Pulsul prozei [1]

Gheorghe Crăciun, Pulsul prozei, ed. îngrij. de Carmen Mușat și Oana Crăciun; notă asupra ed. și pref. de Carmen Mușat, Ed. Polirom, Iași, 2018, 376 p.

*

O carte pregătită de autor în 2005, p. 9. De ce am avea „o criză a discursului verbal despre lume”, p. 35, când se scrie despre orice oricum? Trăim în inflația și nu în criza scrisului!

Literatura poate să își asume experiența detenției, p. 36, pentru că poate să își asume orice. E loc pentru orice în literatură și experiența închisorii intră în mod firesc în literatură. Răspund la întrebări din carte.

„adevărul scrierilor de detenție devine în ultimă instanță un adevăr moral”, p. 38, pentru că experiența detenției este un adevăr profund existențial.

Autorului nu îi plăcea inefabilul în literatură, p. 41, pe când mie da, însă îl găsesc mai rar. Îl socotea pe Camil Petrescu un scriitor lucid și responsabil, p. 41. Pe Hortensia Papadat‑Bengescu o considera autoarea care a pus accentul pe corporalitate și sensibilitatea individuală, p. 42.

Nu sunt de acord cu lucrurile spuse aici despre roman: „Pitorescul și expresivitatea îl omoară, sfătoșenia auctorială îl sufocă, specificul național îl face intraductibil”, p. 45. Toate marile romane au specific național și cu toate astea sunt traduse în multe limbi, înțelepciunea autorului se vede peste tot, iar descrierile sunt la tot pasul. Dacă vrei să citești un roman, îl citești pentru el, pentru lumea pe care o conține și nu pentru ca să fie pe gustul tău. Gustul e o problemă juvenilă când vine vorba de a cunoaște un roman. Dacă vrei să îl cunoști trebuie să îl citești cap coadă și să te lași învățat de către el lucruri unice.

Îl considera pe Mircea Horia Simionescu mai mare decât Borges, p. 45. Galeria cu viță sălbatică a lui Țoiu o considera „de departe cel mai important roman politic românesc de după Istoria ieroglifică a lui Cantemir”, p. 46.

„prezentul obligă de fiecare dată la regândirea trecutului”, p. 51; „publicistica se subiectivizează, la fel critica literară care pare să devină tot mai mult o chestiune de gust”, p. 59; „Consumismul literar poate deveni cât de curând un mod de a fi”, p. 61, a devenit deja.

Angajarea de cursă lungă a scriitorului, p. 62; epicizarea ideii în literatură, p. 63-64; „obiectivarea eului creator”, p. 83. „Pe cititor nu‑l interesează decât în rare cazuri motivațiile scrisului”, p. 87. Pe mine mă interesează, dar în primul rând mă interesează să cunosc experiența pusă în roman. Dacă interesul scriitorului a fost meschin, trec peste acest lucru și caut experiența din roman. Asta mă interesează în mod capital! Pentru că ea poate fi convertită în experiența mea de viață.