Lună: august 2024

Oricând te văd [2]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Oricând te văd

(noua mea carte de poeme aflată în lucru)

*

Versurile tale au ceva din tine.
Ele nu sunt oarecare.
Îți amintesc lucruri esențiale,
te poartă ca o adiere lină spre oameni,
ca o făgăduință.
Intri în noi teritorii,
faci pași acolo unde n-ai fost niciodată.
Moda e un var pus peste pictură.
E depărtare de tine.
Ca să fii al tău, trebuie
să fii în versurile tale.
Să fii acolo unde trebuie să fii,
la tine acasă.
*
Your verses have something of you.
They are not just any.
They remind you of essential things,
carry you like a smooth breeze
towards people,
like a promise.
You enter in new territories,
you take steps where
you have never been.
The fashion is a lime over painting.
It’s remoteness from you.
To be your own,
you must be in your verses.
To be where you need to be,
at your home.
*
Oricând te văd, mă bucur.
Știu că ești cu mine,
că sunt în tine la modul deplin,
că sunt viu.
Oricând te văd apare soarele.
Oricând e timp să te văd
pentru ca să mă bucur,
pentru ca să mă îmbrățișezi,
pentru ca să știu că te iubesc.
Pentru că iubirea e mereu
în ochii tăi.
*
Whenever I see you, I’m happy.
I know that you are with me,
that I am in you at the full mode,
that I am alive.
Whenever I see you, appears the sun.
Whenever is time to see you
for me to enjoy,
for you to hug me,
for me to know that I love you.
Because the love is always
in your eyes.

Sermon on the 8th Sunday after Pentecost [2024]

Leave a comment

My beloveds[1],

God multiplies all the good in people, while demons kill us. God gathers people together, in His Church, while the demons try with all their might to scatter them, to take them to heretical, pagan gatherings, to make them unbelievers. Because the real good is experienced by people in His Church and they, the demons, know this well, that’s why they try to take them away from Him. And this is how we understand why there is so much hatred and ironies and lies towards the Church: because here is the life of people, while, far from God, is the eternal Hell[2].

The Lord Iisus Hristos [Ἰησοῦς Χριστός] went out alone in a deserted place [Mat. 14, 13, BYZ]. And the deserted place is the world, the world drained of sins. He came to us from the Trinity, not separating Himself from the Father and the Holy Ghost, He  came to us, in order to make from our wilderness a blooming meadow with many divine virtues. And when the multitudes heard of Him, the multitudes desirous of holy life, they went on foot to Him, leaving their cities. They went ascetically to the knowledge of Him. They went through holy ascesis to the knowledge of Him. Because you have to walk on your own two feet in the life with Him[3].

The faith presupposes the ascesis. The faith is not only reading holy texts, but the fulfilling them in our lives. Therefore, to believe means to live christianly, to live together with God, because all His words become our life. And when the Lord saw that a great multitude of people had come to Him, He had compassion on them and healed their sick [Mat. 14, 14, BYZ]. Because His mercy does good to people, while the wickedness of demons fills them with sadness. And he who prefers the sadness and the bitterness of sins, prefers the Hell. But those who enjoy of God’s goodness and of all holiness, they live with Him unceasingly, because He is their life[4].

„You give them to eat [δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν]!” [Mat. 14, 16, BYZ], the Lord commanded the Apostles! Because the miracle that happened then was about ghostual food and not about physical food. And in His Church, the Apostles and their ghostual successors, will feed the whole world. The loaves and the fishes were multiplied by the Lord, of the Maker of all, but the blessed food passed through the hands of the Disciples, and the Disciples gave it to the multitudes [Mat. 14, 19, BYZ]. For since then and until today, this is how things are fulfilled in His Church: what God sanctifies, the hierarchy of the Church distributes to all the faithful[5].

The Lord „looked to heaven [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανόν], blessed [εὐλόγησεν], broke [κλάσας] and gave to the Disciples the loaves [καὶ ἔδωκεν τοῖς Μαθηταῖς τοὺς ἄρτους],” [Ibidem], which prefigures the Divine Eucharist. He looked up to heaven, because the Bread of life, i.e. He Himself, came down and is coming down from heaven. He blesses, because everything He blesses is full of His holiness. He breaks and divides Himself, He, the eucharistic One, so that all may partake of Him. And if they all eat of Him, then they are filled with His life, because He gives them eternal life[6].

Hristos God, our Life, is the connecting point of all believers. Because we all feed on Him in His Church and we all have Him in us. And if He is the head of the Church, together with the Father and the Holy Ghost, as He is also its foundation, together with the Father and the Holy Ghost, we are the ones led by our triune God in all things of our life, because we are rooted in He through His glory from our sacramental Baptism. We have in us the glory of the Trinity, we live in the Church of His glory, in order to fulfill ourselves in eternal communion with our triune God. Because God is the beginning, the content and the eternal fulfillment of our life[7].

„And they all ate and were satisfied [Καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν]” [Matt. 14, 20, BYZ] by God. He satiated them, as He satisfies us ghostually. Because the true satiety is the communion with the Lord, the eucharistic One, through which we have His eternal life in us. Because He gives Himself to us for food and drink without ceasing, and yet He is whole for all. Because in every part of His Body and Blood He is the whole Hristos. Therefore, the eucharistic communion with the Lord fills us with the desire to be in the unity of the Church and to love the unity of the Church. We love to be with all the Saints from past, present and future in His Church, because we love to be with the Hristos of all. Because if we are in the unity of the Church, then we are filled with His holiness, because the Church of the Apostles is the catholic Church, it is the Church of all, in which everyone must enter[8].

