Cu mâna pe inimă

Când oamenii nu mai comunică unii cu alții încep să moară pentru ei înșiși. Pentru că nu mai vor să afle cine sunt și nici ceea ce pot fi.

*

O tânără a divorțat pentru că și-a dat seama că se căsătorise cu potențialul bărbatului, pe care acela nu l-a mai actualizat, și nu cu realitatea lui. Și acum caută unul care face, nu doar promite să facă. Adică a trecut de la viitor la prezent. Dar prezentul fără viitor n-are nicio surpriză. Poate că va divorța de al doilea tocmai pentru plictiseală. Pentru lipsa noutății.

*

Am văzut zăpada pentru o zi și ploaia pentru mai multe. Pământul le-a înțeles pe ambele ca apă. Ca apa de care avea nevoie.

*

Două fetițe, de 5 și 3 ani, au ascultat o oră și ceva niște cântece ideologizate despre familie și copilărie. Despre cum s-au născut ele în grădina dragostei, în familie, despre faptul că sunt flori frumoase și trebuie sărutate adesea de părinți. Și că ele trebuie să le ceară părinților noi frățiori. De ce trebuie să idealizăm lucrurile, făcându-le speranțe mari copiilor? Mai întâi să le dăruim ce putem, pe măsura a ce suntem și să îi învățăm cine sunt cu adevărat. Căci copiii nu sunt ființe în general, ci fiecare e foarte personal. Și fiecare trebuie să afle adevărul despre el însuși și nu o mitologie lacrimogenă. Nu o minciună ambalată frumos.

*

După mai multe zile înnorate, când vezi un apus de soare, vezi bucurie. O neașteptată bucurie. Pentru că avem nevoie mereu de înseninare.

*

Rugăciunea isihastă e cu mâna pe inimă. Simțind toate cele pe care le spunem și le facem. Pentru că e în primul rând sinceritate totală față de Dumnezeu, către Care strigă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *