Twitter pentru azi (vol. 11)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

În 2023 am mai adăugat, cu harul lui Dumnezeu, încă 4.140 de pagini la Catedrala Teologie pentru azi. La această frumoasă și sfântă Catedrală a nevoinței duhovnicești. Și acestea se adaugă la cele 55.986 anterioare, rezultând 60. 126 de pagini. În 2023 am publicat 14 cărți TPA. De aceea, eu am optat pentru calea evanghelică de a valora cărțile. Și nu iau bani pentru ele, ci le dărui! Dar le dărui, pentru că așa mă îmbogățesc inestimabil în Dumnezeu și nu sărăcesc niciodată (p. 11).

Nu pot fi sceptic în domeniul dialogului cu noile generații, pentru că excepțiile sunt regula. Pentru mine nu masa unei generații are ceva de spus, ci acele repere fundamentale ale ei. Care ies, deodată, în văzul  tuturor, prin operele lor, și ne bulversează (p. 11).

Comuniștii au transformat un tiraj din Dumnezeiasca Scriptură în hârtie igienică. Iar oamenii se ștergeau la wc cu numere din Scânteia, ca să nu folosească hârtie cu versete. O papiroasă = un trabuc de la Castro. Ceaușescu îl întreabă dacă a auzit de Goma. Apoi de Iliescu (p. 12).

Oamenii care s-au odihnit astă vară, au fost la fel de ineficienți tot anul. Pentru că nu odihna e de vină, ci lipsa de specializare și de efort (p. 14).

Copiilor le plac beculețele pentru că îi plictisesc. Se uită la ele până le vine foamea și setea. Lucrul important, însă, e acesta: nu doar trupul mănâncă, ci și sufletul. Dacă pe lângă mâncare și băutură le dai și cuvinte de suflet și rugăciune și cântări sfinte, îi hrănești (p. 15).

Miercuri, joi și vineri public primele 3 fragmente din romanul Mângâiere. Un roman în lucru, foarte complex și profund uman. Asta e diferența radicală dintre un scriitor care scrie pentru o editură și un scriitor online, care își publică întreaga operă gratuit: am curajul de a fi prezent oricând în fața publicului meu și de a-l face părtaș gradual la opera mea. Sunt onest oricând cu publicul meu (p. 15).

Pentru mine a scrie concis, abreviat, e un lucru la în- demână, pentru că am cărți întregi de aforisme, dar am scris și poezie în stil japonez, esențializată. De aceea, Twitter nu e pentru ageamii, ci pentru scriitorii profesioniști, care știu să își miniaturizeze marile experiențe (p. 15).

Cele mai bune relații sunt cele în care nu intervine nimeni, care se dezvoltă de la sine. Pentru că martorul fiecărei relații e Dumnezeu. Și dacă ne ascultăm inima, Dumnezeu vorbește inimii noastre despre celălalt și despre noi. Ne învață ce să facem, cum să ne iubim (p. 23).

Demonul fricii e plin de gheață. El vrea să te oprească din munca ta pentru ca să te ocupi cu scenarii dramatice iluzorii (p. 26).

Poți glumi despre prietenie, despre iubire, despre fericire, despre sfințenie doar când nu le ai. Poți glumi despre ceea ce nu te reprezintă. Dar când ceva te reprezintă, atunci nu mai e loc de glumă, pentru că acela e un lucru serios (p. 30).

A călători înseamnă a te împrieteni cu tot ceea ce vezi (p. 37).

Zăpada știe să îți aline ochii. Să te facă să te întorci la tine (p. 39).

A te face cunoscut în adâncul tău e marea enervare a lumii. Pentru că adâncul tău îi pune pe ceilalți în conflict cu conștiința lor. Îi dezavantajează (p. 41).

A fi Preot înseamnă a vedea părintește. Înseamnă a privi nevoile tuturor ca pe ale tale, a te simți una cu păstoriții tăi (p. 44).

M-am trezit dintr-un vis liniștitor și minunat: vedeam tablouri și desene unice, nemaivăzute până acum, fără să mă întreb ale cui sunt. Mă întreb acum, la trezire… (p. 45).

