Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [138] (partea a doua)

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. Cartea a opta a Exaimeronului
Aceasta este cartea a opta a aceluiași autor

3. Scriptura spune că arca era acoperită, pe dinăuntru și pe dinafară, cu aurul pur al [harului] Dumnezeirii[1]. Astfel, ea a devenit o icoană profetică a Bisericii neamurilor. Evreul vede numai partea dinafară. Dar Dumnezeu face exteriorul să strălucească, dar varsă lumină și înăuntru, la care spița neamurilor privește laolaltă cu exteriorul. Dumnezeu Însuși o luminează și o face să strălucească din toate părțile, chiar dacă evreul, prin nepăsarea lui față de interior, nu cunoaște nici măcar întregimea desăvârșirii pe afară.

Templul lui Salomon a fost un chip al altarului omenesc întru care trăiește Treimea. El strălucea cu aur numai pe interior[2], pentru că altarul lui Dumnezeu în om ar trebui să aibă strălucirea lucrărilor sale numai pe dinăuntru – nu și în exterior, spre arătare [altora]. Fulgerul Dumnezeirii luminează sufletul și îl face ca aurul, pe când trupul rămâne fără importanță. Nu există nicio grijă față de el atunci când cineva e cercetat de râvna pentru cele dinlăuntru.

Vasul de aur – dacă este considerat ca [simbolizând] sufletul – poartă manna[3], care este Hristos. Dar dacă este considerat ca [simbolizând] Biserica, el poartă Pâinea mistică. Acesta păstrează manna și nu miroase a putreziciune azi, mâine sau în următoarele [zile][4]. Și, prin har, sufletul întreg devine dumnezeiesc; prin amestecare [cu harul] primește scânteierea de aur a dumnezeirii. Biserica primește dogmele curate și nestricate ale Teologiei și prin ele este luminată în mod desăvârșit.

4. „Și acolo” unde „este cărbunele și piatra cea verde deschis”[5].

Cărbunele este Soarele ceresc, Dumnezeu Cuvântul; căci „Dumnezeul nostru este foc mistuind”[6], „cărbuni s-au aprins de la El”[7], Care este numit cărbune: toți cei care sunt asemănători chipului Său[8] au devenit luminători. Și lor le-a zis: „Eu sunt lumina lumii”[9]. Acest cărbune al lui Dumnezeu Cuvântul a fost mai înainte închipuit prin acel cărbune pe care l-a văzut Isaias: era prins cu cleștele și curățindu-i păcatele[10]. Cleștele, care Îl ținea pe Hristos între cele două brațe ale sale, era Maica Sa cea neprihănită. Și trupul Său cel întru totul sfânt, „cărbunele”, „acolo este” ținut: între ele, desigur.


[1] Cf. Ieș. 25, 10-11; Evr. 9, 4.

[2] Cf. I Împ. 6, 21-22 (în conformitate cu textul lui Orighenis).

[3] Cf. Ieș. 16, 33.

[4] Cf. Ieș. 16: 20, 24.

[5] Fac. 2, 12.

[6] Deut. 4, 24; 9, 3; Evr. 12, 29.

[7] Ps. 17, 9.

[8] Cf. Rom. 8, 29.

[9] In. 8, 12.

[10] Cf. Is. 6, 6-7.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *