Din experiența monahală [3]
Gheorghe Smeoreanu și Tiberiu Pîrnău, Călătorind cu întrebarea: Interviuri cu Stareții și Starețele Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, în col. Vita monastica, vol. 1, Ed. Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2016, 185 p.
*
Pavelina Ioniță, Stareța Mănăstirii Mamu, p. 89: Mănăstirea e zidită de Sfântului Constantin Brâncoveanu și pictată de Sfântul Pârvu Mutul, dimpreună cu ucenicul său Marin, p. 89. În 1870 a devenit Biserică de mir, pentru că nu mai erau viețuitoare în ea, p. 89. Până în 2009 aici a fost azil, p. 90.
Au vacă, păsări, porc, p. 93; la 18 ani a simțit că vocația ei este Mănăstirea, p. 94; și-a început viața monahală la Mănăstirea Clocociov, în jud. Olt, p. 94; Mănăstirea nu are bibliotecă, p. 95; nu mai au nici arhiva Mănăstirii, p. 96. „Dacă nu vii la Mănăstire din dragoste pentru Dumnezeu, nu reușești să te încadrezi și atunci nu îți găsești locul”, p. 97.
*
Vartolomeu Androni, Starețul de la Mănăstirea Cozia: întemeiată de Mircea cel Mare, p. 99; primul Stareț a fost Filotei Monahul[1], creatorul Pripealelor[2] în cultul nostru, p. 101; s-a păstrat scaunul de judecată al Starețului, p. 101.
La un moment dat Mănăstirea a fost transformată în pușcărie, p. 102; „În 1916, când începe Primul Război Mondial, a devenit grajd de cai pentru nemți…[care] își legau caii în Biserică și cred că ei au pângărit picturile, asta este credința mea. Ei au dat cu baionetele în gâtul Sfinților”, p. 103.
Trăiește monahal din anul 1973, p. 104. „Cel mai greu este războiul împotriva trupului. Uneori, aproape că devine imposibil”, p. 104-105. „Cea mai mare bucurie a unui Călugăr și a unui Preot este să se ducă la Sfânta Liturghie și să se simtă transfigurat”, p. 105; „mie mi se pare că românii sunt foarte adânc implicați în credință și în evlavie”, p. 105. Așa și este! E o implicare de mare adâncime și nu de fațadă. Tocmai de aceea e greu de văzut și de înțeles credința românilor.
„în secunda când am văzut o femeie în fața Maicii Domnului, care se ruga cu tot sufletul, parcă îi venea să bage Icoana aceea în suflet, mi s-a părut un lucru foarte important”, p. 105-106; Monahul trebuie să rămâne Monah în inima lui, p. 107; Dumnezeiasca Liturghie se face între 6 și 8 dimineața, micul dejun la 9, la 12 masa de prânz, la 16.30 începe Vecernia, la 18 e cina, la 19. 30 începe Utrenia, p. 108.
Averea Mănăstirii, inițial, a fost de 400 de hectare, p. 108, dar li s-au retrocedat doar 110 hectare, p. 109; preferă să fie el însuși în discuțiile cu oamenii, p. 109.
*
Stareța Heruvima Covaci de la Mănăstirea Govora: „Nu mai este întotdeauna bine să fugi de lume, uneori e bine să fii în mijlocul lumii și să o înveți adevărul și legea lui Dumnezeu”, p. 110. Maica Heruvima consideră că viața monahală este viața cea mai frumoasă și cea mai înaltă menire a omului, p. 111.
Și-a început viața monahală la 19 ani, p. 112; a venit de la Timișoara la Mănăstire, p. 112; credincioasă de mică, după exemplul bun al familiei, p. 112; după ce a avut un vis, nici tatăl ei nu s-a mai împotrivit vieții ei monahale, p. 113; când s-a întors din Israel a iubit și mai mult pământul mănos al României, p. 113.
„Pe mine nu m-au impresionat niciodată clădirile din țările occidentale. M-a impresionat natura. Tot ce a creat Dumnezeu. Eu în mijlocul naturii mă simt bine”, p. 114. Pacea lui Dumnezeu coboară în sufletele care doresc pacea și care se nevoiesc duhovnicește, p. 117.
Deșteptarea la 6. 30, la 7 încep Slujbele, de la 9. 30 ascultările, masa între 12-13, seara Slujbele, p. 119; Mănăstirea are Bibliotecă, p. 120; nu au televizor, dar au laptop, p. 120; 5 hectare de pământ, p. 121; cazare pentru 25 de persoane, p. 122.
Am cunoscut-o pe Maica Stareță Heruvima Covaci când am fost anul acesta, pentru prima oară, la Govora, și m-am umplut de pacea și de delicatețea cu care ne-a primit. Plină de bucurie, volubilă, cu opinii nuanțate, cu crezuri puternice, cu dorința de a sfătui și de a ajuta. O femeie luminoasă, care m-a făcut să mă simt acasă în discuția cu ea. Și mi-am dat seama, în timp ce o ascultam, de cât de multe lucruri pierd femeile noastre când nu sunt evlavioase, erudite, comunicabile. Că își renegă statutul de soții, de mame, de sfătuitoare credibile, când tocmai acesta este punctul lor forte: de creatoare de stabilitate în familie și în societate.
*
Părintele Siluan de la Schitul Pahomie[3]: s-a făcut Monah la 33 de ani, p. 124; a fost căsătorit, p. 124, și a înfiat un copil, p. 125; a fost hirotonit în 1998, p. 125, la 35 de ani, p. 127; a făcut Armata la Marină, p. 125; e oltean, p. 130; îi plăcea să pescuiască, p. 131.
[1] A se vedea: https://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2014/05/15/pripealele-marimurile-lui-filothei/.
[2] Idem: https://biblior.net/poezia-romaneasca-de-la-origini-la-1830/pripeale-de-filothei.html.
[3] A se vedea: https://www.formula-as.ro/2021/05/17/parintele-siluan-staretul-schitului-pahomie-din-muntii-capatanei-valcea-eu-nu-m-am-dus-la-manastire-m-am-dus-la-dumnezeu/.