Sermone della Domenica dopo lʼEsaltazione della Santa Croce [2024]
I miei amanti[1],
Il Signore chiede il nostro consenso per una vita spirituale. Egli non entra con la forza nella nostra vita, ma esige la nostra volontà. Perché Egli ci ha detto: „Colui che vuole venire dietro a Me” [Marcos 8, 34, BYZ]. E chi vuole, è colui che Lo ama. Perché amare Dio significano rinnegare sé stessi [Ibidem]. But what does it mean to renounce yourself? It means giving up all your passions for Him. Because your passions are not conforming with God’s will and with your nature. But when He tells us that we must take up our Cross [Ibidem], He tells us to accept all His virtues in our life. Because His virtues, those commanded by Him, are our ascetic life, through which we can follow Him [Ibidem][2].
Il Signore Iisus Hristos ci chiede di seguirlo nel cammino dei Suoi comandamenti. I Suoi comandi non sono una via qualsiasi, ma la via, l’unica via. Proprio per questo non possiamo mescolare la fede della Chiesa con un’altra fede. Il mélange religioso di tipo new age non ha nulla a che fare con la vita della Chiesa, perché la vita della Chiesa è vita con Dio e non una vita secondo la moda del mondo di oggi. Quando accetti l’ascesi della Chiesa, accetti che le tue passioni non abbiano nulla a che fare con te. E se sono le Sue virtù a umanizzarci, allora seguire Hristos significa santificarci e umanizzarci allo stesso tempo. E il Santo è l’uomo completo, perché ha seguito i Suoi comandamenti, che lo hanno umanizzato, e lo hanno umanizzato, perché lo hanno santificato pienamente[3].
In Marcos [Μάρκος] 8, 35, il Signore parla della salvezza della nostra anima, senza escludere il nostro corpo dalla salvezza. Perché l’uomo, nella sua totalità, è salvato e non solo una parte di lui. Ma la salvezza è paradossale: perché si salva solo chi perde la propria anima per il Signore e il Suo Vangelo. In the supreme way, He asks us to die martyricly for Him. But, every day, to die for the Lord is to live for Him. Because, being filled with love for Him, we live His life as our own life. And we can live His life daily, in His Church, because His glory is His life and our eternal life[4].
The salvation is a conscious reality. You cannot lose your soul and body for Hristos and His Evangel without knowing this thing. Ma, al contrario, muori per Hristos, perché vivi per Lui. Rinunci a te stesso ogni giorno perché fai spazio a Hristos nella tua vita. E quando parliamo di divinizzazione dell’uomo, parliamo di riempirlo della gloria di Dio, proprio perché Egli abita in noi. E se Egli è in noi e con noi, come può la salvezza essere inconscia?[5].
Il passaggio da Marcos 8, 36-37 viene spesso chiamato il valore dell’anima umana. Ma il Signore, per anima, comprendeva tutto l’uomo e non soltanto l’anima. Perché quando perdi la tua anima, perdi anche il tuo corpo. E non puoi dare nulla in cambio [ἀντάλλαγμα] [Mar. 8, 37, BYZ] né per la tua anima, né per il tuo corpo, perché la tua vita è una sola. E ci santifichiamo pienamente, come persone spirituali, motivo per cui le Sacre Reliquie rimangono dietro di noi. And whoever is a faithful man has no horror of the Holy Relics, because they are the signs of man’s deification, but, on the contrary, he kisses them with reverence, because he too has the same desire: to sanctify himself fully[6].
Muore un bambino o un giovane…Cosa fanno i suoi genitori? Lo baciano appassionatamente, anche se davanti a loro c’è solo il suo corpo…Ma baciano il corpo del morto, perché amano la sua anima. Cosa fanno i cristiani quando arrivano davanti alle Sante Reliquie? Li baciano con reverenza, perché amano sia l’anima che il corpo dei Santi! Therefore, he who loves, he kisses, but he who does not love, he abhors the other, i.e. of his body and soul[7].
