Sermon on the 27th Sunday after Pentecost [2024]
My beloveds[1],
the position of the healthy person is to look ahead. The man moves still forward, because he sees what is in front of him. But to truly move towards your future, you must also look up, to God, for Him to tell you towards which side you have to straighten up. But the stooped, hunched position, is not proper to man! For it is a position of the body unworthy of man. And it is precisely in this unworthy position that the demon hunched the woman from today’s Evangel [Lucas 13, 11, BYZ][2].
The ghost of helplessness [πνεῦμα ἀσθενείας][Ibidem] is the demon that brings the hunchback to man. He makes you not look at serious things, but at passionate things. Children are looking for all kinds of things on foot, especially money. They want to find things on foot. But if you’re always looking for things, you’re not looking forward at all, nor towards heaven, towards God. Because you’re only looking for material things [3].
Do you remember what you were like when you were kids? How you sought the joy in people and things, how you sought what was beautiful in the world and not to have things? The desire to have things arose after you had fallen from the joy of looking at things, of enjoying them. Because our heart is happy when it contemplates things, when it understands them and not necessarily when it possesses them. For we go on a journey, we see mountains and plains, forests and various cities, and we do not want to take them all with us, but to have them all in our heart. Because we understand that to see them all is to understand them[4].
What you understand, you always have with you. Our real joys are our loves. And our real loves are the ones that respond to us consciously and willfully, they are the loves for our fellow man. Some now want to marry with animals, with trees, with persons of the same sex with them, because they don’t want a real relationship, one of otherness, in which to really know the other person. The tree or the animal does not respond to you on measure of your expectations. Your same-sex partner is an egoism in two, because you already know what your own sexuality looks like. He is a mirror image of you, a narcissism. Only if you, as a man, choose to love a woman, do you have the real courage to know the otherness, because you learn from her what you do not know[5].
God-blessed Marriage is a journey towards the unknown. You do not know how it will be, you do not know what you will experience together, but you trust in God, in the One who blessed your love. It’s a journey that takes you out of your comfort, from what you already know. The Marriage is a holy courage, the courage of holy love. But only if you have the courage to always discover the one you love, you, as a man, understand how mysterious and fulfilling this holy journey of Marriage is[6].
If you look at things, things don’t speak to you. If you look at animals, they see you, but they don’t communicate with you. In order to understand yourself, you must look in the person like you, in the human, and in order to understand yourself, you must have real, loving relationships with people. Because God created the man to understand himself in the relationship with Him and with his fellow men. And if you start talking with your money, with your possessions, with your beauty, with your smarts, with your social power, you end up talking idolatrously to them and to yourself. Because the real dialogue is when you are answered, when you are understood, when you are loved for what you are and do, when you are valued as a person, as a friend, as a lover, as necessary[7].
Our life is a journey like our love. And all our lives we want the sabbath of our fulfillment, we wish the ghostual rest. Because when you sit idle you don’t necessarily rest, but real rest is when God frees you from your sins. Fact for which, when she was freed from her weakness, she straightened up and began to glorify God [Lucas 13, 12-13, BYZ]. And we glorify God in the Holy Services of the Church, where He heals us of our spiritual and physical weaknesses[8].
But what does the 18-year-old sick woman who was healed in the synagogue teach us? That illness is lived in the Church and not at home! If you can live it on your feet, then you have to come to the Church always, because here God will heal you! When you fall at bed, when you can’t do it anymore, it’s the last stage of the disease. But the disease has many phases until the bed. And that is why we must experience our illnesses here, before God, and from Him we must ask for our forgiveness and healing. For no one can heal us fully, divinely, as He does[9].
The hypocrites, however, will never rejoice in your healing. Our conversion was a great salvation to us, but a sadness to many. And those who love sin will never praise us for our ghostual struggles, for the miracles from our lives, for our rising from sins, because they want us to remain in our death. And they want us to remain spiritually dead, so that they too will not change internally[10].
