Sermon at the Welcoming of the Lord [February 2, 2025]
My beloveds[1],
the delicacy of a man is seen in the way he welcomes you into his life. But to be delicate you must be a ghostual man, a man of God, and not a man of the dozen. And delicacy does not mean cheap mannerism, the meowing of a cat kept in an apartment, but it means love full of truth. Because a delicate person is a person who welcomes you with holy love because he wants to share with you from the pure truth, ghostual of his life[2].
And the greatest welcome of my life was the welcome given to me by Saint Ilie the seer of God, our Father, whose Service I published earlier this year[3]. Because he came to me with all his divine life experience, with all his openness, to truly be my Father and Friend. Because when you have something to give, you come with love towards others and give to them. But you give from what you have received from God as the fruit of your ascesis, of your lifetime’s work[4].
That’s precisely why welcoming others is increasingly anemic: because you have nothing to offer them. We meet each other less and less often, we avoid face-to-face meetings, we don’t highlight each other in public, because our heart are far too stingy, far too narrow for friendship, for the great ghostual friendship. And this is because God is not our intimate for us, He is not the One with whom we always talk about ourselves and about all people, but the One we forget about for hours, days on end…[5].
I always talk to God, I pray for all people, I bless and forgive the sins of others in my heart. I worship Him and I rejoice with Him, because He is our joy, everyone’s. That is why, when I meet people, when I talk to people, I speak to them from within my relationship with God, from my heart always prepared for dialogue, for confession, for real friendship. Because I am not Priest only when I serve at Church or when I wear the priestly vestment, but anytime and anywhere[6].
I welcome you into my life in a real way, because I have no counterfeit thoughts. I am not looking to do business with you, I am not looking to take something from you, but I am ready to talk to you in a real way, from conscience to conscience, as, perhaps, no one has ever talked to you in life. Because I, with God, talk like that all the time: without any hiding in my heart. For the real encounter between people is experienced when they seek the life with God, when they seek their salvation, when they seek the eternal rest in His Emperordom[7].
What does it mean, though, a friendship without the continuous exigency of reciprocal truth? A self-deception in continuous state! We talk to each other to make it seem like we have friends, but in essence, we are not really communicating with each other. Because we don’t communicate without rest, we donʼt communicate wholeheartedly and for our reciprocal good. And this ungrateful, shameful, unfeeling truth of our „friendships” burdens us even more, because we are fully aware that we are shamelessly lying to each other[8].
But today, the God-receiver, Saint Simeon [Συμεών], our Father, received the Lord in his arms[9], because he was with the Lord without ceasing. And you cannot receive God into your womb, sharing with Him, until you believe in Him and love Him and talk to Him all the time. Because the joy of being with Him is born from continuous conversation with Him, from continuous prayer to Him[10].
And Saint Simeon received in his arms on Iisus Hristos, on our Lord, at the age of 360 years, because he had doubted the prophecy of Isaias 7, 14. He was one of the translators of the Septuagint and he thought that the Virgin, from that scriptural passage, was a copyist’s mistake and wanted to delete it. But when he wanted to delete that very precious word, the Angel of the Lord came to him and prophesied to him that he would not taste death until he saw the Lord and His Mother[11]. Therefore, full of years and holiness, Saint Simeon waited to see with his spiritual and bodily eyes the Lord of glory and His Holy Mother[12].
Because people see themselves with the soul and not with the body! You can pass a man thousands of times and ignore him every time. And you don’t really see him, because the depth of that man has not been revealed to you. And the depth of man is an enlightenment from God, but also a confession from the part of man. Because you can only really know a man than from your inner relationship with him. From the details he tells you about himself[13].
In Chișinău, an old Lady was begging in front of a Church. A woman with life experience and a lot of faith. And with her I discussed the cruel realities of the people on both banks of the Prut. We discussed with pain and in prayer. Because when you talk about yourself, you talk about your sins, your virtues, your needs, your holy aspirations. And I promised her prayer, so that we would meet in the Emperordom of God. And she smiled at me with hope. Because she will also pray for us[14].
Therefore, my beloveds, we must talk to each other and help each other in everything, if we want to know the world we live in. Because the world we live in is not an external view, but an internal view of great depth. Those who live with the idea that God is locked up in heaven or in Churches, do not live with Him all the time. But we serve Him unceasingly and are always with Him, because He is our breath every moment. We pray to Him unceasingly, we are with Him, because He is our eternal Life[15].
