Mersul cu Sfânta Icoană
…este un pelerinaj de suflet. Pentru că mergi, ca Preot, să vestești praznicul Nașterii Domnului întregii comunități, să îl vestești teologic. Pentru că integrezi astfel întreaga comunitate în bucuria sărbătorii, în bucuria prăznuirii.
De dimineață și până seara cânt troparul Nașterii Domnului, salut, binecuvânt, mă rog, stau de vorbă cu oamenii, transpir abundent, stau la masă, mă bucur. Dar dincolo de toate mă împlinesc duhovnicește. Pentru că întâlnirea cu oamenii e o întâlnire bucuroasă, e o întâlnire de suflet și la fel sunt și discuțiile noastre.
Am trăit acest pelerinaj sfânt de copil, pe când eram ajutorul Părintelui Ștefan Cimpoeru, iar mai apoi ca Preot. Și din ambele ipostaze m-am bucurat la fel de mult de oameni, de bucuria oamenilor. Pentru că în fața Sfintei Icoane a Nașterii Domnului cu toții devenim copii, cu toții avem altă inimă, pentru că ne pătrundem de starea de a fi colindătorii lui Dumnezeu.
Omul credincios simte că a venit Dumnezeu la el acasă atunci când îl primește pe Preot. Pentru că simte harul lui Dumnezeu în el însuși. Primirea Preotului e primirea lui Dumnezeu în casa lui, pentru că el îl primește pe cel care i-L vestește pe El.
Și anul trecut s-a petrecut acest lucru și acum doi ani și acum trei ani…Însă de fiecare dată venirea Preotului e alta și inima ta e alta. Pentru că omul crește în vârstă, dar și în credința lui. Și de fiecare dată venirea Preotului și primirea lui e un eveniment benefic, e un eveniment bisericesc, pentru că Dumnezeu e prezent, e cu noi și va fi cu noi.
Și rămânerea noastră în credință înseamnă creșterea noastră în viața cu Dumnezeu, pentru ca în fiecare zi să avem noi înțelegeri despre El și despre noi și despre întreaga existență.