Mărturii II. 36
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Sfântul Dumitru Teologul: „Omul a fost făcut pentru a înainta spre nemurire prin folosirea curată a naturii, prin oprirea folosirii ei prin pofte păcătoase. Pentru că omul a fost făcută ca, prin toată viața lui, legată de Dumnezeu, să Îl vadă și pe Dumnezeu în natură. Și numai acesta e omul restaurat: omul care nu cade pradă morții, ci se restaurează în relația lui cu Dumnezeu în natură. Și aceasta a făcut-o Hristos, venind și făcându-Se om, om curat, om care n-a moștenit, prin patimă, păcatul strămoșesc. Om născut din Fecioară, om care n-a avut în El păcat personal, dar Care a luat păcatele tuturor, din voința de a muri pentru noi și pentru păcatele noastre. Căci El le-a luat pe toate asupra Sa și a murit ca Jertfă [pentru noi], schimbând sensul morții: din pedeapsă pentru păcat în Jertfă de iubire pentru alții.
Și la aceasta[1] trebuie să ne ridicăm și noi în Hristos! Acesta e omul care ar fi trebuit să fie, dacă n-ar fi căzut în păcat! Omul care ar fi ajuns, așa cum spune Sfântul Irineu, la nemurire, prin eforturile sale de o tot mai mare apropiere de Dumnezeu. Iar omul restaurat e omul în Dumnezeu și omul în Dumnezeu a fost primul născut între mulți frați[2]. Și noi, în legătură cu El, devenim oameni restaurați. Căci Îl avem pe Hristos în noi. Și El este ca un Eu în eul nostru. Și astfel nu mai suntem izolați de El. Nu mai suntem fără El. Nu mai suntem fără Dumnezeu.
Omul fără Dumnezeu e un om mărginit, un om plictisit, un om supus plăcerilor trecătoare, un om care e amăgit mereu de ele și apoi se plictisește de ele. Nu e mulțumit cu lumea aceasta și nu vede nici o altă existență și toate își pierd sensul [pentru el]. Omul restaurat e un om plin de înțelepciune, de cunoașterea sensului existenței sale”[3].
*
Același: „Cunoașterea apofatică e importantă pentru noi pentru că în Ortodoxie un rol important îl are Tainele. În Taine e prezent Hristos. Și pentru că în ele e prezentă infinitatea Lui, niciodată nu vom putea pătrunde în acest Hristos din Taine până la capăt. Și nici noi, care Îl avem pe Hristos. De aceea suntem deschiși unui progres infinit, unei aspirații infinite. Și ne dăm seama că omul, avându-L pe Dumnezeu în el, este imposibil de a-L cuprinde în imaginea rațiunii.
Și știm că fiecare om are o valoare veșnică. Și fiecare om se deosebește de celălalt și fiecare este foarte important pentru celălalt. Are nevoie de ceilalți și ceilalți au nevoie de el. Niciodată nu termin cunoașterea celuilalt. Și el trebuie ca mereu să îmi vorbească pentru a se descoperi pe sine. Și eu trebuie ca mereu să îi vorbesc pentru a mă descoperi pe mine [însumi în fața lui]. Dar totdeauna rămâne ceva care nu poate fi pronunțat. Rămâne mai presus de ceea ce se poate pronunța.
Și omul se descoperă prin cuvânt, dar nu se descoperă niciodată în mod deplin prin cuvânt. Iar taina lumii rămâne nesfârșită, pentru că este taina lui Dumnezeu Cel nesfârșit. Cu atât mai mult taina lui Dumnezeu e nesfârșită și de aceea nu poate fi exprimată niciodată. Și El rămâne mereu în taină, pentru că este imposibil de exprimat tot ceea ce El este. Și aceasta e cunoașterea apofatică: ceea ce simțim, dar nu putem exprima din Dumnezeu și chiar din om și chiar din lucruri! Rămâne întotdeauna, peste toate, un acoperământ de taină. Și asta ne dă posibilitatea să înaintăm mereu în cunoaștere, fără să ajungem să epuizăm cunoașterea.
În Occident se pune foarte mare preț pe cunoașterea rațională. Ei cunosc totul prin rațiune. Dar rațiunea vede numai în parte. Ea desparte. Ea nu vede și ceea ce unește. Rațiunea poate spune că eu sunt eu și tu ești altul, dar nu poate să spună ce înseamnă legătura dintre mine și tine. Nu poate spune ce devin eu mereu în legătura cu tine. Adică mereu rămâne ceva care nu se poate exprima. Și nici pentru sine și nici pentru o altă persoană, dar nu poate exprima nici această armonie care există între toate. Cu atât mai mult nu se poate exprima cine e Dumnezeu, Cel care le-a făcut pe toate. Nu se poate exprima taina lui Dumnezeu, în care fiecare persoană nu poate fi cugetată fără celelalte două. Dacă eu nu pot fi cugetat fără o altă persoană, cu atât mai puțin poate fi cugetat Dumnezeu în întregime”[4].
*
Părintele Arhimandrit Zaharias Zaharou: „Întreg trupul Bisericii, toate mădularele trupului Său au harisma lor specifică. Și aceasta este cea care dă strălucire și harului liturgic pe care îl dă Biserica. Deoarece, dacă nu avem darul duhovnicesc pe care îl dă Duhul Sfânt, harul liturgic pe care l-am primit nu ne va fi de mult folos. Poate fi un pic îndrăzneț lucrul acesta pe care-l spun. Dumnezeu știe mai bine aceste lucruri, pentru că ele sunt tainice. Dar ceea ce are însemnătate este darul Duhului Sfânt.
Am spus că harismele lui Dumnezeu sunt felurite și că toate mădularele au harisma lor specifică. Și lucru caracteristic pentru cine are harisma duhovnicească este să se smerească mai mult în fața fratelui său care și el are harisma sa. În Biserică ne smerim, desigur, și mai mult în fața Preoților și a Episcopilor noștri, care au și harisma duhovnicească după rânduiala lui Melhisedec, dar și harisma după rânduiala lui Aaron. De exemplu, Episcopul are harisma conducerii, să cârmuiască Biserica și să se îngrijească de ortodoxia credinței Bisericii, de unitatea și pacea trupului Bisericii și să coordoneze sfințirea mădularelor trupului [lui Hristos]. Aceasta este harisma pastorală a Episcopilor!
Pe când Monahul, să spunem, are harisma sa tainică, pentru că și viața Monahului trebuie să fie tainică. Monahul a luat asupra sa o misiune a cărei esență este tocmai aceea de a învăța și de a deveni martor al etosului smerit al lui Hristos, al alterității etosului smerit al lui Hristos. Să fie mărturisitor pe pământ al acestui smerit etos al lui Hristos, cu care Domnul a mântuit lumea. A venit pe lume ca un Miel nevinovat și a înaintat spre înjunghiere, rămânând fără de glas împotriva celor care Îl înjunghiau pe El. Aceasta este harisma prin excelență a Monahului…”[5].
[1] La această înălțime duhovnicească: la a muri pentru aproapele nostru.
[2] Cu referire la Domnul întrupat.
[3] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=zIeFf5blsy8, minutele 1.06.32-1.09.17.
[4] Idem, minutele 1.09.31-1.12.52.
[5] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=fZMRwMFFOiY&t=968s, min. 26-29.