Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [121] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
2. Cu aceste cugetări în minte, mare parte a tâlcuitorilor – mai ales cei vechi, cei originali/ dintâi –, s-au ferit a zice că Grădina și cei doi pomi din mijlocul ei – al vieții și al cunoașterii – erau sensibile[1]. În felul acesta, nu erau nevoiți să facă fiarele și dobitoacele părtașe la pomul vieții și la pomul cunoașterii[2]. Căci Dumnezeu nu a deosebit între mâncarea lui Adam și mâncarea făpturilor negânditoare. El le-a dat lor tot pomul care are roade și semințe, ca mâncare în comun[3].
Astfel, ei, în școala lui Climis și în școala tâlcuitorilor originali/ dintru început care au trăit prin vremea lui, au zis că, dacă cele din Paradis și cei doi pomi din mijlocul lui ar fi fost sensibile, atunci cineva ar putea înțelege că fiarele sau târâtoarele erau mai importante decât omul, căci ele nu au fost oprite de la nicio mâncare și de la niciun pom sau rod[4].
Astfel, luând în considerare porunca lui Dumnezeu despre mâncarea comună, care a fost dată deopotrivă omului și animalelor, toți pot să vadă că pomii care au venit întru ființă în ziua a treia și pomii Paradisului nu erau aceiași [de același fel][5].
S-a zis: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[6]. Prin acest cuvânt, „încă”, Scriptura ne arată nouă o a doua creație, a unor pomi mai buni, sau ne arată că astfel de cuvinte sunt o profeție despre pomii cugetători care vor răsări spre sfârșitul timpului în Paradisul Bisericii[7].
3. De vreme ce fragmentul despre Grădină este important, dar greu de tâlcuit – cu adevărat a fost întotdeauna o încercare pentru tâlcuitori – să revedem porunca lui Dumnezeu despre mâncare comună. Și apoi vom continua cercetarea noastră despre Grădină.
Dumnezeu i-a zis lui Adam, după ce l-a făcut: „«Iată, v-am dat vouă toată iarba semănată, semănând sămânța care este deasupra a tot pământul, și tot pomul care are în sine rod de sămânță semănată! [Acestea] vouă va fi [vă vor fi vouă] spre mâncare. Și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor pământului și [la] toată târâtoarea târându-se pe pământ, care are în sine suflet de viață, toată iarba cea verde [le este] spre mâncare». Și a fost așa”[8].
Deci dacă pomii Paradisului și pomul nemuririi și al vieții veșnice și pomul cunoașterii[9] ar fi fost printre acești ceilalți pomi, însuși omul ar fi fost cel mai nenorocit și mai demn de milă. Căci era după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și totuși netrebnic[10], căci el singur era lipsit de Paradis și de cunoaștere și de pomul vieții veșnice[11], în vreme ce până azi șarpele, vipera, scorpionul și câinele se bucură de fiecare rod de pe pământ și din Grădină[12].
Căci [, dacă gândim astfel, asta înseamnă că] animalele n-au plecat niciodată, din vremea în care au venit la Adam în Grădină[13]. Când el a ieșit [din Paradis][14], [înseamnă că] ele au rămas înăuntru. Nu au fost alungate împreună cu el, fiindcă erau fără de păcat.
[1] Cf. Fac. 2, 9.
[2] Cf. Fac. 1, 25.
[3] Cf. 1, 29-30; 2, 9.
[4] Cf. Fac. 2, 16-17.
[5] Cf. Fac. 1, 11-12; 2, 9.
[6] Fac. 2, 9.
[7] Cf. I Petr. 1, 20.
[8] Fac. 1, 29-30 (codex Alexandrinus).
[9] Cf. Fac. 2, 9.
[10] Cf. Fac. 1, 26.
[11] Cf. Fac. 3, 22-24.
[12] Cf. Fac. 1, 29.
[13] Cf. Fac. 2, 19.
[14] Cf. Fac. 3, 23-24.