Despre Sfântul Sfințit Mucenic Constantin Sârbu [1]
Lacrimă și Har. Preotul Martir Constantin Sârbu, ed. alcătuită de Mănăstirea Diaconești, ed. a 4-a, Ed. Bonifaciu, Bacău, 2024, 215 p.
*
Sfântul Constantin Sârbu a fost „copil orfan, crescut de o bunică săracă, student strălucit, dar sărman, dormind pe băncile Gării de Nord, Preot vrednic la Huși și ctitor al uneia dintre cele mai mari Biserici din București, misionar și Duhovnic aplecat asupra durerilor omenești”, p. 7-8. A fost arestat în 1954 și condamnat la 8 ani de închisoare, p. 8. Întemnițat la Jilava, Aiud, Gherla, iar după eliberare primește doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, p. 8. Revenit la București, îi cere Patriarhului cea mai săracă parohie bucureșteană, Biserica Sapienței[1], care se afla în ruină, p. 8.
A fost martirizat de către Securitate în timpul unei operații chirurgicale, în ziua de 23 octombrie 1975, p. 8.
S-a născut pe 10 ianuarie 1905 și a construit Biserica Parcul Călărași Vergu din București[2], unde a fost și Paroh, p. 10. S-a născut la Cavadinești, în Galați, trăind 70 de ani de zile[3]. Cei doi ani de domiciliu forțat i-a trăit la Viișoara, în Slobozia, p. 10. Fiu de muncitor cu palmele, fără pământ, care nu și-a cunoscut mama, pentru că a murit pe când el avea un an. La moartea mamei sale, tatăl său a avut un șoc nervos și și-a pierdut mintea în mare parte. A fost crescut de bunicii săi, p. 10. De la 3 ani a trăit la Galați, într-un cartier muncitoresc, în str. Lozoveni, nr. 89, p. 10.
A fost eliberat din închisoare pe 8 ianuarie 1962, p. 12. Mâncarea copilăriei sale, de sărăcie: mămăligă cu borș cu știr, p. 13. A făcut Școala primară nr. 7 din Galați, fiind elev premiant cu premiul I, locuind în com. Smârdan din Galați, p. 13. Când bunicul său moare, bunica și cu el sunt alungați de noră din casă și dorm într-o cameră părăsită din curtea Bisericii satului, p. 13. A fost slugă fără simbrie până la 15 ani, adică 4 ani de zile, p. 13. A dat la Seminar în 1919 și a devenit bursier, intrând al 3-lea din 500 de candidați, p. 14. A muncit într-o fabrică de cherestea și da meditații pentru a se întreține la Seminar, p. 14. Clasa ultimă a făcut-o le Seminarul din Roman, călătorind până acolo pe tampoanele de la coada trenului, pentru că nu avea bani de bilet, p. 15.
S-a înscris la Facultatea de Teologie din București și la Conservator în toamna lui 1925, p. 15. A așteptat doi ani să fie Cântăreț bisericesc și până atunci a dormit pe jos într-o mansardă din Piața Amzei, după care în Gara de Nord, în sala de așteptare, și clandestin în căminul studenților, după ora 11 noapte, p. 15. Mânca la Cantina Gutenberg, după ora 14. 30, resturile celor care mâncau cu cartelă, p. 15.
În 1927 a intrat la Ateneul ITB ca maistru de muzică, p. 15. Ajunge Preot în Bariera Vergului, p. 16. Preoteasa sa: Maria K. Constantinescu, licențiată în Litere și Filosofie și scriitoare, p. 16. Familia ei nu l-a dorit timp de 4 ani de zile, p. 17, Preoteasa se îmbolnăvește la ficat, p. 17, iar el ajunge Preot la Catedrala Episcopală din Huși, la 500 de km de București, p. 16-17. E numit Preot la Huși la 1 septembrie 1934, unde devine, din același an, Director și Profesor al Școlii de Cântăreți bisericești, p. 17. Se transferă la București, p. 18. Face un Azil la Huși, p. 19. Primește Parohia Parcul Călărași Vergu, înființată în octombrie 1938, care nu avea Biserică și nici casă parohială, nici teren de construcție, și a trăit doi ani de zile fără salariu, p. 20.
În subsolul Spitalului Sfânta Elena din cartier, sprijinit de Dr. Victor Gomoiu, începe să slujească. Și prima sa Slujbă a fost de Nașterea Domnului, în anul 1938, p. 20-21. Veșmintele uzate, cu care a slujit, le-a primit de la Biserica Sfântul Silvestru, p. 21.
Începe să zidească Biserica Vergu, p. 23. Primește terenul la 1 ianuarie 1943 și pune piatra de temelie pe 28 iulie 1943, p. 25. Începe să slujească în subsolul Bisericii Vergu, p. 26. Pentru că ajută cu două vagoane de alimente și îmbrăcăminte pe înfometații din Dancu și Cârlig de lângă Iași, Patriarhia îl face Iconom Stavrofor, p. 26-27. Instituie un cor bisericesc de 80 de persoane, care îi avea ca dirijori pe Prof. Victor Giuleanu și pe Comp. Gheorghe Bazavan, p. 27.
Patriarhia nu îl ajută cu niciun leu la construirea Bisericii, dar îi trimite Preot doi, p. 28. Sfântul Constantin Sârbu a rămas văduv în anul 1941, după 7 ani de căsătorie cu Preoteasa Maria, având o fetiță de 5 și alta de doi ani, p. 28. Puterea lui era slujirea sa preoțească, p. 28. Preotul doi nu îl ajută, dar nu i-a făcut nici rău, p. 29. A terminat Biserica Vergu în aprilie 1948, p. 29. La Intrarea Domnului în Ierusalim, în 1948, după 10 ani de slujire în subsoluri și în pivnițe, Biserica a fost sfințită de Patriarh, p. 32.
În 1950 termină tencuiala în praf de piatră, p. 32. Convertește 50 de familii la dreapta credință, printre care și un preot franciscan, pe Gheorghe Frenț, doctor la Roma și scriitor, p. 32. Sfântul Constantin e acuzat că „a furat” de la Biserică, p. 35. I-a scris Patriarhului despre sine în 3 septembrie 1962 de la Viișoara, unde era trimis forțat, p. 43. Dar memoriul său n-a ajuns la Patriarh, ci la Securitate, p. 43. Când Sfântul Gheorghe Calciu a ajuns și el cu domiciliu obligatoriu la Viișoara, în 1963, l-a găsit acolo pe Sfântul Constantin Sârbu, care slujea în Biserica satului. Însă, în 1964, la eliberare, n-a mai fost primit la Vergului, ci la Sapienței, unde a slujit până la adormirea sa, p. 45.
[1] A se vedea: https://arhiepiscopiabucurestilor.ro/stiri/evenimente-bisericesti/biserica-adormirea-maicii-domnului-sapientei-din-bucuresti.