Sermon on the 26th Sunday after Pentecost [2024]
My beloveds[1],
the talking with God is the paradigm of the christian life. Because every good deed is an exit from us to God and to people, while the bad deed is a closure in ourselves. For we see the rich man in today’s parable thinking in himself the sin [Lucas 12, 17, BYZ], closing in on himself in order to sin. When we talk to God, then we put everything before Him. But when we sin, we behave as if He did not exist, because we no longer talk to Him, but to ourselves. We plan the sin in ourselves[2].
But the sin we plan does not mean an enrichment of ourselves, but an inner impoverishment of ourselves. Because collecting doesn’t mean getting rich, it means tying yourself even more to this world. To give is to collect! Because being rich into God means giving unceasingly of what is yours [Lk. 12, 21, BYZ][3].
When you put money next to money, it seems that you have, but you have things that are transient and not eternal. When you always give of your own, you have it all in your heart, you enrich yourself in the glory of God in your heart, but the one you have mercy on also rejoices. For the enrichment into God is done, paradoxically, by subtraction. You subtract from yours so you can have them forever. You subtract from your money to have eternal life. Because the subtraction from yours means your non-attachment to them, and for this you fill yourself with the glory of God. For you seek what is imperishable and not what is transient[4].
The prayer is our exit to God, it is the forgetting of ourselves. The alms is our exit to people, it is the forgetting of ourselves. As long as we forget ourselves, as long as we move away from the selfish perspective, we come out of ourselves towards God and people. But when we close in on ourselves, we don’t bear any ghostual fruit, because the ghostual fruit is cooperation and dedication[5].
When you want to do something good, you do it. You don’t expect helpers, you don’t expect to be cheered, you don’t expect praise from anyone. For even bad things are done in haste. But the good thing is the one that fulfills you as well as someone else. The good thing rests. The good thing fills with peace and prayer. The good thing rejoices and fulfills. While evil destroys all trust in people, disappoints, isolates[6].
And the loneliness of the rich is not given by his wealth, but by his clinging to it. Because even the poor cling to their poverty and don’t want to help others. And this means that our clinging to things is our blindness, it is our inner darkness. And to get out of your darkness you have to become transparent, you have to give and give yourself. Because that’s the only way you fill people with joy[7].
If I had gone the Gutenberg way in the matter of books, I would have wasted 10 times as much time on them to publish them, and I certainly wouldn’t have published as many books. But the evangelical path of book publishing, which I travel in peace, quickly leads me to my audience and does not let me cling to them or money. Likewise, if your salary were also for the public good, not just for your own good, you would do many good things in your life. Because what you do every month, with the money from every month, shows up very well over time[8].
The year 2024 has 366 days. If we put aside 10 lei every day, in 366 days we would put aside 3.660 lei. With them we can buy something important for someone at the end of the year. They can be our gift to someone or to several people. But to put money aside or to do good in the lives of others is to think of your salary as a deposit of charity, as a source of joy for others. And when you start sharing your money with others, the money that you have earned, then you really start to feel the needs of others. To feel them as if they were your own[9].
Because our big problem is precisely this: that we no longer feel the needs of others, that we are no longer interested in what others are doing, that we behave as if we were alone on earth. But we are not alone on the earth, but many lives depend on us! Our work and service underpins many lives. We, too, must assume our full humanity in our life and ministry, for we all depend on one another[10].
And now, in fasting, to fast and to pray for others also means helping them. When you rest another, you are also resting yourself. And the good is the one who rests us all, because God rests us through the good we do. Amin[11]!
[1] Started at 11.46, in day of tuesday, on 12 november 2024. Cloudy sky, 3 degrees, wind of 8 km/h.
[2] Iubiții mei, vorbirea cu Dumnezeu e paradigma vieții creștine. Pentru că orice faptă bună e o ieșire a noastră spre Dumnezeu și spre oameni, pe când fapta rea e o închidere în noi înșine. Căci îl vedem pe bogatul din parabola de azi cugetând în sine păcatul [Lc. 12, 17, BYZ], închizându-se în sine pentru a păcătui. Când vorbim cu Dumnezeu, atunci le punem pe toate înaintea Lui. Dar când păcătuim ne comportăm ca și când El nu ar exista, pentru că nu mai vorbim cu El, ci cu noi înșine. Plănuim în noi păcatul.
[3] Dar păcatul pe care noi îl plănuim nu înseamnă o îmbogățire a noastră, ci o sărăcire interioară a noastră. Pentru că a strânge nu înseamnă a te îmbogăți, ci înseamnă a te lega și mai mult de lumea aceasta. A dărui înseamnă a strânge! Pentru că îmbogățirea întru Dumnezeu înseamnă a dărui neîncetat din cele ale tale [Lc. 12, 21, BYZ].
