The Sermon at 19 years from the Cheirotonia into Deacon [September 4, 2024]

My beloveds[1],

Hirotonia [Χειροτονία][2] is an immense Mystery, which you live according to your measure, of the one who receives it. And about which you know nothing, in real mode, until when you receive it. Because, from the outside, you don’t understand what happens in the soul and the body of the one who is cheirotoned. But when you live it, then you understand that the glory of God has placed you in front of the Holy Table to serve our triune God[3].

In the morning, when I left for Church, I was with the cassock in my hand, without having ever put it on. I received the blessing of my Bishop to wear it, I experienced the previous Cheirotesias, but I was far from the Holy Table. But when I was cheirotoned Deacon, suddenly, in a wonderful way, rising from the bottom, I felt that I am full of the grace of the Priesthood and that I have the boldness to serve the Lord. That, suddenly, I had another status in the Church, which God, through my cheirotoning Bishop, gave me[4].

For I experienced the Cheirotonia into Deacon as a filling of grace, as a putting into service, as a strengthening for service. The descent of the grace of the Priesthood in me happened immediately, during the Cheirotonia prayers. It came down immediately and I became aware of it in a plenary way. Because since then I have become a different person, with a different status in the Church, placed by God in this service. And the grace of the Divine Priesthood, until today, is the source of life that descends in me from our triune God and strengthens me in everything I do in His Church[5].

Therefore, this Divine Mystery is received in the Church, through the Bishops of the Church, and is lived in the Church. And the Church has its hierarchy made up of Bishops, Priests and Deacons, who serve the Holy Mysteries and the Holy Offices of God. If every Servant of God felt the grace of the Priesthood in him continuously, then he would never fight with the other members of the Church hierarchy or imagine himself without them, because the Church hierarchy it is tripartite left by God. And in all the members of the hierarchy there is the same grace of God, which strengthens them in His service[6].

Just as Baptism is not only a grace received once in infancy, but its grace is continually updated, in the same way, the Cheirotonia is not a grace from the past, but only an ever-present grace, because we continually update it in our service. My Deaconry is also present in my Priesthood, because diaconal service is essential in priestly life. When you comfort people, when you listen to them, when you are useful to them, then you are a diaconal. The embrace of all is diaconal. Because Διάκονος means servant[7]. And he who serves people, he does God’s will in people: he helps them in their salvation[8].

I was a Deacon for 14 days, but I lived my Diaconate intensely. Because I served and prayed from my hierarchical step. I did not exceed my duties, but I lived my Diaconate within its limits of service. When I was ordained a Priest, in the same way, I lived and I live my Priesthood within the limits of its ministry and not believing myself to be anything other than what I am. Therefore, I am horrified by those who exceed the duties of their step. Because it proves they don’t know Whom they serve. For if they had received His glory consciously and lived it in them every day, they would know that God is the God of love and peace [II Cor. 13, 11, BYZ][9].

To really see the Church, you must see it ghostually, from the inside. And to look at it from the inside, you must be filled with the glory of God. Without His glory, you do not see the divine-human institution that is the Church, but only a human institution, led by sinful people. For this reason many see nothing holy in the Church: because they have nothing holy in them either. To see the Church you have to see it with God’s eyes. And to see it divinely, you must see it through His glory. For the Church is full of His glory, because it belongs to Him and not to men. If it had been built by men, the Church would have perished long ago. But because it is God’s, His Church is eternal, because He will make it eternal[10].

Precisely for this reason, the Church cannot be reinvented, it cannot be founded anew. Anyone who talks about reforming the Church is a blasphemer of God. Because the One who changes us incessantly is God, the builder of the Church. We have to change ceaselessly and not His Church! The Church is the framework of our salvation, it is the place of our sanctification. Everything in the Church is for our salvation and to give up any teaching or any Church Service means giving up our salvation. Because in the Church we are born for the Emperordom of God and it is our door to His Emperordom[11].

Therefore, my beloveds, the ecclesiology is not understood from outside the Church, but from within the Church, as a real, active member, full of the glory of God. The temptations of our ecclesial life are the temptations of our salvation, and we understand their meaning in a real way when we advance in the ghostual life. If His glory is in us, we will never think against the Church, because His glory gives us to understand the meaning of every thing from our life and the Church. Therefore, we must seek to be filled with His glory in order to understand His will with us and with His Church and with all creation. For the ghostual life of the Church descends from above in us, from God, and it is His glory, which gives us all to live with God[12].

