The Sermon at 19 years of Divine Priesthood [September 17, 2024]

Me beloveds[1],

as Priest I have the signal of grace everywhere, wherever I go. Because God, Who is above all and Who encompasses all and Who is in all that exists by His grace, gives me His grace without ceasing. Because there is no place where He and His grace are not. The mobile phone has uncovered surfaces. You go somewhere and you see that you have no phone lines, that you have no signal. But, with God I always have the signal of His grace and I can serve anywhere with Him, because He knows me wherever I am[2].

But I received the grace of service, the grace of the Divine Priesthood in the Church, through the Bishop Galaction Stângă, my Bishop, in a sunny saturday, and from that day I am connected to the glory of God as His Priest. And you cannot receive the Divine Priesthood outside the Church, like that, because you imagine that you can receive it, but you receive it only in the Church, from the followers of the Holy Apostles until today. Because Bishops are the ones who cheirotoned Priests and Deacons, and the hierarchy of God’s Church is tripartite: it is made up of Bishops, Priests and Deacons[3].

I received the grace of the Divine Priesthood by placing the Bishop’s hands on my head and by prayer. But, at the same time, God showed me, through two unexpected divine visions, how I received the grace of the Priesthood and the charism of the forgiveness of sins. Because the man quickly forgets what he has received. But the divine visions imprint on the soul of man, in mode of indelibly, the truth received. And that is precisely why you must not forget what you have received, not forget who you are, because you are God’s Priest and not just anyone. And this does not mean infatuation, but responsibility. Because you have in you what you have to give to everyone: you have the service of the Priesthood for all people, for the salvation of all[4].

People come to us at Services, touch our garments, kiss our hands, because they feel the grace of God pouring out from us into them. They feel the grace of God with their souls, because they are eager for it. And we, members of the hierarchy of the Church, kiss and embrace each other, because we feel the grace of God in all of us. And where there is the feeling of grace is a life lived with God, because God is making His presence felt in all filled by Him with His glory[5].

God enlightens us what to do. He fills us with His words, of His power, of the joy of serving people. As long as you feel His grace in you, you are alive and happy and always working in God’s Vineyard, in His Church. But the phariseeism, the duplicity in terms of word and deed, comes when you no longer feel the grace of God in you, because you began to live unpriestly. Because you do not do the Priesthood of God with the help of people, but with the help of God. He is the strength, He is your joy, He is the One who fills you with divine enthusiasm to serve everyone. But if, after receiving the Priesthood, you look at how much you earn from men and not from God, that is precisely why you renounce of His grace and joys, for the fleeting joys of the world[6].

Yes, a Priest’s salary is small, it is improper for life in Romania! And the debts of a Parish are greater than its needs. There are fewer and fewer people who want to become Priests, because they do not have real living conditions as Priests in Romania. The vocation people, however, those called by God to His service, will come further. They were, are and will be few. And, most often, they are covered by the crowd of those who do the Priesthood as providers of religious services and not as ghostual Fathers. And, of fact, this is the big problem: that some Priests try to show the greatness of churchly life, the great mystery of our salvation through all their work, while other Priests want to show that here, in the Church, everything comes down to money and indifferent life[7].

I look more and more coldly at all the intrigues, the scenarios, the battles for visibility from the Church. Because my fight is for theology and holiness, for service and salvation. My fight is my daily ministry and my books. Wherever I go I can serve in myself and write in myself. My prayer for all is fraternized in me with writing for all. And my greatest fulfillment is the glory of God, it is the charisms of His mercy in my life. Because He pays me through His grace, then through the material ones of my Priesthood. And His payment is beyond any salary anyone could give me[8].

And as I understand my Priesthood as a service to all, so my books are a service to all. My books are my spread table for all. Because they are from myself, they are my gift to all, because they are made with the grace and help of God. And they represent my priestly life, my life given to God and people[9].

