Sermon on the 18th Sunday after Pentecost [2024]
My beloveds[1],
the strategy of the demons is to attack you, to make you vulnerable, so that you can no longer bear people, their communion, fact for which you withdraw into a personal world together with your belongings. But when you run away from people, you don’t heal, but you isolate yourself from them. And when you isolate yourself from people, you are even more exposed to the attacks of demons, because they begin to amplify your fears more and more. The fear of suffering amplifies the egoism. In our house, between our things, without to have part of the looks of others, we feel good, but our good is a selfish one, which does not communicate with anyone in a real way[2].
In order to come to the Church, you have to get out of your comfort, from your muteness, from your anonymity, in order to live churchly, communional. The churchly life presupposes the serving together, the dialogue, the working together, the enjoying together. Your relationship with the Duhovnik Priest and with the community is a fraternal one, because you assume the ghostual life of the Church. And in relation to all the members of the Church and to all people, you verify your faith and deeds, because you live together with all and not separated inwardly from all. And you are not separated from people, because you pray for your salvation and for the salvation of all people. Do you pray for all as for yourself or do you pray that we all be saved[3].
Our wounds are real! We have had our trials in life, our downfalls. We can’t change our past, but we can change from today, from now on, we can change our life altogether. But our change is done together with God and with people, in the Church of God. And in the Evangel of the day [Lucas 5, 1-11], we see the future Holy Apostles put to fish together [Lc. 5, 4, BYZ]. The Lord sends them to fish „into the deep [εἰς τὸ βάθος]” [Ibidem]. Because the real conversion of people depends on their depth and not on the surface. And the depth of man is seen in communion, when he reveals himself, when he speaks explicitly about himself[4].
Therefore, you can’t do anything with a man until he really believes in God and changes his life. Because then when God enters in his life, the man changes into an overwhelming way. He changes immediately, because he understood what God wants from him. The fishermen fished where God commanded them and for this „they caught a great multitude of fishes [συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ]” [Lucas 5, 6, BYZ]. They fished when and where God commanded them. Because the real pastoral service is that when we speak to people from the enlightenment of God and not according to our own mind[5].
They „filled both the ships [ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα]” [Lucas 5, 7, BYZ]. And the two ships of man are the soul and his body. To serve God, you must sanctify both, fill both with the glory of God. And the fishes were very many [Lc. 5, 6, BYZ], because God gives us many gifts and charismas in the life with Him. And He fills us with all of His, because we seek Him first[6].
When you shut yourself up in your house and don’t want to deal with anyone, you think you’re preserving your life, but then you desert it, you empty it of real joys. The real joys of man are ghostual and communional. Nothing can replace the impartation with the Lord, nor our living, real relationship with our friends. The Lord comes into us to remain in us, and the relationship with each one is a friendly, deep, living relationship, because they are all our friends. But we can understand neither ourselves and nor others, if, first of all, we do not live the relationship with Him, and if He, the Lord of glory, does not enlighten us unceasingly[7].
The watertight house, without the communication with the vicinity, is the great deception of Satanas. Because we all close ourselves in the house, we barricade ourselves in it, and we donʼt have real relationships with anyone. We, practically, do not know what is happening around us, because we are not interested in this thing. And we don’t care, because we think that we can live without others. But no, we can’t live without the others! We, locked in the house, think we can, but it is not so. Because our lives depend on everyone and theirs on what I do. Because we all help each other through everything we do[8].
Going where you want is a human right, but going where you fulfill yourself is our preparation for eternity. Because we received our life from God to prepare us for eternity. Simon Petros [Σίμων Πέτρος], seeing the fishes, felt himself „a sinful man [ἀνὴρ ἁμαρτωλός]” before the Lord [Lc. 5, 8, BYZ]. And he and those with him experienced the state of amazement before the Lord [Lc. 5, 9, BYZ], the ghostual state of feeling of His glory. And Petros, Iacovos [Ἰάκωβος] and Ioannis [Ἰωάννης] left all and followed Him [Lk. 5, 10-11, BYZ]. Because they all understood that He is their fulfillment. And when someone fulfills you, then you stay with them forever[9].
