Zi: 23 decembrie 2024

Dr. Marin Ciobanu

Opere complete

Ediție și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

De ziua Sfintelor Florii
Culegem, crile[1] de copii,
Laptele cucului prin vii,
De pus la porți, acasă.

De Gâții mâții câlți sau paie
În coșnițe-așezăm. Vreo oaie
O păgubim de acioaie.
Și…hai la strâns de ouă[2]!

La-ndătinatul obicei,
Puștani, în grupuri de doi-trei,
Urăm, sunând din clopoței,
În după-amiazʼ, la două.

Vin Deniile – groaznic chin –
Pe Cruce-n Dealul cu Măslini,
Pentru Mesia cel Divin,
Batjocura Golgotei.

Vibrante voci, la Sfânt Prohod
Se-aud, cum oști de la Irod,
Prin faptul său cel crud, nerod,
Îl duc în bezna grotei.

Crunți, Ana și Kaiafa-L vrură
Prin Iuda, moartea prin tortură,
Evreii incitând la ură
Și crudă răzbunare.

Laș fu Pilat la judecată,
Lăsându-L pradă pentru gloată
De farisei, mult însetată
De sânge, precum fiare.

Oțet pe Cruce I se dete
C-un îmbibat, murdar burete,
Grăind către călăi: „Mi-e sete!…”
Din ultime puteri.

Și-al morții spasm Îl prinde. Iată-L,
Cum duhul dându-Și deodată,
Strigă de două ori pe Tatăl,
Privind spre slăvi de cer!

E-a Domnului Iisus grea dramă,
Vuiește clopotul de-aramă,
În faptul serii lumea cheamă
La Slujba din curând.

La miezul nopții, o-nșiruire
De lumânări în pâlpâire
Țin credincioșii, dând ocolire,
Locașului cel Sfânt.

Dar Viața e pusă în mormânt,
Cu moartea moartea-nsăși călcând,
În noaptea Paștiului cel Sfânt
Spre-a lumii uluire.

În reculegere-n veghere,
Creștinii așteaptă în tăcere,
Până când Sacra Înviere
Parohu-o dă de știre[3].

În zori voioși se întâlnesc
Și ouă roșii își ciocnesc;
Vestea-nvierii răspândesc,
Iar fastul zilei crește.

Tare-al grădinilor parfum
Se răspândește-n larg de drum;
Prin curți a fript miroase-acum,
Ce pofta o stârnește.

Dulci cozonaci se rumenesc;
Femei la pește-n zori prăjesc,
Ce toți ai casei îl servesc
Ca mic dejun la masă.

Ca-ntregul an ca el de ușori
Să fie-n muncă, s-aibe spor
La sapă-n curți sau pe ogor,
La secerat sau coasă.

---

[1] Cârduri.

[2] Până-n Săptămâna Patimilor, la Florii, era colinda strânsului de ouă făcută de copii, având acioi și câlți în coșnițe: „Gâții mâții întoarce câlții!/ Două ouă-ncovoiete,/ Puse bine pe perete,/ Unul mie, unul ție,/ Unul cucului din vie/ Și-unul de tovărășie”. Semnificația sărbătorii era dublă: a) slăvirea vegetației în reînviere, de unde și numele sărbătorii și b) slăvirea vieții în general. Prima floare care răsare, chiar în noaptea Nașterii Domnului, e ghiocelul, dar din poliflora primăverii prima e laptele cucului. Dintre vestitorii primăverii, primul care-și depune ouăle la clocit (de obicei în cuib de pitulice), este cucul, al cărui viers de foc răsună în perioada înmuguririi.

După legendă, numele cucului e impropriu, fiind vorba de doi frățiori, Ion și Cucu, acesta din urmă rătăcindu-se și murind. Celălalt îl caută din pom în pom, unde nu stă decât atât cât să îl strige cu jale de două-trei ori. E socotit oarecum sfânt, jalea lui concurând cu jalea Maicii Domnului care își caută Fiul răstignit în Săptămâna Mare. Iar Bach, pe când crea compoziția Patimile, era găsit de soția lui plângând, de parcă trăia el însuși chipul lui Iisus sângerând pe Cruce. Pe când Maica Domnului, stând sub Cruce, sângele Lui a căzut pe coșnița de ouă adusă de ea. De aici înroșirea simbolică de ouă înspre Vinerea Mare. [nota autorului].

[3] Prima variantă:
În reculegere-n veghere
Creștinii stau. Dup-o tăcere,
Parohul, Sacra Înviere
Le-o dă, apoi, de știre.