„Inevitabila” corupție
Am întrebat anul trecut elevii unei clase, care acum a terminat liceul, către ce se îndreaptă. Și majoritatea au răspuns, cum mă așteptam: către Medicină. Și i-am chestionat din nou: de ce? Și au răspuns toți într-un glas, fără să clipească: pentru că se ia șpagă mare!
Am rămas șocată: nu mă așteptam să-mi spună toți în față, fără pic de ironie sau tentă de glumă, motivul real. Ba chiar le-am testat sinceritatea și am încercat să îi fac să se răzgândească: totuși, nu e pentru că le place biologia sau anatomia sau vor să vindece oameni? Și mi-au zis din nou, franc, cu glasul și mai tare: Nu, doamna, pentru șpaga mare!
De ce nu mai încearcă tinerii nici măcar să mai cosmetizeze realitatea și nu le mai e rușine de imoralitatea lor? Poate pentru că hoția e prea mare în jurul lor și în jurul nostru. Poate că sunt de apreciat că măcar nu au vrut să fie ipocriți.
Ei au înțeles că, în lumea lor, totul e pe bani și totul e de furat. De ce să se mai ascundă? Răspunsul lor e ce au înțeles ei din societatea de azi, esența lumii lor.
Asta înțeleg mulți: sau asta e ceea ce vor să înțeleagă și le place să înțeleagă?
Cine e de vină?
Poate că rudele, familia, filmele, contextul, anturajul nu-i fac să vadă decât exemple rele, lăsându-i să creadă că, dacă vor să trăiască (bine), trebuie să fie neapărat corupți. Deși eu cred că vedem mai mult ceea ce vrem să vedem, fiecare, și că există și oameni care refuză să creadă în „evidențele” (ultra)negative.
Și am înțeles și mai bine că noi, creștinii, cei care vrem să trăim creștinește cu adevărat, avem de luptat cu convingeri foarte adânci, nu cu idei de suprafață.