Surprindere

M-a luat prin surprindere vestea morții sale. A fost ceva neașteptat pentru mine. Nu știu cum să reacționez, pentru că nu mă pot acomoda interior cu vestea aceasta dureroasă.

Însă substantivul e format din sur + prindere. Trebuie să mă prind de ceva cu mâna. De ceva de deasupra mea. Sau cum sunt în mijloacele de transport sistemele de prindere. Te ții de ele ca să rămâi în picioare.

Însă sur e un prefix „de compunere savantă cu semnificația super, supra, peste, deasupra, în exces”. Starea de surprindere este starea care e mai presus de orice prindere a minții noastre, de orice așteptare a ei. Și cea mai mare surprindere a noastră, adică depășirea oricărei așteptări, e vederea extatică. Pentru că mai înainte de a avea un extaz dumnezeiesc nu ai nici cea mai mică ideea despre cum se produce și despre cum arată.

Noi ne imaginăm lucruri folosindu-ne de materiale deja știute, de imagini deja învățate. Dar pentru vederile dumnezeiești, pentru vederile care depășesc orice așteptare a noastră, nu avem niciun corelativ până nu avem una. Pentru că numai Dumnezeu ne poate arăta pe cele ale Sale, pe cele dumnezeiești. Și de aceea, până când El nu ne dăruie să vedem slava Lui, noi nu avem decât imaginația noastră umană, care refolosește imagini știute la nesfârșit.

Sermon on the Ghostual Day and the National Day of Romania [November 30-December 1, 2024]

My beloveds[1],

at many years for all of us, for all the romanians from here and everywhere! Because today, on the day of Saint Andreas [Ἀνδρέας[2]] the Apostle, the Apostle of Romania, we celebrate Romania’s ghostual day, while tomorrow, on december 1, we celebrate Romania’s national day. And the two days are one in our hearts, because we love the Church and the Country alike. For the One who taught us to do this is our God Himself, the One who gave birth to us here and made us the guardians and sanctifiers of this land[3].

No one is born at random, and no one is born for nothing on the face of this earth! Our birth is not an experiment, but a vocation! For God gives birth to each one of us in order to fulfill himself in his life and not to sit in vain. Precisely for this reason, the movement, the work, the love, the continuous involvement in all kinds of projects is the mode of being of people. People fulfill themselves through what they do. People love things that they believe in. And if the things I believe in are good things, those things are valuable, they are good for everyone[4].

Saint Andreas the Apostle came to us and expanded the Church of God on romanian soil. He cheirotoned the hierarchy of the Church of here and their descendants have brought us His Church to this day. And what does this divine thing show? The enormous faithfulness of all of them! Because he who built the Church of God here was one in his faith and hope with those who have served in it until us. And they, those before us, ask us, the unworthy, to be as faithful, as strong in faith as our predecessors[5].

When I go to our museums and see the Church things preserved in them, I see the faith of our people. And what I see in our museums, I see in museums all over the world, because the vestiges of the Church are the vigorous testimonies of christian faith. And when you see that what we have, others from other countries also have, because our Church is one with those, then you understand that the Church of Romania is a sister to the Churches in all countries, because it is one and the same Church. And there is one and the same Church everywhere, because the Holy Apostles built one Church, the one that has the full testimony of God[6].

But our Romania is not the Romania of all romanians. Because its current borders are not its real borders. Our romanians also live beyond Romania’s borders, but also at a great distance from them. But everyone knows that they were born here, they were born to christian parents, and that their language and their faith is this: that of the Church of God. Therefore, Romania is here and there, it is here and everywhere where a romanian lives. And every one of us knows this very well, because you cannot change your national identity[7].

The place where you are born is the gift of God. But wherever you are born, you must seek the Church of God, the Church of Pentecost. For the life is not a trip without a destination, but a pilgrimage to the Emperordom of God. But in order to go to God, you must live in His Church and not in those invented by people over the centuries. Because nothing invented by men has anything to do with His Church, with the Church in which all His Saints are sanctified[8].

We were born in christian Romania and were baptized by our parents immediately after birth. We were immediately born into the Church of God through the second birth. That is why we no longer need to look for His Church because we are in it. But millions of people are born far from His Church and for them we must do concrete things in our lives: to pray and write for them. So that they too may be as we are: christians[9].

And we can write for everyone, because the online is a microphone from which we can speak to everyone. We can talk about the theology that God has revealed to us, we can talk about His great miracles with us, we can talk about the life with God, about how holy and beautiful life is with Him. And we can speak with conscience and with love, if we care about people. By all the people of the planet[10].

