Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [134] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

4. Așadar, de ce Dumnezeiasca Scriptură ascunde identitatea acestor doi pomi – și aici grăiesc despre Fiul lui Dumnezeu cel Viu[1] și despre vrăjmașul Său împotrivitor – ? Dacă cercetezi lucrul acesta, vei vedea că a fost deoarece Scriptura spunea acestea unui popor păcătos, necurat și hedonist. Nu a vrut să-L descopere desăvârșit pe Fiul lui Dumnezeu evreilor, pentru ca nu cumva ei, care odinioară au venerat atât vițelul, cât și musca, drept zei[2], să conceapă zei copii, căsătorii ale zeilor și înmulțiri ale zeilor.

Și, urmând același tipar, Scriptura nu îl arată cu claritate nici pe diavol. Într-un loc îl identifică pe el cu un șarpe, altădată cu un pom cu roade ucigătoare[3]. Și din cauza pornirii lor nesăturate spre idolatrie, Scriptura a ascuns cu desăvârșire întreaga creație a lumii nevăzute a Puterilor gânditoare, pentru ca ei să nu cunoască că unele firi create erau imateriale și raționale și să nu le facă pe acestea zei.

Dumnezeu Însuși a dat mărturie pentru argumentul meu. Prin Osie, Profetul către Israil, El a zis undeva astfel: „Iar Eu, Domnul, Dumnezeul tău, [sunt] întărind cerul și zidind pământul. Ale Cărui mâini au zidit toată oastea cerului și nu ți-am arătat ție acestea [pentru] a nu merge înapoia lor”[4]. Din aceasta învățăm limpede de ce Scriptura lui Moisis nu a explicat istoria Îngerilor – așa după cum a păstrat tăcerea și despre acești doi pomi. Despre pomi zice simplu: „iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului”[5].

5. Unii au făcut o cercetare foarte atentă a textului despre acești doi pomi. Și ei, cunoscători și pricepuți în a cerceta cele dumnezeiești, au întrebat: „De ce Scriptura nu spune aceste lucruri folosind genitivul, sau să zică «a lucrurilor» în mijlocul grădinii? În schimb, folosește dativul atunci când zice că ei erau în mijlocul grădinii”.

Aceasta a fost ca să înțelegem, prin cuvintele folosite, că nu erau înrudiți prin fire sau prin naștere cu ceilalți pomi. Ei au fost creați ca încercări în bine și rău, pentru a testa voința noastră liberă.

Într-adevăr, găsim următoarele în manuscrisele necorupte din Hexapla. După fragmentul „Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere și bun la mâncare”[6], scribul a marcat oprirea prin punct. Era ca și cum fragmentul despre pomi era terminat. Apoi a început un enunț nou: „Iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului, [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului”[7]. Aceasta era ca și cum ar zice că e o trecere și o introducere la intrarea lor în Paradis.

6. Cu puțin timp în urmă am zis că Hristos este Cel preaputernic și Dătătorul vieții. Și ca să vedeți că El Se numește pe Sine pom, ascultați ceea ce le spune iudeilor care s-au pângărit cu sânge: „Sau faceți pomul bun și fructul lui [de asemenea] bun sau faceți pomul putred/ rău și fructul lui [de asemenea] rău! Căci după fruct se cunoaște pomul”[8]. Iar El le-a zis acestea pentru că ei spuneau: „Cu Beelzebul, [cu] stăpânitorul demonilor îi scoate pe demoni”[9].

Asemenea, pe calea spre grădina Golgotei, în timpul Patimilor, pe când căra pomul Crucii și ieșea spre Adam, S-a numit pe Sine Pom al Vieții. El a zis femeilor care jeleau și își băteau piepturile: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri! […] Că[ci] dacă cu lemnul cel umed fac acestea, cu cel uscat ce are să facă?”[10]. Domnul S-a numit pe Sine „umed” [viu], adică Pomul Vieții. Dar pe evrei i-a numit pomi uscați, neroditori și materie a focului.


[1] Mt. 16, 16; I In. 5, 11-12.

[2] Cf. Ieș. 32, 1-8; II Împ. 1, 2-17.

[3] Cf. Fac. 3, 1-3; Mt. 7, 15-20.

[4] Osie 13, 4.

[5] Fac. 2, 9.

[6] Fac. 2, 9.

[7] Fac. 2, 9.

[8] Mt. 12, 33.

[9] Lc. 11, 15.

[10] Lc. 23: 28, 31.