Hristos God did not exclude anyone from His table, because He multiplied the food for all. Because the Divine Eucharist is for everyone. But we deliberately distance ourselves from His table through our sins, we become indifferent to it, because we believe that the sins are our food. But the sins are our death! And until we wake up from the mirage of sin, we cannot understand that the true life is the life with God[9].

My beloveds, the eternal life is the life of the Church and the life of the Church is the glory of our triune God. We are filled with His life by sharing with the Lord and with all the holiness of the Church Services. We, here, live divinely, because we live in the House of God. And here we prepare for the eternal life from His Emperordom, for the most holy life with God[10].

The Divine Eucharist is the paradigm of continuous ghostual growth. He who constantly unites with the Lord, he constantly increases ghostually, because He always teaches His own. And His means the purity, the peace, the joy, the forgiveness, the mercy, the humility, the doing good. We receive all the divine virtues as a gift by sharing with the Lord, if we are full of the ascesis of fulfilling His commandments. Because without Him we can never do anything. Amin![11].

[1] Started at 10.18, in day of thursday, on august 8, 2024. Sun, 26 degrees, wind of 3 km/h.

[2] Dumnezeu înmulțește tot binele în oameni, pe când demonii ne omoară. Dumnezeu adună oamenii la un loc, în Biserica Sa, pe când demonii încearcă cu tot dinadinsul să-i risipească, să-i ducă în adunări eretice, păgâne, să-i facă necredincioși. Pentru că binele real îl trăiesc oamenii în Biserica Lui și ei, demonii, știu bine acest lucru, de aceea încearcă să îi ducă departe de El. Și așa înțelegem de ce atâta ură și ironii și minciuni la adresa Bisericii: pentru că aici e viața oamenilor, pe când, departe de Dumnezeu, e Iadul cel veșnic.

[3] Domnul Iisus Hristos a ieșit de unul singur în loc pustiu [Mt. 14, 13, BYZ]. Și locul pustiu e lumea, lumea secătuită de păcate. El a ieșit la noi din Treime, nedespărțindu-Se de Tatăl și de Duhul Sfânt, a venit la noi, pentru ca să facă din pustiul nostru o pajiște înflorită cu multe virtuți dumnezeiești. Și când mulțimile au auzit despre El, mulțimile doritoare de viață sfântă, au mers pe jos spre El, părăsindu-și cetățile lor [Ibidem]. Au plecat ascetic spre cunoașterea Lui. Au plecat prin asceză sfântă spre cunoașterea Lui. Pentru că trebuie să mergi pe propriile tale picioare în viața cu El.

[4] Credința presupune asceza. Credința nu e doar citire de texte sfinte, ci împlinirea lor în viața noastră. De aceea, a crede înseamnă a trăi creștinește, a trăi împreună cu Dumnezeu, pentru că toate cuvintele Lui devin viața noastră. Și când Domnul a văzut că a venit spre El mulțime multă de oameni, I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor [Mt. 14, 14, BYZ]. Pentru că mila Lui le face bine oamenilor, pe când răutatea demonilor îi umple de tristețe. Și cine preferă tristețea și amărăciunea păcatelor, preferă Iadul. Dar cei care se bucură de bunătatea lui Dumnezeu și de toată sfințenia, aceștia trăiesc cu El neîncetat, pentru că El este viața lor.

[5] „Dați-le voi lor să mănânce [δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν]!” [Mt. 14, 16, BYZ], le-a poruncit Domnul Apostolilor! Pentru că minunea ce s-a petrecut atunci era despre hrana duhovnicească și nu despre cea trupească. Iar în Biserica Lui, Apostolii și urmașii lor duhovnicești, vor da de mâncare întregii lumi. Pâinile și peștii au fost înmulțite de Domnul, de Făcătorul a toate, dar hrana binecuvântată a trecut prin mâinile Ucenicilor și Ucenicii le-a dat-o mulțimilor [Mt. 14, 19, BYZ]. Căci de atunci și până azi așa se împlinesc lucrurile în Biserica Sa: ce sfințește Dumnezeu, pe acelea le împarte ierarhia Bisericii tuturor celor credincioși.

[6] Domnul „a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt și a dat Ucenicilor pâinile [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανόν, εὐλόγησεν, καὶ κλάσας ἔδωκεν τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους” [Ibidem], care prefigurează Dumnezeiasca Euharistie. El a privit spre cer, pentru că Pâinea vieții, adică El Însuși, a coborât și coboară din cer. El binecuvântă, pentru că tot ce binecuvântă este plin de sfințenia Lui. El Se frânge și Se împarte, El, Cel euharistic, pentru ca toți să se împărtășească din El. Și dacă toți mănâncă din El, atunci sunt plini de viața Lui, pentru că El le dă lor viață veșnică.

[7] Hristos Dumnezeu, Viața noastră, e punctul de legătură al tuturor celor credincioși. Pentru că toți ne hrănim cu El în Biserica Lui și toți Îl avem pe El în noi. Iar dacă El e capul Bisericii, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, după cum e și fundamentul ei, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, noi suntem cei conduși de Dumnezeul nostru treimic în toate cele ale vieții noastre, pentru că suntem înrădăcinați întru El prin slava Lui de la Botezul nostru sacramental. Avem în noi slava Treimii, trăim în Biserica slavei Sale, pentru ca să ne împlinim în comuniunea veșnică cu Dumnezeul nostru treimic. Pentru că Dumnezeu e începutul, cuprinsul și împlinirea veșnică a vieții noastre.