On the other hand, all romanians outside the borders of our country know what is happening in Romania, because they can see and communicate with those in the country. The online allows us to see each other and communicate in a deep way. Because nothing separates us anymore, if we can see each other and communicate directly. And for this reason, we are one in an even deeper way, because we learn about our country immediately and this comforts our hearts[11].

Days of relief are these two days! Days of joy and of holy tears! Because we live them by remembering our ancestors, by remembering our Saints, by remembering our historical victories. For we cannot move on until we are grateful to those who have helped us reach the present moment. And the romanian brotherhood was born in the apostolic Church of Romania, where the romanian language was preserved, as well as the unity of the romanian people. Without the Church of God from Romania, we would not have today this immense miracle called the romanian language, but neither the Saints, nor the Heroes, nor the Geniuses of Romania. But we wouldn’t have taken care of Romania’s natural beauties, which were preserved by those who loved and appreciated them[12].

The future is made with people and not with robots! Robots are the working tools of people, the ones that make their work easier. Those who love, make decisions, and take Romania forward are romanians. We choose our future! But we choose our future together with God, because we want to live it together with Him. Because the real future of Romania is in heaven, in the Emperordom of God, and not on earth. Here we learn how to live eternally in the Emperordom of God. Amin[13]!


[1] Started at 9. 01, in day of monday, on 25 november 2024. Sun, two degrees, wind 6 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Iubiții mei, la mulți ani pentru noi toți, pentru toți românii de aici și de pretutindeni! Căci astăzi, de ziua Sfântului Apostol Andreas [Ἀνδρέας], Apostolul României, noi ne sărbătorim ziua duhovnicească a României, pe când, mâine, pe 1 decembrie, ne sărbătorim ziua națională a României. Iar cele două zile sunt una în inimile noastre, pentru că noi ne iubim deopotrivă Biserica și Țara. Căci Cel ce ne-a învățat pe noi să facem acest lucru este Însuși Dumnezeul nostru, Cel care ne-a născut pe noi aici și ne-a pus să fim păzitorii și sfințitorii acestui pământ.

[4] Nimeni nu se naște la întâmplare și nimeni nu se naște degeaba pe fața acestui pământ! Nașterea noastră nu e un experiment, ci o vocație! Căci Dumnezeu îl naște pe fiecare dintre noi pentru ca să se împlinească în viața lui și nu pentru ca să stea degeaba. Tocmai din acest motiv, mișcarea, munca, iubirea, continua implicare în proiecte de tot felul e modul de a fi al oamenilor. Oamenii se împlinesc prin ceea ce fac. Oamenii iubesc lucrurile în care cred. Și dacă lucrurile în care cred sunt lucruri bune, acele lucruri sunt valorice, sunt bune pentru toți.

[5] Sfântul Apostol Andreas a venit la noi și a extins Biserica lui Dumnezeu pe pământ românesc. El a hirotonit ierarhia Bisericii de aici și urmașii lor ne-au adus Biserica Lui până azi. Și ce arată acest lucru dumnezeiesc? Credincioșia enormă a tuturor acestora! Pentru că cel ce a zidit Biserica lui Dumnezeu aici a fost una în credința și nădejdea lui cu cei care au slujit în ea până la noi. Și ei, cei de dinaintea noastră, ne cer și nouă, nevrednicilor, să fim la fel de credincioși, de tari în credință ca și predecesorii noștri.

[6] Când mă duc în muzeele noastre și văd lucrurile Bisericii păstrate în ele, văd credința poporului nostru. Și ce văd în muzeele noastre, văd în muzeele lumii întregi, pentru că vestigiile Bisericii sunt mărturiile cele viguroase ale credinței creștine. Și când vezi că ce avem noi, au și alții din alte țări, pentru că Biserica de la noi e una cu acelea, atunci înțelegi că Biserica României e soră cu Bisericile din toate țările, pentru că e una și aceeași Biserică. Și e una și aceeași Biserică pretutindeni, pentru că Sfinții Apostoli au zidit o singură Biserică, pe cea care are mărturia deplină a lui Dumnezeu.

[7] Însă România noastră nu e România tuturor românilor. Căci granițele ei actuale nu sunt granițele ei reale. Românii noștri trăiesc și dincolo de granițele României, dar și la multă depărtare față de ele. Dar cu toții știu că ei s-au născut aici, s-au născut din părinți creștini și că limba lor și credința lor e aceasta: a Bisericii lui Dumnezeu. De aceea, România e aici și acolo, e aici și pretutindeni unde trăiește un român. Și fiecare dintre noi știe foarte bine acest lucru, pentru că nu poți să îți schimbi identitatea ta națională.

