Zi: 8 noiembrie 2024

My beloveds[1],

I felt at home at Scrioaștea, because my grandparents were at my home. And I owe my upbringing and education to my grandmother Floarea, because she didn’t take a job somewhere to raise me. She always diminished herself so that I might grow in her humility. And when I became a Priest, I became her Duhovnik, rejoicing to confess her and always share her with the Lord. Because it was fulfilled through all my education, service and creation[2].

Therefore, the whole person and her life is an unspeakable love for me. Her character as a hardworking woman, loyal to her family, who thinks deeply about things, who is attentive, loving, merciful, graceful in everything she does has sculpted me in a redeeming way. And when she met Gianina, on my future Priestess, she understood from the first that she was her alter ego. A fact for which she, as well as grandfather Marin, became her first apologists, because she is the woman I have to marry. Because they saw the total love and the great and very kind soul of my future wife from the first and they only wanted her[3].

Her bright face in the coffin was my comfort and assurance for her salvation. Like grandfather Marin, who was in the coffin, when I came home and saw him asleep, his face was suddenly filled with light, filling me with immense divine joy for his salvation. For the light of the living and of the sleeping is the eternal glory of our triune God and it is the sign of our salvation, it is the joy of our salvation, it is the light in which we will live eternally in His Emperordom[4].

Therefore, we can’t mime the love, nor the state of inner good. Only the one who runs after you loves you! Grandma Floarea would cut the bird from yard, make me cakes, warm bread, cooked food, put them in two bags and carry them on her shoulder, one behind and one in front, tied with a handkerchief, she would walk 5 kilometers with them on her shoulder, until Station, then he would come with them to me at the Seminary. Plus money for food and rent. From my grandfather’s pension we have lived three people, and I also did theological studies. My grandmother kept the yard and the house, with everything hers, but also me, located at 40 kilometers from the house[5].

Because the one who loves you never considers that you bother him. He always rejoices of you, because he sees you deeply, he sees you fulfilling God’s will with you. And the love is everything you are, what you say, what you do for the other, it is your always staying with him[6].

I talk a lot with her bright face from the photograph put in frame. An endless love speech about anything. Because she’s not a photograph, she’s alive! That photograph is like the Icon: a window to her. And only if you have real loves, for real people, but those people…entered in eternity, you understand why I talk, beyond a photograph, to my living loves. Because yours are also alive and you speak to them in prayer[7].

No, I didn’t realize after death that she loved me, but I lived in her love all the time! I was glad to love her and listen to her, I was glad to be with her, I am glad to be with her and now, I want to be with her forever. Because that’s what love always wants. But her love taught me to be more and more capacious for love, to love more and more people, to love all people, because the love is the good of all people[8].

She didn’t study, but she wanted me to do as many studies as I want. My grandmother’s money was me. She wasn’t interested in what I do with her money, because she knew that I was turning it in ascesis, in creation, in culture, in holiness. She didn’t read books, but she liked me to read them to her. He didn’t read literature, he didn’t read about painting or architecture, but he was happy when I gave him details about buildings and works and brilliant people of the world. Because I was like a television for her, like the one who takes her further from the things around us[9].

If she worked every year in the same vineyard, the same land, I write every day in the books and pray to God for everyone. If the grandmother Floarea looked out for herself for me, I look out for everyone every day, writing for everyone, loving everyone. And if her work has rested me and made me great, I hope that my work will also make as many of my readers great, i.e. to inspire them to greater things. Amin[10]!

---

[1] Started at 9.45, in day of tuesday, on 5 november 2024. Sun, 6 degrees, wind of 6 km/h.

[2] m-am simțit acasă la Scrioaștea, pentru că bunicii mei erau acasa mea. Și îi datorez creșterea și educația mea bunicii mele Floarea, pentru că ea nu s-a mai angajat undeva pentru ca să mă crească pe mine. S-a micșorat pe sine mereu pentru ca eu să cresc în smerenia ei. Și când am ajuns Preot, eu am devenit Duhovnicul ei, bucurându-se să o spovedesc și să o împărtășesc mereu cu Domnul. Pentru că s-a împlinit prin toată educația, slujirea și creația mea.