[8] „Și au mâncat toți și au fost săturați [Καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν]” [Mt. 14, 20, BYZ] de către Dumnezeu. El i-a săturat pe ei, după cum ne satură și pe noi duhovnicește. Pentru că adevărata săturare e comuniunea cu Domnul, Cel euharistic, prin care avem viața Lui cea veșnică întru noi. Pentru că El ni Se dă pe Sine spre mâncare și spre băutură neîncetat și, cu toate acestea, El e întreg pentru toți. Pentru că în fiecare parte a Trupului și a Sângelui Său El e Hristos întreg. De aceea, împărtășirea cu Domnul ne umple de dorința de a sta în unitatea Bisericii și de a iubi unitatea Bisericii. Iubim să fim cu toți Sfinții din trecut, prezent și viitor în Biserica Lui, pentru că iubim să fim cu Hristosul tuturor. Căci dacă suntem în unitatea Bisericii, atunci ne umplem de sfințenia Lui, căci Biserica Apostolilor e Biserica catolică, e Biserica tuturor, în care toți trebuie să intre.

[9] Hristos Dumnezeu nu a scos pe nimeni de la masa Sa, pentru că a înmulțit mâncarea pentru toți. Pentru că Dumnezeiasca Euharistie e pentru toți. Însă noi ne depărtăm voit de masa Lui prin păcatele noastre, devenim indiferenți față de ea, pentru că credem că păcatele sunt hrana noastră. Dar păcatele sunt moartea noastră! Și până nu ne trezim din mirajul păcatului, nu putem înțelege că adevărata viață este viața cu Dumnezeu.

[10] Iubiții mei, viața veșnică e viața Bisericii și viața Bisericii e slava Dumnezeului nostru treimic. Noi ne umplem de viața Lui împărtășindu-ne cu Domnul și cu toată sfințenia Slujbelor Bisericii. Noi, aici, trăim dumnezeiește, pentru că trăim în Casa lui Dumnezeu. Și aici ne pregătim pentru viața veșnică din Împărăția Lui, pentru viața cea preasfântă cu Dumnezeu.

[11] Dumnezeiasca Euharistie este paradigma sporirii duhovnicești continue. Cine se unește neîncetat cu Domnul, acela sporește neîncetat duhovnicește, pentru că El îl învață mereu pe cele ale Sale. Și cele ale Sale înseamnă curăția, pacea, bucuria, iertarea, milostivirea, smerenia, facerea de bine. Toate virtuțile dumnezeiești le primim în dar împărtășindu-ne cu Domnul, dacă suntem plini de asceza împlinirii poruncilor Sale. Căci fără El nu putem face nimic niciodată. Amin!

Oricând te văd [1]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Oricând te văd

(noua mea carte de poeme aflată în lucru)

*

Când aflu de un nou poet,
eu caut cărțile lui în PDF,
ca și când totul trebuie să fie online,
la prima vedere.
Dar, adesea, foile, cărțile în foaie,
mi-i fac pe poeți departe,
când ei, cu toții,
ar trebui să fie cu mine,
să stăm de vorbă pe îndelete.
De fapt, toate cărțile au nevoie de mine,
de cititorul lor.
Au nevoie să stea la mine în telefon,
în computer,
în inimă.
Oricât de diferiți.
Oricât de părut anacronici.
Stă de vorbă cu fiica ei
despre propria ei naștere.
Știe că a fost dorită.
Așa ar trebui să fie toți copiii:
doriți, așteptați…
Versuri în alte limbi,
ca niște spice de grâu în lanul tău.
Ruperi de ritm, confesiuni,
sentimente brutale.
Căci poemele, toate,
au nevoie de cărțile lor.
Iar toate cărțile de noi,
de cei care le privim
ca pe-o experiență vie.

*
When I find out about a new poet,
I look for his books in PDF,
as if everything must be online,
at first glance.
But, often, the sheets,
the books in the sheet,
make my poets far away,
when they, with all of them,
should be with me,
so that we can talk leisurely.
In fact, all books need me,
their reader.
They need to stay with me
in telephone,
in computer,
in heart.
As different as they are.
As anachronistic as they may seem.
She is talking to her daughter
about her own birth.
She knows she’s been wanted.
This is how all children should be:
to be wanted, expected…
Verses in other languages,
like some ears of wheat in your field.
Breaks in rhythm, confessions,
brutal feelings.
For the poems, all of them,
need of their books.
And all books by us,
by those who see them
as a living experience.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [118] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

3. [Din punct de vedere] literal, Profetul Moisis, aici, ne învață pe noi următoarele. „Aceasta”, zice, „[este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul”, adică în ziua dintâi. „Mai înainte” ca orice fel de verdeață a câmpului „să fie pe pământ” și „mai înainte [ca]” orice fel de iarbă a câmpului „să răsară. Căci Domnul Dumnezeu” încă nu trimisese ploaie „pe pământ”. Pentru că niciun om nu venise întru ființă și nu lucra „pământul, dar izvorul urca din pământ și adăpa toată fața pământului”[1].

Cei care primesc înțelesul literal și numai înțelesul literal, pot să deducă că Dumnezeiasca Scriptură aici minte. Căci nicăieri nu găsim, în prima zi a creației celei de șase zile, mai înainte de verdeață și de vegetație, ca un izvor sau o udare să fie amintite. Nu exista apă sub pământ. Toate apele, prin fire, erau deasupra pământului[2]. Și acolo unde era apă, nu era nici ploaie și nici udare [a pământului prin izvor].

Sau din care pământ a răsărit și a udat pământul de deasupra? Căci acest fragment, de fapt, [înțeles literal,] sugerează [că existau] două pământuri. Zice că „izvorul” a ieșit „din”, de sub „pământ și adăpa toată fața pământului”[3]. Dar dacă încă nu erau niciun fel de roade sau plante sau animale sau păsări sau agricultori și niciun fel de om, ce anume uda acest izvor urcând de dedesubt, de sub pământ? Și dacă el adăpa întreaga față a pământului, la ce a mai fost nevoie de râul ieșind din Edem, ca să ude Paradisul?[4] Nu era și Paradisul tot pe pământ?

