Sermon on the 28th Sunday after Pentecost [2024]
My beloveds[1],
God, through everything He created, teaches us His mercy. Because He has given us His own abundantly. And the diversity and the complexity of His creation urges us to be deep and giving, because we give of His. We give, because we receive everything from Him. And the fact of giving makes us beautiful, makes us serene, makes us good, because we don’t close in ourselves[2].
La estrategia del egoísmo está en quiebra. Lo hemos aprendido de los demonios, de nuestros enemigos y no de Dios. Porque Dios siempre nos enseña a ser bondadosos y misericordiosos. Y la estrategia del individualismo es una perdedora porque nos destruye ontológicamente. Porque el egoísmo nos separa de la gloria de Dios que es nuestra vida[3].
A prima vista, l’egoismo sembra essere la cura di sé. Vedo la mia casa, vedo la mia famiglia, vedo me stessa. Ma chiudersi in sé non significa andare avanti nella vita con Dio, ma autodistruzione. Perché andare avanti significa donarsi. E il dono è unʼuscita da sé stessi e colui che ti rende un uomo bellissimo per molti[4].
The great Supper of God [Lucas 14, 16, BYZ] is His Emperordom. But people’s responses are their egoism, is their state of indifference towards God’s great gift to them. From the midst of egoism, the well-being means self-sufficiency. But, from God’s perspective, the self-closure means eternal death, because you no longer desire the glory of Him who is your life. And if the plant doesn’t want the sun anymore, it withers and dies, just as dies, with an ugly death, and the man[5].
Warum wählt der mensch den tod? Sünde ist tod, sie ist trennung von Gott. Aber er wählt den tod weil er ihn mit dem leben verwechselt. Wenn du in deiner sünde bleibst weißt du nicht dass du tot bist. Du musst von den toten auferstehen um zu erkennen wie hässlich der tod der sünde ist. Und wenn sie die vergebung Gottes kennen, dann erkennen sie aus welchem tod Er sie herausgeführt hat. Und Seine vergebung ist unser ewiges leben[6].
Our clinging to the ground is our lack of flight. The passionate love of our possessions is our bondage. Putting family first at the expense of God shows us to have a scale of values turned upside down. Because God must be first in every action of our life. And you make yourself improper for the Emperordom, when you seek something else or someone other than Him, the God of our salvation[7].
Все готово [Лукас 14, 17, БИЗ]! Когда Бог призывает нас к Себе, Он призывает нас для того чтобы Он мог наслаждаться нами вечно. Его призвание означает Его любовь к нам. И Его ответ нам это, конечно, наша любовь. И наш ответ Ему это, конечно, наша любовь. Потому что наша любовь к Богу означает наш выход из себялюбия, она означает наше постоянное духовное освящение[8].
Israil [Ἰσραήλ] didn’t want to understand! That is precisely why God was filled with angry towards him, towards his unbelief [Lucas 14, 21, BYZ]. But he no longer destroyed him as before, but left him in his blindness. And while Israil was left in his unbelief, God called all the nations to faith in Him. Because He wants His House, His Church, to be filled[9].
Ecclesia Eius est totus mundus. Ergo, Ecclesia Eius est catholica. Catholicitas Ecclesiae magnum Dei donum est, quia Sancti Apostoli ierunt et praedicaverunt voluntatem Eius per totum mundum. Apostolicitas Ecclesiae tam ampla est quam sua catholicitas. Catholicitas autem Ecclesiae suam universalitatem significat, quod totum mundum in illum intrare debet. Israil enim et omnis mundus Ecclesiam debent intrare[10].
Deus Suam Ecclesiam vult impleri, sed etiam nos unumquemque Sua gloria adimpleri. Voluntas Eius est unitas totius mundi. Mais l’unité du monde signifie être une seule Église de Dieu. Et on entre dans l’Église par la repentance et par l’abandon de la vie pécheresse d’avant. L’unité du monde est l’unité de l’Église. Mais lʼunité de l’Église est la coopération entre la gloire de Dieu et notre volonté. For, into humility, we must obey Godʼs will to live in His Church[11].
The Pentecost was not a human effort of unity, but a miracle of God with people who believed in Hristos God. They were together in prayer, but they were not one, they were not a Church. They became a Church when they were all filled with the Holy Ghost, when they were all filled with the eternal glory of our triune God. And now His glory is received in the Church, through the Holy Mysteries, and you must be in the Church in order to receive His glory. For without His glory in you, you can read the Scripture all day, but understand nothing saving from it. You fill yourself with texts, but not with the Ghost, not with the life of God[12].
Sed christianum esse est implendum gloria Dei. Quia Divina Scriptura nobis narrat experientias hominum spiritualium. Et nous sommes appelés à être des écritures vivantes, spirituelles, parce que nous sommes appelés à vivre quotidiennement avec Dieu. Et vita nostra cum Deo vita sancta est, quia Ipse sanctificat nos cotidie[13].