If the future Apostles had stayed in the house, they would never have met the Lord. If I had not left the house, I would not have met anyone. Because we need to go out, seek, seek our friends and disciples everywhere, because they need us and we need them. But, first of all, we must go to serve the Lord and be with Him, so that we can understand all people. For we must be prepared for any essential meeting with people, for the meeting with those who will be our fulfillment[10].
Any demonic experiment, my beloveds, is an anti-human experiment. Our isolation, our sickness, our loneliness are the works of demons. Because they seek to separate us from one another, seek to make us sick, seek to throw us into sadness, so that we do not seek the things that fulfill us. But the life with God in the Church and the dialogue with all people are what fulfill us, because we are dialogical beings and not dialogical mutes. The exit from muteness is the search of communion with people. And we learn the true communion from the life with God in His Church, from Him who fills us with love for all people. Amin[11]!
[1] Started at 13.08, in day of wednesday, on 11 september 2024. Cloudy sky, 20 degrees, wind of 3 km/h.
[2] strategia demonilor e să te atace, să te vulnerabilizeze, pentru ca tu să nu mai suporți oamenii, comuniunea lor, fapt pentru care te retragi într-o lume personală dimpreună cu lucrurile tale. Dar când fugi de oameni, tu nu te vindeci, ci te însingurezi de ei! Și când te însingurezi de oameni, tu ești și mai expus atacurilor demonilor, pentru că ei încep să îți amplifice tot mai mult fricile tale. Frica de suferință amplifică egoismul. În casa noastră, între lucrurile noastre, fără să avem parte de privirile altora, noi ne simțim bine, dar binele nostru e unul egoist, care nu comunică cu nimeni în mod real.
[3] Ca să vii la Biserică trebuie să ieși din confortul tău, din muțenia ta, din anonimatul tău, pentru a trăi bisericește, comunional. Viața bisericească presupune slujirea împreună, dialogul, munca împreună, bucuria împreună. Relația ta cu Preotul Duhovnic și cu comunitatea e una frățească, pentru că îți asumi viața duhovnicească a Bisericii. Și în relație cu toți membrii Bisericii și cu toți oamenii, tu îți verifici credința și faptele, pentru că tu trăiești împreună cu toți și nu separat interior față de toți. Și nu ești separat de oameni, pentru că te rogi pentru mântuirea ta și a tuturor oamenilor. Te rogi pentru toți ca pentru tine sau te rogi ca toți să ne mântuim.
[4] Rănile noastre sunt reale! Am avut încercările noastre în viață, căderile noastre. Nu putem schimba trecutul nostru, dar putem să ne schimbăm de azi, de acum înainte, ne putem schimba cu totul viața. Dar schimbarea noastră se face împreună cu Dumnezeu și cu oamenii, în Biserica lui Dumnezeu. Și în Evanghelia zilei [Lucas 5, 1-11], îi vedem pe viitori Sfinți Apostoli puși să pescuiască împreună. Domnul îi trimite să pescuiască „întru adânc [εἰς τὸ βάθος]” [Ibidem]. Pentru că reala convertire a oamenilor ține de adâncul lor și nu de suprafață. Și adâncul omului se vede în comuniune, când el se revelează pe sine, când vorbește explicit despre sine însuși.
[5] De aceea, nu poți să faci nimic cu omul până când el nu crede cu adevărat în Dumnezeu și nu își schimbă viața. Pentru că atunci când Dumnezeu intră în viața lui, omul se schimbă într-un mod copleșitor. Se schimbă imediat, pentru că el a înțeles ce vrea Dumnezeu de la el. Pescarii au pescuit acolo unde le-a poruncit Dumnezeu și pentru aceasta „au prins mulțime multă de pești [συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ]” [Lucas 5, 6, BYZ]. Au pescuit când și unde le-a poruncit lor Dumnezeu. Pentru că reala slujire pastorală e aceea când le vorbim oamenilor din luminarea lui Dumnezeu și nu după mintea noastră.
