Psalmul 9. Comentariu teologic [1]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Comentarii teologice

(vol. 1)

*

Sfântul David l-a scris „pentru cele ascunse ale fiului [ὑπὲρ τῶν κρυφίων τοῦ υἱου]” său (v. 1), pentru păcatele sale. Căci și noi ne rugăm ca Dumnezeu să ne curățească de cele ascunse ale noastre, de păcatele noastre cele mari și foarte rușinoase. Pentru că păcatele nu sunt lucruri „bucuroase” pentru noi, ci marea noastră durere.

Mărturisirea adevărată, cea făcută înaintea Domnului, este cea „din toată inima [ἐν ὅλῃ καρδίᾳ]” (v. 2), pentru că păcatele noastre trebuie mărturisite desăvârșit. Și cine se bucură de Dumnezeu, mărturisește toate minunile lui Dumnezeu cu el și cu întreaga lume (v. 2). Pentru că atunci când vestim minunile Lui, noi ne arătăm recunoscători, dar și responsabili pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru că oamenii Îl cunosc prin mărturia noastră, prin ceea ce spunem noi despre faptele Sale cu lumea. A transmite o perspectivă deformată asupra relației lui Dumnezeu cu lumea e o hulă la adresa Sa, dar, în același timp, este și o stricare a relațiilor oamenilor cu Dumnezeu. Pentru că oamenii încep să se raporteze la Dumnezeu în mod păcătos, fără starea de profundă pocăință pe care trebuie să o avem înaintea lui Dumnezeu.

Dar dacă ne umplem de pocăință înaintea Lui și creștem în mod continuu în viața cu El, ajungem să ne veselim și să ne bucurăm întru Domnul (v. 3). Și când Sfântul Profet David spune întru Domnul, nu se referă la ființa Lui, ci la slava Lui. Pentru că toți ne bucurăm și ne veselim întru slava Lui, simțind în noi slava Lui cea dumnezeiască.

Sfântul David Îl numește Cel Preaînalt pe Domnul (v. 3), pentru că El e mai presus de toate cele pe care El le-a creat. Și Îi făgăduiește Lui că va cânta numelui Său (v. 3), că Îl va lăuda pe El neîncetat în viața sa. Pentru că doxologia adusă Domnului e bucuria noastră de fiecare zi și împlinirea noastră.

Vrăjmașul este diavolul și el se întoarce întru cele dinapoi ale noastre (v. 4), pentru că ne luptă cu obiceiurile noastre pătimașe. Ne luptă cu trecutul nostru păcătos care este încă viu în noi, pentru că patimile noastre sunt vii. Dar ei, demonii care se luptă cu noi, „vor slăbi și vor pieri de la fața Ta [ἀσθενήσουσιν καὶ ἀπολοῦνται ἀπὸ προσώπου Σου]” (v. 4). Căci niciun demon și niciun om păcătos nu pot sta înaintea feței Sale, pentru că nu suportă slava Lui.

Dumnezeu face judecata [τὴν κρίσιν] noastră (v. 5). Prin încercările Lui, El ne judecă mereu, pentru a ne îndrepta mereu. Judecata Lui e continuă, El ne judecă mereu în viața noastră, tocmai de aceea și dreptatea mea [τὴν δίκην μου] e de la El (v. 5).  Pentru că Cel ce mă îndreaptă pe mine, Cel care mă umple mereu de slava Lui, e Cel care mă umple de dreptatea Sa, e Cel care mă face Drept. Pentru că sfințenia Lui e sfințenia mea. El mă sfințește, prin aceea că mă judecă neîncetat și nu mă lasă în păcatele mele și mă ridică neîncetat din ele.

Domnul a șezut pe tronul Său, pentru că El e Cel ce judecă cu dreptate (v. 5). El e Judecătorul nostru, al tuturor și Judecata Lui va fi mai presus de orice greșeală. Va fi desăvârșită, va fi dreaptă, va fi după mila Sa cu noi. Pentru că Judecata Lui va fi expresia vie a stării noastre interioare. El va spune în sentința Sa ceea ce suntem noi înșine cu adevărat. Pentru că El va da un verdict veșnic, care e în acord cu realitatea noastră interioară.

Domnul mustră neamurile gândurilor păcătoase (v. 6). El ne mustră în conștiința noastră și noi știm când păcătuim. De aceea, când ne pocăim, piere neevlaviosul (v. 6), piere omul păcătos și ne umplem de mila Lui, de slava Lui cea veșnică. Și când Dumnezeu șterge numele păcatelor noastre întru veac și întru veacul veacului (v. 6), El nu Își mai aduce aminte de ele. Pentru aceea trebuie să ne mărturisim păcatele în Sfânta Taină a Mărturisirii cu pocăință și cu durere, pentru ca să ne despărțim pentru totdeauna de ele.

Săbiile vrăjmașului (v. 7) sunt ispitele prin care el ne momește neîncetat și, când le acceptăm în noi, ele ne rănesc de moarte. Însă Dumnezeu rupe săbiile lui și dărâmă cetățile (v. 7) patimilor din noi, pentru că ne ajută pe noi duhovnicește. Și când ne rugăm Domnului neîncetat, piere pomenirea lor cu sunet (v. 7), sunt alungați demonii de la noi, pentru că Domnul rămâne întru veac în noi (v. 8), pentru că Se sălășluiește în noi prin slava Lui.

Din nou despre Judecata Lui, pentru că El „a pregătit în[tru] judecată tronul Său [ἡτοίμασεν ἐν κρίσει τὸν θρόνον Αὐτοῦ]” (v. 8). Pe de o parte, lumea, în timp, își trăiește viața, iar, pe de altă parte, Domnul, din veșnicie, are deja pregătit tronul Judecății Sale. Pentru că faptele umanității trebuie judecate, căci pe baza lor se stabilește ce fel de veșnicie va avea fiecare om în parte. Și aceasta ne arată că faptele noastre sunt ceea ce suntem noi. Pentru că tot ceea ce facem noi aici, pe pământ, are urmări veșnice pentru noi.

Pentru că El va judeca lumea întru dreptate și pe fiecare popor întru dreptate (v. 9). Va judeca lumea în integralitatea ei, fiecare popor în parte, dar și fiecare persoană în parte. Pentru ca fiecare să primească după dreptate cele ale sale.