Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [133] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor
I. 1. „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare, iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului”[1].
Care era adevărata esență și natură a acestor doi pomi? Este nevoie de multă inspirație și luminare de sus pentru ca noi să vedem și apoi să explicăm aceasta întru judecată. Și, în mod limpede, nu este drept să se cerceteze cele trecute sub tăcere de către Dumnezeiasca Scriptură, de vreme ce Duhul Sfânt a lăsat toate spre binele nostru.
2. Așadar, chiar de la înțelepții tâlcuitori nu s-a ridicat o singură și unanimă înțelegere sau ipoteză despre acești pomi. Unii, dăruiți cu vedere de sus, după ce au primit descoperire, au cântat laudele acestor doi pomi. Iar alții au zis că nu erau sensibili și comestibili.
Dar Teodoritos al Chirosului a zis că pomul rodului din care a mâncat Adam era un smochin[2]. Și la fel Teodoros al Antiohiei. Și tot la fel săracul Orighenis. Îl numesc „săracul” pentru că opera sa pentru Biserică a fost vastă și folositoare. Și în mod deosebit folositoare au fost tâlcuirile sale, cuvânt cu cuvânt, la Vechiul și Noul Testament. Dar, mai târziu, în viața sa, ca și Evsevios al Palestinei, a căzut din adevăr.
3. Duhul Sfânt a păstrat tăcerea și a tăinuit de noi speciile și firea acestor doi pomi. În mod clar, nu este nici folositor și nici necesar pentru Biserică să cerceteze și să descopere ceea ce Dumnezeu a ascuns. Astfel, chiar între Părinți nu a existat o armonie în înțelegerea lor despre aceste lucruri. De aceea, Biserica nu trebuie să caute acum [să cunoască] natura fizică a acestor doi pomi.
Mai degrabă, trebuie să întrebe: „Acești doi pomi: ce preînchipuie ei? Care este hrana, care este rodul de viață dătător din care poate să mănânce cineva din Biserică și astfel să trăiască și să nu mai moară veșnic[3]? Și care este celălalt rod, din care gustă cineva și apoi își vede propria goliciune și rușine și moare cu moarte veșnică[4]?”.
Aceasta cel puțin avea nevoie să fie arătată: unul dintre acești pomi ne dă nouă viață, celălalt aduce moartea. Poate că aceste două mâncăruri erau simboluri ale virtuții și ale răului, iar rodul cel bun a fost purtat și împărtășit de Hristos, pe Care pomul vieții L-a închipuit mai înainte. În legătură cu aceasta, Hristos, ca Viața și Dătătorul vieții[5], a zis: „Eu sunt viața”[6]. Viața era întru El, iar viața Sa era lumina oamenilor[7]. Viața noastră a fost ascunsă în Hristos[8]. Și când Se va arăta Hristos, Viața noastră, El va învia trupurile noastre moarte[9]. El este Cel ce a zis: ca precum „Eu trăiesc și voi veți trăi”[10].
Cuvântul lui Dumnezeu este viu[11] și [El este] Viața și Învierea[12].
Tot așa, diavolul cel rău este moartea. Și celălalt pom, numit cunoașterea binelui și răului[13], îl simbolizează. Mai devreme, când a fost adus [Lucifer] întru ființă, el era bun. Mai târziu, s-a făcut rău. De aceea, deci, mai întâi a fost numit pomul cunoașterii binelui. Apoi el a devenit pomul purtător de moarte al răului, diavolul. Despre el, Hristos Viața a zis evreilor[14]: „Voi sunteți din tatăl [vostru], diavolul […] Acela era dintru început ucigaș de oameni”[15]. Iar cel ce mănâncă din roada lui va muri cu moarte[16].
[1] Fac. 2, 9.
[2] Cf. Fac. 3, 6.
[3] Cf. Fac. 3, 22; In. 11, 25-26.
[4] Cf. Fac. 2, 17; 3: 6-7, 10.
[5] Cf. In. 11: 25, 43-44; 14, 6.
[6] In. 11, 25; 14, 6.
[7] Cf. In. 1, 4.
[8] Cf. Col. 3, 3-4.
[9] Cf. Rom. 8, 11.
[10] In. 14, 19.
[11] Cf. Evr. 4, 12.
[12] Cf. In. 11, 25.
[13] Cf. Fac. 2, 9.
[14] Cf. In. 11, 25; 14,16.
[15] In. 8, 44.
[16] Cf. Fac. 2, 17.