Ascultă pasajul următor: „În[tru] început a făcut Dumnezeu cerul și pământul, iar pământul era nevăzut și nefăcut și întunericul [era] deasupra abisului”[5]. Dacă întunericul era deasupra abisului, dacă întunericul era peste toată creația, atunci ce anume era udat în întuneric?

„Și Duhul/ vântul lui Dumnezeu Se purta deasupra apei”[6] – adică vântul [într-o înțelegere literală] alerga repede și agita apele (căci „a se purta” înseamnă „a merge repede”). Dar dacă este astfel, spune-mi cum întreg pământul, care era dedesubt, sub apă, și tăinuit în nevăzut, în ape întunecate și furtunoase – cum era el adăpat de un izvor ieșind din pământ?

[1] Fac. 2, 4-6 (Codex Basel Univ. – Bibl. A. N. III. 13 et versiones Araba et Armeniaca).

[2] Cf. Fac. 1, 2.

[3] Fac. 2, 6.

[4] Cf. Fac. 2, 10.

[5] Fac. 1, 1-2.

[6] Fac. 1, 2.

Sermon at the Dormition of the Teotocos [Θεοτόκος][August 15, 2024]

Leave a comment

My beloveds[1],

the Church of my conversion was the Church of the Dormition of the Mother of God from Scrioaștea, from the village of my childhood. Where I lived until I went to the Theological Seminary. There I served at the pew, I read the books from its library, and I served the first Divine Liturgy as a Priest there, after I sanctified the house from Scrioaștea, I confessed for the first time my Priestess and my grandmother Floarea, after which I made the first Parastasis for my grandfather Marin. For twelve and a half years I served in the Church of the Dormition of the Mother of God from Alexandria, after which, from may 1, 2017, in the Church of the Annunciation of the Mother of God from Lunca, where I am still now. With other words, I served only in the Churches of the Teotocos and she guided me too beautifully all the days of my life. Because our Lady, at any moment of my liturgical life, is with me and strengthens me, fully feeling her maternal help[2].

In Alexandria, where her Holy Icon wept for a long time, I felt her love and attentive care for people. After what, in Bucharest, in one of her Churches, her vivid and wide eyes had pierced me and revealed to me her great love for those who sanctify their lives. As I was entering at Alexandria in the Church, I was feeling the outpouring of grace from the Icon of the Mother of God. It was a continuous outpouring of grace, feeling like I was floating on clouds of grace in her Church. Just therefore, at Alexandria, I grew immensely in feeling her, in her personal participation at our Services. Because we had the vivid feeling that she was with us every moment. Now, at Lunca, her presence is in a different way: a discreet, but deeply internal one. For now she helps me in a wonderful way when I feel hard, when I feel troubled, when I am tired and sick, and her presence at our Services is delicate, is discreet, is uplifting[3].

Of fact, this is the pedagogical way in which she educates me ghostually. Because she teaches me to throw away all care and all sin, to detach myself from all evil, in order to serve God perfectly. The Teotocos, our Lady, cannot bear our sins, but she has mercy on us when we repent. We feel her tender and merciful presence when we repent of our sins before God and ask for her help in our life of repentance. And in her concern for our repentance, we feel that she has nothing to do with the sin. Because she committed no sin in her life, that is precisely why she teaches us the perfect holiness. And when someone teaches you the greatest holiness, then you practically understand that she is the Mostholy of God, the one without sin in her life[4].

I fasted these days with peace and holy joy. I fasted and rejoiced divinely. Because I prayed to the Mother of God and always felt her with me. I felt her joy, her peace, her mercy, her care, her tenderness for all of us. And being full of her gifts, I speak of her to you and pray for you, so that you may rejoice with me. Because the real joy is the joy that makes a person happy in its entirety. And the ghostual joy is the joy that rejoices and heals man in his entirety[5].

Sometimes I go to bed very tired and know that another liturgical day is coming, another day of service, another day of theological service. And I leave myself completely in the hands of the Mother of God. And the next day I wake up like new! As if I had not been tired with the chariot. And this is how the daily miracles of our Lady look like in my life! She always strengthens me, she always heals me, she always enlightens me, she sends me the books I need, she sends me the people I need, she makes the hard ones soft, because our Lady is always happy to make us happy in our life[6].

And today, when we relive the feast of his Dormition, we fully feel what his Akathist says: that into her dormition, our Lady did not leave us[7]. Because she is with us in every moment. For after receiving the news from the Archangel, she divinely prepared for her dormition, she said goodbye to the Apostles and Hierarchs of the Church and lay down on his bed. And after she had prayed for the whole world, the Lord Himself came and took her soul to Himself[8]. And this death, the christian death, in which we go to the Lord, is also our prayer, because we also want the same kind of death[9].

The Mother of God gave two of her garments as alms to two widows[10]. She gave everything she had. We can do the same: we can give them directly or through a testament to those who come after us. For them to pray with love for us. Our Lady said goodbye to the members of the Church. For she died in peace with all. So do we: we must make peace with everyone and ask for the prayer of everyone, of the entire Church, because their prayer is our salvation. Confess and share with the Lord, reconcile with everyone, we must wait for Him to take our soul from our body. Because, into His goodness, we will sleep in peace, with holy joy and the demons will no longer fight with us. Because the Lord, together with His Saints and Angels, takes us to His eternal Emperordom[11].