And when you are with Him, you are filled with His glory and you understand, together with Him, the people and all the things in your life. The misunderstandings between us are the result of our lack of holiness. If we were holy people, we would communicate through looks, through prayers, through miracles and not just through words. But because we are sinners, we are myopic in seeing and helping others[16].
Let us learn to embrace! Let us learn the great lesson of humble dialogue! Because our rest begins from the real dialogue with people. From the dialogue of conscience with all people. Amin[17]!
[1] Started at 8.46, in day of monday, on 27 january 2025. Fog, two degrees, wind of 11 km/h.
[2] Iubiții mei, delicatețea unui om se vede în modul cum te primește în viața lui. Dar ca să fii delicat trebuie să fii un om duhovnicesc, un om al lui Dumnezeu, și nu un om de duzină. Și delicatețe nu înseamnă manierism ieftin, un mieunat de pisică ținută în apartament, ci înseamnă iubire plină de adevăr. Pentru că omul delicat e omul care te primește cu iubire sfântă pentru că vrea să îți împărtășească din adevărul curat, duhovnicesc al vieții sale.
[3] In the romanian language: Slujba Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu († 4 mai) [The Service of Saint Ilie the seer of God († May 4)], scrisă de fiul său duhovnicesc [written by his ghostual son], Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi [Theology for Today], București, 2025, 73 p.
For download: https://www.teologiepentruazi.ro/2025/01/20/slujba-sfantului-ilie-vazatorul-de-dumnezeu/.
[4] Și cea mai mare întâmpinare a vieții mele a fost întâmpinarea pe care mi-a făcut-o Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, a cărui Slujbă am publicat-o la începutul acestui an. Pentru că el a venit spre mine cu toată experiența lui dumnezeiască de viață, cu toată deschiderea, pentru ca să îmi fie Părinte și Prieten cu adevărat. Căci atunci când ai ce dărui, vii cu iubire față de alții și le dărui. Dar dărui din ce ai primit de la Dumnezeu ca rod al ascezei tale, al muncii tale de-o viață.
[5] Tocmai de aceea e tot mai anemică întâmpinarea altora: pentru că nu ai ce le dărui. Ne întâlnim tot mai rar unii cu alții, evităm întâlnirile față către față, nu ne scoatem în evidență unii pe alții în public, pentru că inima noastră e mult prea avară, mult prea strâmtă pentru prietenie, pentru marea prietenie duhovnicească. Și aceasta pentru că Dumnezeu nu e pentru noi intimul nostru, nu e Cel cu care noi vorbim mereu despre noi și despre toți oamenii, ci Cel de care uităm ore, zile în șir…
[6] Vorbesc mereu cu Dumnezeu, mă rog pentru toți oamenii, binecuvânt și iert păcate ale altora în inima mea. Mă închin Lui și mă bucur împreună cu El, pentru că El e bucuria noastră, a tuturor. De aceea, când întâlnesc oameni, când vorbesc cu oamenii, eu le vorbesc din interiorul relației mele cu Dumnezeu, din inima mea pregătită mereu pentru dialog, pentru mărturisire, pentru prietenie reală. Pentru că eu nu sunt Preot doar când slujesc la Biserică sau când port reverenda preoțească pe mine, ci oricând și oriunde.
[7] Eu te întâmpin pe tine în mod real în viața mea, pentru că nu am gânduri contrafăcute. Nu urmăresc să fac afaceri cu tine, nu urmăresc să iau ceva de la tine, ci eu sunt gata să vorbesc cu tine în mod real, de la conștiință la conștiință, așa cum, poate, n-a vorbit nimeni cu tine niciodată în viață. Pentru că eu, cu Dumnezeu, așa vorbesc tot timpul: fără niciun ascunziș în inima mea. Căci întâlnirea reală dintre oameni se trăiește atunci când ei caută viața cu Dumnezeu, când își caută mântuirea lor, când caută odihna veșnică întru Împărăția Lui.
