Vorbiri de Facebook (vol. 12)

*

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Vorbiri de Facebook (vol. 12)

Este a 237-a carte pe care am publicat-o online.

*

Când mi-am ales să scriu Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog^[1], am ales să scriu autobiografic. Să scriu din interior și credibil despre teologia și experiența sa îndumnezeitoare. Pentru că mă leagă lucruri fundamentale de viața și de experiența Sfântului Simeon Noul Teolog [Συμεὼν ὁ Νέος Θεολόγος], Părintele nostru. În primul rând, mă leagă de el sinceritatea lui abisală, sinceritatea iubirii și a ascezei sale imense, atâta timp cât pentru mine sinceritatea față de Dumnezeu și față de oameni înseamnă nevoința mea neîncetată pentru adevărul teologiei și al experienței îndumnezeirii oamenilor. În al doilea și al treilea rând, primele mele vederi dumnezeiești le-am trăit ca și Sfântul Simeon în adolescență și ele se leagă de Părintele meu duhovnicesc, de rugăciunile cele preasfinte ale Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, așa după cum vederile sale se leagă de preasfintele rugăciuni ale Sfântului Cuvios Simeon Evlaviosul [Συμεὼν ὁ Εὐλαβής], Părintele său duhovnicesc. În al 4-lea rând, ucenicia sa față de Sfântul Simeon Evlaviosul a fost identică în conținutul ei cu ucenicia mea față de Părintele meu duhovnicesc, amândoi trăind isihast și teologic în anonimatul nostru asumat. În al 5-lea rând, firea sa poetică s-a întâlnit în mod abisal cu firea mea poetică, dar și pocăința sa abisală și dorul său după Dumnezeu s-au întâlnit cu ardoarea mea pentru Dumnezeu și cu simțământul abisal al păcătoșeniei mele. În al 6-lea rând, ne-am asumat amândoi mărturisirea publică și scrisul teologic și acest lucru e povara noastră zilnică, dar și singurătatea abisală trăită în mijlocul contemporanilor noștri (p. 78-79).

De la Sfântul Protopărinte Adam și până în veșnicie, toți cei care au vederi extatice văd slava lui Dumnezeu în extazele lor, pentru că există aceeași identitate extatică în toate vederile Sfinților (p. 80).

Tema fundamentală a teologiei Sfântului Simeon e Dumnezeul nostru treimic, Cel care Se revelează pe Sine celor care Îl iubesc pe El. Pentru că El, Cel plin de slava Sa, ne dăruie și nouă, pe măsura curățirii noastre de patimi, să vedem slava Sa cea veșnică și îndumnezeitoare. Căci El, Cel viu, ne face și pe noi vii prin umplerea noastră de slava Sa cea veșnică (p. 83).

Simțind în mod continuu slava lui Dumnezeu în el însuși, Sfântul Simeon a subliniat cu putere în toată teologia sa că cei care își sfințesc viața sunt conștienți în mod continuu de prezența harului lui Dumnezeu în ei înșiși. Pentru că Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin vederea luminii dumnezeiești care izvorăște din El (p. 84).

Odată cu revelarea extatică a lui Dumnezeu în viața noastră, subliniază Sfântul Simeon, începe cunoașterea noastră teologică: Pentru că „Dumnezeu [este] lumină și vederea Sa [este] ca lumină. Așadar, prin vederea luminii [avem] prima cunoaștere [γνῶσις πρώτη] că Dumnezeu [există]”^[2]. Iar prin următoarele vederi dumnezeiești sporește intimitatea noastră cu Dumnezeu, pentru că începem să dialogăm cu El și să învățăm de la El pe cele ale Sale^[3]. Și așa după cum le primim în mod extatic pe cele dumnezeiești sau prin luminarea lui Dumnezeu, tot dumnezeiește suntem îndemnați și să scriem teologie (p. 86).

Atunci când am început să îmi scriu teza, Sfântul Simeon avea o teologie bună pentru Morală sau Spiritualitate, dar nu și pentru Dogmatică. Iar pentru mine, el reprezenta un colos al Teologiei Dogmatice, unul care se fundamentează întotdeauna extatic. Lucru pe care am vrut să îl demonstrez în mod categoric în teza mea și am și reușit cu rugăciunile și ajutorul său. Pentru că am arătat faptul că Sfântul Simeon scrie teologie dogmatică pe măsură ce se umple de vederi dumnezeiești, pentru că vede- rile dumnezeiești sunt la el fundamentul teologiei dogmatice a Bisericii. Și am găsit teologie dogmatică și în imnele sale și în predicile sale și în tratatele sale teologice, pentru că el se confesează mereu în mod dogmatic. Căci experiențele sale extatice confirmă dogmele Bisericii și le arată drept conținutul vieții celui credincios (p. 86-87).

