Caleidoscop

Inima lui se grăbește. Se grăbește să scrie despre cele două vietăți mici prinse în plasa geamului și care nu mai știu unde este ieșirea. Pentru că ieșirea nu e prin geam, ci pe ușă! Dar ele au iluzia libertății, a trecerii prin geam, și nu se gândesc că trebuie să se întoarcă, pentru ca să ajungă undeva, departe, în libertate.

La Biserica din luncă a început deja Utrenia, se pun lumânări, se cântă duios la strană. La trecerea de pietoni GoUp din New York, un bătrân cerșetor, cu un căruț după el, plin de lucruri găsite, o deranjează pe doamna care vrea să urce în taxi. Îl cheamă Jimmy sau i se zice așa. La Kuala Lumpur, menara se va deschide pentru cei cu picioare bine înfipte în sticlă, pentru că senzația de cădere în gol e interminabilă. Leoaica tânără, iubirea, se hârjonește cu leul ei, bătrânul leu din Okonjima. Teroriști sau nu, sar în aer odată cu bombele israeliene, pentru că așa s-a decis. Măslinul începe să se pârguiască. Varza de Buzău e la fel de neapărată ca și magiunul de Topoloveni.

A făcut comparație între Bucureștiul lui 1996 și recenta lui înfățișare. Schimbările sunt evidente, dar și lucrurile rămase aproape la fel sunt evidente. Hip hopul a crescut pe străzi odată cu pasarea drogurilor din mână în mână. Trebuie să ai relații sus puse pentru ca să zâmbești sfidător. Accidentele de mașină se focalizează pe un morman de fiare. O vedere dinspre fiare spre realitatea vitezei. Cancerul la plămâni și impotența vin la pachet cu fumatul. Când Președinții de Stat semnează lucrurile se rostogolesc până la firul ierbii.

Amestec de verde, negru și galben ofilit pe câmpuri. Fiecare își alege postul de radio în mașina lui, pentru că e un moft profund personal. Micul dejun e făcut în grabă de Sonia Kuzmici, pentru că are 3 copii de trimis la Școală. Pe patul de Spital, în arondismentul 13 din Paris, Pierre își trăiește ultimele clipe din viața lui, o viață de care și-a bătut joc în mod metodic. A ghicit doar un număr din cele 6. Inelul cu care trebuia să o ceară de nevastă pare mai ieftin decât se aștepta ea. La Polul Nord sunt -14 grade acum, dar senzația e de -20.

Cât de departe privești lucrurile? Cât de mult te interesează de cei care nu te interesează? Semnează contractul vieții lui prin care va falimenta o întreagă regiune. Facem parte din poluarea electromagnetică. Extenuarea porno: „În Statele Unite, o zi normală de filmări durează între 6 și 12 ore. Când am fost în Franța pentru un contract am filmat 12 ore, dar totul s-a prelungit până la 18 ore”. Vlogurile de călătorie sunt despre rezistibilitate și pierderea timpului. Minutele de live pe TikTok sunt despre o singurătate comunitară. Totul e despre ce vrem noi, ce nu ne place nouă, cine nu suntem noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *