Confidențe

– Auzi, fă, eu mă mai gândesc, așa…de mai multe ori…la tinerețea noastră, la cum fuserăm o dată! Și cred că n-am procedat bine…

– Când?

– Spre exemplu când m-am îndrăgostit!…M-am îndrăgostit de cine mi-a plăcut mie, l-am iubit, am fost iubită, dar nu m-am dus cu el, nu m-am dus după inima mea. L-am ales pe cel cu bani, pe cel care îl plăcea lumea. L-am ales și ce-am făcut? Am suferit în ascuns!…Și acum îmi pare rău de anii care s-au dus și puteau să fie alții…

– Și i-ai spus-o și lui pe când trăia?!

– I-am spus-o la nervi!…I-am spus-o când mi se făcea dor de el, de celălalt, și eu n-aveam nimic. Pentru că atunci când nu ești iubit e un Iad…Degeaba zâmbești, degeaba ai de toate, dacă nu te simți bine.

Se adunaseră la o cafea. Vorba le mai scoate din singurătate sau le-o mai subțiază. Nu contează ce vorbesc, treaba e să mai treacă timpul, să se mai lumineze la inimă.

– Și te-ai spovedit vreodată pentru treaba asta?

– Da, m-am spovedit! Am spus-o cu durere: nu îmi iubesc bărbatul, ci pe un altul, cu care nu m-am căsătorit și de care sunt îndrăgostită și acum.

– Dar acu’, când ești văduvă, de ce nu zici nimic? De ce nu încerci să iei legătura cu el, dacă îl iubești și după 40 de ani.

– Pentru că omul are familia lui, e bunic, are copii! Unde să mă mai duc după om la 65 de ani?!

– Te duci, dacă vrei! Măcar să îi spui, să îl vezi, să te mai liniștești cu treaba asta…

– L-am văzut acu’, de curând! Era cu nepoțica lui în parc. Are la vreo 10 ani fata, e cuminte, vorbea cu el. Și l-am văzut de la distanță, fără să intru în vorbă.

– Adică nu l-ai văzut!…

– Nu doar eu cu el! Și nici nu știu cum să încep o astfel de mărturisire față de un bărbat…din trecutul meu.

– O începi…și o și termini! Pentru că nu contează ce îi spui, ci el trebuie să înțeleagă că încă ții la el. Că el e în inima ta și acum…

– Dar tu ce-ai face în locul meu?

– Eu m-aș duce…și mi-aș liniști inima! Căci dacă și el te mai iubește, dacă ține la tine, îți vorbește frumos. Dar dacă e bădăran sau nu vrea să își spună sufletul, înțelegi că iubești o himeră. Că dragostea ta nu ți-e împărtășită. Și atunci ți-e mai bine…

– Și care e viitorul…nostru, dacă tot ne spunem una și alta?!

– Viitorul e că sunteți doi bătrâni, care v-ați plăcut și încă vă iubiți și că prietenia asta e foarte bună la bătrânețe. Pentru că știi că poți vorbi de la suflet la suflet cu cineva. De-afară lucrurile sunt interpretabile. Dar ce te interesează pe tine gura lumii?! Tu îți faci treaba ta, faci ce îți spune inima!

– Eh, Floricico, ce zici tu e bine, doar că trebuie context pentru asta! Romanele pe care le citești tu te fac să fii cutezătoare, să zici repede vorbele. Dar în viața reală lucrurile merg puțin cam greu…

– În viața reală lucrurile se termină și mai repede, pentru că încep în trombă. Acum femeile acționează, nu își plâng de milă! Fetele astea de acum știu ce vor, spun repede, primesc imediat. Noi așteptăm zile, ani, ocazii, că deh, suntem de modă veche. Dar acu’ e cu viteză mare.

– Așa o fi! Numai că viteza asta te dă de gard câteodată. Pentru că nu contează doar ce vrei tu, ci și ce vrea celălalt.