[4] Când pui ban lângă ban ți se pare că ai, dar ai lucruri trecătoare și nu veșnice. Când dărui mereu din cele ale tale, tu le ai pe toate în inima ta, tu te îmbogățești în slava lui Dumnezeu în inima ta, dar se bucură și cel pe care îl miluiești. Căci îmbogățirea întru Dumnezeu se face, paradoxal, prin scădere. Scazi din ale tale pentru ca să le ai veșnic. Scazi din banii tăi pentru ca să ai viață veșnică. Pentru că scăderea din ale tale înseamnă nealipirea ta de ele și pentru aceasta te umpli de slava lui Dumnezeu. Căci tu cauți ceea ce e netrecător și nu ceea ce e trecător.
[5] Rugăciunea este ieșirea noastră spre Dumnezeu, este uitarea de noi înșine. Milostenia este ieșirea noastră spre oameni, e uitarea de noi înșine. Cât timp uităm de noi înșine, cât timp ne îndepărtăm de perspectiva egoistă, noi ieșim din noi înșine spre Dumnezeu și spre oameni. Dar când ne închidem în noi înșine, nu aducem niciun rod duhovnicesc, pentru că rodul duhovnicesc e conlucrare și dăruire.
[6] Când vrei să faci ceva bun, îl faci. Nu aștepți ajutoare, nu aștepți să fii ovaționat, nu aștepți laudele nimănui. Căci și lucrurile rele se fac în grabă. Dar lucrul bun e cel care te împlinește pe tine, cât și pe altul. Lucrul bun odihnește. Lucrul bun umple de pace și de rugăciune. Lucrul bun bucură și împlinește. Pe când răul distruge toată încrederea în oameni, dezamăgește, însingurează.
[7] Iar singurătatea bogatului nu e dată de averea lui, ci de agățarea lui de ea. Pentru că și săracii se agață de sărăcia lor și nu vor să ajute pe alții. Și asta înseamnă că agățarea noastră de lucruri e orbirea noastră, e întunericul nostru interior. Și ca să ieși din întunericul tău trebuie să te faci transparent, trebuie să dărui și să te dărui. Pentru că numai așa îi umpli de bucurie pe oameni.
[8] Dacă aș fi luat calea Gutenberg în materie de cărți, aș fi pierdut de 10 ori mai mult timp cu ele pentru ca să le public și, cu siguranță, nu aș fi publicat atât de multe cărți. Dar calea evanghelică a editării de carte, pe care călătoresc în pace, mă duce rapid la publicul meu și nu mă lasă să mă lipesc nici de ele și nici de bani. Tot la fel, dacă salariul dumneavoastră ar fi și pentru binele public, nu doar pentru binele propriu, ați face multe lucruri bune în viața dumneavoastră. Pentru că ceea ce faci în fiecare lună, cu banii din fiecare lună, se vede foarte bine în timp.
[9] Anul 2024 are 366 de zile. Dacă am pune 10 lei deoparte pe fiecare zi, în 366 de zile am pune deoparte 3.660 de lei. Cu ei putem cumpăra ceva important pentru cineva la sfârșit de an. Ei pot fi cadoul nostru pentru cineva sau pentru mai multe persoane. Dar ca să pui bani deoparte sau pentru a face bine în viețile altora înseamnă a gândi salariul tău ca pe un depozit de binefacere, ca pe un izvor de bucurie pentru alții. Și când începi să împarți cu alții banii tăi, banii pe care tu i-ai câștigat, atunci începi să simți cu adevărat nevoile altora. Să le simți ca și când ar fi ale tale.
[10] Căci marea noastră problemă e tocmai aceasta: că nu mai simțim nevoile altora, că nu ne mai interesează ce fac alții, că ne comportăm ca și când am fi singuri pe pământ. Dar noi nu suntem singuri pe pământ, ci de noi depind multe vieți! Munca și slujirea noastră stau la baza multor vieți. Și noi trebuie să ne asumăm întreaga umanitate în viața și slujirea noastră, pentru că toți depindem unii de alții.
[11] Și acum, în post, a posti și a ne ruga și pentru alții înseamnă a-i ajuta și pe ei. Când tu îl odihnești pe altul, te odihnești și pe tine. Iar binele e cel care ne odihnește pe toți, pentru că Dumnezeu ne odihnește prin binele pe care îl facem. Amin!