Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [122] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
4. Atunci cu siguranță trebuie să cugeți despre Legea lui Dumnezeu într-un mod duhovnicesc. „Legea este duhovnicească”[1], a strigat Pavlos, „căci litera ucide”[2]. Și pentru ca litera să nu ne nimicească, să învățăm deci să discernem cu simțurile noastre duhovnicești (acolo unde este nevoie) textele duhovnicești grăite nouă duhovnicește de către Duhul Sfânt[3]. În aceste texte, în mod deosebit taina despre Grădina Paradisului este mare[4], extraordinară și foarte adâncă.
Dar tu cel care ești al trupului[5], cel care gândești într-un mod trupesc acest fragment despre pomi, roade și mâncare[6], poate poți să îmi explici următoarele. Dumnezeu a hărăzit una și aceeași mâncare pentru toți oamenii și pentru toate animalele și păsările[7]. Zic despre mâncarea care provine din cele vegetale, deopotrivă plante și pomi. Atunci cum se face că foarte multe animale nu sunt vegetariene? Fiind carnivore, ele mănâncă carne.
Și cum este aceasta, că deși Dumnezeu ne-a poruncit nouă să mâncăm rodul fiecărei plante și pom care crește pe pământ[8], El a făcut multe plante și majoritatea [roadelor] pomilor necomestibile pentru oameni și pentru făpturile iraționale – ba chiar toxice și otrăvitoare. Nu numai noi, ci și chiar firea nerațională refuză aceste roade în mod natural. Și totuși sunt mii de astfel de plante și pomi care, prin fire, sunt necomestibile și chiar mortale pentru animalele necugetătoare și pentru noi.
5. Cele despre Grădină se referă la Biserica lui Hristos[9]. Aceasta a fost concluzia primilor tâlcuitori ai Bisericii, care au gândit aceste fragmente într-un mod duhovnicesc. Mai precis, mă refer la Filon filosoful, care a fost contemporan al Apostolilor, marele Papias Ierapolitul, ucenic al Sfântului Ioannis Evanghelistul, Irineus de Lugdunum, Iustinus Filosoful și Mucenicul, Pantenus de Alexandria, Climis, autorul Stromatelor, și de ucenicii lor. Și între acești erau și cei doi Grigorios din Capadocia, care au fost foarte înțelepți în multe lucruri.
Toți aceștia au zis că Paradisul a fost duhovnicesc, pentru următoarele motive. Mai întâi: dacă Adam era nestricăcios la început, este evident că el nu era părtaș la roadele stricăcioase, ieșite din pământ. Căci dacă ar fi fost părtaș la mâncarea sensibilă, atunci e clar că ar fi fost stricăcios. Căci tot ce intră în gură este iarăși dat afară[10]. Și dacă lucrurile erau într-o stare fluidă, atunci, cu certitudine, el era muritor. Și dacă el a fost creat muritor, atunci moartea nu a apărut din cauza neascultării lui[11]. Acesta a fost primul motiv oferit de tâlcuitori.
Al doilea motiv a fost că [, dacă cugetăm astfel, atunci înseamnă că] femeia a rămas în Grădină și nu a părăsit-o[12]. Al treilea motiv a fost că animalele sălbatice au rămas cu ea în Grădină. Al patrulea motiv a fost că hrana dintâi a fost mâncată în comun de către om și animalele necugetătoare[13]. Al cincilea motiv: nu era cu putință pentru o singură persoană să îngrijească o Grădină nemăsurat de întinsă[14], în care mulțimea adăpării ei era împărțită la patru râuri[15].
Și de ce era nevoie ca el să o cultive, dacă, în cea mai mare parte, unul sau doi pomi ar fi fost de ajuns pentru hrănirea lui? Și de ce trebuia ei să o păzească, dacă oamenii[16] sau hoții nu erau acolo de față, iar toate animalele și păsările erau sub stăpânirea lui și ascultându-i cuvântul[17]?
[1] Rom. 7, 14.
[2] II Cor. 3, 6.
[3] Cf. I Cor. 2, 13.
[4] Cf. Ef. 5, 32.
[5] Cf. I Cor. 3, 3.
[6] Cf. Rom. 8, 5.
[7] Cf. Fac. 1: 11-12, 30.
[8] Cf. Fac. 1, 29-30.
[9] Cf. Ef. 5, 31-32.
[10] Cf. Mt. 15, 17.
[11] Cf. Fac. 2, 11; Înț. lui Sal. 1, 13-14; Rom. 5: 12, 19.
[12] Cf. Fac. 3, 23-24.
[13] Cf. Fac. 1, 29-30.
[14] Cf. Fac. 2, 15.
[15] Cf. Fac2, 10.
[16] Alți oameni, în afară de Sfinții Protopărinți.
[17] Cf. Fac. 1, 28.