Mărturii II. 41
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Sfântul Dumitru Teologul: „Mântuitorul a vorbit despre cei de-a stânga, cărora le spune: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic!». E un foc această singurătate, e un chin care arde și din care nu pot ieși! Iar problema singurătății e o problemă foarte complexă. Căci e de multe feluri. Aș putea indica vreo câteva, ca să putem porni discuția [noastră]. E o singurătate tristă, a bătrânilor care n-au pe nimeni. [Și asta] din diferite motive. Fie că sunt copiii plecați [în străinătate], din cauza vremurilor acestora pe care le trăim, fie că sunt plecați cu serviciile lor în alte orașe și ei suportă cu greutate această stare de singurătate. Și asta e o formă de singurătate! Dar mai este o singurătate: a acelora care n-au făcut niciun bine [altora] și de aceea nu se bucură de nicio atenție [din partea cuiva]. Și asta e o singurătate și mai tristă! Să știi că nu îți dă nimeni nicio atenție din cauză că n-ai făcut nimic ca să meriți atenție. [Aceasta] e o singurătate venită dintr-un egoism practicat sistematic o viață întreagă. [Și] nu e o singurătate spațială, respectivul poate să fie în legătură cu diverși oameni și totuși se simte singur. Pentru că nu trăiește o atenție din partea unor oameni, pentru că el le-a arătat numai indiferență și poate chiar dușmănie.
Există și singurătatea spațială, dar nu [și] sufletească. Mama, cea care își are copiii departe, e plină de dor pentru ei. Are mulțumirea că a avut grijă de ei, că și-a arătat toată mila față de ei, tot ajutorul. Simte că acolo unde sunt au o recunoștință nemăsurată față de ea. Și asta îi dă o mulțumire [sufletească]! Și, deși parțial e singură, totuși ea nu e singură spiritual, pentru că trăiește oarecum împreună cu ei.
Dorul îi leagă pe oameni. Dorul copiilor față de mamă, dorul mamei față de copii…Prietenia între oameni, iarăși, chiar dacă sunt despărțiți spațial, dacă și-au făcut unul altuia diferite fapte prin care s-au ajutat, e o legătură care atenuează singurătatea.
Deci sunt singurătăți aparente și sunt singurătăți reale, triste, adânci. Și cred că cea mai mare singurătate este cea a oamenilor care n-au avut nicio atenție față de alții și n-au făcut niciun bine. Cred că asta va fi singurătatea Iadului! [Una] care începe de aici și ajunge la culme acolo. [Ea] e o lipsă de comunicare, de comuniune. Este o tristețe care nu e proprie omului. Pentru că nu e proprie omului lipsa de comunicare. Acesta ar putea să comunice cu alții, dar nu vrea. Și putem vorbi [aici] de o singurătate care pare să nu fie singurătate. Căci sunt oameni care trăiesc în societate, în legături [diverse cu oamenii] și totuși sunt singuri. Și poate că [aceasta] e o formă a singurătății moderne, a omului de la oraș. Căci astăzi poate chiar în blocuri se trăiește o astfel de singurătate. Ai pe același palier oamenii cu care te întâlnești în fiecare zi și cu care nu schimbi o vorbă. Sau ai decât sentimente neplăcute față de ei și n-ai nicio dorință de a intra în legătură cu ei, ca să afli despre ei cine știe ce lucruri. Sau cine știe din ce alte cauze [nu stai de vorbă cu ei].
În general, omul de astăzi e mai dispus spre trăirea acestei singurătăți decât oamenii dinainte. În sat exista o comuniune a satului întreg. Deși erau despărțiți prin pereți și prin curțile lor, totuși aveau o fântână comună, unde se întâlneau. Ieșeau la stradă împreună. Și niciunul nu călca peste ceea ce erau propriu celuilalt. Era un respect total față de bunurile altora. Și exista o legătură între ei, o prietenie. Și aceasta e ceea ce nu se întâmplă poate în timpul nostru, unde există o aparentă comunitate de serviciu și, totuși, oamenii sunt singuri. Și poate că aceasta a fost proprie comunismului. Pentru că erau toți la un loc, fuseseră siliți să fie la un loc și, totuși, fiecare se gândea cu teamă la celălalt. [Pentru că își punea problema] ce gândește celălalt despre el și despre ce îi pregătește celălalt. Și poate că urmările acestei neîncrederi și temeri față de celălalt se manifestă și astăzi…încât singurătatea continuă și astăzi în urma acestei comunități silite [să coexiste], care nu era spre binele niciunuia și îi făcea pe fiecare să se teamă”[1] [de celălalt].