Scopul parabolelor Domnului nu este literalismul, ci viața duhovnicească, interioară. Pentru că El spune una în fapt, dar dorește să înțelegem altceva. Căci El dorește să înțelegem perspectiva interioară a povestirilor Sale pedagogice (p. 52).

Îndrăgostirea nu e, în primul rând, un proces chimic în om, ci un eveniment sufletesc. Când omul se îndrăgostește, el intuiești ceva profund în celălalt. Și îndrăgostirea e o înțelegere interioară luminoasă, e o atingere a harului Său de noi (p. 53).

Am iubit dintotdeauna Jurnalele, confesiunile intime ale marilor oameni. Pentru că ele sunt o sursă imensă de adevăr, de adevărat trăit, de adevăr înțeles personal. Și când mă apropii de un om cu adevărat, mă apropii și de adevărul meu, pentru că semănăm în adâncul nostru (p. 57).

Vorbirea are o finalitate foarte bună: cunoașterea de sine și dorința de a ne schimba mereu înspre și mai bine. De aceea, eu când vorbesc cu omenii scriu, scriu și în ei, cât și în mine, pentru că scriu lucruri spre aducere aminte. Căci ne imprimăm în alții cu chipul nostru (p. 57).

Rugăciunea e timpul nostru cel adevărat. E timpul mărturisirii noastre smerite înaintea lui Dumnezeu. E timpul totalei deșertări înaintea Lui. E timpul binecuvântat al mărturisirii celei mai sincere și mai directe (p. 58).

Omul duhovnicesc simte, iubește, gândește, lucrează ca Dumnezeu, pentru că El îl luminează continuu ce să facă. Și cum Dumnezeu nu e nesimțitor, nu e disprețuitor, nu e indiferent față de oameni, față de viața reală a oamenilor, nici oamenii Lui nu sunt (p. 59).

Our treasure of grace and of thoughts and of good deeds is in our heart. And the heart that the Lord is talking about here is our soul (p. 64).

Când vrei să ștergi din istorie chipul Domnului, al Maicii Sale, al Sfinților și al Îngerilor Lui, tu vrei să ștergi Împărăția lui Dumnezeu din mintea oamenilor. Pentru că Împărăția nu mai are repere, nu mai are concretețe în istorie (p. 66).

Iubirea vie față de Preacurata Stăpână Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și evlavia dumnezeiască față de persoana ei s-au născut în cei care au cunoscut-o în timpul vieții sale: Sfinții Apostoli și cei dimpreună cu ei. Pentru că aceștia au fost martorii vieții ei celei preasfinte (p. 67).

Am intrat într-o Sfântă Biserică pe când eram student și ochii Maicii Domnului, dintr-o Sfântă Icoană a sa, m-au pătruns în adâncul inimii mele. Atunci am simțit, în mod dumnezeiesc, mila și atenția ei față de mine (p. 67).

Pruncul simte, e conștient, e viu, e activ în pântecele maicii sale. Și nu numai atât, ci el poate simți slava lui Dumnezeu încă din pântecele maicii sale. Pentru că viața duhovnicească a omului începe din pântece. Un copil păstrat doar pentru noi, un copil născut și crescut egoist, pentru ca să fie o imagine a noastră, e un copil falsificat, e un copil scos din proiectul lui de împlinire personală. Pentru că fiecare copil trebuie să se împlinească în viața lui cu Dumnezeu (p. 68).

Îi place să strângă Crucea lui în brațe. E un fel de a-l îmbrățișa pe el. Și o face când nu are ochi primprejur. Pentru că orice gest intim e în doi și nu în ochii tuturor (p. 69).

Mai nimeni nu minimalizează medicamentul bun, medicamentul care vindecă,  dar adevăratul medicament al omului, iertarea lui Dumnezeu, e minimalizată frenetic de către slujitorii demonilor, pentru că ea face binele real în viața noastră. Spovedirea continuă a păcatelor noastre și împărtășirea continuă cu Domnul, rugăciunea continuă și nevoința continuă sunt fundamentul vieții noastre duhovnicești (p. 72).