Her dormition was the healing of many[12]. So that her dormition to be the joy of everyone. Her funeral was divine. Because the Saints on earth served her together with the Holy Powers in the heavens[13]. They buried her body in Ghetsimani [Γεθσημανῆ] and for 3 days they stayed there and guarded it, hearing angelic voices from the tomb[14]. But when Saint Thomas came and wanted to see her body, they no longer found it in the tomb[15]. But towards evening, the Mother of God appeared to them in a vision as living and said to them: „Rejoice, for I am with you all the days!”[16]. And from here on the Church had the testimony that she is alive in heaven and that she prays ceaselessly for us, being with us every moment[17].

The Divine Scripture spoke little and secretly about the Mother of God, while the Saints of the Church highlighted her divine, unique life. Whoever does not know the patristic works dealing with the Life of the Mother of God does not know the true reverence of the Church towards her person. And likewise, whoever does not know the miracles of the Mother of God, those recorded in various books of the Church, does not have the clear understanding of her mercy towards people. Because you must know what was written about her and see her Holy Icons and her Holy Churches and the things left and blessed by her, in order to have a real, living piety, of spiritual son to the Mother of God[18].

But, first of all, the Mother of God must reveal herself in your life. She must enter in your life and you to realize her enlightening presence. For, as you will feel her presence in your life, the greater her holiness will overwhelm you. Because you will always feel that you are impure, that you are small, that you are very sinful, in addition to her great and unique holiness. Your standing before her at prayer will show you who you are not, how far you are from the will of God. And, at the same time, you will feel to repent, to change, to be another, because the Mother of God helps you on all the way to your deification[19].

Therefore, my beloveds, the Mother of God is always with us, because she always prays for our salvation. She is with us, if we are always with her through prayer. For by praying to her, we learn from her to be pious, to be honest, to be good, to be merciful, to be humble. We learn from her to embrace everyone in our heart and pray for everyone[20].

Much joy and peace to all! May the Mostpure Lady be with us always and help us in everything we do! Amin[21]!

[1] Started at 9.20, in day of Tuesday, on 7 august 2024. Sun, 21 degrees, wind of 3 km/h.

[2] Biserica convertirii mele a fost Biserica Adormirea Maicii Domnului din Scrioaștea, din satul copilăriei mele. Unde am trăit până am plecat la Seminarul Teologic. Acolo am slujit la strană, am citit cărțile din biblioteca ei, și prima Dumnezeiască Liturghie ca Preot am slujit-o acolo, după ce am sfințit casa de la Scrioaștea, am spovedit-o pentru prima oară pe Preoteasa mea și pe bunica mea Floarea, după care am făcut primul Parastas pentru bunicul meu Marin. Doisprezece ani și jumătate am slujit în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria, după care, din 1 mai 2017 în Biserica Bunavestire a Maicii Domnului din Lunca, unde sunt și acum. Cu alte cuvinte, am slujit numai în Bisericile Născătoarei de Dumnezeu și ea m-a călăuzit prea frumos în toate zilele vieții mele. Pentru că Stăpâna noastră, în orice moment al vieții mele liturgice, este cu mine și mă întărește, simțind din plin ajutorul ei maternal.

[3] La Alexandria, unde Sfânta ei Icoană a plâns îndelung, am simțit iubirea și grija ei atentă față de oameni. După ce, la București, într-o Biserică a ei, mă străpunseseră ochii ei vii și mari și îmi revelaseră iubirea ei cea mare pentru cei care își sfințesc viața lor. De cum intram la Alexandria în Biserică, simțeam revărsarea de har de la Icoana Maicii lui Dumnezeu. Era o revărsare continuă de har, având sentimentul că plutesc pe nori de har în Biserica ei. Tocmai de aceea, la Alexandria, am crescut imens în simțirea ei, în participarea ei în persoană la Slujbele noastre. Pentru că aveam simțirea vie că e cu noi în fiecare clipă. Acum, la Lunca, prezența ei este în alt fel: una discretă, dar profund interioară. Căci acum mă ajută într-un mod minunat când mă simt greu, când mă simt tulburat, când sunt obosit și bolnav, iar prezența ei la Slujbele noastre e delicată, e discretă, e înălțătoare.

[4] De fapt, acesta e modul pedagogic în care ea mă educă duhovnicește. Pentru că mă învață să lepăd toată grija și tot păcatul, să mă dezlipesc de tot răul, pentru a-I sluji lui Dumnezeu în mod desăvârșit. Născătoarea de Dumnezeu, Stăpâna noastră, nu suportă păcatele noastre, dar ea are milă de noi când ne pocăim. Prezența sa duioasă și milostivă o simțim când ne pocăim de păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu și cerem ajutorul ei în viața noastră de pocăință. Și în grija ei față de pocăința noastră, noi simțim că ea nu are nimic de-a face cu păcatul. Pentru că ea nu a săvârșit păcat în viața ei, tocmai de aceea ne învață pe noi sfințenia desăvârșită. Și când cineva te învață sfințenia cea mai mare, atunci înțelegi în mod practic că este Preasfânta lui Dumnezeu, cea fără păcat în viața ei.

[5] Am postit în aceste zile cu pace și cu bucurie sfântă. Am postit și m-am bucurat dumnezeiește. Pentru că m-am rugat Maicii lui Dumnezeu și am simțit-o mereu cu mine. Am simțit bucuria ei, pacea ei, milostivirea ei, grija ei, duioșia ei pentru noi toți. Și fiind plin de darurile ei, vă vorbesc despre ea și mă rog pentru dumneavoastră, ca să fiți bucuroși împreună cu mine. Pentru că bucuria reală e bucuria care bucură pe om în întregime. Și bucuria duhovnicească e bucuria care bucură și însănătoșește omul în întregimea lui.