[8] Ce înseamnă, însă, o prietenie fără exigența continuă a adevărului reciproc? O mințire de sine în stare continuată! Vorbim unii cu alții ca să părem că avem prieteni, dar, în esență, noi nu comunicăm în mod real unii cu alții. Pentru că nu comunicăm fără rest, nu comunicăm din toată inima și spre binele nostru reciproc. Și acest adevăr ingrat, rușinos, nesimțit al „prieteniilor” noastre ne împovărează și mai mult, pentru că suntem conștienți pe deplin că ne mințim cu nerușinare unii pe alții.
[9] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1987/sxsaintinfo.aspx.
[10] Însă astăzi, Primitorul de Dumnezeu, Sfântul Simeon, Părintele nostru, L-a primit pe Domnul în brațele sale, pentru că el era cu Domnul neîncetat. Și nu Îl poți primi pe Dumnezeu în pântecele tău, împărtășindu-te cu El, până ce nu crezi în El și nu Îl iubești pe El și nu stai de vorbă cu El tot timpul. Pentru că bucuria de a fi cu El se naște din discuția continuă cu El, din rugăciunea continuă față de El.
[11] Viețile Sfinților pe luna februarie [Lives of the Saints for the month of february], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 36-37.
[12] Și Sfântul Simeon L-a primit în brațele sale pe Iisus Hristos, pe Domnul nostru, la vârsta de 360 de ani, pentru că el se îndoise de profeția de la Isaias 7, 14. Era unul din traducătorii Septuagintei și a crezut că Fecioară, din acel loc scriptural, e o greșeală de copist și a vrut să o șteargă. Dar când a vrut să șteargă acel mult prețios cuvânt, Îngerul Domnului a venit la el și i-a profețit faptul că nu va gusta moartea până ce nu Îl va vedea pe Domnul și pe Maica Lui. De aceea, plin de ani și de sfințenie, Sfântul Simeon a așteptat să vadă cu ochii lui sufletești și trupești pe Domnul slavei și pe Sfânta Lui Maică.
[13] Pentru că oamenii se văd cu sufletul și nu cu trupul! Poți să treci de mii de ori pe lângă un om și să-l ignori de fiecare dată. Și nu îl vezi cu adevărat, pentru că nu ți s-a descoperit adâncul acelui om. Și adâncul omului e o luminare de la Dumnezeu, dar și o confesiune din partea omului. Pentru că nu îl poți cunoaște cu adevărat pe un om decât din relația interioară cu el. Din amănuntele pe care el ți le spune despre sine.
[14] La Chișinău, o bătrână Doamnă cerșea în fața unei Biserici. O femeie cu experiență de viață și cu multă credință. Și cu ea am discutat despre realitățile crude ale oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Am discutat cu durere și în rugăciune. Pentru că atunci când vorbești despre tine, vorbești despre păcatele tale, despre virtuțile tale, despre nevoile tale, despre aspirațiile tale sfinte. Și ei i-am promis rugăciunea, pentru ca să ne întâlnim în Împărăția lui Dumnezeu. Și mi-a surâs cu nădejde. Pentru că și ea se va ruga pentru noi.
[15] De aceea, iubiții mei, trebuie să vorbim unii cu alții și să ne ajutăm unii pe alții întru toate, dacă vrem să cunoaștem lumea în care trăim. Pentru că lumea în care trăim nu este o vedere exterioară, ci o vedere interioară de mare profunzime. Cei care trăiesc cu ideea că Dumnezeu e închis în cer sau în Biserici, nu trăiesc cu El tot timpul. Dar noi Îi slujim Lui neîncetat și suntem mereu cu El, pentru că El este respirația noastră de fiecare clipă. Lui ne rugăm neîncetat, cu El suntem, pentru că El e Viața noastră cea veșnică.
[16] Și când ești cu El, tu ești plin de slava Lui și îi înțelegi, împreună cu El, pe oameni și toate lucrurile din viața ta. Neînțelegerile dintre noi sunt rezultatul lipsei noastre de sfințenie. Dacă am fi oameni sfinți am comunica prin priviri, prin rugăciuni, prin minuni și nu doar prin cuvinte. Dar pentru că suntem păcătoși, suntem miopi în ceea ce înseamnă vederea și ajutorarea celorlalți.
[17] Să învățăm să îmbrățișăm! Să învățăm marea lecție a dialogului smerit! Pentru că odihna noastră începe de la dialogul real cu oamenii. De la dialogul de conștiință cu toți oamenii. Amin!