Distantia inter homines est distantia inter animas. I feel close to the one who is far away and the one who is thousands of kilometers away is my friend more than the one from my own nation. Because people have real needs and those who understand you know your real needs. Therefore, man’s great problem is not loneliness, but with whom he replaces his loneliness. If you put a dog or a cat in the place of your loneliness, the loneliness is not solved. Not if you put any man next to you. But you have to put next to you the man who understands you, so that you will no longer have loneliness in your life. Fact for which you look for a man across the seas and countries, because only he, the one who understands you, is the one who replaces your loneliness with his love[8].
But, to love, you don’t have to be ashamed of the one you love. Because no one knows him like you. And the Lord asks us not to be ashamed of Him and His words in our fornicating and sinful world [Mar. 8, 38, BYZ], because we know who He is and what He always does in our lives. Perché il mondo ci riempie di passioni, ma Lui ci riempie della Sua gloria eterna[9].
Therefore, my beloveds, to take up His Cross is to love Him every day. And loving Him means always being with Him. His Cross becomes your Cross, because you assume on all His commandments as your own life. But assuming the Cross is joy and life, because the ascesis sanctifies me, makes me happy and does not darken me. Where the ascesis darkens you, isolates you, disgusts you with people, there is not the Lord, but the demons. Because the Lord fills us of embracing all, of praying for all, of loving all. Amin[10]!
[1] Started at 12.49, in day of saturday, on 7 september 2024. Sun, 27 degrees, wind of 6 km/h.
[2] Domnul ne cere acordul pentru o viață duhovnicească. El nu vine cu forța în viața noastră, ci ne cere voința noastră. Căci El ne-a spus: „Cel care voiește a veni după Mine” [Mc. 8, 34, BYZ]. Și cine voiește, acela este cel care Îl iubește. Pentru că a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a te lepăda de tine însuți [Ibidem]. Dar ce înseamnă să te lepezi de tine însuți? Înseamnă a renunța la toate patimile tale pentru El. Pentru că patimile tale sunt neconforme cu voia lui Dumnezeu și cu firea ta. Însă, când El ne spune că trebuie să ne luăm Crucea noastră [Ibidem], El ne spune să acceptăm toate virtuțile Lui în viața noastră. Pentru că virtuțile Lui, cele poruncite de El, sunt viața noastră ascetică, prin care noi putem a-I urma Lui [Ibidem].
[3] Domnul Iisus Hristos ne cere să Îi urmăm Lui pe calea poruncilor Sale. Poruncile Lui nu sunt orice cale, ci calea, singura cale. Tocmai din acest motiv nu putem amesteca credința Bisericii cu o altă credință. Melanjul religios de tipul new age nu are nimic de-a face cu viața Bisericii, pentru că viața Bisericii e viața cu Dumnezeu și nu o viață după moda lumii de astăzi. Când accepți asceza Bisericii, tu accepți că patimile tale n-au de-a face cu tine. Și dacă virtuțile Lui sunt cele care ne umanizează, atunci urmarea lui Hristos înseamnă sfințirea noastră și umanizarea noastră în același timp. Iar Sfântul e omul deplin, pentru că el a urmat poruncilor Lui, care l-au umanizat, și l-au umanizat, pentru că l-au sfințit în mod deplin.
[4] În Marcos [Μάρκος] 8, 35, Domnul vorbește despre mântuirea sufletului nostru, fără a exclude trupul nostru de la mântuire. Pentru că omul, în totalitatea sa, se mântuie și nu doar o parte din el. Însă mântuirea e paradoxală: pentru că doar cel care își pierde sufletul pentru Domnul și Evanghelia Sa se mântuie [Ibidem]. La modul suprem, El ne cere să murim martiric pentru El. Dar, în fiecare zi, a muri pentru Domnul înseamnă a trăi pentru El. Pentru că, fiind plini de iubirea pentru El, noi trăim viața Lui ca pe propria noastră viață. Și putem să trăim viața Lui zilnic, în Biserica Sa, pentru că slava Lui e viața Lui și viața noastră cea veșnică.
