Zi: 23 noiembrie 2024

My beloveds[1],

God, the only good One [Lucas 18, 19, BYZ], teaches us also to be good to people. Because the goodness is the essence of all His commands. When you do not commit adultery you want the good, when you do not kill you want the good, when you do not steal you want the good, when you do not bear false witness you want the good, when you honor your parents you want the good [Lk. 18, 20, BYZ]. Because the good of God is the good towards all[2].

But when „the good” means only what you do for yourself, when „the good” is your egoism, whatever thing you do does not target others, but only you. Therefore, when he was put in the position to sell everything and distribute it to the poor [Lk. 18, 22, BYZ], the ruler did not want to do this, because he did not live in the divine logic of goodness towards all. For the goodness thinks of all, not only of some. And when you are good, you want everyone’s good and not just your own good[3].

We live in a competitive world, a capitalistic world, a world where the power and the money matter. And if I have to be better than the other, I don’t have to help him, but surpass him at all times. And if you live in the logic of competition, the other is not your friend, but your „enemy”. Because he can take your job, he can replace you, he can leave you on the streets. In other words, the socio-economic system in which we live is one that makes us all rivals, to be at war with each other[4].

Only that the system is what the employer wants from us and not what we have to live within ourselves. The employer wants competition, wants us to be more and more efficient, but that doesn’t mean that we must live with the fear in bosom. That we must hate all those who outdo us to the workplace. The christian must do the work for which he is paid, he must do it with conscience and leave the future to God. Because living in trepidation, always in a hurry, means sickness and we don’t need sickness in the workplace. But, where we work, we need of inner peace, of prayer, of fulfillment, because at work we live a large part of our life. And how we feel when we work depends on us and not on our employer[5].

The health of our heart, of our brain, of our whole body depends on ourselves. And our body is ontologically connected to our soul, to the one that leads it in everything. And when we say that the fish from the head stinks, we say that the soul gets sick and the body it leads gets sick too. And the diseases of the soul are our passions. Fact for which, when we live in the logic of fear and competition, we become sick spiritually and physically, but when we live ghostually, when we live churchly at home, at Church, at work, anytime, we live in the peace of God. And the peace of God must be in us at all times and not fear, not permanent worry about tomorrow[6].

The capitalism was born in a world where the peace of God is not an indispensable need. That’s exactly why, the internal struggle between employees, the constant animosity, is seen as a way of being. On romanian land, the capitalism must have an orthodox heart. For we are primarily interested the peace of heart and, if we have it, we can be productive at workplace. The real competition is on the basis of facts. The facts must do the talking at workplace! And, on the basis them, we can differentiate people[7].

But, when Saint Lucas tells us that he „was exceedingly rich [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lucas 18, 23, BYZ], he does not tell us that wealth made him unmerciful, but that the lack of goodness towards people is the root of unmercifulness. With other words, that he had not truly fulfilled God’s commandments, because if he had fulfilled them, he would have been full of goodness towards everyone[8].

And the goodness is the barometer of our ghostual life. If we pray, if we fast, if we go to Church, if we think we are fulfilling God’s will, but we do not have goodness, humility and forgiveness, we are not fulfilling God’s will. For when you do His will, His will makes you like Him. His will does not leave you the same, but makes you Holy, because He is Most Holy and the source of all holiness[9].

– Why to share from your own means going to the Emperordom of God?

– Because He asks us to forget everything for Him, not to consider anything more important than Him, than the God of our salvation! For not our wealth is the problem, but the problem of fund is our love. If our love is for our wealth and not for Him, that means that we have chosen the eternal death, the Hell. But if we have chosen Him, because we love Him, then for Him we give up everything, because we love only Him[10].

And many wonder how they can be saved, if there are so many temptations in this world. And the answer is only one: what we cannot do, God can when we let Him help us. What we do not understand, He already knows and helps us to know His way. Because we do not have to worry about our salvation, but we must love Him and do His will[11].

Therefore, my beloveds, we are not competing with anyone in our heart, we are just doing our job! And we let God arrange all our things, to draw up them as He wishes. Because His will is our salvation, it is our eternal fulfillment. Amin[12]!

---

[1] Started at 7.02, in day of tuesday, on 19 november 2024. Fog, minus two degrees, wind of 5 km/h.

[2] Iubiții mei, Dumnezeu, Cel singur bun [Lucas 18, 19, BYZ], ne învață și pe noi să fim buni cu oamenii. Pentru că bunătatea este esența tuturor poruncilor Sale. Când nu preacurvești vrei binele, când nu omori vrei binele, când nu furi vrei binele, când nu dai mărturie mincinoasă vrei binele, când îți cinstești părinții vrei binele [Lc. 18, 20, BYZ]. Pentru că binele lui Dumnezeu e binele față de toți.

[3] Dar când „binele” înseamnă doar ceea ce faci pentru tine, când „binele” este egoismul tău, orice lucru pe care îl faci nu vizează pe alții, ci doar pe tine. De aceea, când a fost pus în situația să vândă toate și să le împartă săracilor [Lc. 18, 22, BYZ], stăpânitorul n-a vrut să facă acest lucru, pentru că nu trăia în logica dumnezeiască a bunătății față de toți. Căci bunătatea se gândește la toți, nu doar la unii. Și când ești bun vrei binele tuturor și nu doar binele tău.