[8] Locul unde te naști e darul lui Dumnezeu. Dar oriunde te-ai naște, tu trebuie să cauți Biserica lui Dumnezeu, Biserica Cincizecimii. Căci viața nu este o excursie fără destinație, ci e un pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar ca să mergi spre Dumnezeu trebuie să trăiești în Biserica Lui și nu în cele inventate de oameni de-a lungul secolelor. Pentru că nimic inventat de către oameni nu are de-a face cu Biserica Lui, cu Biserica în care se sfințesc toți Sfinții Lui.

[9] Noi ne-am născut în România creștină și am fost botezați de părinții noștri imediat după naștere. Ne-am născut imediat în Biserica lui Dumnezeu prin cea de a doua naștere. De aceea nu trebuie să mai căutăm Biserica Lui pentru că suntem în ea. Dar milioane de oameni se nasc departe de Biserica Lui și pentru ei trebuie să facem lucruri concrete în viața noastră: să ne rugăm și să scriem pentru ei. Ca și ei să fie cum suntem noi: creștini.

[10] Și putem scrie pentru toți, pentru că onlineul este un microfon de la care putem să vorbim tuturor. Putem vorbi despre teologia pe care ne-a revelat-o Dumnezeu, putem vorbi despre minunile Lui cele mari cu noi, putem vorbi despre viața cu Dumnezeu, despre cât de sfântă și de frumoasă e viața dimpreună cu El. Și putem vorbi cu conștiință și cu dragoste, dacă ne pasă de oameni. De toți oamenii planetei.

[11] Pe de altă parte, toți românii din afara granițelor țării noastre știu ce se petrece în România, pentru că pot vedea și pot comunica cu cei din țară. Onlineul ne face să ne vedem unii cu alții și să comunicăm la modul profund. Pentru că nimic nu ne mai desparte, dacă ne putem vedea și comunica în mod direct. Și din acest motiv, noi suntem una într-un mod și mai profund, pentru că aflăm cele ale țării noastre imediat și acest lucru ne alină inima.

[12] Zile de alinare sunt aceste două zile! Zile de bucurie și de lacrimi sfinte! Pentru că le trăim pomenindu-ne înaintașii, pomenindu-ne Sfinții, pomenindu-ne victoriile istorice. Căci nu putem merge mai departe până nu suntem recunoscători față de cei care ne-au ajutat să ajungem în clipa de față. Și fraternitatea românească s-a născut în Biserica apostolică a României, acolo unde s-a păstrat și limba română, cât și unitatea neamului românesc. Fără Biserica lui Dumnezeu din România nu aveam azi această minune imensă care se numește limba română, dar nici Sfinții, nici Eroii, nici Geniile României. Dar n-am fi avut grijă nici față de frumusețile naturale ale României, care s-au păstrat de cei care le-au iubit și apreciat.

[13] Viitorul se face cu oameni și nu cu roboți! Roboții sunt uneltele de lucru ale oamenilor, cele care le fac munca mai ușoară. Cei care iubesc, iau decizii și duc mai departe România sunt românii. Noi ne alegem viitorul! Dar ne alegem viitorul împreună cu Dumnezeu, pentru că voim să îl trăim dimpreună cu El. Pentru că realul viitor al României e în cer, în Împărăția lui Dumnezeu, și nu pe pământ. Aici învățăm cum să trăim veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Amin!

Faptele Apostolilor, cap. 20, 13-38, cf. BYZ

13. Iar noi am venit la corabie, am fost pornind spre Assos [Ἆσσος[1]], de acolo voind a-l lua pe Pavlos. Căci așa era rânduit, voind el a merge pe jos.

14. Iar cum s-a întâlnit cu noi întru Assos, l-am luat pe el [și] am venit spre Mitilini [Μιτυλήνη[2]].

15. Și de acolo am navigat mai departe [și în] a doua zi am ajuns vizavi de Hios [Χίος[3]]. Iar [în] cealaltă [zi] ne-am apropiat spre Samos [Σάμος[4]]. Și am rămas în Troghillion [Τρωγύλλιον[5]][și] în a doua zi am venit spre Militos [Μίλητος[6]].

16. Căci Pavlos a hotărât să navigheze pe lângă Efesos [Ἔφεσος[7]], pentru ca să nu i se facă lui să piardă vremea [χρονοτριβῆσαι] în Asia. Căci se grăbea, dacă cu putință îi era lui, [ca în] ziua Cincizecimii să fie întru Ierosolima.

17. Și de la Militos a trimis întru Efesos [și] i-a chemat pe Presbiterii Bisericii [μετεκαλέσατο τοὺς Πρεσβυτέρους τῆς Ἐκκλησίας].