Therefore, my beloveds, the real social change begins with the real ghostual change of people. The world changes if people change internally. Without the spiritual change of people, the society does not move forward, but it beats the step on place. For the motor of social change is the ghostual change of people. And the ghostual change of people begins of here, from Church, because the Church is the center of the world, even if the world knows it or not this thing[11].
I will also vote today, together with the Lady Priestess, for a President who will make the romanians worthy. For a President with a future vision for Romania, who assumes the real values of the Church and of our Country. Because we need a man who will make us happy, who will energize us, who will unite us in our love for the Church and for our Romania. Amin[12]!
[The last passage became ahistorical due to the cancellation of the electoral process]
[1] Started at 7.09, in day of tuesday, on 3 december 2024. Cloudy sky, 3 degrees, wind of 3 km/h.
[2] Iubiții mei, poziția omului sănătos e aceea de a privi în față. Omul merge tot înainte, pentru că el vede ceea ce are în față. Dar ca să mergi spre viitorul tău în mod real trebuie să privești și în sus, la Dumnezeu, pentru ca să îți spună spre ce parte trebuie să te îndrepți. Însă poziția aplecată, cocoșată, nu e proprie omului! Căci e o poziție a trupului nedemnă de om. Și tocmai în această poziție nedemnă demonul a cocoșat-o pe femeia din Evanghelia de azi [Lucas 13, 11, BYZ].
[3] Duhul de neputință [πνεῦμα ἀσθενείας][Ibidem] e demonul care aduce cocoșarea omului. El te face să nu privești spre lucruri serioase, ci spre cele pătimașe. Copiii caută pe jos tot felul de lucruri și mai ales bani. Vor să găsească lucruri pe jos. Dar dacă cauți mereu lucruri, nu mai privești deloc înainte și nici spre cer, spre Dumnezeu. Pentru că tu cauți doar lucruri materiale.
[4] Mai știți cum erați când erați copii? Cum căutați bucuria în oameni și lucruri, cum căutați ce e frumos în lume și nu să aveți lucruri? Dorința de a avea lucruri a apărut după ce ați căzut din bucuria de a privi lucrurile, de a vă bucura de ele. Pentru că inima noastră se bucură când contemplă lucrurile, când le înțelege și nu neapărat când le posedă. Căci mergem în călătorie, vedem munți și câmpii, păduri și diverse orașe și nu vrem să le luăm pe toate cu noi, ci să le avem în inima noastră pe toate. Pentru că noi înțelegem că a le privi pe toate înseamnă a le înțelege.
[5] Ce înțelegi, ai mereu cu tine. Bucuriile noastre reale sunt iubirile noastre. Și realele noastre iubiri sunt cele care ne răspund în mod conștient și voit, sunt iubirile pentru semenii noștri. Unii vor să se căsătorească acum cu animale, cu pomi, cu persoane de același sex cu ele, pentru că nu vor o relație reală, una de alteritate, în care să o cunoști cu adevărat pe cealaltă persoană. Pomul sau animalul nu îți răspund pe măsura așteptărilor tale. Partenerul de același sex cu tine e un egoism în doi, pentru că tu știi deja cum arată propria ta sexualitate. El e o privire în oglindă a ta, un narcisism. Numai dacă tu, ca bărbat, alegi să iubești o femeie, ai curajul real de a cunoaște alteritatea, pentru că înveți de la ea ceea ce nu cunoști.
[6] Căsătoria binecuvântată de Dumnezeu este o călătorie spre necunoscut. Nu știți cum va fi, nu știți ce veți trăi împreună, dar vă încredeți în Dumnezeu, în Cel care a binecuvântat iubirea voastră. E o călătorie care vă scoate din confortul vostru, din ceea ce știți deja. Căsătoria e un curaj sfânt, e curajul iubirii sfinte. Dar numai dacă ai curajul de a o descoperi mereu pe cea pe care o iubești, tu, ca bărbat, înțelegi ce tainică și împlinitoare e această sfântă călătorie a Căsătoriei.
