Dincolo de nisipuri [2]
Fănuș Neagu, Dincolo de nisipuri. Povestiri, Ed. Semne, București, 2002, 388 p.
*
A treia povestire: Cocoșul roșu, p. 41, „este povestea tinereții lui Ion Chiriac”, p. 41. A văzut curcile care mâncau boștina țuicii și s-au îmbătat, p. 41. Omul care se mută de colo-colo „ca o pasăre fără cuib”, p. 41. Bihorenii, când se răzbunau pe boieri, dădeau foc proprietăților lor și se urcau pe o culme de unde strigau de 3 ori: „Cocoșul roșu!”, p. 42.
Tița, fata boierului, avea 16 ani, p. 42; Iar Chiriac, omul de pripas, se îndrăgostește de Tița, p. 43. Și Chiriac „o privea cu mândrie, lacom, fără să se mai sature”, p. 43; Jinga își bate fata, pe Tița, pentru că a dansat la bal cu Chiriac, p. 43.
Cum arăta orezăria, p. 44; în luna iunie, „văzduhul tot părea o uriașă cărămidă încinsă care ne fierbea creierii”, p. 44; Iar țânțarii „roiau…ca un vânt al pustiului”, p. 44; când pleca Tița în casă, „Chiriac simțea ca o zdruncinătură în inimă”, p. 45.
„Dragostea însă, ca și viața, cere totul. Dragoste este dăruire deplină. Cine iubește cu adevărat duce în el ceva din frumusețea și nebunia mărilor”, p. 47.
Lui Jinga „ochii îi luceau vicleni”, p. 48; „pe Tița o țineau sub cheie ca pe o haină de moarte”, p. 49; suferința groaznică a lui Chiriac, p. 49-50; și Chiriac le dă foc la casă, p. 50.
A 4-a povestire: Lișca, începe în p. 51. Lișca rămâne văduvă la 19 ani și ea „era înaltă, subțire, cu ochii mari, înfrigurați de patima tinereții, cu părul lung, întunecat, cu sânii mici tresăltând ațâțător în mers și cu gura roșie ca o tăietură de cuțit pe chipul măsliniu, umbrit de niște sprâncene groase ca un spic negru la rădăcina nasului”, p. 51.
La cărămidărie, p. 51; „lucrau pe deșelate ziua întreagă”, p. 51; „Și-apoi știa el bine că muierea puturoasă și pusă pe ceartă e mai rea decât dracul”, p. 51. Tatăl femeii se apropie de ea „și-a pocnit-o peste obraz cu sete, de-a făcut-o să țipe și să se îndoaie de durere. Nu i-a dat răgaz să se dezmeticească, a lovit-o și a doua oară, mai îndârjit, pentru că era leneșă și proastă”, p. 52.
Lișca începe să dea cu ghiocul, p. 52. „Cu datul în cărți, Lișca a ajuns tâmplă de icoană pentru cei de la cărămidărie”, p. 53; Lișca i-a învățat pe copii cum să mănânce fragi: „strivindu-i cu limba în cerul gurii, fiindcă așa mustul lor răcoros, dulce ca mierea, e mai gustos”, p. 53.
Lișca sta goală pe nisip, dar și cânta de se opreau femeile uimite ca să o asculte, p. 53. Căci „vocea ei înălțată în cântecul acela țigănesc, tulburător de trist, li se părea o chemare de dragoste”, p. 53. Când își pierde faima de ghicitoare, în femeie „fierbea…ceva dușmănos și străin”, p. 54; „mirosul leșios de țoale vechi”, p. 54.
„toca dracilă pentru rațe”, p. 54, e un fel de iarbă, dar nu arbustul spinos[1]. Lișca începe să facă farmece, p. 55; joacă ursărește, p. 56; și povestea se termină după ce e adusă de pe front de jandarmi și era „o umbră a ei”, p. 57, a celei care a fost.
[1] Despre care e vorba aici: https://dexonline.ro/definitie/dracilă/definitii.