18. Iar cum au venit către el, le-a zis lor: „Voi cunoașteți, [că] din ziua cea dintâi din care am pus piciorul întru Asia, cum împreună cu voi [în] toată vremea am fost,

19. slujind Domnului cu toată smerenia [δουλεύων τῷ Κυρίῳ μετὰ πάσης ταπεινοφροσύνης] și [cu] multe lacrimi [καὶ πολλῶν δακρύων] și [având] ispitele care mi s-au întâmplat mie din comploturile iudeilor [καὶ πειρασμῶν τῶν συμβάντων μοι ἐν ταῖς ἐπιβουλαῖς τῶν ἰουδαίων].

20. Cum nimic n-am ascuns [din] cele folositoare [ὡς οὐδὲν ὑπεστειλάμην τῶν συμφερόντων], [ca] să nu vă vestesc vouă și să [nu] vă învăț pe voi [în] public și prin case,

21. mărturisind și iudeilor și ellinesilor[8]/ ellinilor pocăința întru Dumnezeu [τὴν εἰς τὸν Θεὸν μετάνοιαν] și credința cea întru Domnul nostru Iisus [καὶ πίστιν τὴν εἰς τὸν Κύριον ἡμῶν Ἰησοῦν].

22. Și acum, iată, eu legat [fiind cu] Duhul [ἐγὼ δεδεμένος τῷ Πνεύματι][9] merg spre Ierusalim, neștiind pe cele [care] mi se vor întâmpla mie în el [τὰ ἐν αὐτῇ συναντήσοντά μοι μὴ εἰδώς],

23. afară de [faptul] că Duhul Cel Sfânt mărturisește prin cetate, zicând că legături și necazuri pe mine mă așteaptă!

24. Dar niciun cuvânt [nu] fac și nici [nu] am preț pe însuși sufletul meu, [pentru] ca să-mi împlinesc calea mea cu bucurie [ὡς τελειῶσαι τὸν δρόμον μου μετὰ χαρᾶς] și slujirea pe care am luat-o de la Domnul Iisus [καὶ τὴν διακονίαν ἣν ἔλαβον παρὰ τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ]: să mărturisesc Evanghelia harului lui Dumnezeu [διαμαρτύρασθαι τὸ Εὐαγγέλιον τῆς χάριτος τοῦ Θεοῦ].

25. Și acum, iată, eu știu că voi toți nu veți mai vedea fața mea, prin[tre] care am trecut [ca] să vestesc Împărăția lui Dumnezeu [ἐν οἷς διῆλθον κηρύσσων τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ]!

26. De aceea vă mărturisesc vouă în ziua de astăzi că eu [sunt] curat de sângele tuturor.

27. Căci nu m-am dat înapoi [ca] să nu vă vestesc vouă tot sfatul lui Dumnezeu [πᾶσαν τὴν βουλὴν τοῦ Θεοῦ].

28. Așadar, luați aminte la voi înșivă și [la] toată turma, în[tru] care v-a pus pe voi Duhul Cel Sfânt Episcopi [ἐν ᾧ ὑμᾶς τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον ἔθετο Ἐπισκόπους], [pentru] a păstori Biserica Domnului și a lui Dumnezeu [ποιμαίνειν τὴν Ἐκκλησίαν τοῦ Κυρίου καὶ Θεοῦ][10], pe care a dobândit-o prin sângele Său [ἣν περιεποιήσατο διὰ τοῦ Ἰδίου αἵματος]!

29. Căci eu am cunoscut aceasta, că vor intra, după plecarea mea, lupi grei [λύκοι βαρεῖς] în[tre] voi, necruțând turma.

30. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind [învățături] răstălmăcite [διεστραμμένα], [pentru] a-i scoate pe ucenici după ei [τοῦ ἀποσπᾷν τοὺς μαθητὰς ὀπίσω αὐτῶν][11].

31. Pentru aceea, privegheați, aducându-vă aminte că trei ani, ziua și noaptea, n-am încetat cu lacrimi învățându-l pe fiecare în parte!

32. Și acum vă încredințez pe voi, fraților, lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, Celui care poate să vă zidească și să vă dea vouă moștenire în[tre] toți cei sfințiți.

33. Argint sau aur sau veșmânt nu am poftit.

34. Înșivă cunoașteți că mâinile acestea au slujit nevoilor mele și ale celor fiind împreună cu mine.

35. Pe toate vi le-am arătat vouă, că[ci] așa ostenindu-ne trebuie a-i ajuta pe cei bolnavi și a pomeni cuvintele Domnului Iisus, că[ci] El a zis: «Fericit este mai mult a da decât a lua [Μακάριόν ἐστιν μᾶλλον διδόναι ἢ λαμβάνειν]»”.