With other words, we can always dialogue with those of other faiths, but the faith means direct, personal, daily experience, not an exchange of ideas. Our theological readings are invitations to experience, not experience itself. The religious experience means our daily relationship with God, in which He, through His glory, fills us with His life. And His life becomes our life, our ghostual life, through which we are continually sanctified[14].
Therefore, my beloveds, when we live with God we know His will, His express will for the present moment and not things read. The legalism, the facade advices, the indifference would not exist in the Church, if we were ghostual people and knew what to say each time. Because living with God means always having the answers and embraces with you. It means to be the man of God. And the whole humanity needs the man of God[15].
We need people, Godʼs people! We need people who do good, who want peace, who fill us with their love and their prayer. And these people are the people of the Church, they are the people of God. Without such people, a stable, responsible society cannot exist. We need people to unite people. And without this holy desire we are cold, legalistic faces, who talk about God, but do not want to do His will. Because His will is for us to bring everyone to the Church, so that everyone can be saved[16].
Thursday, on 19 december, I come to you with the Icon! With the Icon of the Nativity of the Lord. In order to joyfully announce to you His birth, the great feast of the Church. Letʼs see each other again with good! Letʼs rejoice together! For One of the Trinity, the Son of the Father, became incarnate and became man for us and for our salvation, and we praise Him together with the Father and the Holy Ghost, now and ever and to the ages of ages. Amin[17]!
[1] Started at 7. 08, in day of tuesday, on 10 december 2024. Cloudy sky, 5 degrees, wind of 11 km/h.
[2] Iubiții mei, Dumnezeu, prin tot ceea ce a creat, ne învață milostivirea Lui. Pentru că El ne-a dăruit din belșug pe cele ale Sale. Și diversitatea și complexitatea creației Sale ne îndeamnă și pe noi să fim profunzi și dăruitori, pentru că dăruim din cele ale Sale. Dăruim, pentru că le primim pe toate de la El. Iar faptul de a dărui ne face frumoși, ne face senini, ne face buni, pentru că nu ne închidem în noi înșine.
[3] Strategia egoismului e falimentară. Pe ea am învățat-o de la demoni, de la dușmanii noștri și nu de la Dumnezeu. Căci Dumnezeu ne învață mereu să fim buni și milostivi. Și strategia individualismului e perdantă pentru că ne distruge ontologic. Fiindcă egoismul ne separă de slava lui Dumnezeu care e viața noastră.
[4] La prima vedere, egoismul pare să fie îngrijire de sine. Îmi văd de casa mea, îmi văd de familia mea, îmi văd de mine însumi. Dar a te închide în sine nu înseamnă a merge înainte în viața cu Dumnezeu, ci autodistrugere. Pentru că a înainta înseamnă a te dărui. Și darul este o ieșire din sine și cel care te face un om frumos pentru mulți.
[5] Cina cea mare a lui Dumnezeu [Lucas 14, 16, BYZ] este Împărăția Lui. Dar răspunsurile oamenilor sunt egoismul lor, e starea lor de indiferență față de marele dar al lui Dumnezeu față de ei. Din mijlocul egoismului, starea de bine înseamnă autosuficiență. Dar, din perspectiva lui Dumnezeu, închiderea în sine înseamnă moarte veșnică, pentru că nu mai dorești slava Lui care e viața ta. Și dacă planta nu mai dorește soarele, ea se usucă și moare, așa după cum moare, cu moarte urâtă, și omul.
[6] De ce alege omul moartea? Păcatul este moarte, e despărțirea de Dumnezeu. Dar el alege moartea pentru că o confundă cu viața. Când rămâi în păcatul tău nu știi că ești mort. Tu ai nevoie să fii înviat din morți ca să îți dai seama cât de urâtă e moartea păcatului. Și când cunoști iertarea lui Dumnezeu, atunci îți dai seama din ce moarte te-a scos El. Și iertarea Lui este viața noastră cea veșnică.
[7] Alipirea noastră de pământ este lipsa noastră de zbor. Iubirea pătimașă față de averile noastre este robia noastră. Punerea familiei pe primul loc în detrimentul lui Dumnezeu ne arată a avea o scară a valorilor răsturnată. Pentru că Dumnezeu trebuie să fie primul în orice acțiune a vieții noastre. Și te faci pe tine impropriu Împărăției, când tu cauți altceva sau pe altcineva în afară de El, de Dumnezeul mântuirii noastre.
[8] Totul este gata [Lucas 14, 17, BYZ]! Când Dumnezeu ne cheamă la Sine, El ne cheamă ca să Se poată bucura de noi pentru totdeauna. Chemarea Lui înseamnă iubirea Lui pentru noi. Și răspunsul nostru față de El este, desigur, iubirea noastră. Pentru că iubirea noastră pentru Dumnezeu înseamnă ieșirea noastră din egoism, înseamnă continua noastră sfințire duhovnicească.