[4] Trăim într-o lume concurențială, într-o lume capitalistă, într-o lume unde puterea și banii contează. Și dacă trebuie să fiu mai bun decât celălalt, eu nu trebuie să îl ajut, ci să îl întrec tot timpul. Și dacă trăiești în logica concurenței, celălalt nu îți e prieten, ci „dușman”. Pentru că el poate să îți ia locul de muncă, poate să te înlocuiască, poate să te lase pe drumuri. Cu alte cuvinte, sistemul socio-economic în care noi trăim e unul care ne face pe toți să fim rivali, să fim în luptă unii cu alții.

[5] Numai că sistemul e ce vrea angajatorul de la noi și nu ce trebuie să trăim noi în sinea noastră. Angajatorul dorește competiție, dorește să fim tot mai performanți, dar asta nu înseamnă că trebuie să trăim cu frica în sân. Că trebuie să îi urâm pe toți cei care ne întrec la locul de muncă. Creștinul trebuie să își facă treaba pentru care e plătit, trebuie să și-o facă cu conștiință și să lase viitorul în seama lui Dumnezeu. Pentru că a trăi în trepidație, mereu în grabă, înseamnă boală și nu avem nevoie de boli la locul de muncă. Ci, acolo unde muncim, avem nevoie de pace interioară, de rugăciune, de împlinire, pentru că la locul de muncă trăim o mare parte din viața noastră. Iar cum ne simțim noi când muncim depinde de noi și nu de angajatorul nostru.

[6] Sănătatea inimii, a creierul nostru, a întregului trup depinde de noi înșine. Și trupul nostru este legat ontologic de sufletul nostru, de cel care îl conduce întru toate. Și când spunem că peștele de la cap se împute, spunem că sufletul se îmbolnăvește și îmbolnăvește și trupul pe care îl conduce. Iar bolile sufletului sunt patimile noastre. Fapt pentru care, atunci când trăim în logica fricii și a concurenței, noi ne îmbolnăvim sufletește și trupește, dar când trăim duhovnicește, când trăim bisericește acasă, la Biserică, la locul de muncă, oricând, noi trăim în pacea lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu trebuie să fie în noi oricând și nu frica, nu grija permanentă pentru ziua de mâine.

[7] Capitalismul s-a născut într-o lume în care pacea lui Dumnezeu nu e o nevoie neapărată. Tocmai de aceea, lupta internă dintre angajați, continua animozitate, e văzută ca un mod de-a fi. Pe pământ românesc, capitalismul trebuie să aibă inimă ortodoxă. Căci pe noi ne interesează în primul rând pacea inimii și, dacă o avem, putem fi productivi la locul de muncă. Competiția reală e pe bază de fapte. Faptele trebuie să vorbească la locul de muncă! Și, pe baza lor, îi putem departaja pe oameni.

[8] Însă, când Sfântul Lucas ne spune că acela „era foarte bogat [ἦν πλούσιος σφόδρα]” [Lucas 18, 23, BYZ], nu ne spune că bogăția l-a făcut nemilostiv, ci că lipsa de bunătate față de oameni e rădăcina nemilostivirii. Cu alte cuvinte, că el nu împlinise poruncile lui Dumnezeu cu adevărat, pentru că, dacă le-ar fi împlinit, ar fi fost plin de bunătate față de toți.

[9] Iar bunătatea este barometrul vieții noastre duhovnicești. Dacă ne rugăm, dacă postim, dacă mergem la Biserică, dacă credem că împlinim voia lui Dumnezeu, dar n-avem bunătate, smerenie și iertare, nu împlinim voia lui Dumnezeu. Căci atunci când faci voia Lui, voia Lui te face ca El. Voia Lui nu te lasă la fel, ci te face Sfânt, pentru că El e Preasfânt și izvorul întregii sfințenii.

[10] – De ce a împărți din ale tale înseamnă a merge spre Împărăția lui Dumnezeu?

– Pentru că El ne cere să uităm toate pentru El, să nu considerăm nimic mai important decât El, decât Dumnezeul mântuirii noastre! Căci nu bogăția noastră e problema, ci problema de fond e iubirea noastră. Dacă iubirea noastră este pentru averea noastră și nu pentru El, asta înseamnă că am ales moartea veșnică, Iadul. Dar dacă L-am ales pe El, pentru că Îl iubim, atunci pentru El renunțăm la toate, pentru că noi Îl iubim doar pe El.

[11] Și mulți se întreabă cum pot să se mântuie, dacă sunt atâtea ispite în lumea asta. Și răspunsul e unul singur: ceea ce noi nu putem, poate Dumnezeu când Îl lăsăm să ne ajute. Ceea ce noi nu înțelegem, El știe deja și ne ajută și pe noi să cunoaștem calea Lui. Pentru că nu trebuie să ne facem griji pentru mântuirea noastră, ci trebuie să Îl iubim pe El și să facem voia Lui.

[12] Așadar, iubiții mei, nu ne întrecem cu nimeni în inima noastră, ci doar ne facem treaba noastră! Și Îl lăsăm pe Dumnezeu să le rânduiască pe toate ale noastre, să le întocmească cum El dorește. Pentru că voia Lui e mântuirea noastră, e împlinirea noastră cea veșnică. Amin!