Mântuirea este o realitate conștientă. Nu poți să îți pierzi sufletul și trupul pentru Hristos și Evanghelia Sa fără să știi acest lucru. Ci, dimpotrivă, mori pentru Hristos, pentru că trăiești pentru El. Renunți la tine pe fiecare zi pentru că Îi faci loc lui Hristos în viața ta. Și când vorbim despre îndumnezeirea omului, noi vorbim despre umplerea lui de slava lui Dumnezeu, tocmai pentru că El sălășluiește în noi. Și dacă El e în noi și cu noi, cum să fie mântuirea inconștientă?[5].
[6] Pasajul de la Marcos 8, 36-37 e numit adesea valoarea sufletului uman. Însă Domnul, prin suflet, a înțeles omul întreg și nu doar sufletul. Căci atunci când îți pierzi sufletul, îți pierzi și trupul. Și nu poți să dai nimic la schimb [ἀντάλλαγμα] [Mc. 8, 37, BYZ] nici pentru sufletul, nici pentru trupul tău, pentru că viața ta e doar una singură. Și noi ne sfințim în mod deplin, ca oameni duhovnicești, fapt pentru care rămân după noi Sfinte Moaște. Și cine e om credincios nu are oroare de Sfintele Moaște, pentru că ele sunt semnele îndumnezeirii omului, ci, dimpotrivă, le sărută cu evlavie, pentru că și el are același dor: de a se sfinți în mod deplin.
[7] Moare un copil sau un tânăr…Ce fac părinții lui? Îl sărută cu ardoare, deși în fața lor e numai trupul lui…Dar ei sărută trupul celui mort, pentru că îi iubesc sufletul său. Ce fac creștinii când ajung în fața Sfintelor Moaște? Le sărută cu evlavie, pentru că le iubesc atât sufletul, cât și trupul Sfinților! De aceea, cine iubește, acela sărută, dar cine nu iubește, acela se scârbește de celălalt, adică de trupul și sufletul lui.
[8] Distanța dintre oameni este distanța dintre sufletele lor. Mă simt aproape de cel departe și cel de la mii de kilometri e prietenul meu mai mult decât cel din neamul meu. Căci oamenii au nevoi reale și nevoile reale ți le cunosc cei care ți le înțeleg. De aceea, marea problemă a omului nu e singurătatea, ci cu cine își înlocuiește singurătatea. Dacă pui un câine sau o pisică în locul singurătății tale nu se rezolvă singurătatea. Nici dacă pui orice om lângă tine. Ci trebuie să pui lângă tine pe omul care te înțelege, pentru ca să nu mai ai singurătate în viața ta. Fapt pentru care cauți om peste mări și țări, pentru că doar el, cel care te înțelege, e cel care înlocuiește singurătatea ta cu iubirea lui.
[9] Însă, ca să iubești, nu trebuie să te rușinezi de cel pe care îl iubești. Pentru că nimeni nu îl cunoaște ca tine. Și Domnul ne cere să nu ne rușinăm de El și de cuvintele Sale în lumea noastră preacurvară și păcătoasă [Mc. 8, 38, BYZ], pentru că știm cine e El și ce face El mereu în viața noastră. Pentru că lumea ne umple de patimi, dar El ne umple de slava Lui cea veșnică.
[10] Așadar, iubiții mei, a lua Crucea Lui înseamnă a-L iubi pe El în fiecare zi. Și a-L iubi pe El înseamnă a fi cu El mereu. Crucea Lui devine Crucea ta, pentru că îți asumi toate poruncile Lui ca pe propria ta viață. Dar asumarea Crucii e bucurie și viață, pentru că asceza mă sfințește, mă bucură și nu mă întunecă. Unde asceza te întunecă, te însingurează, te scârbește de oameni, acolo nu e Domnul, ci sunt demonii. Pentru că Domnul ne umple de îmbrățișarea tuturor, de rugăciunea pentru toți, de iubirea tuturor. Amin!