Moștenirea [2]
Preot Constantin Coman, Moștenirea sau cum mi-am însușit rădăcinile duhovnicești, Ed. Bizantină, București, 2024, 607 p.
*
Subliniază „forța de cuprindere extraordinară” a Sfântului Sofian Boghiu, pentru că el primea la Spovedanie „fără niciun fel de discriminare sau de rezerve”, p. 22. Și aceasta, pentru că era „Duhovnicul tuturor”, p. 23. „Predica sa nu era spectaculoasă, era, însă, cuceritoare și cu multă putere”, p. 24.
Teza de Licență a Sfântului Sofian: Chipul Mântuitorului în iconografie, a fost publicată în 2001, p. 24, și pe care „a susținut-o în anul 1948, la vârsta de 36 ani”[1]. El a fost „un Părinte duhovnicesc în adevăratul sens al cuvântului”, p. 24. „Cel mai aspru cuvânt al său era cel împotriva judecății aproapelui”, p. 24-25. Avea darul nearătării vieții sale, p. 25. „Avea darul de a fi prezent cu mare discreție, fără să ocupe locul, fără să consume timpul celorlalți”, p. 25.
O altă virtute a sa era tăcerea, dar „era o tăcere care spunea mult, care transmitea [pe] Duh[ul Sfânt] și stări [duhovnicești]”, p. 25. Sfântul Sofian avea o vorbă „discretă, lină, dulce [și aceasta] era în acord cu discreția, delicatețea și rafinamentul prezenței sale fizice, cu chipul său plin de pace, luminos, bun, inofensiv, într-o permanentă retragere în sine, înlăuntru, pentru a nu ocupa locul dinafară, pentru a nu inoportuna, pentru a nu se propune pe sine”, p. 25.
A rămas mult scris de mână de la Sfântul Sofian, p. 25; scrisul său seamănă cu al Sfântului Petroniu Tănase[2], p. 26. Sfântul Sofian te făcea să te simți bine-venit și bine-primit, p. 26; el te făcea să simți bunătatea și iubirea de oameni a omului duhovnicesc, p. 26; era mult-milostiv, p. 26; „toată viața a trăit în smerenie și ascultare”, p. 27; avea darul rugăciunii neîncetate, p. 27.
Părintele Constantin Coman a început să se spovedească la Sfântul Sofian din anul 1984 și până la adormirea sa, adică aproape 20 de ani, p. 27. Virgil Cândea l-a ajutat pe Sfântul Sofian să publice Chipurile Vechiului și Noului Testament după manuscrisul aflat la Kiev, p. 28.
Întrebat de Părintele Constantin dacă lumea progresează, Sfântul Sofian i-a răspuns: „Progresează cu mintea, dar cu inima stă pe loc! Inima duhovnicească care nu se confundă cu inima aceasta carnală. Inima în care este ascuns Dumnezeu. Aceea este aproape necunoscută de oameni”, p. 29. Pentru că oamenii nu cunosc viața cu Dumnezeu. Dacă ar trăi cu Dumnezeu, și-ar dea seama de profunzimile fără margini ale persoanei umane.
Mă bucur de modul cum autorul l-a creionat din interior pe Sfântul Sofian. Nu putea să facă asta decât cineva care l-a cunoscut în mod intim. De aceea, Viețile Sfinților și Slujbele lor se fac de către ucenicii lor, de către cei care i-au iubit și apreciat și nu la normă, nu de către cineva străin de ei și care doar știe arta scrisului și a cântării liturgice.
L-a prețuit mult pe Sfântul Dumitru Teologul, p. 30.
Sfântul Cuvios Antonie Schimonahul, ucenicul tăcut al Sfântului Sofian, p. 32. Ajunsese să aibă părul până la călcâie, p. 33. Timp de 22 de ani, în viețuirea sa în pustie, a păstrat „canonul desăvârșit al tăcerii”, p. 33. Primise canonul tăcerii de la Sfântul Sofian și vorbea prin semne, prin priviri, prin scris, p. 33. A stat 5 ani cu o piatră în gură, p. 33. Îl vedea în somn pe Sfântul Sofian și despre el a mărturisit: „Nu știți voi cât de mare este înaintea lui Dumnezeu! Dar a fost smerit și foarte ascuns!”, p. 34.
Când Părintele Constantin Coman l-a întrebat pe Sfântul Antonie Schimonahul dacă citește Scriptura, el i-a scris pe foaie: „Dacă stați cu mine, veți scrie zece Scripturi!”, p. 35. Avea conștiința înrudirii sale cu Sfinții, p. 36. Sfântul Antonie a adormit la 50 de ani, p. 36.
Cuvântul duhovnicesc se referă la cele dumnezeiești, p. 38. La cele văzute în mod extatic sau înțelese prin luminare dumnezeiască. Moștenirea sufletească transmisă copiilor noștri, p. 44; „nu putem să iubim dacă nu devenim liberi lăuntric, dacă nu ne eliberăm de presiunea sau stăpânirea patimilor, oricare ar fi ele”, p. 47.
Misiunea profetică a Părinților duhovnicești, p. 50. De ce scrieți harul cu majusculă? Nu e o persoană, ci slava Dumnezeieștii Treimi. Văd asta în p. 52. „Această relație de paternitate și filiație duhovnicească…depășește sau se întrepătrunde cu structura instituțională dintre Preot și penitent”, p. 54. Sfântul Paisie Olaru i-a fost Duhovnic Sfântului Cleopa de la Sihăstria, p. 55.
„Părintele [Constantin] Galeriu avea o iradiere duhovnicească de Părinte duhovnicesc. [Și] la el am auzit mărturia care m-a înfricoșat un pic, și anume: «Simt o legătură mai puternică cu fiii mei duhovnicești», spunea, «decât cu fiii mei trupești»”, p. 60-61. Și e normal să fie așa! Pentru că legătura duhovnicească este mai vie și mai profundă între Părinte și ucenic decât legătura trupească neactualizată.
[1] Cf. https://www.chipulmantuitorului.com/.
[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petroniu_Tănase.