[6] Ei „au umplut amândouă corăbiile [ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα]” [Lucas 5, 7, BYZ]. Și cele două corăbii ale omului sunt sufletul și trupul său. Ca să Îi slujești lui Dumnezeu, tu trebuie să le sfințești pe ambele, să le umpli pe ambele cu slava lui Dumnezeu. Și peștii au fost foarte mulți [Lc. 5, 6, BYZ], pentru că Dumnezeu ne dăruie multe daruri și harisme în viața cu El. Și El ne umple de toate ale Sale, pentru că Îl căutăm pe El în primul rând.
[7] Când te închizi în casa ta și nu vrei să ai de-a face cu nimeni, crezi că îți prezervi viața, dar atunci ți-o pustiești, ți-o golești de bucurii reale. Bucuriile reale ale omului sunt duhovnicești și comunionale. Nimeni nu poate înlocui împărtășirea cu Domnul și nici relația noastră vie, reală, cu prietenii noștri. Domnul vine în noi ca să rămână în noi, iar relația cu fiecare în parte este o relație prietenească, profundă, vie, pentru că toți sunt prietenii noștri. Dar nu ne putem înțelege nici pe noi înșine și nici pe alții, dacă, mai întâi de toate, nu trăim relația cu El și dacă El, Domnul slavei, nu ne luminează pe noi neîncetat.
[8] Casa etanșă, fără comunicarea cu vecinătatea, e marea înșelare a lui Satanas. Pentru că ne închidem cu toții în casă, ne baricadăm în ea, și nu avem relații reale cu nimeni. Nu știm, practic, ce se întâmplă lângă noi, pentru că nu ne interesează acest lucru. Și nu ne pasă, pentru că credem că putem să trăim fără ceilalți. Dar nu, nu putem trăi fără ceilalți! Noi, închișii în casă, credem că putem, dar nu e așa. Pentru că viața noastră depinde de toți și a lor de ceea ce fac eu. Pentru că noi toți ne ajutăm unii pe alții prin tot ceea ce facem.
[9] A merge unde vrei e un drept uman, dar a merge acolo unde te împlinești este pregătirea noastră pentru veșnicie. Pentru că viața noastră am primit-o de la Dumnezeu pentru a ne pregăti pentru veșnicie. Simon Petros [Σίμων Πέτρος], văzând peștii, s-a simțit om păcătos [ἀνὴρ ἁμαρτωλός] înaintea Domnului [Lc. 5, 8, BYZ]. Iar el și cei dimpreună cu el au trăit starea de uimire înaintea Domnului [Lc. 5, 9, BYZ], starea duhovnicească de simțire a slavei Sale. Iar Petros, Iacovos și Ioannis au lăsat toate și I-au urmat Lui [Lc. 5, 10-11, BYZ]. Pentru că au înțeles cu toții că El e împlinirea lor. Și când cineva te împlinește, atunci rămâi cu el pentru totdeauna.
[10] Dacă viitorii Apostoli ar fi stat în casă, ei nu L-ar fi întâlnit niciodată pe Domnul. Dacă n-aș fi ieșit din casă, n-aș fi întâlnit pe nimeni. Pentru că e nevoie să ieșim, să căutăm, să ne căutăm prietenii și ucenicii pretutindeni, pentru că ei au nevoie de noi și noi de ei. Dar, mai întâi de toate, trebuie să mergem să Îi slujim Domnului și să fim cu El, pentru ca să îi înțelegem pe toți oamenii. Căci trebuie să fim pregătiți pentru orice întâlnire esențială cu oamenii, pentru întâlnirea cu cei care vor fi împlinirea noastră.
[11] Orice experiment demonic, iubiții mei, e un experiment antiuman. Izolarea noastră, îmbolnăvirea noastră, singurătatea noastră sunt faptele demonilor. Pentru că ei caută să ne separe pe unul de altul, caută să ne îmbolnăvească, caută să ne arunce în tristețe, pentru ca să nu căutăm lucrurile care ne împlinesc. Dar viața cu Dumnezeu în Biserică și dialogul cu toți oamenii sunt cele care ne împlinesc, pentru că noi suntem ființe dialogice și nu muți dialogici. Ieșirea din muțenie este căutarea comuniunii cu oamenii. Și adevărata comuniune o învățăm din viața cu Dumnezeu în Biserica Sa, de la Cel care ne umple de iubirea pentru toți oamenii. Amin!