I was cheirotoned Deacon by Bishop Irineu Popa[13], the actual Metropolitan of Oltenia. He was invited to a Church consecration by Bishop Galaction Stângă, the one who cheirotoned me Priest, and gave him the joy of cheirotoning me. I don’t know how many Bishops there were from the Lord and His Holy Apostles until the Bishop who cheirotoned me a Deacon, but I experienced the reception of the grace of Diaconia, coming from God, through his service, as I experienced the reception of the grace of the Priesthood, coming from God, through the service of Bishop Galaction, my Bishop. The same grace, although there were two Bishops. But to know that you have God’s grace in you, you must see it, feel it, work through it in every day. And when you see God’s grace in you, you see it and in others. And if you see it in all the members of the Church, then you are together with them all and not inwardly distanced from them[14].

A ghostual man does not go beyond the canonical boundaries of the Church, because he does not seek those of God outside the Church. All of salvation is within the Church. The Church of God is the canonical one, it is the one with an uninterrupted history of two millennia. The ecclesial experiments are a battle with God, they are madness from a ghostual point of view. Because the ghostual people want to change only themselves and in no case the Church[15].

At many years everyone and thank you beautifully for all the help you have given me! Amin[16]!

---

[1] Started at 9.08, in day of friday, on 30 august 2024. Partly cloudy sky, 21 degrees, wind of 3 km/h.

[2] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Cheirotonia.

[3] Hirotonia este o Taină imensă, pe care o trăiești pe măsura ta, a celui care o primești. Și despre care nu știi nimic, în mod real, până când n-o primești. Pentru că, din afară, nu înțelegi ce se petrece în sufletul și în trupul celui care este hirotonit. Dar când o trăiești, atunci înțelegi că slava lui Dumnezeu te-a pus pe tine în fața Sfintei Mese pentru ca să slujești Dumnezeului nostru treimic.

[4] Dimineață, când am plecat la Biserică, eram cu reverenda în mână, fără să fi îmbrăcat-o vreodată. Am primit binecuvântarea Episcopului meu să o îmbrac, am trăit Hirotesiile anterioare, dar eram departe de Sfânta Masă. Însă, când am fost hirotonit Diacon, deodată, în mod minunat, ridicându-mă de jos, am simțit că sunt plin de harul Preoției și că am îndrăzneală să Îi slujesc Domnului. Că, deodată, aveam alt statut în Biserică, pe care Dumnezeu, prin Episcopul meu hirotonitor, mi l-a dăruit.

[5] Căci am trăit Hirotonia întru Diacon ca pe o umplere de har, ca pe o punere în slujire, ca pe o întărire spre slujire. Coborârea harului Preoției în mine s-a produs imediat, în timpul rugăciunilor de Hirotonie. S-a coborât imediat și l-am conștientizat într-un mod plenar. Pentru că de atunci am devenit un alt om, cu un alt statut în Biserică, pus de Dumnezeu în această slujire. Și harul Dumnezeieștii Preoții, până azi, e izvorul de viață care coboară în mine din Dumnezeul nostru treimic și mă întărește în tot ceea ce fac în Biserica Sa.

[6] De aceea, Taina aceasta Dumnezeiască se primește în Biserică, prin Episcopii Bisericii și se trăiește în Biserică. Și Biserica are ierarhia ei formată din Episcopi, Preoți și Diaconi, care slujesc Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale lui Dumnezeu. Dacă fiecare Slujitor al lui Dumnezeu ar simți în el harul Preoției în mod continuu, atunci niciodată nu s-ar lupta cu ceilalți membrii ai ierarhiei Bisericii sau nu s-ar închipui fără ei, pentru că ierarhia Bisericii e lăsată de Dumnezeu tripartită. Și în toți membrii ierarhiei e același har al lui Dumnezeu, care îi întărește întru slujirea Lui.

[7] Cf. Friberg Greek Lexicon, 6268, apud BW 10.

[8] Așa cum Botezul nu e doar un har primit cândva în pruncie, ci harul său se reactualizează continuu, tot la fel Hirotonia nu e doar un har din trecut, ci e un har mereu prezent, pentru că îl reactualizăm continuu în slujirea noastră. Diaconia mea este prezentă și în Preoția mea, pentru că slujirea diaconală este esențială în viața preoțească. Când alini oamenii, când îi asculți, când le ești de folos, atunci ești diaconal. Îmbrățișarea tuturor e diaconală. Pentru că Διάκονος înseamnă slujitor. Și cine slujește oamenilor, acela face voia lui Dumnezeu în oameni: îi ajută în mântuirea lor.

[9] Am fost 14 zile Diacon, dar mi-am trăit Diaconatul intens. Pentru că am slujit și m-am rugat din treapta mea ierarhică. Nu mi-am depășit atribuțiile, ci mi-am trăit Diaconatul în limitele lui de slujire. Când am fost hirotonit Preot, la fel, am trăit și îmi trăiesc Preoția mea în limitele ei de slujire și nu crezându-mă altceva decât sunt. De aceea, mă îngrozesc aceia care își depășesc atribuțiile treptei lor. Pentru că demonstrează că nu știu Cui slujesc. Căci dacă ar fi primit slava Lui în mod conștient și ar trăi-o în ei în fiecare zi, ar știi că Dumnezeu e Dumnezeul iubirii și al păcii [II Cor. 13, 11, BYZ].