[6] Uneori mă culc foarte obosit și știu că urmează o altă zi liturgică, o altă zi de slujire, o altă zi de slujire teologică. Și mă las cu totul în mâinile Maicii lui Dumnezeu. Iar a doua zi mă trezesc ca nou! Ca și când nu aș fi fost obosit cu carul. Și așa arată minunile zilnice ale Stăpânei noastre în viața mea! Mă întărește mereu, mă vindecă mereu, mă luminează mereu, îmi trimite cărțile de care am nevoie, îmi trimite oamenii de care am nevoie, le face line pe cele grele, pentru că Stăpâna noastră se bucură să ne bucure mereu în viața noastră.

[7] Cf. https://doxologia.ro/acatistul-adormirii-maicii-domnului.

[8] Menaion for the month of august, ed. BOR 1929, p. 168-169.

[9] Și azi, când retrăim praznicul Adormirii sale, simțim din plin ce spune Acatistul său: că întru adormirea ei, Stăpâna noastră nu ne-a părăsit pe noi. Pentru că e cu noi în fiecare clipă. Căci după ce a primit vestea de la Arhanghel, s-a pregătit dumnezeiește pentru adormirea sa, și-a luat la revedere de la Apostolii și Ierarhii Bisericii și s-a întins pe patul său. Și după ce s-a rugat pentru întreaga lume, Însuși Domnul a venit și a luat sufletul ei la El. Și această moarte, moartea cea creștinească, în care să mergem la Domnul, e și rugăciunea noastră, pentru că și noi dorim același fel de moarte.

[10] Menaion for the month of august, ed. BOR 1929, p. 168.

[11] Maica lui Dumnezeu a dat de pomană două veșminte ale sale la două femei văduve. Ea a dat tot ce avea. La fel putem face și noi: le putem dărui direct sau prin testament celor de după noi. Pentru ca ei să se roage cu dragoste pentru noi. Stăpâna noastră și-a luat la revedere de la membrii Bisericii. Pentru că a murit în pace cu toți. La fel și noi: trebuie să ne împăcăm cu toți și să cerem rugăciunea tuturor, a întregii Biserici, pentru că rugăciunea lor e mântuirea noastră. Spovediți și împărtășiți cu Domnul, împăcați cu toți, noi trebuie să Îl așteptăm pe El să ne ia sufletul nostru din trup. Pentru că, întru bunătatea Lui, vom adormi în pace, cu bucurie sfântă și demonii nu se vor mai lupta cu noi. Pentru că Domnul, împreună cu Sfinții și Îngerii Lui, ne duce în Împărăția Sa cea veșnică.

[12] Menaion for the month of august, ed. BOR 1929, p. 169.

[13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] Ibidem.

[16] Protos. Nicodim Măndiță, The Life of the Mother of God, Pub. Agapis, Bucharest, 2000, p. 372.

[17] Adormirea ei a fost vindecarea multora. Pentru ca adormirea ei să fie bucuria tuturor. Înmormântarea ei a fost dumnezeiască. Pentru că Sfinții de pe pământ au slujit-o dimpreună cu Sfintele Puteri din ceruri. Au îngropat trupul ei în Ghetsimani și 3 zile au stat acolo și l-au păzit, auzind glasuri îngerești din mormânt. Însă când a venit Sfântul Tomas și a vrut să vadă trupul ei, nu l-au mai găsit în mormânt. Dar, spre seară, Maica lui Dumnezeu li s-a arătat în vedenie ca vie și le-a spus: „Bucurați-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele!”. Și de aici încolo Biserica a avut mărturia că ea e vie în ceruri și că se roagă neîncetat pentru noi, fiind cu noi în fiecare clipă.

[18] Dumnezeiasca Scriptură a vorbit puțin și tainic despre Maica lui Dumnezeu, pe când Sfinții Bisericii au scos în evidență viața ei dumnezeiască, unică. Cine nu cunoaște operele patristice care se ocupă cu Viața Maicii Domnului nu cunoaște adevărata cinstire a Bisericii față de persoana ei. Și, la fel, cine nu cunoaște minunile Maicii Domnului, cele consemnate în diverse cărți ale Bisericii, nu are înțelegerea clară a milei sale față de oameni. Pentru că trebuie să cunoști ce s-a scris despre ea și să vezi Sfintele ei Icoane și Sfintele ei Biserici și lucrurile rămase și binecuvântate de către ea, pentru ca să ai o evlavie reală, vie, de fiu duhovnicesc către Maica lui Dumnezeu.

[19] Dar, în primul rând, trebuie ca Maica lui Dumnezeu să se reveleze în viața ta. Trebuie să intre în viața ta și tu să conștientizezi prezența ei luminătoare. Căci, pe măsură ce vei simți prezența ei în viața ta, pe atât te va copleși sfințenia ei cea prea mare. Pentru că vei simți întotdeauna că ești necurat, că ești mic, că ești foarte păcătos, pe lângă marea și unica ei sfințenie. Starea ta înaintea ei la rugăciune îți va arăta cine nu ești tu, cât de departe ești tu de voia lui Dumnezeu. Și, în același timp, vei simți să te pocăiești, să te schimbi, să fii altul, pentru că Maica lui Dumnezeu te ajută pe tine pe tot drumul îndumnezeirii tale.

[20] Așadar, iubiții mei, Maica lui Dumnezeu e cu noi mereu, pentru că se roagă mereu pentru mântuirea noastră. Ea este cu noi, dacă și noi suntem cu ea mereu prin rugăciune. Căci rugându-ne ei, învățăm de la ea să fim evlavioși, să fim onești, să fim buni, să fim milostivi, să fim smeriți. Învățăm de la ea să îi îmbrățișăm pe toți în inima noastră și să ne rugăm pentru toți.

