Mărturii II. 42
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 2)
*
Sfântul Dumitru Teologul: „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care S-a născut ca om nu după legile firii obișnuite, ci El S-a născut depășind legile oarbe ale nașterii obișnuite a oamenilor și de aceea El a putut să fie fără de păcat. Și a putut să moară, nu pentru păcatul Lui, ci pentru păcatele noastre. Altfel Crucea Lui n-ar avea niciun rost. De aceea, în mod logic, refuzând nașterea Lui din Fecioară, refuzi și valoarea Crucii. Dar noi vedem valoarea Crucii în faptul că El nu e un om de rând, Care S-a născut în mod obișnuit după legile oarbe ale acestei existențe, ci El este Fiul lui Dumnezeu, Care Și-a luat trup din Fecioara Maria.
Or dacă ea este trupul din care Și-a luat El trupul Lui și pe care El l-a transfigurat, pe care l-a înviat, El nu putea să lase trupul ei să putrezească, să se strice, să se corupă, așa cum sunt trupurile celorlalți oameni. Dacă El a înviat, El a vrut să dea o dovadă că și noi vom învia. Dar în mod special și în primul rând va învia ea. Pentru că noi vom învia la sfârșit, când toată rânduiala lumii acesteia se va schimba. Când toate legile lumii acesteia se vor schimba.
Însă a voit să arate că nu numai El, ca Fiul lui Dumnezeu făcut om, a înviat, ci învie și cineva dintre oameni, un reprezentat dintre oameni, și anume aceea din care Și-a luat El sângele Lui, trupul Lui, viața lui omenească. Și e propriu Ortodoxiei ca să nu o prezinte niciodată pe Maica Domnului ca fiind separată de Hristos, așa cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonnei. Ci, la noi, Maica Lui e întotdeauna împreună cu Fiul ei. Și ea este cea mai aproape de El.
Și cine poate fi mai aproape de Fiul ei decât o Maică? El Se face Fiul unei Mame! El iubește o Mamă omenească! După cum o iubim și noi pe mama noastră. Și El ascultă rugăciunile ei, cum ascultăm și noi rugăciunile mamei noastre. Și ea palpită pentru tot ce palpită El. Și El a venit pentru ca să ne iubească pe noi, pentru ca să Se răstignească pentru noi. Și ea nu poate să nu ne iubească și ea pe noi. Nu poate să nu aibă și ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate să nu sară și ea în ajutorul nostru. Însă numai de la El e toată puterea ei! El este Mântuitorul! Ea este numai cea care, din legătura cu El, primește și ea putere să ne ajute în diferite necazuri, în diferite greutăți.
De aceea, e bine să ne rugăm și Maicii Domnului, așa cum face întreaga Biserică. Cerându-i nu ca ea să ne mântuie, ci ca ea să ne scape din diferite nevoie, ca ea să ne ajute în diferite greutăți. Pentru ca ea să Îl roage pe Fiul ei să ne mântuie.
Și El nu e singur, ci are o Mamă dintre noi! Și având o Mamă dintre noi, ne are pe noi toți ca frați. Și ea avându-L pe El ca Fiu și iubindu-L ca Fiu, iubește tot ce iubește și El. Și întrucât s-a făcut Fratele nostru, ea este într-un anume fel și Mama noastră. Mama tuturor fraților Lui. De aceea, mare ascultare are la ea rugăciunea pe care o adresăm ei. […] Și să nu Îl socotim pe Hristos făcut om că a rămas separat de oameni, că a rămas singur! Ci să-L vedem în legătură cu noi, mai ales prin Mama Lui”[1].
*
Același: „În Biserica Ortodoxă există această credință că învierea lui Hristos a dat un sens întregii creații. Noi, înviind, vom duce cu noi cunoștința întregii creații. Ea ne-a îmbogățit prin cunoașterea lui Dumnezeu, dar nu știm sigur dacă a fost opera lui Dumnezeu, decât prin faptul că noi vom trăi în veci, luând cu noi cunoștința a ceea ce am făcut în lume. Faptul că prin toată creația ne-am ajutat unii pe alții și prin aceasta întreaga creație a căpătat un sens [în viața noastră].
De aceea, în Slujbele Bisericii Ortodoxe se sfințesc toate prin Hristos Cel care a înviat. Dacă Hristos ar fi înviat și S-ar fi dus definitiv de la noi și n-ar fi și cu noi prin Duhul Sfânt, atunci El nu ar însemna nimic pentru om, pentru viața noastră în lume. Dar El înseamnă atât de mult [pentru noi], căci, dându-ni-Se prin Taine, El sfințește apa, pâinea, untdelemnul, vinul. Și Preotul, prin harul necreat, prin energia necreată a lui Hristos, pe care l-a primit de la Apostoli și Apostolii de la Hristos la Rusalii, sfințește toate.
Preotul sfințește curtea, grajdurile, uneltele, mâncărurile. Poporul nostru duce pârga tuturor celor pe care le culege el din natură la Biserică pentru ca ea să fie sfințită. Preotul face semnul Crucii asupra pâinii, face semnul Crucii asupra tuturor mâncărurilor. Toate se sfințesc, în toate vine Hristos Cel înviat. Căci Hristos nu S-a făcut om pentru ca să plece definitiv dintre noi, ci El a spus: «Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele! De aceea, botezați-i pe oameni în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!». Adică, dându-Mă pe Mine lor, ca prin voi să se dea întregii firi și întreaga fire să fie un mediu plin de Mine. Pentru ca să trăim nu într-o natură separată de Dumnezeu, ci într-o natură sfințită de Dumnezeu.
Occidentul nu cunoaște lucrul acesta! Occidentul socotește că Hristos a dat o satisfacție onoarei jignite a lui Dumnezeu de păcat și apoi S-a retras în cer, a lăsat un locțiitor, Tainele nu sunt decât o grație creată, și atunci au despărțit toată natura de Dumnezeu. Și au folosit-o numai ca un mijloc al tehnicii. Or a folosi natura numai ca un mijloc al tehnicii lipsite de sfințenie nu e un lucru deplin, nu e un lucru satisfăcător. Cine știe unde ne poate duce și tehnica aceasta?
Noi avem un respect și față de natură. Oamenii noștri văd și în toate cele ale firii taina lui Dumnezeu”[2].
[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=LucomOsBOb4&t=7s, min. 0.04-4.36.
[2] Idem, min. 4.57-8.49.