[10] Ca să privești Biserica cu adevărat, trebuie să o privești duhovnicește, din interior. Și ca să o privești din interior, trebuie să fii plin de slava lui Dumnezeu. Fără slava Lui nu vezi instituția divino-umană care e Biserica, ci doar o instituție umană, condusă de oameni păcătoși. Din această cauză mulți nu văd nimic sfânt în Biserică: pentru că nici ei nu au nimic sfânt în ei. Ca să vezi Biserica trebuie să o vezi cu ochii lui Dumnezeu. Și ca să o vezi dumnezeiește trebuie să o vezi prin slava Lui. Căci Biserica e plină de slava Lui, pentru că e a Lui și nu a oamenilor. Dacă ar fi fost zidită de oameni, Biserica ar fi pierit de mult. Dar pentru că e a lui Dumnezeu, Biserica Lui e veșnică, pentru că El o va înveșnici pe ea.

[11] Tocmai din acest motiv, Biserica nu poate fi reinventată, nu poate fi întemeiată din nou. Oricine vorbește de reformarea Bisericii e un hulitor al lui Dumnezeu. Pentru că Cel ce ne schimbă pe noi neîncetat e Dumnezeu, ziditorul Bisericii. Noi trebuie să ne schimbăm neîncetat și nu Biserica Lui! Biserica e cadrul mântuirii noastre, e locul sfințirii noastre. Tot ce e în Biserică e pentru mântuirea noastră și a renunța la vreo învățătură sau la vreo Slujbă a Bisericii înseamnă a renunța la mântuirea noastră. Pentru că în Biserică ne naștem pentru Împărăția lui Dumnezeu și ea este ușa noastră spre Împărăția Lui.

[12] Așadar, iubiții mei, eclesiologia nu este înțeleasă din afara Bisericii, ci din Biserică, ca membru real, activ, plin de slava lui Dumnezeu. Ispitele vieții noastre eclesiale sunt ispitele mântuirii noastre și le înțelegem rostul în mod real când înaintăm în viața duhovnicească. Dacă slava Lui e în noi nu vom gândi niciodată împotriva Bisericii, pentru că slava Lui ne dă să înțelegem rostul fiecărui lucru din viața noastră și a Bisericii. De aceea, trebuie să căutăm să ne umplem de slava Lui pentru a înțelege voia Lui cu noi și cu Biserica Lui și cu întreaga creație. Căci viața duhovnicească a Bisericii coboară de sus în noi, de la Dumnezeu, și ea e slava Lui, care ne dă să trăim toate cu Dumnezeu.

[13] To be seen: https://ro.orthodoxwiki.org/Irineu_(Popa)_al_Olteniei.

[14] M-a hirotonit Diacon Episcopul Irineu Popa, actualul Mitropolit al Olteniei. Era invitat la o sfințire de Biserică de către Episcopul Galaction Stângă, cel care m-a hirotonit Preot, și i-a dat lui bucuria de a mă hirotoni. Nu știu câți Episcopi au fost de la Domnul și de la Sfinții Lui Apostoli până la Episcopul care m-a hirotonit pe mine Diacon, dar eu am trăit primirea harul Diaconiei, venind de la Dumnezeu, prin slujirea lui, după cum am trăit primirea harului Preoției, venind de la Dumnezeu, prin Slujirea Episcopului Galaction, Episcopul meu. Același har, deși au fost doi Episcopi. Dar pentru ca să știi că ai harul lui Dumnezeu în tine, trebuie să îl vezi, să îl simți, să lucrezi toate prin el în fiecare zi. Și când vezi harul lui Dumnezeu în tine, îl vezi și în alții. Și dacă îl vezi în toți membrii Bisericii, atunci ești împreună cu toți și nu distanțat interior de ei.

[15] Un om duhovnicesc nu trece dincolo de granițele canonice ale Bisericii, pentru că el nu caută cele ale lui Dumnezeu în afara Bisericii. Toate ale mântuirii sunt înăuntru Bisericii. Biserica lui Dumnezeu e cea canonică, e cea cu istorie neîntreruptă de două milenii. Experimentele eclesiale sunt o luptă cu Dumnezeu, sunt o nebunie din punct de vedere duhovnicesc. Pentru că oamenii duhovnicești vor să se schimbe doar pe ei înșiși și în niciun caz Biserica.

[16] La mulți ani tuturor și vă mulțumesc frumos pentru tot ajutorul pe care mi l-ați dat! Amin!