Sermon on the commemoration of the Holy 3 Hierarchs [January 30, 2025]

My beloveds[1],

the Church of God is hierarchical from the beginning, the Bishops, the Priests and the Deacons being the Servants of the faithful people, of the Church. And every Servant of the Church is cheirotoned, is sanctified personally through prayer and the laying on of hands by the Bishops of the Church. And these, those sanctified by God through His Bishops, serve the Holy Ones for the faithful, for the entire Church of God[2].

The Hierarchs of the Church are those who lead His Church. And those who lead the Church, lead it because they teach it the will of God. And those who learn the will of God from them are their listeners, they are those guided by them to His will. And the 3 Holy Hierarchs commemorated today[3] are the Teachers of the Church par excellence, because their theologies are full of truth and holiness[4].

And Saint Vasilios the Great [Βασίλειος ὁ Μέγας], commenting on the Psalms, tells us that the truth that helps us to salvation „must be shared with our neighbor in all circumstances [of life] without guile”[5]. The truth of salvation must be given to everyone wherever we are and through any means of communication. Because this truth is what leads us to the Emperordom of God. And it must be given with joy, as a great divine gift, as long as all people are saved through it[6].

Preaching to young people, Saint Vasilios teaches us „to take from books as much as suits us and as much as is related to the truth, and to leave the rest”[7]. With other words, we must put aside the exaggerations, the mystifications and the bad teachings. For in the lives of people and in their books we must seek God’s truth and be filled with it[8].

Saint Vasilios’s deepest friend was Saint Grigorios the Theologian [Γρηγόριος ὁ Θεολόγος]. In Sermon 43, from 381, Saint Grigorios speaks of his friend, about the Great Basil[9]. And it brings out his great virtue: the godliness[10]. And whoever has godliness towards God, he always wants to do God’s will and fill himself with God’s theology. Because the godliness is our full reporting at God. It’s what we feel standing before Him and serving Him[11].

Both friends wrote theology for the good of the Church, interpreting the Divine Scripture for all of us. For they received their theology from their intimity with God and from their deep understanding of the life of the Church and of Divine Scripture. Therefore, the theology of the Church is understood in our relationship with God and in the daily life of the Church. For the theology is not a speculative philosophy, but a deifying daily experience[12].

The 3rd Holy Hierarch, Saint Ioannis Hrisostomos [Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος], is the voice of preaching. He interpreted the Divine Scripture in his sermons systematically, taking book by book. To show us all the endless wealth of the Divine Scriptures. I.e. not to read them only literally, because their divine depth is a bottomless abyss[13].

Beginning to interpret the Gospel of Matteos, Saint Ioannis tells us: „We should not have needed the help of the Holy Scriptures, but should have had such a pure life that the grace of the Ghost would have taken the place of the Scriptures in our souls. And just as the Holy Scriptures are written with ink, so too should our hearts be written with the Holy Ghost”[14]. From where we understand that our relationship with God and our being filled with His glory come first in our life[15].

For, first of all, we must always cleanse ourselves of our sins, always be filled with His glory and continually advance in the life of holiness, in the life with God. And His knowledge is lived in this continuous path of our purity, enlightenment and sanctification. Therefore, His knowledge is integral, it is one that we live with our entire person, and it is His revelation in our life[16].

The right hand of Saint Ioannis Hrisostomos is at the Filotheu [Φιλοθέου] Monastery[17]. It is the hand with which he wrote the theology of salvation for us. And the theology, after you live it, you also write it for the benefit of all, toiling day and night in a row. And this holy toil, to write the truth of salvation, is what makes the man of God ascetic, and enlightens us in our life with God. Because we need the Teachers of the right faith, the Teachers from God, to live divinely on earth[18].

The ideology of postmodernity, however, denies the fundamental importance of the School, denies the absolute importance of the Professor in the student’s life, denies the capital importance of systematic education, talking about a relaxed School, without too much involvement of the Professor in the students’ lives, without too much learning. The ideology of our days speaks of plural truths, of the truth of each, of no truth valid for all. While the Church of God teaches us that we must all share God’s truth, what He has revealed to us and is revealing to us in the life of the Church[19].

Denying the School means denying the truth. And the truth is found and taught by the Professor, it is the treasure of humanity given to the students, who, in turn, must carry it forward through their scientific specialization. But, if in the School the importance of truth is denied, the Church of God teaches in its theology the uniqueness of truth and its absolute importance in our salvation. The dogmas and teachings of the Church teach us one single divine and saving truth. Therefore, it is the teaching of the Church that treasures the saving truth of the world[20].