Ba, mai mult, eu consider că Dumnezeiasca Scriptură, toți Sfinții Părinți, Viețile Sfinților, întregul Cult al Bisericii sunt monumente ale Teologiei Dogmatice, pe lângă dogmele și canoanele Bisericii, fapt pentru care întreaga literatură și experiență a Bisericii e pentru mine teritoriul de cercetare al Teologiei Dogmatice a Bisericii. De aceea, în Dogmatica mea, din care am publicat deja două volume^[4], dar și în toate scrierile mele de Teologie Dogmatică, eu mă ocup de întreaga teologie și experiență a Bisericii din punct de vedere dogmatic, pentru că pepitele adevărului dumnezeiesc sunt peste tot (p. 87).

De aceea, azi, în 2022, la 1.000 de ani de la intrarea sa în Împărăția lui Dumnezeu, Sfântul Simeon Noul Teolog e contemporanul nostru care mă entuziasmează nespus de mult, pentru că și-a asumat adevărul total al Bisericii cu orice risc. În postmodernitatea noastră, unde adevărul n-are nicio valoare comercială, iar sfințenia nu face parte din garderoba noastră zilnică, a-l cinsti pe Sfântul Simeon înseamnă a avea curaj și demnitate. Căci azi e nevoie de mult curaj să spui că fără vederea, luminarea și simțirea lui Dumnezeu în viața noastră nu avem nimic de-a face cu viața creștină, pentru că a fi creștin înseamnă a fi intimul lui Dumnezeu, și e nevoie de multă demnitate ca să îți asumi cine ești tu în comparație cu Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că, dacă ne-am asuma în mod onest câte nu facem pentru Biserica lui Dumnezeu în comparație cu câte facem, am vorbi în mod cinstit despre noi înșine și cu multă evlavie despre Sfinții noștri Părinți, despre Sfinții noștri Învățători în cele dumnezeiești (p. 89).

Poemul scris la prima comemorare a lui Adam Puslojić la București. La 80 de ani de la nașterea sa:

În tinerețea vieții sale,
Adam se întorcea adesea acasă,
în România, ca să-și reîntâlnească prietenii.
Căci, pentru el, prietenii erau mereu vii.
Și pe drum le scria poeme,
se ruga pentru ei,
îi simțea în el,
pentru că prietenii sunt mereu
în inima ta.
Acum, la 80 de ani,
noi ne strângem de oriunde,
pentru prietenul nostru Adam,
ca să-l simțim viu
în inima noastră.
Pentru că el nu mai vine spre noi,
ci rămâne în noi.
El nu mai traversează două țări,
ci rămâne în una singură,
în dorul nostru pentru el.
Și noi îl purtăm, mai rapid
decât orice vehicul, spre viitorul
nostru comun,
spre viitorul iubirii.
În care toți poeții
vor înțelege
că au aceeași inimă,
pe lângă aceleași cuvinte (p. 307-308).

Cei care se spovedesc și se împărtășesc se umplu de pace, de bucurie, de curăție, de luminare dumnezeiască. Dar și eu, Preotul, cel care îi spovedesc și îi împărtășesc mă umplu de har și de pace și de bucurie și de curăție dumnezeiască, pentru că harul lui Dumnezeu lucrează toate acestea în noi toți. Și aceasta se petrece, pentru că venim cu credință la Domnul, la Cel care lucrează în noi toată mântuirea noastră. Nu ne îndoim de iertarea Lui, nu ne îndoim de curățirea păcatelor noastre, și tocmai de aceea El ne iartă și ne umple din belșug de pacea Sa. Și noi trebuie să ne scufundăm, în rugăciune, în pacea Lui, pentru ca să simțim în toată ființa noastră slava Lui cea dumnezeiască (p. 349).