[21] Multă bucurie și pace tuturor! Preacurata Stăpână să fie cu noi pururea și să ne ajute în tot ceea ce facem! Amin!

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [117] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

IV. 1. Dar să ne întoarcem la pasajele pe care le analizăm. „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul”[1]. Apoi așteaptă puțin și îl vei auzi pe același povestitor, Moisis, zicând – mai degrabă pe Duhul Sfânt care îi grăia lui: „Aceasta [este] cartea nașterii omului, [întru] care zi l-a făcut Dumnezeu pe Adam. După chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, [parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei și i-a binecuvântat pe ei”[2].

Care este diferența între aceste două titluri: cartea cerului și a pământului și cealaltă carte? În cele ce urmează, vom explica deosebirile dintre ele.

Dar mai întâi: cred că este întru totul necesar ca să cugetăm toate în această carte cu următoarele două argumente în minte: cerul arată un chip al lui Hristos, iar pământul arată un chip al Bisericii[3]. Și e nevoie să raportăm la acestea, pe rând, întreaga creație cea de șase zile: apele și abisul[4], lumina[5], buruiana de iarbă și pomii[6], tăria/ firmamentul[7], luminătorii[8], animalele și păsările[9], udarea[10], plantele[11], râurile[12] și toate celelalte. Căci astfel s-a împlinit zisa: toate prin Hristos și întru Hristos s-au făcut[13].

2. Trebuie să luăm aminte cu grijă că, din clipa în care omul a venit întru ființă, după chip[14] – vorbesc despre chip, Adam, preînchipuirea lui Hristos –, Dumnezeu nu a mai creat nimic prin poruncă. El nu a mai poruncit: Să fie aceasta sau aceasta[15]. Ci El, Dumnezeiescul și autonomul Făcător [αὐτουργικῶς καὶ θεουργικῶς], a făcut a doua creație prin El însuși. Și în recapitularea lucrurilor, conform celei de-a doua conceperi, Dumnezeiasca Scriptură, cu putere, adevărat și fără nicio îndoială, ne profețește nouă venirea Sa din cer și prezența pe pământ a lui Dumnezeu Cuvântul.

Scriptura ne învață pe noi că Dumnezeul dumnezeilor se va arăta[16] printre noi pe pământ[17]; și prin mâna și cu puterea Sa, El însuși va face o nouă creație[18]: un cer nou, un pământ nou[19] și un om nou din pământ – om nu din sămânță, și pământ nu din sămânță[20]. Și El va fi îndoit, compus, o dualitate: adică El va fi și Dumnezeu și om.

Dumnezeiasca Scriptură mai înainte ne arată nouă semne ale Lui. Ea dublează istorisirea despre pregătirea creației omului. Și astfel, însăși Dumnezeiasca Scriptură începe și așază temeliile Bisericii lui Hristos, când zice în mod profetic: „Aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului, când [ele] a[u] fost făcut[e], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul și toată verdeața câmpului mai înainte [ca] să răsară. Căci nu a plouat Domnul Dumnezeu pe pământ și omul nu era [pentru] a lucra pământul, dar izvorul urca din pământ și adăpa toată fața pământului. Și l-a zidit Domnul Dumnezeu pe om din țărâna pământului  și a suflat întru fața sa suflare de viață,  și s-a făcut omul întru suflet viu”[21].

În aceste cuvinte de aici sunt multe care nu sunt clare. Întregul fragment de aici este adâncit în întuneric[ul tainei]. Este greu de priceput nu numai înțelesul duhovnicesc, dar și însăși povestirea. De aceea, dacă binevoiești, haide mai întâi să întărim și să luminăm înțelesul literal. Și, după aceea, să ducem cercetarea către înțelegerea duhovnicească, care este ascunsă înăuntru.

[1] Fac. 2, 4.

[2] Fac. 5, 1-2.

[3] Cf. Fac. 1, 1.

[4] Cf. Fac. 1, 2.

[5] Cf. Fac. 1, 3.

[6] Cf. Fac. 1: 12, 29-30.

[7] Cf. Fac. 1, 6.

[8] Cf. Fac. 1, 14.

[9] Cf. Fac. 1, 20.

[10] Cf. Fac. 2, 6-10.

[11] Cf. Fac. 2, 8.

[12] Cf. Fac. 2: 10, 13, 14.

[13] Col. 1, 16; cf. In. 1, 3.

[14] Cf. Fac. 1, 26-27.

[15] Cf. Fac. 1: 3, 6, 14.

[16] Ps. 83, 8.

[17] Bar. 3, 38.

[18] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.

[19] Cf. Is. 65, 17; 66, 22; Apoc. 21, 1.

[20] Cf. Fac. 1: 11-12, 29; 2, 7; Ef. 2, 15; 4, 2.

[21] Fac. 2, 4-7 (Codex Basel Univ. – Bibl. A. N. III. 13 et versiones Araba et Armeniaca).

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [116] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor

3. De vreme ce tu, trudind, cugeți cu râvnă împreună cu noi despre unele ca acestea, nu voi șovăi să arăt, la rând, începuturile pasajelor. Scriptura zice: „Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem, către răsărituri”[1]; „Și încă a răsărit Domnul Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere”[2]; „Și l-a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a zidit”[3]; „Și i-a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicându-i”[4]; „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Nu [este] bine a fi omul singur»”[5]; „Și încă a zidit Dumnezeu din pământ” ființe vii[6]; „și” Domnul Dumnezeu „le-a adus pe ele la Adam”[7]; „Și a pus Domnul Dumnezeu extaz în Adam”[8]; „Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie”[9]; „Și a auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis”[10]; „Și a chemat Domnul Dumnezeu pe Adam”[11]; „Și Domnul Dumnezeu i-a zis lui: «Cine ți-a vestit ție?»”[12]; „Și i-a zis Domnul Dumnezeu femeii: «De ce ai făcut aceasta? »”[13]; „Și i-a zis Domnul Dumnezeu șarpelui: «Că[ci] ai făcut aceasta»”[14]; „Și a făcut Domnul Dumnezeu, lui Adam și femeii sale, hitoane din piele”[15]; „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi»”[16]; „Și l-a trimis pe el Domnul Dumnezeu din Paradisul desfătării [pentru] a lucra pământul din care a fost luat”[17].