And when we say that we read the Holy Fathers, we say that we read their books to find out the one and saving truth of the Church. The personal nuances of the Saints are normal, but they speak of one triune God and the transfiguring experience they have with Him. The patristic theology, i.e. that of the Holy Fathers, has many personal nuances, but they speak in unison about the same God and the same Church and the same salvation through His eternal glory. And their unique plea for two millennia shows us that the one truth of God saved everyone, because they all lived in the Church[21].

Those who deny School also deny the importance of Family. Every man is born into a family and not born by the street or the society. The child is born into the family and is raised by the family until the age when the family sends him to be educated at School. But, in the first year of life, he is baptized and becomes a member of the Church! He becomes a son of God by grace. And until he gets to School, the child is educated by the family and the Church. So that he has a secure, clear foundation when he goes to School and has to deal with all kinds of opinions[22].

And the responsible parents are the parents who teach their children God’s truth. God’s truth is the foundation of a child’s life, while the stories, the novels, the poems, the cartoons, and the movies are general culture and they are beneficial to us to the extent that they testify to God’s truth. And if the child learns God’s truth from his parents, then that is the foundation of his life, and the rest comes as human experience throughout the ages[23].

And the 3 Holy Hierarchs commemorated today, my beloveds, thought of things this way: the theology of the Church is the truth of man, while all the science of the world represents people’s efforts to understand the world. And they confessed God’s truth as eternal and saving truth, while they considered the science of the world as imperfect, as incomplete. And God’s truth is what we absolutely need, because it saves us. Therefore, God’s truth cannot be mixed with lies of all kinds[24].

We can read pagan and heretical theology, we can read any book we want, but we must not mix lies and heresies with the truth of God. We can have encyclopedic culture in the online world, we can meet different people of different faiths, but the truth of the Church is our life and our daily experience. Because our relationship with God is the relationship of every moment with Him, we relate to Him in every aspect of our intimate and social life[25].

Therefore, our role in the world is to be people of personal syntheses, to give everyone what we have fundamentally understood in our life with God and with people. From the abundance of life, we make the little that is essential. And this little essential of our life we give to those after us. So that our experience may be useful to them, as it has been to us. Amin[26]!

---

[1] Started at 13. 05, in day of tuesday, on 21 january 2025. Sun, 5 degrees, wind of 13 km/h.

[2] Iubiții mei, Biserica lui Dumnezeu este ierarhică dintru început, Episcopii, Preoții și Diaconii fiind Slujitorii poporului celui credincios, ai Bisericii. Și fiecare Slujitor al Bisericii e hirotonit, e sfințit în mod personal prin rugăciune și prin punerea mâinilor de către Episcopii Bisericii. Și aceștia, cei sfințiți de Dumnezeu prin Episcopii Lui, slujesc Cele Sfinte pentru cei credincioși, pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1948/sxsaintinfo.aspx.

[4] Ierarhii Bisericii sunt cei care conduc Biserica Lui. Și cei care conduc Biserica, o conduc pentru că o învață voia lui Dumnezeu. Și cei care învață de la ei voia lui Dumnezeu sunt ascultătorii lor, sunt cei călăuziți de ei la voia Lui. Iar cei 3 Sfinți Ierarhi astăzi pomeniți sunt prin excelență Învățătorii Bisericii, pentru că teologiile lor sunt pline de adevăr și de sfințenie.

[5] Cf. Sfântul Vasile cel Mare [Saint Basil the Great], Scrieri [Writings], Partea întâia [Part one] (Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii și Cuvântări [Homilies on the Hexaemeron. Homilies on the Psalms. Homilies and Sayings]), în col. PSB, vol. 17, trad., introd., note și indici de Pr. D.[umitru] Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1986, p. 209.

[6] Și Sfântul Vasilios cel Mare, comentând Psalmii, ne spune că adevărul care ne ajută la mântuire „trebuie împărtășit aproapelui în toate împrejurările [vieții] fără viclenie”. Adevărul mântuirii trebuie dăruit tuturor oriunde ne-am afla și pe orice cale de comunicare. Pentru că acest adevăr e cel care ne duce în Împărăția lui Dumnezeu. Și el trebuie dăruit cu bucurie, ca un mare dar dumnezeiesc, atâta timp cât prin el se mântuie toți oamenii.

[7] Cf. Sfântul Vasile cel Mare [Saint Basil the Great], Scrieri [Writings], Partea întâia [Part one], ed. cit., p. 570.

