Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [129] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
3. Întru vorbirea noastră despre lucrurile Grădinii duhovnicești, Orighenis cel strâmb nu trebuie să se fălească pentru că ar fi gândit drept. Folosindu-se fără limite de contemplații anagogice și duhovnicești, el a alegorizat (ca tragediile mitice) tot ceea ce a fost creat în cele șase zile. El a crezut că nici cerul, nici pământul nu putea fi perceput prin simțuri[1]; apele nu erau ape[2], plantele nu erau cu adevărat plante[3] și stelele nu erau cu adevărat stele[4]. Și nu a luat nimic altceva literal: nici întunericul, lumina, abisul, vântul[5] sau tăria[6]. Și a ajuns la concluzia că Biserica se afla în mare pericol să creadă că cele create de Dumnezeu sunt lumea văzută.
Dar învățăturile lui Orighenis erau nebunie. Și de aceea, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, Biserica l-a osândit pe drept și l-a exclus. Căci ar fi trebuit ca el, mai întâi, să fi primit povestirea [Facerii] ca pe un fapt adevărat. Și apoi, numai acolo unde era nevoie, trebuia să fi trecut la o interpretare anagogică.
4. Marile eforturi făcute de Orighenis, atunci când a mitologizat toate cele șase zile ale creației ca alegorie și a corupt astfel corpul Sfintei Scripturi, au fost în zadar. De aceea, Părinții mai recenți au dat la lumină scrieri în care aderau la înțelesul literal al creației de șase zile. Mă refer la urmașii Dumnezeiescului Vasilios și [la] acel râu al lui Hristos, Ioannis Hrisostomos, și [la] Teodoros al Antiohiei, care era cu adevărat milostiv, și [la] Severianos de Gavala și Evsevios de Emesa și Epifanios, care era întreit binecuvântat în cuvânt și faptă, și Chirilos, care L-a arătat pe Dumnezeu și era adânc iubit de Dumnezeu.
Toți acești scriitori au respins alegoriile și interpretările anagogice ale lui Orighenis – cum am spus mai sus – ca mari eforturi făcute în zadar. Și ei au adus dovediri temeinice și încredințarea despre un Paradis sensibil, care urmează după cel duhovnicesc, despre care am vorbit mai sus.
Căci Moisis, cel ce a scris legile, a adăugat îndată: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare, iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului. Iar râul care iese din Edem [pentru] a adăpa Paradisul se desparte de acolo întru patru începuturi: numele unuia [este] Fison – acesta înconjură tot pământul Evilat, acolo unde este aurul, iar aurul pământului aceluia [este] bun și acolo este cărbunele și piatra cea verde deschis – iar numele râului al doilea [este] Ghion– [și] acesta [este] cel care înconjură tot pământul Etiopiei – iar răul al treilea [este] Tigris – [și] acesta [este] cel care merge înaintea assiriilor/ asirienilor –, iar râul al patrulea, acesta [este] Eufratis”[7].
[1] Cf. Fac. 1, 1.
[2] Cf. Fac. 1: 7, 9.
[3] Cf. Fac. 1: 11-12.
[4] Cf. Fac. 1, 16.
[5] Cf. Fac. 1: 2-3.
[6] Cf. Fac. 1: 6-7.
[7] Fac. 2, 9-14.