Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [131] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VII. Cartea a șaptea a Exaimeronului
Aceasta este partea a doua din cartea a șaptea a aceluiași autor
VIII. 1. „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[1].
Se cuvine acum să cercetăm atent ce înseamnă „a răsărit” și ce înseamnă „a răsărit din”. În ceea ce privește pe cele cărora li s-a poruncit să crească din pământ, cuvântul „a răsări” este înțeles ca prima lor apariție.
Cuvintele „a răsări din” sunt folosite pentru cele care mai înainte s-au uscat ori s-au ofilit. Cu ajutorul apei sau prin lucrări agricole, ele „au răsărit din” acesta, a doua oară[2]. Astfel, aceste cuvinte au fost folosite într-un chip profetic, în mod limpede și potrivit, despre Biserică: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[3]. La început, când Biserica a luat ființă, ea „a răsărit” cu proprii ei pomi groși, verzi și înmuguriți. Dar s-a uscat sub căldura soarelui rău[4], deghizat în înger al luminii[5], care a șuierat spre Biserică prin gura șarpelui[6] și a uscat-o prin idolatrie.
2. De aceea, Dumnezeu Cuvântul, Râul ceresc al lui Dumnezeu, a venit. Și El a udat-o cu apă și cu Duh[7] și făcut-o să răsară din el și să înflorească din nou și El a readus la viață pomii ei cugetători. Despre acești pomi s-a zis: „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ”. Adică: pământul rațional al lui Hristos, după ce fusese uscat și murise, iată că a înmugurit a doua oară[8], cu „tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[9].
Scriptura nu menționează printre aceștia fân, paie, buruiană de iarbă sau vreun pom care să nu producă roadă frumoasă și bună la vedere și pentru mâncare. Căci pomul neroditor[10], fânul[11], paiele[12] și buruiana/ pleava[13] sunt tăiate și aruncate în foc[14]. Dar nu existau astfel de lucruri printre acești pomi. Mai degrabă zice că toți erau frumoși la vedere, toți erau buni pentru mâncare, toți erau înfloritori și toți erau tinere vlăstare dumnezeiești.
Și ei nu au răsărit din pământ la porunca Sa. Căci, prin înseși lucrările Sale, Dumnezeu S-a născut din pământ și S-a făcut ca ei întru naștere, întru trup[15] și întru fire[16]. Și El i-a făcut pe ei să răsară din pământ ca pe propriile Sale mădulare[17] și să devină trupul lui Hristos: cu adevărat, în mod individual ei erau mădulare[18], iar ca întreg ei erau frumoși, de vreme ce El a fost numit „frumos cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor”[19].
3. Dumnezeiască Scriptură povestește că, după ce a trecut a șasea zi, după încetarea sabatului și a cinstirii după lege, pomii au răsărit din el. Și s-au spus următoarele despre acești preafrumoși pomi ai Bisericii: „Lăudați pe Domnul […] pomii roditori și toți cedrii”[20]. Și iarăși zice: „Sătura-se-vor pomii câmpului”[21].
Iar Domnul zice: „Eu sunt vița, voi [sunteți] joardele [viței]”[22], „iar Tatăl Meu este vierul/ viticultorul”[23]. Căci „în[tru] aceasta a fost preaslăvit Tatăl Meu, ca roadă multă să purtați; și Îmi veți fi Mie Ucenici”[24]. De asemenea, Mântuitorul a vestit evreilor despre acești pomi: via „se va lua de la voi […]și [ea] va fi dată neamului aceluia [care] face roadele ei”[25].
De vreme ce acești pomi frumoși au fost folositori, de asemenea, la a construi corabia Bisericii, cineva care i-a primit a zis: „După harul lui Dumnezeu cel dat mie, ca un meșter/ ziditor înțelept am așezat temelia”[26].
[1] Fac. 2, 9.
[2] Cf. In. 15, 1-2.
[3] Fac. 2, 9.
[4] Cf. Iac. 1, 11.
[5] Cf. II Cor. 11, 14.
[6] Cf. Fac. 3: 1-5, 14-15.
[7] Cf. In. 3, 5; I In. 5-6.
[8] Cf. Fac. 1, 11-12; In. 19, 28-30.
[9] Fac. 2, 9.
[10] Cf. Mt. 21, 18-19; Mc. 11, 12-14; Lc. 13, 6-9; Iud. 12.
[11] Cf. Mt. 6, 30; Lc. 12, 28; I Cor. 3, 12.
[12] Cf. I Cor. 3, 12.
[13] Cf. Mt. 3, 12; Lc. 3, 17.
[14] Cf. Mt. 3, 10; Lc. 3, 9.
[15] Cf. Ef. 3, 6.
[16] Cf. Rom. 6, 5.
[17] Cf. Rom. 12, 5; I Cor. 6, 15; 12: 12-13, 20, 27; Ef. 5, 30.
[18] Cf. I Cor. 12, 27.
[19] Ps. 44, 3.
[20] Ps. 148: 1, 9.
[21] Ps. 103, 16.
[22] In. 15, 5.
[23] In. 15, 1.
[24] In. 15, 8.
[25] Mt. 21, 43.
[26] I Cor. 3, 10.