[8] Predicând tinerilor, Sfântul Vasilios ne învață „să luăm din cărți cât ni se potrivește nouă și cât se înrudește cu adevărul, iar restul să-l lăsăm”. Cu alte cuvinte, noi trebuie să lăsăm la o parte exagerările, mistificările, învățăturile rele. Căci în viețile oamenilor și în cărțile lor noi trebuie să căutăm adevărul lui Dumnezeu și de el trebuie să ne umplem.

[9] Viețile Sfinților [The Lives of the Saints], vol. 1, Teologie pentru azi [Theology for Today], București, 2018, p. 353.

[10] Idem, p. 355.

[11] Prietenul cel mai profund al Sfântului Vasilios a fost Sfântul Grigorios Teologul. În Predica a 43-a, din 381, Sfântul Grigorios vorbește despre prietenul său, despre Marele Vasilios. Și scoate în evidență marea lui virtute: evlavia. Și cine are evlavie față de Dumnezeu, acela voiește să facă mereu voia lui Dumnezeu și să se umple de teologia lui Dumnezeu. Căci evlavia este raportarea noastră deplină la Dumnezeu. E ce simțim noi stând în fața Lui și slujindu-I Lui.

[12] Ambii prieteni au scris teologie pentru binele Bisericii, tâlcuind Dumnezeiasca Scriptură pentru noi toți. Căci teologia lor au primit-o din intimitatea lor cu Dumnezeu și din înțelegerea profundă a vieții Bisericii și a Dumnezeieștii Scripturi. De aceea, teologia Bisericii se înțelege în relația noastră cu Dumnezeu și în viața zilnică a Bisericii. Căci teologia nu este o filosofie speculativă, ci o experiență cotidiană îndumnezeitoare.

[13] Al 3-lea Sfânt Ierarh, Sfântul Ioannis Hrisostomos, e glasul predicării. El a tâlcuit Dumnezeiasca Scriptură în predicile sale în mod sistematic, luând carte cu carte. Pentru ca să ne arate tuturor bogăția nesfârșită a Dumnezeieștilor Scripturi. Adică să nu le citim numai sub aspect literal, pentru că adâncul lor dumnezeiesc e un abis fără fund.

[14] Sfântul Ioan Gură de Aur [Saint John Chrysostom], Scrieri [Writings], Partea a III-a [Part III] (Omilii la Matei [Homilies on Matthew]), în col. PSB, vol. 23, trad., introd., indici și note de Pr. D.[umitru] Fecioru, Ed. IBMBOR, București,1994, p. 15.

[15] Începând să tâlcuiască Evanghelia după Matteos, Sfântul Ioannis ne spune: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fie scrise cu Duhul Cel Sfânt”. De unde înțelegem că relația cu Dumnezeu și umplerea noastră de slava Lui sunt pe primul loc în viața noastră.

[16] Căci, mai întâi de toate, noi trebuie să ne curățim mereu de păcatele noastre, să ne umplem mereu de slava Lui și să înaintăm continuu în viața de sfințenie, în viața cu Dumnezeu. Iar cunoașterea Lui se trăiește în acest continuu drum al curății, al luminării și al sfințirii noastre. De aceea, cunoașterea Lui este una integrală, e una pe care o trăim cu întreaga noastră persoană și e revelarea Lui în viața noastră.

[17] Cf. https://doxologia.ro/mana-dreapta-sfantului-ioan-gura-de-aur și https://el.wikipedia.org/wiki/Μονή_Φιλοθέου.

[18] Mâna dreaptă a Sfântului Ioannis Hrisostomos este la Mănăstirea Filoteu. E mâna cu care a scris pentru noi teologia mântuirii. Și teologia, după ce o trăiești, o și scrii spre folosul tuturor, ostenindu-te zile și nopți la rând. Și osteneala aceasta sfântă, pentru a scrie adevărul mântuirii, e cea care îl ascetizează pe omul lui Dumnezeu, iar pe noi ne luminează în viața noastră cu Dumnezeu. Pentru că avem nevoie de Învățătorii dreptei credințe, de Învățătorii de la Dumnezeu, pentru a trăi dumnezeiește pe pământ.