Deci ascultă: dumnezeiasca răsuflare, asemenea unei firi dumnezeiești, a intrat în trupul lui Adam cel făcut din pământ[18]; și imediat după aceasta, Scriptura nu L-a mai numit pe Dumnezeu cu un nume simplu. L-a numit într-un mod compus, Domnul și Dumnezeul nostru, ca și cum L-ar fi numit pe Hristos, care este un compus [din două firi]. Este exact așa cum am găsit, după ce am cercetat cu foarte multă grijă textele [biblice] cele mai vechi, autentice și acurate, dintre mai multe ediții: textele [transmise] de către Climis, Irineus, Filon filosoful și compilatorul unei Hexapla adnotate. În conformitate cu acestea, fiind Dumnezeu simplu [, nu și om], El a creat creația cea de șase zile. Dar după aceasta, devenind un compus, Domnul și Dumnezeul – care era Dumnezeu și om, Iisus Hristos – a creat noua creație[19].

4. Ascultă cu atenție tainele Dumnezeului celui viu și minunează-te[20]! Când Adam a părăsit Grădina, Dumnezeiasca Scriptură L-a numit imediat pe Stăpân cu un nume simplu și nu compus. Imediat după ieșirea din Paradis, când istoria dumnezeiește insuflată a arătat însărcinarea Evei, a zis: „Și Adam a cunoscut-o pe Eva, pe femeia sa, și [aceasta] l-a zămislit [și] l-a născut pe Cain și a zis: «Am dobândit om de la Dumnezeu»”[21]. Deci de ce, o, iudeule, L-a numit Dumnezeiasca Scriptură pe Dumnezeu cu nume îndoit în Paradis în 17 pasaje la rând[22] – numindu-L Domn și Dumnezeu – și, apoi, imediat după ieșirea omului din Paradis[23], ea L-a numit pe El Dumnezeu, iar nu Domn și Dumnezeu?

A fost așa astfel încât tu să înveți că El este Domnul și Dumnezeul Bisericii înseși. Dar El nu este în același fel de legătură cu cei dinafara Bisericii. El este Dumnezeu – adică Divinitatea – pentru cei dinafară. Dar pentru Biserică, El este atât Dumnezeu cel dumnezeiesc, cât și Domnul care stăpânește peste ea, gândindu-Se la ea, luând-o pe ea de mână și îmbrățișând-o pe ea.

Și dacă, după alungarea din Grădină, Dumnezeiasca Scriptură nu-L numește pe Stăpân ca Domnul Dumnezeu, nu te mira. Va veni o vreme când El va stăpâni și peste cei dinafara Bisericii. Cu adevărat, după cum spune Evanghelia: „și va fi o turmă [și] un păstor”[24], așa cum El însuși a zis.

Încă nu mă întorc de la tâlcuirea mea, pe care am arătat-o mai devreme în provocarea adresată iudeului și la fel și credinciosului invidios care ar putea să se certe împotriva acestei înțelegeri a mea. Sau spune-mi, te rog, prin botnița și zăbala ta, de ce n-a fost Dumnezeu numit Domn și Dumnezeu – ci numai Dumnezeu – mai înainte de venirea răsuflării lui Dumnezeu întru Adam[25]?

[1] Fac. 2, 8.

[2] Fac. 2, 9.

[3] Fac. 2, 15.

[4] Fac. 2, 16.

[5] Fac. 2, 18.

[6] Fac. 2, 19.

[7] Fac. 2, 19.

[8] Fac. 2, 21.

[9] Fac. 2, 22.

[10] Fac. 3, 8.

[11] Fac. 3, 9.

[12] Fac. 3, 11.

[13] Fac. 3, 13.

[14] Fac. 3, 14.

[15] Fac. 3, 21.

[16] Fac. 3, 22.

[17] Fac. 3, 23.

În ediția LXX, în format electronic, pe care o folosim și pe care o traduce Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș (ed. Alfred Rahlfs, Ed. Württembergische Bibelanstalt/ Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935, inclusă în ediția electronică BibleWorks v. 10.), sunt patru situații, din cele menționate mai sus, în care nu apare Domnul Dumnezeu, ca la Sfântul Anastasios, ci doar Dumnezeu sau nu apare deloc ca subiect al enunțului. Ceea ce înseamnă, evident, că Sfântul Anastasios a avut alt text. E posibil și ca această repetiție să fi părut cuiva (copiști?) nenecesară, prea redundantă. Oricum, însă, este clar că există o copleșitoare majoritate a situațiilor în care Creatorul e numit Domnul Dumnezeu, în secțiunea scripturală evidențiată de autor, fiind evidentă deosebirea față de toată prezentarea anterioară a referatului creației.

[18] Cf. Fac. 2, 7.

[19] Cf. II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15.

[20] Cf. I Cor. 4, 1.

[21] Fac. 4, 1.

[22] Cf. Fac. 2, 8 – 3, 23.

[23] Cf. Fac. 3, 23-24.

[24] In. 10, 16.

[25] Cf. Fac. 2, 7.

1 2 3 4 5