36. Și [după ce] acestea a zis, și-a pus genunchii săi [θεὶς τὰ γόνατα αὐτοῦ][12], împreună cu ei, [cu] toți, [și] s-au rugat.

37. Și a fost destul plâns [la] toți. Și au căzut pe grumazul lui Pavlos [și-l] sărutau pe el,

38. suferind durere mai ales pe[ntru] cuvântul pe care îl zisese: că nu vor mai vedea fața lui. Și îl însoțeau pe el spre corabie.


[1] Forma de N. În text e forma de Ac. Ἄσσον.

[2] Forma de N. În text e forma de Ac. Μιτυλήνην.

[3] Forma de N. În text e forma de G. Χίου.

[4] Forma de N. În text e forma de Ac. Σάμον.

[5] Forma de N. În text e forma de D. Τρωγυλλίῳ.

[6] Forma de N. În text e forma de Ac. Μίλητον.

[7] Forma de N. În text e forma de Ac. Ἔφεσον.

[8] De la forma de N. pl. ἕλληνες, cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἕλλην. În text e forma de D. pl. ἕλλησιν.

[9] Fiind una cu voința Duhului Sfânt, Care mă călăuzește pe mine.

[10] Căci Iisus Hristos, Fiul Tatălui, este Domnul și Dumnezeul nostru.

[11] A-i scoate din Biserică, pentru a le urma lor, ereticilor, celor care răstălmăcesc învățătura Bisericii.

[12] Și-a pus genunchii săi la pământ, a îngenuncheat.

Scriu online (vol. 13)

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Scriu online (vol. 13)

Este a 238-a carte pe care am publicat-o online.

*

– Cum vă jucați când erați mic? Vă jucați de unul singur sau cu mai mulți?

– Când mi-am dat seama că nu am cu cine să mă joc, pentru că cei de vârsta mea nu prețuiau jocul creativ, jocul personalizator, am început să mă joc aidoma unui creator de roman omniscient. Sau ca în jocurile de strategie de azi. Pentru că în cei câțiva metri de căpșuni, din spatele casei, puși de bunica mea, eu am început să îmi construiesc Țara Dorului. Era țara mea, care avea de toate: avea palat, avea oameni din plastic, avea canal de apă navigabil, avea biserică, avea pomi, avea plante de tot felul. Printre căpșunii ei, ai bunicii mele Floarea, era toată această lume. Lume pe care o cream continuu, pe care o protejam, pe care o conduceam și nimeni nu mi-o strica. Căci, dacă aș fi venit cu cineva să mă joc, acela ar fi găsit imediat că e ceva de schimbat, ceva de adăugat, ceva de stricat. Dar așa cum o făceam eu, lumea mea era perfectă, era bună, era non-violentă, pentru că în ea nu se petrecea nimic rău. De fapt, atunci a început și lumea scrisului meu. Pentru că lumea despre care eu scriu e în mine și eu o scot afară. Și lumea pe care eu o scot din mine e plină de libertate și de vitalitate, de pace și de coerență, pentru că e o lume a dialogului și a dăruirii. Și pentru că nu aveam cu cine să mă joc la modul acesta creativ, frumos, mă jucam de unul singur, dar raportându-mă la toți locuitorii țării mele, care aveau nevoi specifice. Și eu aveam grijă, ca în jocul de strategie, de mersul bun al întregii țări, așa cum ar trebui să facă orice președinte sau orice primar, pentru că mă gândeam la binele lor, nu la al meu. Binele lor însemna binele meu. Și asta mă bucura și mă împlinea! (p. 6).

Read more

Ne înțelegem în gânduri

Ceea ce oamenii fac la nivel particular, individual, fac și la nivel de țară. Dacă, în particular, în viața lui, omului îi place să pactizeze cu șefii, indiferent de dreptate și de morală, îi place să fie lingușitor, să pară empatic cu „cei mari”, aceeași judecată o păstrează și când e vorba de țară: pentru că nu vrea lideri patrioți, independenți, care să caute binele poporului întreg, ci lideri duplicitari, care să se gudure pe lângă cei mai mari. Pentru că el a înțeles că binele vine numai din a te pune bine cu sus-pușii. Din a fi pururea nedemn. Pentru că nu se poate schimba nimic.

*

Fiecare tablou are particularitățile lui, are ceva aparte. Chiar când tablourile au același autor, fiecare are unicitatea lui, ca și cum ar fi pictat de altcineva. Ceea ce arată, încă o dată, că un om are mereu multe taine de scos la iveală și profunzimi nebănuite.

