu, nu poate scrie niciun rând ca Sfinții Lui, pentru că luminările lui Dumnezeu sunt recunoscute de oamenii duhovnicești, prin slava Lui, și ele nu pot fi falsificate.

[9] Am devenit Preot la 28 de ani, doream să scriu teologie și să fac traduceri patristice și să îmi scriu luminările și vederile și înțelegerile sfinte, primite de la Dumnezeu, însă Dumnezeu nu m-a lăsat doar la atât. Pentru că am primit luminarea ca să fac și literatură, cât și pictură pe mai departe. Și m-am întors la problema genialității, la statutul meu prim, însă acum nu mai aveam ideea că genialitatea se luptă cu sfințenia, ci că ele slujesc lui Dumnezeu în pace. Pentru că marea mea problemă nu fusese scrisul, ci centrarea pe mine însumi. Când vezi cât de bogat interior ești, când vezi câte poți să faci, ispita demonică e să uiți de izvorul darurilor tale, de Dumnezeu. Și când uiți de El, începi să rătăcești. Dar viața isihastă înseamnă viața cu El, prezența Lui neîncetată în tine prin slava Lui, adică o continuă conștientizare duhovnicească de sine.

[10] Pe scurt, după ce mi-a dat iertarea Lui cea mare, El mi-a dat Preoția Lui și după ce mi-a dat Preoția Lui, mi-a spus că și darurile Lui de mai înainte, acela de a scrie și de picta sunt tot ale mele și că trebuie să fiu responsabil și de ele. Pe lângă a scrie teologie și a traduce și a comenta cărțile sfinte. Și prin aceasta am răspuns multora care mă acuză că îmi îngreunez toată ziua viața cu noi și noi proiecte. Dar ele nu sunt alegerile mele, ci luminările Lui! Și dacă El voiește aceste lucruri, cine sunt eu să nu le voiesc? Pentru că luminările Lui nu sunt alegerile tale, nu sunt după înțelegerea ta, ci ele sunt cele care ne dau să înțelegem ce trebuie să facem mai departe. Spre ce ne îndreptăm.

[11] Sfântul Ioannis Botezătorul a fost luminat de Dumnezeu să spună niște cuvinte adevărate, dar care i-au adus tăierea capului. Dumnezeu știe ce îți spune în mintea și în intima ta, dar consecințele luminărilor Lui pot fi dramatice, pot fi mortale pentru tine. Și cu toate acestea, milioane de Sfinți ai Lui au ales să spună ce le-a spus lor Dumnezeu, chiar dacă au murit pentru mărturisirea lor. Pentru că ei au crezut, cum cred și eu, că Dumnezeu ne luminează mereu numai adevărul și că adevărul Lui e cel mai important lucru al vieții noastre.

[12] Literatura mea, acum, e la fel de importantă ca teologia mea, pentru că pot să pun în amândouă luminările lui Dumnezeu din viața noastră, a tuturor. Traduc Dumnezeiasca Scriptură, dar și o comentez. Dar a comenta nu înseamnă pentru mine a spune ce îmi trece mie prin cap, a spune ce gândesc eu, ci a scrie luminările pe care le primesc de la Dumnezeu pentru acele rânduri sfinte. Am început să predic acum pentru că am primit luminarea despre ce să predic. Adică nu am o agendă predicatorială, nu urmăresc să imit pe unul sau pe altul, nu am planurile mele de viață pentru Biserica lui Dumnezeu, ci aștept luminările Lui pentru Biserica Sa. Pentru că luminările Lui sunt pentru Biserica Sa, pentru Biserica Sa de acum, care trebuie să fie în pace și nu agitată, nu isterizată, nu apocaliptizată.

[13] Ucenicii cer mereu sfatul Părintelui lor duhovnicesc pentru că trebuie să învețe să gândească duhovnicește și nu intelectual. Și ca să înveți să gândește duhovnicește trebuie să îți omori mintea ta, modul tău de a gândi, acceptând că nu știi nimic. Și, pentru că nu știi nimic sigur, nimic mântuitor, înveți de la Părintele tău tot ce trebuie să știi, adică înveți mintea lui Hristos. Toată Filocalia Bisericii este noua gândire, cea duhovnicească, adică mintea lui Hristos, Domnul nostru. De aceea, Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu mi-a predat Filocalia ca pe Scriptura Bisericii, pentru că ea e scrisă duhovnicește, e scrisă de Dumnezeu prin luminările dăruite Sfinților Lui. Iar Sfântul Dumitru Teologul ne-a dăruit Filocalia ca pe mintea noastră cea adevărată, cea duhovnicească, ca pe mintea Bisericii lui Dumnezeu.

[14] Așadar, iubiții mei, problema nu e că Sfântul Ioannis Botezătorul a murit departe de ochii lumii prin tăierea capului, ci marea problemă e că nu avem capetele noastre aidoma capului său. Capul lui era plin de vederi și luminări dumnezeiești. Capul lui era ascetic, era dumnezeiesc. Noi ne lăudăm cu idei citite, cu idei plagiate de la alții, cu idei pe care nu le înțelegem. Dar adevăratele gânduri ale omului sunt cele luminate lui de Dumnezeu. Gândurile lui sunt gândurile lui Dumnezeu. Și gândurile Lui sunt cele care ne mântuie.

[15] S-a sfârșit și acest an bisericesc! Mai sunt două zile din el. Dar pe toate le-am trăit în inima noastră. Bune sau rele, acestea fac parte din viața noastră. Pentru că tot ceea ce trăim ne schimbă interior. Mult spor în toate! Amin!