Răspunsurile lui Dumnezeu sunt marea bucurie și împlinire a omului, pentru că Dumnezeu răspunde, prin slava Lui, în adâncul omului și omul receptează la modul abisal vorbirea lui Dumnezeu cu el (p. 74).

Pocăința reală e pocăința căreia îi vorbește Dumnezeu (p. 78).

A fi credincios înseamnă a avea experiența reală a lui Dumnezeu. Și  experiența reală a lui Dumnezeu e să simți slava Lui, să te lumineze slava Lui, să te umple de pocăință și de dor după Dumnezeu (p. 87).

Noi nu avem doar certitudinea învierii Sale, ci avem prezența Sa în noi, care e certitudinea certitudinilor/ We have not only the certainty of His resurrection, but we have His presence in us, which is the certainty of certainties (p. 87).

Adevărata politică are la baza ei teologia, are la baza ei voia lui Dumnezeu, pentru că voia lui Dumnezeu e adevărata viață a oamenilor. Și când trăim și gândim teologic atunci putem acționa și politic, adică în folosul oamenilor (p. 90).

Când nu priveghezi la tine continuu, la ce gânduri sunt în inima ta, pentru ca să le oprești pe cele rele, atunci nu dialoghezi cu Dumnezeu, ci te bălăcești în patimile tale. Pentru că iei de bun orice gând, fie el bun sau rău, și le consideri ca fiind ale tale. Gândurile rele nu sunt ale tale, ci ale demonilor! Și pe ele nu trebuie să le lași să încolțească în tine, pentru că se transformă în monștri. Se transformă în patimile care te subjugă, care îți confiscă libertatea (p. 97).

We cannot have a real dialogue if we do not really respect and love each other. Real feelings speak honestly (p. 98).

Limba română este respirația noastră. E modul în care ne metabolizăm continuu trăirile (p. 101).

Whoever truly repents, he learns to truly love people, to love their salvation, to sacrifice himself for their salvation (p. 103).

This is the apostolic care: the one that is attentive to everyone, because everyone counts in God’s Church (p. 103).

The rush for money and indifference to the faithful emptied the roman catholic and protestant dwellings. But, above all, Churches perish when they are served by people who do not have the glory of God in them and who never think about their salvation and the salvation of people (p. 104).

And His Church, the one, is the preserver of life with God and of saving faith (p. 105).

If we want to know how the Saints of God sanctified themselves, we can read their Lives on centuries, in order to see the same faith and the same service and the same ascesis of the Church (p. 105).

Because the Church of Pentecost considers itself the real successor of the mosaic Church (p. 105).

To minimize a Saint means to minimize God, Who enlightened him in divine things (p. 106).

His holiness is His uncreated and eternal glory, for which Saint Archbishop Grigorios Palamas fought theologically, in order to convey to us the reality of the Living God. Because only the Living God makes us alive and sanctifies us without ceasing (p. 106).

With the gift of God, I got to live a hesychast thanks to Saint Ilie the seer of God, my ghostual Father. For his part, suffering in the communist prisons, he learned the prayer of the heart from the disciples of Saint Pious Arsenie Boca (p. 109).

I was talking with Saint Ilie the seer of God, with my Father, and I felt and saw how the glory of God came out of him and entered me. And we enter an abyssal peace, full of love and holy understandings. Because what God wanted to teach me, He told me through him. I understood that the peace of God is more important than anything else and that this is the true communication between people: the communication in the glory of God (p. 110).

In 2025, 15 Romanian Saints, all men, will be canonized. And the first of them is Saint Dumitru Stăniloae the Theologian, our Father. From him, through divine enlightenment, I received the project of Dogmatics that I am working on (p. 110).

And I write my Dogmatics while translating the Old and New Testaments of the Church from the ancient greek in romanian. And so, I understand how the theological ideas appeared, how they appeared from Scripture at the Holy Fathers, because they studied it as thoroughly as I did (p. 111).