The Church was full of imperial lilies when I was cheirotoned Priest. And I held the Lord Himself on my palms with peace and divine joy, so that I would never forget Whom I serve. There was much grace in the Church and in me, and the smell of lilies was overwhelming. I was physically overspent, but filled with the glory of God. And when the ocean of light of the Priesthood descended into me, then the ocean of fire of the Duhovnikhood, they made me capacious as never before, because I was beginning to experience the immense embrace of the Divine Priesthood. No one had spoken to me before about this immense comprehension of the Priest in his prayer and ministry. Therefore, it was and is my peace in which I serve and create ceaselessly[10].

My grandmother Floarea and the Lady Priestess Gianina were the witnesses of my cheirotonia as Priest. Father Dumitru Lazăr, my Duhovnik, was one of my godfathers of Priesthood. The Teotocos [Θεοτόκος], through her miracle-working Icon, was with me and joyfully strengthened me. And if in Roșiori de Vede I was filled with the grace of Diaconia, in Alexandria I was filled with the grace of the Priesthood and began to serve God with great joy and fulfillment. Because my great fulfillment is to serve our triune God, the God of our salvation[11].

Every Service is small in the end, it ends, and everyone goes to his home. The Service and the sermon end in the Church, but not the service of the Priest. The Priest’s service is uninterrupted! And his service means everything he does for God and people. I go home from the Church, but I study, write, translate, speak, edit books and all this is my ministry, it is the uninterrupted ministry. At a regular job you work 8 hours and go home. What you do at home is nobody’s business. But I, at home, serve the Lord as in the Church, I have the same life, the life with Him, and together with Him I write the books that I give you. Because the priestly service is not 8 hours, it is not at the schedule, but is continuous[12].

The 19 years seem like a dream to me. But behind me, when I look, I see an ocean of grace and peace, I see an ocean of fulfillment, with all my sins. Because God is the One who builds us, Who fills us with peace, Who strengthens us in all troubles, Who enlightens us. He does everything in us and we almost nothing. September 17 is the beginning of my Priesthood, but I update this beginning every day, because His light is in me for service. And to pray for all, for the salvation of all, means to serve priestly to the Lord, because His service is the continuous remembrance of all[13].

Thank you all for help and for prayer! And I bless you all with peace in this holy day! May the God of our salvation, the Father, the Son and the Holy Ghost God, strengthen us all through His glory, now and ever and forever and ever! Amin[14]!

---

[1] Started at 9.23, in day of tuesday, on 10 september 2024. Sun and clouds, 21 degrees, wind of 16 km/h.

[2] ca Preot am semnalul harului peste tot, oriunde mă duc. Pentru că Dumnezeu, Cel peste toate și Care cuprinde toate și Care e în toate câte există prin harul Său, îmi dăruie harul Său neîncetat. Pentru că nu e loc unde nu este El și harul Lui. Telefonul mobil are suprafețe neacoperite. Te duci undeva și vezi că nu ai linii la telefon, că nu ai semnal. Însă, cu Dumnezeu am mereu semnalul harului Său și pot sluji oriunde împreună cu El, pentru că El mă știe oriunde mă aflu.

[3] Dar am primit harul slujirii, harul Dumnezeieștii Preoții în Biserică, prin Episcopul Galaction Stângă, Episcopul meu, într-o zi de sâmbătă cu mult soare, și din acea zi sunt racordat la slava lui Dumnezeu ca Preot al Lui. Și nu poți primi Dumnezeiasca Preoție în afara Bisericii, așa, pentru că îți închipui tu că o poți primi, ci o primești doar în Biserică, de la urmașii Sfinților Apostoli până azi. Pentru că Episcopii sunt cei care îi hirotonesc pe Preoți și pe Diaconi, iar ierarhia Bisericii lui Dumnezeu e tripartită: e formată din Episcopi, Preoți și Diaconi.