[7] Dacă privești la lucruri, lucrurile nu îți vorbesc. Dacă privești la animale, ele te văd, dar nu comunică cu tine. Ca să te înțelegi trebuie să privești în cel ca tine, în om, și ca să te înțelegi trebuie să ai relații reale, de iubire, cu oamenii. Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om să se înțeleagă pe sine în relația cu El și cu semenii lui. Și dacă începi să vorbești cu banii tăi, cu averile tale, cu frumusețea ta, cu deșteptăciunea ta, cu puterea ta socială, ajungi să vorbești în mod idolatru cu ele și cu tine. Căci realul dialog e când ți se răspunde, când ești înțeles, când ești iubit pentru ceea ce ești și faci, când ești valorizat ca om, ca prieten, ca iubit, ca neapărat.
[8] Viața noastră e o călătorie ca și iubirea noastră. Și toată viața ne dorim sabatul împlinirii noastre, ne dorim odihna cea duhovnicească. Pentru că atunci când stai degeaba nu te odihnești neapărat, ci odihna reală e când Dumnezeu te eliberează de păcatele tale. Fapt pentru care, atunci când a fost eliberată de slăbiciunea ei, ea s-a îndreptat și a început să Îl slăvească pe Dumnezeu [Lc. 13, 12-13, BYZ]. Și noi Îl slăvim pe Dumnezeu în Sfintele Slujbe ale Bisericii, acolo unde El ne vindecă pe noi de neputințele noastre sufletești și trupești.
[9] Însă ce ne învață femeia bolnavă de 18 ani, care a fost vindecată la sinagogă? Că boala se trăiește la Biserică și nu acasă! Dacă o poți trăi pe picioare, atunci trebuie să vii la Biserică mereu, pentru că aici te va vindeca Dumnezeu! Când cazi la pat, când nu mai poți, e faza ultimă a bolii. Dar boala are multe faze până la pat. Și de aceea trebuie să ne trăim bolile aici, înaintea lui Dumnezeu, și de la El trebuie să cerem iertarea și vindecarea noastră. Căci nimeni nu ne poate vindeca în mod deplin, dumnezeiește, așa cum o face El.
[10] Ipocriții, însă, nu se vor bucura niciodată de vindecarea voastră. Convertirea noastră a fost o mare izbăvire pentru noi, dar o tristețe pentru mulți. Și cei care iubesc păcatul nu ne vor lăuda niciodată pentru nevoințele noastre duhovnicești, pentru minunile din viața noastră, pentru ridicările noastre din păcate, pentru că ei vor să rămânem în moartea noastră. Și vor să rămânem morți sufletește, pentru ca nici ei să nu se schimbe interior.
[11] Așadar, iubiții mei, reala schimbare socială începe cu reala schimbare duhovnicească a oamenilor. Lumea se schimbă dacă oamenii se schimbă interior. Fără schimbarea duhovnicească a oamenilor, societatea nu merge mai departe, ci bate pasul pe loc. Căci motorul schimbării sociale este schimbarea duhovnicească a oamenilor. Și schimbarea duhovnicească a oamenilor începe de aici, din Biserică, pentru că Biserica e centrul lumii, chiar dacă lumea știe sau nu știe acest lucru.
[12] Voi vota și azi, împreună cu Doamna Preoteasă, pentru un Președinte care să îi facă demni pe români. Pentru un Președinte cu viziune de viitor pentru România, care își asumă valorile reale ale Bisericii și ale Țării noastre. Căci noi avem nevoie de un om care să ne bucure, să ne dinamizeze, să ne unească în iubirea noastră pentru Biserică și pentru România noastră. Amin!
[Ultimul pasaj a devenit anistoric din cauza anulării procesului electoral]