[9] Israil [Ἰσραήλ] n-a vrut să înțeleagă! Tocmai de aceea Dumnezeu S-a umplut de urgie față de el, față de necredința lui [Lucas 14, 21, BYZ]. Dar nu l-a mai nimicit ca altădată, ci l-a lăsat în orbirea lui. Și pe când pe Israil l-a lăsat în necredința lui, Dumnezeu a chemat toate neamurile la credința în El. Pentru că El voiește ca să se umple Casa Lui, Biserica Sa [Lc. 14, 23, BYZ].
[10] Biserica Lui e întreaga lume. Prin urmare, Biserica Lui e catolică. Catolicitatea Bisericii e darul cel mare al lui Dumnezeu, pentru că Sfinții Apostoli au mers și au vestit voia Lui în întreaga lume. Apostolicitatea Bisericii e tot la fel de extinsă ca și catolicitatea ei. Iar catolicitatea Bisericii înseamnă universalitatea ei, faptul că în ea trebuie să intre întreaga lume. Căci Israil și toată lumea trebuie să intre în Biserică.
[11] Dumnezeu voiește să se umple Biserica Sa, dar și fiecare dintre noi să ne umplem de slava Lui. Voia Lui e unitatea întregii lumi. Dar unitatea lumii înseamnă a fi o singură Biserică a lui Dumnezeu. Și în Biserică se intră prin pocăință și prin renunțarea la viața păcătoasă de mai înainte. Unitatea lumii e unitatea Bisericii. Dar unitatea Bisericii e conlucrarea dintre slava lui Dumnezeu și voia noastră. Căci, întru smerenie, noi trebuie să ascultăm voia lui Dumnezeu ca să trăim în Biserica Sa.
[12] Cincizecimea nu a fost un efort uman de unitate, ci o minune a lui Dumnezeu cu oamenii care credeau în Hristos Dumnezeu. Ei erau împreună la rugăciune, dar nu erau una, nu erau o Biserică. O Biserică au devenit când toți au fost umpluți de Duhul Sfânt, când toți au fost umpluți de slava cea veșnică a Dumnezeului nostru treimic. Iar acum slava Lui se primește în Biserică, prin Sfintele Taine, și trebuie să fii în Biserică pentru ca să primești slava Lui. Căci fără slava Lui în tine tu poți citi toată ziua Scriptura, dar să nu înțelegi nimic mântuitor din ea. Te umpli de texte, dar nu și de Duhul, nu și de viața lui Dumnezeu.
[13] Dar a fi creștin înseamnă a fi umplut de slava lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeiasca Scriptură ne vorbește despre trăirile oamenilor duhovnicești. Și noi suntem chemați la a fi scripturii vii, duhovnicești, pentru că suntem chemați la a trăi zilnic cu Dumnezeu. Și viața noastră cu Dumnezeu e viață sfântă, pentru că El ne sfințește în fiecare zi.
[14] Cu alte cuvinte, noi putem dialoga mereu cu cei de alte credințe, dar credința înseamnă experiență directă, personală, zilnică, nu schimb de idei. Citirile noastre teologice sunt invitații la experiență, nu experiența însăși. Experiența religioasă înseamnă relația noastră zilnică cu Dumnezeu, în care El, prin slava Lui, ne umple de viața Sa. Și viața Sa devine viața noastră, viața noastră duhovnicească, prin care noi ne sfințim neîncetat.
[15] De aceea, iubiții mei, când trăim cu Dumnezeu cunoaștem voia Lui, voia Lui expresă pentru clipa de față și nu lucruri citite. Legalismul, sfaturile de fațadă, indiferența n-ar exista în Biserică, dacă am fi oameni duhovnicești și am cunoaște ce să spunem de fiecare dată. Pentru că a trăi cu Dumnezeu înseamnă a avea mereu răspunsurile și îmbrățișările cu tine. Înseamnă a fi omul lui Dumnezeu. Și de omul lui Dumnezeu are nevoie întreaga umanitate.
Avem nevoie de oameni, de oamenii lui Dumnezeu! Avem nevoie de oameni care fac bine, care doresc pacea, care ne umplu de iubirea lor și de rugăciunea lor. Și acești oameni sunt oamenii Bisericii, sunt oamenii lui Dumnezeu. Fără astfel de oameni nu poate să existe o societate stabilă, responsabilă. E nevoie de oameni care să unească oamenii. Și fără dorința asta sfântă suntem mutre reci, legaliste, care vorbim despre Dumnezeu, dar nu vrem să facem voia Lui. Căci voia Lui e ca noi să îi aducem pe toți la Biserică, pentru ca toți să se mântuie[16].
[17] Joi, pe 19 decembrie, vin la dumneavoastră cu Icoana! Cu Icoana Nașterii Domnului. Pentru ca să vă vestesc în mod bucuros nașterea Lui, praznicul cel mare al Bisericii. Să ne revedem cu bine! Să ne bucurăm împreună! Căci Unul din Treime, Fiul Tatălui, S-a întrupat și S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră și pe El Îl lăudăm dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!