Nu e nicio greșeală!

Într-un interviu recent despre providența dumnezeiască, Părintele George Remete considera că trebuie să fim onești cu familia îndurerată, atunci când trebuie să predicăm la moartea copilului lor. Să mărturisim că nu știm pentru ce Dumnezeu le-a luat copilul și să purtăm împreună cu ei suferința lor. Dar dacă știm pentru ce a murit copilul lor? Dacă știm, din luminarea lui Dumnezeu, adevăruri profunde despre ei, despre cei care acum sunt îndurerați în mod real, dar nu sunt niște „Sfinți”. Că marea problemă a îndureraților e că ei nu își asumă, adesea, niciun păcat. Copilul moare, ei sunt îndurerați, dar Dumnezeu nu greșește niciodată!

Spre exemplu, ai o malformație sau ai un defect din naștere, pentru că părinții tăi n-au fost atenți la tine în pântece și nici după aceea. Boala ta e neatenția sau neștiința lor. Boala se vede, e evidentă în tine, pentru că tu ai retard. Dar dacă păcatele lor nu sunt văzute de către toți, asta nu înseamnă că ele nu există. Malformația e vizibilă, dar și păcatul e vizibil pentru ochi duhovnicești. Și când tu vezi păcatele lor în ei înșiși, dar în același timp ei se dau de „nevinovați”, nu explicații le trebuie pentru moartea copilului lor, ci pocăință. Căci Dumnezeu nu face greșeli niciodată, ci numai noi facem.

Așa că problema morții premature sau a marii suferințe nu e o „eroare” din partea lui Dumnezeu, ci e o școală a maturizării. E o invitație la ieșirea din mințirea de sine. Dumnezeu Se atinge de tine și de casa ta, te umple de suferință, nu pentru că e „sadic”, nu pentru că „Îi place să te vadă suferind”, ci pentru ca să te facă să ieși din minciuna ta la o reală viață cu El. Pentru că viața de sfințenie e reala viață a ta, a omului, și reala viață pe care El o cere de la noi toți.