Când îți faci reproșuri
Își puse cafeaua în față și începu să-mi spună cu o grabă proprie: „Ar fi trebuit să îl dau pe ăla mic la limbi străine de la 5 ani. Ca să învețe, să știe. Că cine știe unde pleacă în lume și pleacă ca boul: face doar semne ca să se descurce și nu știe nimic. Se duce la munca de jos și nu șef! Acu’ trebuie să te duci șef, nu prost. Că de proști e plină lumea. Dacă nu faci bani, mori de foame, mori ca ultimul prost”. Și îi înțelegeam la perfecție vehemența. Căci mamele au dreptate când se gândesc la binele copiilor lor, chiar dacă nu înțeleg la propriu cum se vor arâni copiii lor în lume.
„Dar de ce trebuie neapărat să plece?!”, îi zisei eu. „Pentru că ăsta e trendul în capul lor! Cred că în altă parte lumea o să le deschidă ușa galant și o să-i pună la masă. Dar nu stau așa lucrurile! Ajungi undeva dacă muncești, dacă ești capabil. Băiatul Anofiței e în Anglia și spală veceuri. De ce? Pentru că nu are nici liceul terminat. Ei au crezut că plecarea le va rezolva pe toate. Dar oriunde te duci pe fața acestui pământ ți se cer studii. Ți se cere să știi o meserie, mai multe. Să fii capabil să muncești”.
Îmi povesti despre cum era cu bărbatul ei. Și că îi știau de frică cei 3 băieți ai lor. Dar când ești văduvă, băieții ți se urcă în cap, pentru că ei cred că îl înlocuiesc pe tatăl lor. Unul a plecat în Italia, cel mare, al doilea muncește în București, la o firmă germană, pe când al treilea e la liceu în clasa a 11-a și crede că lucrurile sunt ușoare în viață. Dar asta pentru că n-a plecat de la mămica de acasă și stă în casa în care ea face aproape totul. Greul începe când trebuie să faci tu totul în casă, de la a la zet, și nu prea știi. Sau nu ai bani ca să stai sub un acoperiș.
„Și Iulian ce vrea să facă?”. „Vrea să viseze! Încă visează la cai verzi pe pereți. Indecizia generației lui mă scoate din sărite. Ăia doi au plecat, își câștigă banii lor, pe când ăsta vrea să trăiască din online”. „În ce sens?”. „Vrea să facă vlogging! Pentru că are el niște prieteni care fac și a început și el, dar îmi cere mie bani pentru tot felul de lucruri legate de treaba asta”. „Da, unii câștigă bani, dar ăia care câștigă sunt mână în mână cu diverse firme care îi plătesc. Nu merg pe banii lor. Adică nu sunt niște amatori în domeniu, nu fac ce vor, nu fac ce le place, ci sunt angajați să reprezinte interesele altora”. „Cred! Pentru că nici nu se poate altfel. Sau au părinți bogați, ăia n-au ce face cu banii și ei călătoresc, se filmează, fac ce vor”.
„Până la urmă n-ai mare nevoie de bani, după ce îți cumperi ceva bun de filmat. Dacă ai cu ce filma, apoi ai nevoie de idei și totul merge ca uns”. „Are idei, știe ce vrea în treaba asta, dar nu se mai ține de Școală. Școala i se pare o prostie, ceva care se poate face și altădată. Dar dacă ieși din ritmul tău, dintre colegii tăi, nu mai faci niciodată Școală. Pentru că intervin mereu alte și alte lucruri”. „Da, adevărat! Nu trebuie să îl lăsați, doamnă Carmen, să se piardă, pentru că abandonul școlar e în creștere!”. „Pentru mine nici nu se pune problema! Școala trebuie s-o termine, să își ia BACul, apoi să muncească, dacă nu mai vrea mai mult de la el. Dar eu l-aș fi vrut om cu carte, cu Facultate, care să țintească sus, la muncă la birou, după cum vrea, și nu la mila altora. Că atunci când nu ai studii ești la mila lor”.
I-am mulțumit pentru cafea, m-am rugat puțin cu ea și am plecat, încredințând-o că lucrurile vor fi bine. Pentru că tot ceea ce trebuie să facem e să ne rugăm pentru băiat, dar și să îl povățuim spre binele lui superior. Poate să facă vlogging, dar fără să își întrerupă studiile liceale.