*

Când țăranii puneau farfurii și ulcele pictate pe pereți, acestea erau tablourile lor. Iar vizualitatea este o componentă esențială a vieții, pentru că omul are nevoie să vadă ceva din care să își hrănească mereu sufletul, oriunde ar fi. Afară, Dumnezeu ne-a creat natura, a cărei frumusețe trebuie să o contemplăm. În interior, omul poate aduce elemente de natură, dar poate și crea obiecte care să-i vorbească sufletului său. Sau chiar direct cu sufletul său, așa cum sunt Sfintele Icoane. Iar dacă pictau pe farfurii sau pe oale sau țeseau covoare sau coseau pe haine, o făceau simbolic și geometric, care erau reprezentări abisale ale credinței lor. Și, la fel, țăranii aduceau în casă busuioc sau izmă sau mentă sau flori, pentru mireasmă, și adesea le puneau la Icoane, pentru a le reaminti că Raiul e locașul miresmelor, iar Sfinții sunt cele mai mari izvoare de parfum din univers. Iar casa trebuia să fie un Rai în miniatură. Sau o mică Biserică.

*

În ierarhia mea de intelectuali autosuficienți, primii sunt absolvenții de Filosofie. Pentru că ei cred că, studiind istoria filosofiei, au citit toate întrebările care se pot pune și toate răspunsurile. Iar pe locurile următoare sunt cei care au terminat Medicina sau Biologia. Care văd omul ca pe o uzină, o fabrică de energie. Iar ei îi cunosc toate mecanismele și șuruburile. Și când întâlnești oameni de felul acesta, dialogul intră foarte repede în impas.

*

Muzica mă face să gândesc, să simt, să mă trezesc. E în loc de al doilea sau al treilea energizant. Dar și să adorm în liniște.

*

Tablourile sunt formate din imagini care ies din conștiința noastră. Care reprezintă formulări interioare a ceea ce suntem sau vrem să devenim. Însă mereu rămân și aspecte tainice, mai presus de interpretarea noastră.

Mărturii II. 41

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mărturii ortodoxe contemporane

(vol. 2)

*

Sfântul Dumitru Teologul: „Mântuitorul a vorbit despre cei de-a stânga, cărora le spune: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic!». E un foc această singurătate, e un chin care arde și din care nu pot ieși! Iar problema singurătății e o problemă foarte complexă. Căci e de multe feluri. Aș putea indica vreo câteva, ca să putem porni discuția [noastră]. E o singurătate tristă, a bătrânilor care n-au pe nimeni. [Și asta] din diferite motive. Fie că sunt copiii plecați [în străinătate], din cauza vremurilor acestora pe care le trăim, fie că sunt plecați cu serviciile lor în alte orașe și ei suportă cu greutate această stare de singurătate. Și asta e o formă de singurătate! Dar mai este o singurătate: a acelora care n-au făcut niciun bine [altora] și de aceea nu se bucură de nicio atenție [din partea cuiva]. Și asta e o singurătate și mai tristă! Să știi că nu îți dă nimeni nicio atenție din cauză că n-ai făcut nimic ca să meriți atenție. [Aceasta] e o singurătate venită dintr-un egoism practicat sistematic o viață întreagă. [Și] nu e o singurătate spațială, respectivul poate să fie în legătură cu diverși oameni și totuși se simte singur. Pentru că nu trăiește o atenție din partea unor oameni, pentru că el le-a arătat numai indiferență și poate chiar dușmănie.

Există și singurătatea spațială, dar nu [și] sufletească. Mama, cea care își are copiii departe, e plină de dor pentru ei. Are mulțumirea că a avut grijă de ei, că și-a arătat toată mila față de ei, tot ajutorul. Simte că acolo unde sunt au o recunoștință nemăsurată față de ea. Și asta îi dă o mulțumire [sufletească]! Și, deși parțial e singură, totuși ea nu e singură spiritual, pentru că trăiește oarecum împreună cu ei.

Dorul îi leagă pe oameni. Dorul copiilor față de mamă, dorul mamei față de copii…Prietenia între oameni, iarăși, chiar dacă sunt despărțiți spațial, dacă și-au făcut unul altuia diferite fapte prin care s-au ajutat, e o legătură care atenuează singurătatea.