[19] Ideologia postmodernității, însă, neagă importanța fundamentală a Școlii, neagă importanța absolută a Profesorului în viața elevului, neagă importanța capitală a învățământului sistematic, vorbind despre o Școală lejeră, fără implicarea prea mult a Profesorului în viața elevilor, fără prea multă învățare. Ideologia zilelor noastre vorbește despre adevăruri plurale, despre adevărul fiecăruia, despre niciun adevăr valabil pentru toți. Pe când Biserica lui Dumnezeu ne învață că trebuie să ne împărtășim cu toții de adevărul lui Dumnezeu, de ceea ce El ne-a revelat și ne revelează nouă în viața Bisericii.

[20] Negarea Școlii înseamnă negarea adevărului. Iar adevărul e aflat și predat de Profesor, e tezaurul umanității dăruit elevilor, care, la rândul lor, trebuie să îl ducă mai departe prin specializarea lor științifică. Însă, dacă în Școală se neagă importanța adevărului, Biserica lui Dumnezeu învață în teologia sa unicitatea adevărului și importanța lui absolută în mântuirea noastră. Dogmele și învățăturile Bisericii ne învață un singur adevăr dumnezeiesc și mântuitor. De aceea, învățătura Bisericii este cea care tezaurizează adevărul mântuitor al lumii.

[21] Și când noi spunem că îi citim pe Sfinții Părinți, spunem că citim cărțile lor pentru a afla adevărul cel unul și mântuitor al Bisericii. Nuanțele personale ale Sfinților sunt normale, dar ei vorbesc despre un singur Dumnezeu treimic și despre experiența transfiguratoare pe care o au împreună cu El. Teologia patristică, adică a Sfinților Părinți, are multe nuanțe personale, dar ei vorbesc la unison despre același Dumnezeu și despre aceeași Biserică și despre aceeași mântuire prin slava Lui cea veșnică. Și pledoaria lor unică de două milenii ne arată că adevărul cel unul al lui Dumnezeu i-a mântuit pe toți, pentru că ei au trăit cu toții în Biserică.

[22] Cei care neagă Școala, neaga și importanța Familiei. Fiecare om se naște într-o familie și nu îl naște strada sau societatea. Copilul se naște în familie și e crescut de familie până la vârsta când e trimis de familie să fie educat la Școală. Dar, în primul an de viață, el e botezat și devine membru al Bisericii! Devine fiul lui Dumnezeu prin har. Și până ajunge la Școală, copilul e educat de familie și de Biserică. Pentru ca el să aibă fundament sigur, clar, atunci când merge la Școală și are de-a face cu opinii de tot felul.

[23] Iar părinții responsabili sunt părinții care îi învață pe copiii lor adevărul lui Dumnezeu. Adevărul lui Dumnezeu e fundamentul vieții copilului, pe când poveștile, romanele, poeziile, desenele animate, filmele sunt cultură generală și ele sunt benefice pentru noi în măsură în care mărturisesc adevărul lui Dumnezeu. Și dacă copilul învață de la părinții lui adevărul lui Dumnezeu, atunci acela e fundamentul vieții lui, iar celelalte vin ca experiența umană de-a lungul veacurilor.

[24] Iar cei 3 Sfinți Ierarhi astăzi pomeniți, iubiții mei, așa au gândit lucrurile: teologia Bisericii e adevărul omului, pe când toată știința lumii reprezintă eforturile oamenilor de a înțelege lumea. Și ei au mărturisit adevărul lui Dumnezeu ca adevăr veșnic și mântuitor, pe când știința lumii au socotit-o ca imperfectă, ca nedeplină. Și adevărul lui Dumnezeu e cel de care avem absolută nevoie, pentru că el ne mântuie. De aceea, adevărul lui Dumnezeu nu poate fi amestecat cu minciuni de tot felul.

[25] Noi putem citi teologie păgână și eretică, putem citi orice carte dorim, dar nu trebuie să amestecăm minciunile și ereziile cu adevărul lui Dumnezeu. Putem avea cultură enciclopedică în lumea onlineului, putem cunoaște diverși oameni de diverse credințe, dar adevărul Bisericii e viața noastră și experiența noastră zilnică. Căci relația noastră cu Dumnezeu e relația de fiecare clipă cu El, noi raportându-ne la El în fiecare aspect al vieții noastre intime și sociale.

[26] De aceea, rolul nostru în lume e de a fi oameni ai sintezelor personale, de a dărui tuturor din ceea ce am înțeles fundamental în viața noastră cu Dumnezeu și cu oamenii. Din multul vieții, noi facem puținul esențial. Și acest puțin esențial al vieții noastre îl dăruim celor de după noi. Pentru ca experiența noastră să fie folositoare acelora, după cum ne-a fost și nouă. Amin!