The worry is a theological desertion. Our life is lived by faith and our future lies in the hope in our God. But, if I worry unnecessarily, I no longer live by faith and by hope, but in fear. And if I am full of fear, I am not in the love of God who casts out fear (p. 112).

I believed in Him, because I felt His glory. Because only His glory makes you from fearful fearless and from slave free (p. 113).

The Saints are the living books of God, because they have written His words, in themselves, by their deeds (p. 114).

And Horrat is before the Iordanis [Ἰορδάνης], because the repentance is the continuous updating of our Baptism. And Iordanis means the one who flows down. Because it speaks mysteriously about the glory of God that is always coming down to us (p. 115).

The divine love descends in man when man is cleansed of passions, when he is continuously enlightened and deified (p. 115).

And whoever demonizes himself, demonizes himself because he constantly chooses to sin, while whoever sanctifies himself constantly chooses God’s will. Because holiness is conscious, just as demonization is a conscious life (p. 117).

The hesychast life, the interior life, with this non stop fights: with the attacks of the demons at the gate of our mind and heart. And our fight is with the demons, with those who want to enter us or stick to us and teach us their evil thoughts and feelings (p. 117).

And the hesychast life of the Church is full of peace, because it does not allow the evil thoughts in the heart, but only the glory of God to reign in us (p. 121).

Orice stil poetic am adopta, el are în spate experiența poetului. Ceea ce el vrea să transmită. Și, mai pe înțeles sau mai încifrat, adevărul poetului se scrie, e pus pe pagină, pentru că el se confesează neîncetat nouă. Noi trebuie să citim poezia ca pe o mărturisire a poetului, ca pe o îmbrățișare a noastră, ca pe o declarație de dragoste (p. 122).

When at Bucharest people were dying on the streets shouting Freedom!  and praying, I received His enlightenment: that He is the One who fills them with divine enthusiasm (p. 122).

The Transfiguration of the Lord meant for me the beginning of my transfiguration. Because I then rejected the life at random and began to learn God’s will (p. 123).

In 1977, through an earthquake, God stopped my death. He saved me, because He wanted me. Through earthquake, He stopped the clandestine abortion that was supposed to kill me (p. 123).

And we see His glory ecstatically, we see it in vision, because the physical eyes cannot see the divine ones (p. 124).

And man’s salvation is best seen in the Holy Relics, where every particle of the Saint’s body is ghostualized (p. 125).

Don’t stop your words in you, if you feel like speaking strongly about them! My beloveds, do not overlook the real problems of the world! The problems of the world are for us, they are left in our care, so that through them we can help in a fundamental way (p. 126).

The faith presupposes the ascesis. The faith is not only reading holy texts, but the fulfilling them in our lives (p. 127).

Ubi est Pater et Filius et Spiritus Sanctus, ubi est Deus trinus noster, ibi est et pax nostra (p. 131).

The real hesychastic life of the orthodox begins with the first ecstatic vision, because the first ecstatic vision is the beginning of the continuous feeling of the glory of God in yourself.  The divine visions are His gifts to us, just as they were and in the life of Saint Ioannis [Ἰωάννης] the Baptist, our Father. His life was divine, his ascesis was angelic, but his revelations were God’s gift to him, because God revealed Himself to him personally (p. 133).

I wish you at many years, now, at the beginning of the new churchly year! And God strengthen us in every good thing! Because we must make any beginning with God. With the One who strengthens us in all the days of our life (p. 134).

To change yourself is to change ontologically. To change yourself internally. And this fundamental change is made by the glory of God that flows unceasingly into the Church from God. In our effort to pray and to fast, He fills us with His glory, which changes us internally, which deifies us (p. 135).

Our postmodernity is a religiously indifferent and avid of pleasures generation, which God endures for its salvation. No one can save himself without the mercy of God! His waiting is our salvation. And God waits long for our repentance, because He loves our salvation (p. 136).

Omnis dies est gradum ad caelum (p. 136).

Dio ci insegna ogni giorno cosa fare con la nostra vita (p. 136).