Deci sunt singurătăți aparente și sunt singurătăți reale, triste, adânci. Și cred că cea mai mare singurătate este cea a oamenilor care n-au avut nicio atenție față de alții și n-au făcut niciun bine. Cred că asta va fi singurătatea Iadului! [Una] care începe de aici și ajunge la culme acolo. [Ea] e o lipsă de comunicare, de comuniune. Este o tristețe care nu e proprie omului. Pentru că nu e proprie omului lipsa de comunicare. Acesta ar putea să comunice cu alții, dar nu vrea. Și putem vorbi [aici] de o singurătate care pare să nu fie singurătate. Căci sunt oameni care trăiesc în societate, în legături [diverse cu oamenii] și totuși sunt singuri. Și poate că [aceasta] e o formă a singurătății moderne, a omului de la oraș. Căci astăzi poate chiar în blocuri se trăiește o astfel de singurătate. Ai pe același palier oamenii cu care te întâlnești în fiecare zi și cu care nu schimbi o vorbă. Sau ai decât sentimente neplăcute față de ei și n-ai nicio dorință de a intra în legătură cu ei, ca să afli despre ei cine știe ce lucruri. Sau cine știe din ce alte cauze [nu stai de vorbă cu ei].

În general, omul de astăzi e mai dispus spre trăirea acestei singurătăți decât oamenii dinainte. În sat exista o comuniune a satului întreg. Deși erau despărțiți prin pereți și prin curțile lor, totuși aveau o fântână comună, unde se întâlneau. Ieșeau la stradă împreună. Și niciunul nu călca peste ceea ce erau propriu celuilalt. Era un respect total față de bunurile altora. Și exista o legătură între ei, o prietenie. Și aceasta e ceea ce nu se întâmplă poate în timpul nostru, unde există o aparentă comunitate de serviciu și, totuși, oamenii sunt singuri. Și poate că aceasta a fost proprie comunismului. Pentru că erau toți la un loc, fuseseră siliți să fie la un loc și, totuși, fiecare se gândea cu teamă la celălalt. [Pentru că își punea problema] ce gândește celălalt despre el și despre ce îi pregătește celălalt. Și poate că urmările acestei neîncrederi și temeri față de celălalt se manifestă și astăzi…încât singurătatea continuă și astăzi în urma acestei comunități silite [să coexiste], care nu era spre binele niciunuia și îi făcea pe fiecare să se teamă”[1] [de celălalt].

*

Horia Dumitru Ionescu, nepotul Sfântului Dumitru Teologul (un interviu la vârsta de 64 de ani[2]): a fost cu bunicul său în pelerinaj la Mănăstirile din Moldova în 1967, pentru că Sfântul Dumitru a fost invitat la Iași să predice[3]. Veneau foarte mulți de praznicul Sfântului Dumitru la Sfântul Dumitru Stăniloae acasă, pentru ca să îl sărbătorească la ziua sa onomastică[4].

Sfântul Dumitru era omul care nu se enerva niciodată[5]. Și „el nu numai scria, traducea din Filocalie, le comenta, scria tratatele de Dogmatică, de Mistică, ci, într-adevăr, le trăia. Adică nu exista niciun fel de discordanță între activitatea lui științifică și existența lui cotidiană”[6].

Echilibrul său venea din credința lui. Și avea, totodată, un mare optimism[7]. „Nu se speria în fața greutăților, ci se străduia să le înfrunte cu mintea limpede”[8]. Sfântul Dumitru n-a povestit niciodată despre câte a pătimit în închisoare[9]. S-a întâlnit cu unul dintre gardienii săi în Parcul Carol și acela a întors capul în altă parte[10]. Sfântul Dumitru făcea focul în soba de-acasă și știa să îl facă foarte bine[11]. Scria de mână, dar și la mașina de scris[12].

Avea și o dactilografă care îl ajuta la cărți[13]. A avut radio, dar și un televizor alb-negru, rusesc, numit Rubin[14]. În 1966 s-au uitat împreună la Campionatul de Fotbal[15]. Asculta Radio Vatican, pentru că îl interesa ce se spune acolo[16].

Sfântului Dumitru îi plăcea foarte mult să se plimbe[17]. Preoteasa Maria Stăniloae a dat mărturia că Sfântul Dumitru s-a întâlnit de mai multe ori cu Lucian Blaga la Sibiu și au vorbit la modul liniștit unul cu altul[18].

Spovedea îndelung oamenii[19]. Scriitorii care îl vizitau îi preluau ideile[20]. Citea și mai mult decât scria[21]. După pușcărie a plecat pentru prima oară în Germania, în 1967[22]. L-a învățat pe nepotul lui limba germană înainte ca acesta să se ducă la grădiniță[23]. I-a cumpărat nepotului său prima lui bicicletă[24]. Se juca cu nepotul său[25].

Noii teologi au nevoie de stăruință, de acea cunoaștere a dogmelor care să fie net superioară unei cunoașteri formale și de optimism[26]. După adormirea Sfântului Dumitru, nepotul său a început să aibă o liniște interioară pe care nu o avusese în timpul vieții sale[27].