[3] De aceea, toată persoana și viața ei este o nespusă dragoste pentru mine. Caracterul ei de femeie muncitoare, loială familiei, care gândește profund lucrurile, care e atentă, iubitoare, milostivă, grațioasă în tot ceea ce face m-a sculptat la modul mântuitor. Și când a cunoscut-o pe Gianina, pe viitoarea mea Preoteasă, ea a înțeles din prima că e un alter ego al ei. Fapt pentru care și ea, cât și bunicul Marin, s-au făcut primii apologeți ai ei, pentru că ea e femeia cu care trebuie să mă căsătoresc. Pentru că ei au văzut iubirea totală și sufletul mare și mult milostiv al viitoarei mele soții din prima și au vrut-o doar pe ea.

[4] Fața ei luminoasă din sicriu a fost mângâierea și încredințarea mea pentru mântuirea ei. După cum bunicului Marin, aflat în coșciug, atunci când am venit acasă și l-am văzut adormit, i s-a umplut deodată de lumină fața lui, umplându-mă de veselie dumnezeiască imensă pentru mântuirea sa. Căci lumina celor vii și a celor adormiți este slava cea veșnică a Dumnezeului nostru treimic și ea e semnul mântuirii noastre, este bucuria mântuirii noastre, este lumina în care vom trăi veșnic în Împărăția Lui.

[5] De aceea, nu putem mima iubirea, nici starea de bine interior. Doar cine fuge după tine te iubește! Bunica Floarea tăia pasărea din curte, îmi făcea prăjituri, pâine caldă, mâncare gătită, le punea în două sacoșe și le căra la spinare, una în spate și alta în față, legate cu batista, mergea 5 kilometri cu ele pe umăr, până la Gară, apoi venea cu ele la mine la Seminar. Plus bani de mâncare și de chirie. Din pensia bunicului meu am trăit trei persoane și am făcut și studii teologice. Bunica mea ținea curtea și casa, cu toate ale ei, dar și pe mine, aflat la 40 de kilometri de casă.

[6] Pentru că cine te iubește, acela nu consideră niciodată că îl deranjezi. El se bucură mereu de tine, pentru că te vede profund, te vede împlinind voia lui Dumnezeu cu tine. Și iubirea e tot ceea ce ești, ce spui, ce faci pentru celălalt, e rămânerea ta mereu cu el.

[7] Vorbesc mult cu chipul ei luminos din fotografia pusă în ramă. O vorbire de dragoste nesfârșită despre orice lucru. Pentru că ea nu e o fotografie, ci e vie! Acea fotografie e ca Icoana: o fereastră spre ea. Și numai dacă ai iubiri reale, pentru persoane reale, dar acele persoane…au intrat în veșnicie, înțelegi de ce eu vorbesc, dincolo de o fotografie, cu iubirile mele vii. Pentru că și ale tale sunt vii și vorbești și tu cu ele în rugăciune.

[8] Nu, nu mi-am dat seama după moarte că mă iubește, ci am trăit în iubirea ei tot timpul! M-am bucurat să o iubesc și să o ascult, m-am bucurat să fiu cu ea, mă bucur să fiu cu ea și acum, vreau să fiu cu ea pentru totdeauna. Pentru că asta vrea mereu dragostea. Dar iubirea ei m-a învățat să fiu tot mai încăpător pentru iubire, să iubesc tot mai mulți oameni, să iubesc toți oamenii, pentru că iubirea e binele tuturor oamenilor.

[9] Ea n-a făcut studii, dar a vrut ca eu să fac oricâte studii doresc. Banii bunicii mele eram eu. Pe ea nu o interesa ce fac cu banii ei, pentru că ea știa că eu îi transform în asceză, în creație, în cultură, în sfințenie. Ea nu a citit cărți, dar îi plăcea să îi citesc din ele. Nu a citit literatură, nu a citit despre pictură sau arhitectură, dar se bucura când îi dădeam detalii despre clădiri și opere și persoane geniale ale lumii. Pentru că eu eram ca un televizor pentru ea, ca cel ce o duc mai departe de lucrurile din jurul nostru.

[10] Dacă ea muncea în fiecare an aceeași vie, același pământ, eu scriu în fiecare zi în cărți și mă rog lui Dumnezeu pentru toți. Dacă bunica Floarea s-a uitat pe sine pentru mine, eu mă uit pe fiecare zi pentru toți, scriind pentru toți, iubindu-i pe toți. Și dacă munca ei m-a odihnit pe mine și m-a făcut mare, nădăjduiesc ca și munca mea să îi facă mari pe cât mai mulți dintre cititorii mei, adică să-i inspire la lucruri tot mai mari. Amin!