[4] Am primit harul Dumnezeieștii Preoții prin punerea mâinilor Episcopului pe capul meu și prin rugăciune. Dar, în același timp, Dumnezeu mi-a arătat, prin două vedenii dumnezeiești neașteptate, cum am primit harul Preoției și harisma iertării păcatelor. Pentru că omul uită repede ceea ce a primit. Dar vederile dumnezeiești imprimă în sufletul omului, în mod de neșters, adevărul primit. Și tocmai de aceea trebuie să nu uiți ce ai primit, să nu uiți cine ești, pentru că ești Preotul lui Dumnezeu și nu oricine. Și aceasta nu înseamnă infatuare, ci responsabilitate. Pentru că tu ai în tine ceea ce trebuie să dărui tuturor: ai slujirea Preoției pentru toți oamenii, pentru mântuirea tuturor.

[5] Oamenii vin spre noi la Slujbe, ne ating veșmintele, ne sărută mâinile, pentru că simt harul lui Dumnezeu revărsându-se din noi în ei. Simt cu sufletul lor harul lui Dumnezeu, pentru că sunt avizi după el. Și noi, membrii ierarhiei Bisericii, ne sărutăm și ne îmbrățișăm unii pe alții, pentru că simțim harul lui Dumnezeu în noi toți. Și acolo unde e simțirea harului este viață trăită cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Îți face simțită prezența în tot cel umplut de El cu slava Lui.

[6] Dumnezeu ne luminează ce să facem. El ne umple de cuvintele Sale, de puterea Sa, de bucuria de a sluji oamenilor. Cât timp simți harul Lui în tine, tu ești viu și bucuros și mereu lucrător în Via Domnului, în Biserica Lui. Însă fariseismul, duplicitatea în materie de cuvânt și faptă, vine atunci când nu mai simți harul lui Dumnezeu în tine, pentru că ai început să trăiești nepreoțește. Pentru că Preoția lui Dumnezeu nu o faci cu ajutorul oamenilor, ci cu ajutorul lui Dumnezeu. El e tăria, El e bucuria ta, El e Cel care te umple de entuziasm dumnezeiesc pentru a sluji tuturor. Dar dacă, după ce ai primit Preoția, te uiți câți câștigi de la oameni și nu de la Dumnezeu, tocmai de aceea te lepezi de harul și de bucuriile Lui, pentru bucuriile trecătoare ale lumii.

[7] Da, salariul unui Preot este mic, este impropriu vieții în România! Și datoriile unei Parohii sunt mai mari decât nevoile sale. Sunt din ce în ce mai puțini cei care doresc să se facă Preoți, pentru că nu au condiții reale de viață ca Preoți în România. Oamenii de vocație, însă, cei chemați de Dumnezeu la slujirea Lui, vor veni pe mai departe. Ei au fost, sunt și vor fi puțini. Și, cel mai adesea, ei sunt acoperiți de mulțimea celor care fac Preoția ca prestatori de servicii religioase și nu ca Părinți duhovnicești. Și, de fapt, aceasta e marea problemă: că unii Preoți încearcă să arate măreția vieții bisericești, marea taină a mântuirii noastre prin toată lucrarea lor, pe când alți Preoți vor să arate că aici, în Biserică, totul se reduce la bani și la viața indiferentă.

[8] Privesc din ce în ce mai rece la toate intrigile, scenariile, luptele pentru vizibilitate din Biserică. Pentru că lupta mea e pentru teologie și sfințenie, pentru slujire și mântuire. Lupta mea e slujirea de fiecare zi și cărțile mele. Oriunde mă duc pot sluji în mine însumi și pot scrie în mine însumi. Rugăciunea mea pentru toți se înfrățește în mine cu scrisul pentru toți. Și împlinirea mea cea mare e slava lui Dumnezeu, sunt harismele milei Sale în viața mea. Pentru că El mă plătește prin harul Său, apoi prin cele materiale ale Preoției mele. Și plata Lui depășește orice salariu mi-ar putea da cineva.