Omul bătrân nu e frumos pe-afară și nici nu mai poate face lucruri ample, ci e tot mai neputincios și dependent de alții. Dar e cu adevărat frumos dacă e duhovnicesc, dacă e un om Sfânt. Părintele Constantin Coman conferențiază azi la Turnu Măgurele, la Catedrală, despre bătrânețea duhovnicească. Și dacă el a căutat-o la Athos, de unde a primit toiag de mângâiere, eu am găsit Bătrânul real, unul dintr-o generație, pe Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, tocmai la Turnu Măgurele, aici, unde el vine azi să vorbească. Însă, nu poți ajunge bătrân la minte dacă nu ești cărunt la minte de copil și de tânăr. Bătrânii frumoși și înțelepți sunt cei care au trăit toată viața cu Dumnezeu. Bătrânețea reală nu e spontană, ci e cea lucrată toată viața. Dacă ajungi la bătrânețe cu patimile tinereții nu ești bătrân, ci doar cu o vârstă înaintată. Și această vârstă, tot mai ramolită, e cea care nu place, care incomodează, care nu mai e suportată (p. 432).

Iar experiența mistică a acestor două zile e tocmai aceasta: că popoarele ortodoxe nu au granițe statale, pentru că sunt pline toate de slava veșnică a lui Dumnezeu (p. 454).

Multă pădure și verdeață odihnitoare pentru ochi. Pentru că eu, muncitorul la computer, am nevoie de această plonjare odihnitoare în verdele crud. […] Odihna reală e aceea în care înveți lucruri fundamentale pentru viața ta  (p. 475).

Sunteți un om bun, blând, modest, simplu, sincer, smerit, care nu părăduiește în zadar timpul prețios al vieții și își înmulțește cu multă înțelepciune, bucurie, hărnicie și iubire talanții primiți în dar de la Dumnezeu, spre slava Acestuia și folosul aproapelui…Mă bucură mult bucuriile și împlinirile Sfinției Voastre și ale celor dragi! (p. 477)

Cine nu știe să facă limonadă crede că îmi ia ochii cu multa lămâie. Dar mai întâi trebuie să amesteci bine mierea cu lămâie, apoi pui apa. Pentru că invers bei numai amăreală și nu limonadă. Creștinii nu au voie să mănânce carne în sânge. De aceea trebuie să o prăjești sau să o frigi bine. Iar băutura e bună la temperatura camerei și înainte de ciorbă și la friptură. Pâinea sau lipia scoasă din cuptor e adevărata pâine a mesei. Muzica, la restaurant, trebuie dată în surdină, pentru că vin să mănânc și să discut și nu să ascult muzică. Iar masa reală în oraș e cea la care simți că respiri și comunici în mod esențial 9p. 502).

De ce nu citesc oamenii cărți? Pentru că cititul începe de la grădiniță. Dacă n-ai început de mic, creierul tău e impropriu cititului. E un cal nedeprins cu rigoarea. Caști, obosești repede, pentru că cititul începe cu câteva pagini până se ajunge la câteva sute pe zi. Iar eu când îi spun unuia că sunt obosit, îi spun că citesc sute de pagini pe zi, citind sau corectând, și că scriu zeci de pagini. Dar cum el nu știe o astfel de oboseală, crede că de oboseala asta scapi cu 6 ore de somn. Însă din noi doi oboseala curge ca lava din Vezuviu. Și dacă ne-am odihni un an, tot n-ar ieși din noi. De aceea, ne ducem oboseala cărții, a excelenței, în tăcere, cum alții își duc cancerul în tăcere. Înțeleg drama scriitorului doar alții ca noi și nu oricine. Ceilalți sunt veseli și neobosiți și au chef de distracție (p. 506).

---

[1] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, Teologie pentru azi, București, 2009, 287 p., cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/vederea-lui-dumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/.

Pe care mai apoi am tradus-o în limba engleză: Rev. D.Th. Dorin Octavian Picioruș, The Sight of God in the Theology of Saint Symeon the New Theologian, Theology for Today, Bucharest, 2014, 499 p., cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2014/09/15/the-sight-of-god-in-the-theology-of-saint-symeon-the-new-theologian/.

[2] Tratatul 5, r. 276-277, în SC 129, p. 100.

[3] Tratatul 5, r. 311-316, în SC 129, p. 102.

[4] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1), Teologie pentru azi, București, 2015, 397 p., cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2015/06/12/teologia-dogmatica-ortodoxa-vol-1/ și Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2), Teologie pentru azi, București, 2019, 289 p., cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/12/23/teologia-dogmatica-ortodoxa-vol-2/.