[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=zIeFf5blsy8, minutele 1.45.40-1.54.07.

[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=Y-2r1JTCtFI.

[3] Idem, min. 1-2. [4] Idem, min. 6. [5] Idem, min. 9. [6] Ibidem. [7] Idem, min. 11. [8] Idem, min. 12. [9] Idem, min. 17. [10] Idem, min. 19. [11] Idem, min. 24. [12] Ibidem. [13] Idem, min. 25. [14] Idem, min. 25-26. [15] Idem, min. 26. [16] Idem, min. 27. [17] Idem, min. 28. [18] Idem, min. 29. [19] Idem, min. 30. [20] Idem, min. 31. [21] Ibidem. [22] Idem, min. 31-32. [23] Idem, min. 35. [24] Idem, min. 38. [25] Idem, min. 52. [26] Idem, min. 53-57. [27] Idem, min. 58.

Faptele Apostolilor, cap. 20, 1-12, cf. BYZ

1. Și după [ce a fost] să înceteze vacarmul, Pavlos și-a chemat ucenicii și i-a îmbrățișat[1][și] a ieșit să meargă întru Machedonia [Μακεδονία[2]].

2. Și a trecut prin părțile acelea și i-a mângâiat pe ei [cu] cuvânt mult [καὶ παρακαλέσας αὐτοὺς λόγῳ πολλῷ][și] a venit întru Ellas [Ἑλλάς[3]].

3. Și a făcut trei luni, [și] i s-a făcut lui complot de la iudei vrând să pornească spre Siria [și] i-a fost gândul a se întoarce prin Machedonia.

4. Și mergea împreună cu el, până în Asia, Sopatros Berieos [Σώπατρος Βεροιαῖος]/ Berianul. Iar [dintre] tessalonichini[4]/ tesaloniceni: Aristarhos [Ἀρίσταρχος] și Secundos [Σεκοῦνδος] și Gaios Derbeos [Γάϊος Δερβαῖος]/ Derbeanul și Timoteos [Τιμόθεος]. Iar asiani [ἀσιανοὶ]/ asiatici: Tihicos [Τυχικὸς] și Trofimos [Τρόφιμος].

5. Aceștia au venit [și] ne așteptau pe noi în Troas [Τρῳάς[5]].

6. Și noi am navigat, după zilele azimelor, de la Filippi [Φίλιπποι[6]] și am mers către ei întru Troas până la 5 zile, unde am rămas 7 zile.

7. Iar în una a sabaturilor [Ἐν δὲ τῇ μιᾷ τῶν σαββάτων[7]], adunați ucenicii să frângă pâinea [συνηγμένων τῶν μαθητῶν κλάσαι ἄρτον][8], Pavlos le vorbea lor, vrând a pleca [în] a doua zi, și prelungea cuvântul până la miezul nopții [παρέτεινέν τε τὸν λόγον μέχρι μεσονυκτίου].

8. Și erau destule făclii în camera de sus unde eram adunați.

9. Dar șezând un anume tânăr, [cu] numele Eftihos [Εὔτυχος], pe fereastră [ἐπὶ τῆς θυρίδος], doborât [în] somn adânc [καταφερόμενος ὕπνῳ βαθεῖ], vorbind Pavlos pentru mai mult [timp], doborât de somn a căzut de la etajul al 3-lea jos și a fost ridicat mort.

10. Și a coborât Pavlos [și] a căzut peste el [ἐπέπεσεν αὐτῷ] și l-a îmbrățișat [și] a zis: „Nu fiți tulburați [Μὴ θορυβεῖσθε]! Căci sufletul său este în el [ἡ γὰρ ψυχὴ αὐτοῦ ἐν αὐτῷ ἐστιν]”.

11. Și s-a suit și a frânt pâinea și a gustat[9] și în[tru] destul a predicat până în zori [ἐφ᾽ ἱκανόν τε ὁμιλήσας ἄχρι αὐγῆς][și] așa a ieșit.

12. Și l-au adus pe copil viu și au fost mângâiați nu puțin.


[1] I-a îmbrățișat de rămas bun.

[2] În text e forma de Ac. Μακεδονίαν.

[3] În text e forma de Ac. Ἑλλάδα. E vorba de Grecia.

[4] De la N. pl. θεσσαλονικεῖς, cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Θεσσαλονικεύς. În text e forma de G. pl. θεσσαλονικέων.

[5] Forma de N. În text e forma de D. Τρῳάδι.

[6] Forma de N. În text e forma de G. Φιλίππων.

[7] În prima zi după sâmbătă, adică duminica.

[8] Să slujească Dumnezeiasca Liturghie.

[9] Se referă la Sfântul Pavlos.

1 2 3 5