[9] Și după cum îmi înțeleg Preoția ca o slujire a tuturor, tot la fel cărțile mele sunt o slujire a tuturor. Cărțile mele sunt masa mea întinsă pentru toți. Pentru că ele sunt din mine însumi, ele sunt darul meu pentru toți, pentru că sunt făcute cu harul și cu ajutorul lui Dumnezeu. Și ele reprezintă viața mea preoțească, viața mea dăruită lui Dumnezeu și oamenilor.

[10] Biserica era plină de crini imperiali când eu am fost hirotonit Preot. Și am ținut cu pace și cu bucurie dumnezeiască pe palmele mele pe Însuși Domnul, pentru ca să nu uit niciodată pe Cine slujesc eu. Era mult har în Biserică și în mine, iar mirosul crinilor era copleșitor. Eram istovit trupește, dar plin de slava lui Dumnezeu. Și când a coborât în mine oceanul de lumină al Preoției, apoi oceanul de foc al Duhovniciei, m-au făcut să fiu încăpător ca niciodată până atunci, pentru că începeam să trăiesc cuprinderea imensă a Dumnezeieștii Preoții. Nimeni mai înainte nu îmi vorbise despre această cuprindere imensă a Preotului în rugăciunea și slujirea sa. De aceea, ea a fost și este pacea mea în care eu slujesc și creez neîncetat.

[11] Bunica mea Floarea și Doamna Preoteasă Gianina au fost martorele hirotoniei mele întru Preot. Părintele Dumitru Lazăr, Duhovnicul meu, a fost unul dintre nașii mei de Preoție. Născătoarea de Dumnezeu, prin Icoana sa făcătoare de minuni, era cu mine și mă întărea în mod bucuros. Și dacă la Roșiori de Vede m-am umplut de harul Diaconiei, la Alexandria m-am umplut de harul Preoției și am început să-I slujesc lui Dumnezeu cu bucurie multă și cu multă împlinire. Pentru că marea mea împlinire e să Îi slujesc Dumnezeului nostru treimic, Dumnezeului mântuirii noastre.

[12] Orice Slujbă e mică în cele din urmă, se termină, și fiecare pleacă la casa sa. Slujba și predică se termină în Biserică, dar nu și slujirea Preotului. Slujirea Preotului e neîntreruptă! Și slujirea lui înseamnă tot ceea ce el face pentru Dumnezeu și oameni. Eu plec acasă de la Biserică, dar eu studiez, scriu, traduc, vorbesc, editez cărți și toate acestea sunt slujirea mea, sunt slujirea cea neîntreruptă. La un serviciu obișnuit lucrezi 8 ore și pleci acasă. Ce faci tu acasă nu interesează pe nimeni. Însă eu, acasă, slujesc Domnului ca la Biserică, am aceeași viață, viața cu El, și împreună cu El scriu cărțile pe care vi le dărui. Pentru că slujirea preoțească nu e de 8 ore, nu e la program, ci e continuă.

[13] Cei 19 ani mi se par un vis. Dar în spatele meu, când mă uit, văd un ocean de har și de pace, văd un ocean de împlinire, cu toate păcatele mele. Pentru că Dumnezeu e Cel care ne zidește, Care ne umple de pace, Care ne întărește în toate necazurile, Care ne luminează. El face totul în noi și noi aproape nimic. 17 septembrie e începutul Preoției mele, dar pe acest început îl actualizez în fiecare zi, pentru că lumina Lui e în mine spre slujire. Și a te ruga pentru toți, pentru mântuirea tuturor, înseamnă a sluji preoțește Domnului, pentru că slujirea Lui este continua pomenire a tuturor.

[14] Vă mulțumesc tuturor pentru ajutor și pentru rugăciune! Și vă binecuvânt pe toți cu pace în această sfântă zi! Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să ne întărească pe toți prin slava Sa, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!