*
Horia Dumitru Ionescu, nepotul Sfântului Dumitru Teologul (un interviu la vârsta de 64 de ani[2]): a fost cu bunicul său în pelerinaj la Mănăstirile din Moldova în 1967, pentru că Sfântul Dumitru a fost invitat la Iași să predice[3]. Veneau foarte mulți de praznicul Sfântului Dumitru la Sfântul Dumitru Stăniloae acasă, pentru ca să îl sărbătorească la ziua sa onomastică[4].
Sfântul Dumitru era omul care nu se enerva niciodată[5]. Și „el nu numai scria, traducea din Filocalie, le comenta, scria tratatele de Dogmatică, de Mistică, ci, într-adevăr, le trăia. Adică nu exista niciun fel de discordanță între activitatea lui științifică și existența lui cotidiană”[6].
Echilibrul său venea din credința lui. Și avea, totodată, un mare optimism[7]. „Nu se speria în fața greutăților, ci se străduia să le înfrunte cu mintea limpede”[8]. Sfântul Dumitru n-a povestit niciodată despre câte a pătimit în închisoare[9]. S-a întâlnit cu unul dintre gardienii săi în Parcul Carol și acela a întors capul în altă parte[10]. Sfântul Dumitru făcea focul în soba de-acasă și știa să îl facă foarte bine[11]. Scria de mână, dar și la mașina de scris[12].
Avea și o dactilografă care îl ajuta la cărți[13]. A avut radio, dar și un televizor alb-negru, rusesc, numit Rubin[14]. În 1966 s-au uitat împreună la Campionatul de Fotbal[15]. Asculta Radio Vatican, pentru că îl interesa ce se spune acolo[16].
Sfântului Dumitru îi plăcea foarte mult să se plimbe[17]. Preoteasa Maria Stăniloae a dat mărturia că Sfântul Dumitru s-a întâlnit de mai multe ori cu Lucian Blaga la Sibiu și au vorbit la modul liniștit unul cu altul[18].
Spovedea îndelung oamenii[19]. Scriitorii care îl vizitau îi preluau ideile[20]. Citea și mai mult decât scria[21]. După pușcărie a plecat pentru prima oară în Germania, în 1967[22]. L-a învățat pe nepotul lui limba germană înainte ca acesta să se ducă la grădiniță[23]. I-a cumpărat nepotului său prima lui bicicletă[24]. Se juca cu nepotul său[25].
Noii teologi au nevoie de stăruință, de acea cunoaștere a dogmelor care să fie net superioară unei cunoașteri formale și de optimism[26]. După adormirea Sfântului Dumitru, nepotul său a început să aibă o liniște interioară pe care nu o avusese în timpul vieții sale[27].
[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=zIeFf5blsy8, minutele 1.45.40-1.54.07.
[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=Y-2r1JTCtFI.
[3] Idem, min. 1-2. [4] Idem, min. 6. [5] Idem, min. 9. [6] Ibidem. [7] Idem, min. 11. [8] Idem, min. 12. [9] Idem, min. 17. [10] Idem, min. 19. [11] Idem, min. 24. [12] Ibidem. [13] Idem, min. 25. [14] Idem, min. 25-26. [15] Idem, min. 26. [16] Idem, min. 27. [17] Idem, min. 28. [18] Idem, min. 29. [19] Idem, min. 30. [20] Idem, min. 31. [21] Ibidem. [22] Idem, min. 31-32. [23] Idem, min. 35. [24] Idem, min. 38. [25] Idem, min. 52. [26] Idem, min. 53-57. [27] Idem, min. 58.