Pulsul prozei [2]

Gheorghe Crăciun, Pulsul prozei, ed. îngrij. de Carmen Mușat și Oana Crăciun; notă asupra ed. și pref. de Carmen Mușat, Ed. Polirom, Iași, 2018, 376 p.

*

Trebuie „să dăm importanță scriiturii…limbii private [a autorului]…onticului” său, p. 88. Cu totul de acord! Pentru că trebuie să ne intereseze lucrurile particulare ale autorului. Căci fiecare autor are un „stil personalizat, asumat, controlat de o dinamică exploratorie”, p. 88.

Îmi place faptul că a accentuat importanța „gradului de atenție la lume”, p. 89. La lumea despre care scriem.

Încetineala personajelor din scrisul lui Agopian, p. 90; caracterizează stilul drept o „stereotipie lingvistică”, p. 90. Însă, în timp ce stilul este „estetic”, scriitura este „energetică, instabilă, proteică”, p. 90.

Îl consideră pe Agopian un manierist, 91. De aceea, el spune despre Agopian: „ Autorul nu are nimic de căutat, pentru că el pare să fi găsit totul de la început”, p. 92. „În scrisul lui se află ascunse și autismul, și cinismul. E un constructor de efecte exterioare, așa cum cereau E. A. Poe și T. S. Eliot pentru poezie. Deși marcată de narcisism, proza lui e lipsită de pasionalitate”, p. 94.

„La Mircea Horia Simionescu, lumile create merg de la un moment dat încolo singure, ca niște jucării cu baterie, până la descărcarea finală”, p. 95. Simionescu lucrează cu simulări, nu cu documente originale, p. 96; el e un scriitor instituție, p. 97; e un caligraf și un secretar al istoriei, p. 97.

Simona Popescu „preferă luciditatea și construcția”, p. 101, în scriitura ei. Consideră că romanul ei, Exuvii, nu e unul autobiografic, p. 104.

Autorul consideră că limbajul nostru are acest mare handicap: „imposibilitatea de a surprinde simultaneitatea din fiecare clipă a lucrurilor lumii”, p. 105. Pentru că și-ar dori să vorbească despre fiecare lucru în același timp.

Îl declară pe Radu Petrescu[1] un mare prozator român, p. 106. „Salvarea de literatura care există deja nu e posibilă decât printr‑o baie de concretețe”, p. 106. Consideră cartea Meteorologia lecturii, apărută în 1982[2], „de o subtilitate copleșitoare”, p. 107. „Radu Petrescu pune în practică o scriitură tăiată (exact așa cum sunt tăiate mingile la jocul de tenis), sincopată”, p. 110.

Livius Ciocârlie e considerat de autor un prozator adevărat, p. 112. E „un prozator singular, egocentric, dilematic, nevrotic, autist într‑o oarecare măsură, tarat ca și Bacovia de o oboseală pur existențială și obsedat înainte de toate de actul de a scrie”, p. 112. „Scrisul lui Livius Ciocârlie e autobiografic de la un capăt la altul”, p. 114, dar nu are nicio finalitate, p. 114. Scoate în evidență romanul Clopotul scufundat (1988)[3], p. 115. Teama de vid și de retorică, p. 117.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Petrescu. [2] Cf. Ibidem.

[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Livius_Ciocârlie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *