Mărturii II. 40
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Despre minuni recente ale Sfântului Cuvios Dimităr Basarbovski: „Un copil de vreo șase ani care nu putea să vorbească a venit la Catedrală cu mama lui. La ceva timp după aceea, a venit mama și ne-a spus că cel mic începuse să vorbească. Alt copil, care era beteag, a plecat mergând mai bine. Am văzut oameni care lăcrimau la vederea Sfântului. Am văzut asemenea trăiri. Le văd în fiecare an pe Colina bucuriei. Și este foarte bine că se adună și Sfinții aici, pe această colină, pentru că Sfinții ne țin în viață și ne ajută. Aceste trăiri și minuni ne aduc în suflet bucuria Învierii [Domnului].
Am văzut lucrarea Sfinților și cu Irene Ecaterina, fetița mea care a avut leucemie. Eu nu am știut că soția mea o făgăduise Domnului în schimbul vindecării mele într-un moment foarte greu, când era să-mi pierd vocea și medicii voiau să mă opereze.
Primul Sfânt la care ne-am rugat atunci a fost, bineînțeles, Sfântul Dimitrie cel Nou. Și soția mea a făcut această făgăduință: a zis că, dacă Sfinții și Maica Domnului îmi vor reda vocea, vom face un prunc sau o pruncă. Și iată ce lucrări frumoase a făcut Dumnezeu prin acest copil!
Așadar, am cunoscut personal puterea vindecătoare a Sfinților. Al doilea Sfânt la care m-am rugat a fost Sf. Ier. Nectarie și am luat ulei din candela lui de la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde se află și un fragment din Moaștele lui. M-am rugat atunci la mai mulți Sfinți, printre care Sfântul Grigore Decapolitul, Sfântul Calinic de la Cernica și Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.
După un repaus vocal de trei luni, timp în care nu am putut vorbi, doar scriam pe o foaie, m-am dus la un nou control, iar doctorița m-a atins pe creștet și mi-a spus: «Copile, eu nu mai văd nimic la tine în gât!».
Primul lucru pe care l-am făcut când am plecat de la Spital a fost să vin la Sfântul Dimitrie și să-i mulțumesc. Parcă nici nu mai atingeam pământul. Lăcrimam. Și atunci mi-am dat seama cu adevărat că sunt sub protecția Sfântului Dimitrie. Sfântul Dimitrie mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac.
Cred că Sfântul este cel care mă ține aici. De multe ori am zis că poate nu este locul meu aici, îmi mai vin fel de fel de gânduri, mai ales că familia mea se plânge că nu stau suficient cu ei. Dar cred că Sfântul mă ține aici și a făcut minuni cu mine. Dacă nu iubim Sfinții, nu putem ajunge la Dumnezeu, pentru că ajungem la El prin Sfinți[i Lui]” .
*
Afirmații teologice ale ÎPS Antonii Blum [Антоний Блум] dintr-un interviu TV în limba engleză, subtitrat în română, găsit pe TikTok: „Dacă credința noastră este o certitudine, aceasta nu se bazează pe un text, ci pe o experiență directă care poate oferi această certitudine. Cu alte cuvinte, rădăcina credinței noastre este învierea lui Hristos. Și, după cum a spus un comunist din Franța, care a devenit credincios, «Dumnezeu există pentru că L-am întâlnit!»”.
„Cred că, chiar dacă Evangheliile ar fi distruse, ar exista în continuare o experiență directă a oamenilor, atât credincioși, cât și necredincioși, cu privire la faptul că Hristos este viu, că a înviat. Și astfel întreaga poveste [a Creștinismului] este adevărată”.
„Din generație în generație ar exista oameni care să știe că L-au întâlnit. Și aceasta este mult mai convingător decât a spune: «Am citit la Matei, la Luca, sau, întâmplător, aș spune și la Marcu sau la Ioan». Pentru că la Sfântul Marcu nu există o poveste a nașterii [Sale] ca atare. Dar faptul că el subliniază că Ioan Botezătorul a fost un glas care striga în pustie: «Pregătiți calea Domnului!» și că aceasta se referă direct [la El], s-ar putea spune [că se referă] la profeția lui Isaia despre naștere[a Sa]. Și în textul grecesc din Isaias 7, 14, pasajul este deosebit de interesant, pentru că spune că o Fecioară va naște un Prunc, Care, înainte de a putea discerne între bine și rău, El va alege binele”.
„Cred că relatările despre nașterea [Sa] sunt importante [pentru noi,] pentru că ne bucurăm să cunoaștem lucruri despre Dumnezeu care a devenit om și despre umanitatea Sa. Dar ceea ce Îl fac [să fie] Dumnezeul nostru, Mântuitorul nostru și Domnul nostru, sunt moartea, învierea și înălțarea Sa și faptul că El împărățește [peste toate]. Iar relatările [despre El] sunt simultan istorie și o lectură în Vechiul Testament a ceea ce poate fi citit și înțeles doar după [acest] eveniment [al întrupării Sale]. În ceea ce privește nașterea Sa din Fecioară, cred că ea este esențială pentru noi. Pentru că, dacă este adevărat că Iisus era cu adevărat Dumnezeu întrupat, cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, El nu putea fi născut dintr-un bărbat și o femeie, iar dumnezeirea Sa să Îi fie adăugată. [Căci] El Își dobândește umanitatea Sa de la Maria și dumnezeirea direct de la Dumnezeu”.
„Nu poți spune că primul om nu a fost un om cu adevărat, pentru că altfel ar trebui să spui că niciunul dintre noi nu este o ființă umană”.
„Noi o numim pe Fecioara Maria Maica lui Dumnezeu. Este maternitatea ei în ceea ce privește întruparea [Lui], care este esențială [pentru noi]. Și ea joacă un rol esențial, pentru că, în cuvintele unuia dintre marii noștri teologi, din secolul al XIV-lea, întruparea [Sa] ar fi fost imposibilă fără consimțământul Fecioarei, la fel cum ar fi fost fără voința pozitivă a lui Dumnezeu. Ea nu este doar un instrument, ci o participantă activă la un eveniment”, la întruparea Domnului.
„Noi credem că, indiferent de ceea ce poate crede cineva, există un eveniment istoric, care este întruparea [Domnului], faptul că Dumnezeu Însuși S-a făcut om, că a trăit, că a murit, că a înviat. Și acesta este un fapt obiectiv pentru întregul cosmos și nu doar pentru omenire. Pentru că Cuvântul S-a făcut trup, iar aceasta implică întregul cosmos material în acest eveniment [al întrupării Sale]”.
*
Mihai Vladu vorbind despre convertirea sa: „În acea seară m-am decis că Dumnezeul la Care vreau să mă închin e Dumnezeul Părintelui Arsenie [Papacioc]. Și atunci a venit următoarea problemă, pentru că eu am o anumită structură care nu e cea mai fericită…Pentru că eu trebuie să fiu sigur că ceea ce fac este corect. Și am zis așa, reducând lucrurile la absurd: «Vreau să mă închin la Hristos! Dar dacă nu există, ci e o păcăleală?! O să-L somez să-mi arate că există!». Pentru că eu așa am fost crescut de mic: ce-am vrut, am luat. Ce-am vrut, am somat. Nu în sensul de posesivitate, ci în sens rațional. Pentru că ceea ce am avut nevoie, ce am vrut, am făcut și n-am stat pe gânduri.
