Jurnalul unui jurnalist fără jurnal [10]
Ion D.[esideriu] Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. îngrijită, cronologie și note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, introd. de Eugen Simion, Ed. Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013, 1268 p.
*
Mao credea că sistemul comunist e un ou uriaș din care se va naște o lume nouă, p. 258. Privirile oamenilor din tablouri: „o privire blândă, înghețată, egală, dintr‑o veșnicie înfiorantă privesc nepăsători prin noi, dincolo de noi, indiferenți față de prezența noastră”, p. 259. Când râdem în gura mare ne despărțim de trecut, pe când, atunci când râdem pe la colțuri, în mod fricos, ne despărțim de viitor, p. 259. Pentru că ne e teamă să ne trăim prezentul.
Autorul evada mereu din „realitatea prea realistă a prezentului”, p. 261. Limba politică și universalizarea ei, p. 261. Bolnavul care vedea numai în alb și negru, p. 262. O definiție tare, extraordinară: „suferința nu este decât istoria văzută cu încetinitorul”, p. 263. Pentru că suferința are nevoie să o vezi de-aproape, să te apropii de ea.
Profesorul comunist, implicat ideologic: „transmite elevilor frica, duplicitatea, semidocția și imoralitatea prin chiul și hoție”, p. 263. Îi ideologiza prin tot ceea ce el era. Și această iradiere negativă e prezentă în orice situație în care se dorește minimalizarea oamenilor. Pentru ce ai pune un Profesor prost la catedră? Pentru că nu urmărești binele copiilor, ci alinierea lor la o ideologie. Tragerea lor spre un mod de-a fi care nu îi înnobilează.
Și autorul își pune nădejdea în autodidacții României, în cei „care, pe ascuns, liber, citesc și învață din alfabetul elementar al condiției umane”, p. 263. Iar eu sunt mai degrabă un autodidact decât un produs al sistemului de învățământ. Pentru că lucrurile importante pentru viața mea le-am citit și învățat de unul singur. Și cred că acest lucru se petrece, în fapt, cu toți oamenii mari ai lumii, pentru că înveți de unul singur ceea ce ai nevoie. De unde să știe Școala de ce ai tu nevoie cu adevărat?! De aceea, înveți de unul singur lucrurile de care ai nevoie neapărat.
Școala e cadrul general, pe când munca ta acasă e adevărata ta împlinire. Nu poți minimaliza Școala, pentru că ea te învață lucrurile de bază, fundamentale. Dar specializarea ta e propria ta împlinire. E asceza ta zilnică.
Avea conștiința că ideologia comunistă este un experiment istoric, un imens eșec, o tragică eroare, p. 264. Autorul considera că noi, ca popor, „nu suntem suficient de creștini spre a ne putea îndrăgosti – ca rușii, de pildă – de suferință și jertfă”, p. 266. Dar noi nu de suferință trebuie să ne îndrăgostim, ci de Dumnezeu. Suferim toate din dragostea pentru El, nu pentru că ne place suferința. Jertfa creștinului, mucenicia sa, e ca urmare a iubirii pentru Dumnezeu și nu este dorința de a muri. Noi nu vrem să murim, ci să trăim veșnic! Dar preferăm moartea vieții, dacă viața noastră ar însemna să trăim fără Dumnezeu.
Iubirea vieții noastre, autorul o considera o rămășiță de păgânism în viața noastră creștină, p. 266. Însă, a iubi „viața așa cum este”, p. 266, nu e o perspectivă păgână asupra existenței, ci una profund creștină. Pentru că noi privim viața noastră ca pe un dar al lui Dumnezeu și de aceea ne bucurăm de viața noastră așa cum este. Tocmai de aceea, când cineva ne cere să alegem între viața noastră pașnică și mărturisirea credinței noastre, noi alegem să ne mărturisim credința cu orice risc. Pentru că viața noastră are sens numai dacă Dumnezeu e sensul vieții noastre.
Uniunea Sovietică „mima o ironică seriozitate științifică”, p. 266. Acum sunt mult mai multe țările care mint la fel: părut „științific”.
Diferențele dintre ruși și americani, p. 267, sunt valabile și azi. Deținutul politic, p. 267. Civilizația noastră are un tupeu epistemologic cosmic, spune el în p. 268, pentru că nu știm decât în mod incipient alfabetul ontic, ontologia umană, dar pregătim rugurile pentru cine nu e de acord cu noi, p. 268. Facem acest lucru în continuare și la nivel global! Pentru că nu ne mai place să ascultăm părerea celuilalt, ci vrem să punem o părere convenabilă în mințile tuturor.