Și atunci am ajuns acasă, unde stăteam, și cea mai mare problemă a mea a fost să mă așez în genunchi. Și țin minte că am ridicat ochii spre tavanul camerei…Și când i-am spus acest lucru mai apoi Părintelui Vasile Gavrilă, care m-a scos din Iad, l-a bufnit râsul…Căci atunci am zis așa: «Ce, Mă, nu mă auzi, dacă nu mă așez în genunchi?!». Și atunci am realizat un lucru. Imediat l-am realizat în inima mea. Și nu știam eu că așa lucrează El…Am realizat că eu de 20 de ani predau arte marțiale și, în eticheta artelor marțiale, se presupune să te așezi în genunchi și să îl saluți pe celălalt. Și atunci în inima mea, instant, s-a născut următorul gând: «Dar 20 de ani ai stat în genunchi în fața oamenilor!…Oare Eu nu merit, dacă exist?!». […]
Și atunci am zis așa: «Corect! Trebuie să mă așez. Dar uite care e treaba: Eu mă rog, dar Îți cer ceva ca să îmi arăți că exiști!». Și dialogul acesta a existat clar, cum vi-l spun eu acum! Și care era problema? Eu am un frate, cu care, slavă Domnului!, acum mă înțeleg extraordinar. Dar cu care nu mă înțelegeam bine atunci. Și care e cu 10 ani mai mare ca mine. Și era o situație rece între noi pe atunci. Și atunci încercam să nu ne vedem ca să nu ne călcăm pe bătături prea tare. Erau 3-4 luni de când nu ne văzuserăm. Ora în Bahrain[4] era pe atunci vreo 10 seara, el deja dormea la ora respectivă. Îi știu modul de viață. Și atunci I-am cerut lui Dumnezeu ceva ceea ce mie mi s-a părut imposibil: «Dacă eu mă rog la Tine și Tu exiști, vreau să mă sune frate-miu!». Și asta pentru că el dormea la ora aia, era la fel de orgolios ca mine, eu eram fratele mai mic, iar el niciodată nu făcea primul pas spre mine când ne certam. Și toată situația aceasta mie mi se părea atunci că e cea mai imposibilă [dintre toate].
N-am nici cea mai vagă idee ce m-am rugat atunci…Dar când m-am ridicat în picioare, în 20 de secunde mi-a sunat telefonul și pe telefon am citit un număr de releu de România. Intra ca un număr de mobil, dar era un număr de stație. Nu-ți apărea numărul celui care te apela, pentru că aveam telefoane securizate, de altă natură…Însă, când am văzut numărul, mi-am dat seama că sunt la o apăsare de buton de schimbarea vieții mele…Și atunci mi-am zis: «Dar dacă mă sună ăsta?! Dacă mă sună frate-miu?!!…». Însă n-aveam ce să fac, am răspuns! Și atunci l-am auzit pe frate-miu în telefon…
În momentul când l-am auzit: „Hai noroc!”, a fost singura dată în viață – și eu am trecut în viață prin momente foarte grele; am văzut moartea în ochii la nenumărați oameni și niciodată nu mi-a fost frică – când am transpirat rece, din cap până în picioare… Pentru că atunci am știut că Hristos există! Și apoi a urmat un dialog suprarealist: «Hai noroc, mă, ce faci?». «Bine, tu?». «Dormeam…și m-am trezit cu gândul să te sun să văd ce faci». «Eu fac bine! Tu ce faci?». «Poate când vii în țară ne vedem». «Poate ne vedem». «Hai noroc!». «Hai noroc!». Și-am închis!…
Din momentul respectiv I-am promis lui Hristos că voi merge numai spre El. Din păcate, cad în fiecare zi!…De nenumărate ori…Dar întotdeauna mă ridic cu fața la El!”[5].
[1] Ștefana Totorcea, Arhid. Mihail Bucă: „Sfântul Dimitrie cel Nou mă protejează și mă îndrumă în tot ceea ce fac”, cf.
https://basilica.ro/arhid-mihail-buca-sfantul-dimitrie-cel-nou-ma-protejeaza-si-ma-indruma-in-tot-ceea-ce-fac/. Un interviu publicat pe 25 octombrie 2024.
[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Anthony_of_Sourozh.
[3] Cf. https://vm.tiktok.com/ZNecEH3Gc/.
[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bahrain.
[5] Cf.
https://www.trinitas.tv/vietuire-supravietuire-si-viata-in-hristos/, min. 18-23.