Moștenirea [3]
Preot Constantin Coman, Moștenirea sau cum mi-am însușit rădăcinile duhovnicești, Ed. Bizantină, București, 2024, 607 p.
*
Sfântul Sofronii Saharov a spus că monahismul înseamnă doi: Părintele și fiul duhovnicesc, p. 61, căci în „relația dintre Părintele duhovnicesc și fiul duhovnicesc se recapitulează relația dintre om și Dumnezeu”, p. 62. L-a cunoscut pe Sfântul Sofronii Saharov, p. 63, dar și pe Sfântul Iosif Vatopedinul, p. 68. „Cuvântul marilor Duhovnici are această putere, ca și cu- vântul Dumnezeieștilor Scripturi”, p. 69. Are putere duhovnicească, curățitoare, luminătoare, sfințitoare.
Există „riscul absolutizării instituției sacramentale și al marginalizării sau al ignorării dimensiunii duhovnicești, personale”, p. 69. Sfântul Porfirios a primit har de la Sfântul Dimas, pe când acela a intrat în extaz, p. 73-74.
Află despre viața ÎPS Antonie Plămădeală după 1989, p. 78. Patriarhul Teoctist Arăpașu „s-a adaptat pe deplin noilor condiții” de după Revoluție, ceea ce ÎPS Antonie nu a putut să facă, p. 80-81. Plămădeală l-a ajutat să plece în Grecia, p. 82. Plămădeală „vorbea foarte frumos limba engleză. Știa întotdeauna ce spune. Era foarte clar în expuneri”, p. 83. Părintele Constantin a fost hirotonit Diacon de ÎPS Antonie Plămădeală la Buzău, pe când el era Episcop acolo, p. 83, 86.
Când Patriarhul Teoctist a fost întronizat, în 1986, Părintele Constantin Coman a fost traducătorul PFP Diodoros I al Ierusalimului, p. 84. Părintele Constantin a slujit aproape 3 ani ca Diacon la Atena, p. 87-88. N-a ajuns Profesor la Seminarul din Buzău, ci Asistent-Spiritual la Facultatea de Teologie, la București, pe când avea 3 copii mici, p. 88-89.
„toate normele în care s-au materializat eforturile pentru unitatea creștinilor până acum au fost de inspirație protestantă”, p. 94; Din punct de vedere ortodox, „nu cred că este potrivit și corect să vorbim despre unirea Bisericii, deoarece Biserica este și rămâne una și unită totdeauna, ci este mai corect să vorbim despre unitatea creștinilor”, p. 95. Eu cred că trebuie să vorbim doar despre pocăința și intrarea în Biserică a eterodocșilor. Pentru că noi avem Slujbe speciale pentru fiecare tip de eterodox sau de păgân care vrea să intre în Biserică, să devină membru real al Bisericii.
„unirea creștinilor are caracter ontologic și nu moral”, p. 96; „Biserica este în același timp un eveniment istoric și eshatologic. Aceasta înseamnă că se află într-o continuă înaintare, creștere și întregire”, p. 96.
Iubirea chenotică, p. 99; „între virtuțile românilor nu se numără și aceea de a-și cinstit înaintașii”, p. 107, ceea ce este o exagerare. Poate că unii și-ar fi dorit o cinste care nu li se cuvine…
Patriarhul Iustin Moisescu a fost omul providențial din viața sa, p. 109; pe când era student, Patriarhul său era Justinian Marina, p. 110; Patriarhul Justinian era „foarte deschis…[în modul] de a comunica, volubil, plăcut în orice împrejurare”, p. 110. Pe când Patriarhul Iustin era „retras, discret, cerebral, zgârcit la vorbă, nu cred că iubea prea mult ieșirile în mulțime”, p. 110. Iustin îl ajută să intre la Doctorat, p. 112, se întoarce de la Atena pe 20 decembrie 1983 ca Doctor în Teologie, p. 113, l-a indispus că nu l-a primit bine când i-a prezentat teza, p. 113.
Ajunge Asistent-Spiritual II la București, p. 114; Părintele Nicolae Șerbănescu l-a sfătuit să ceară Parohie la București, p. 114; Patriarhul Iustin i-a dat Parohie pentru că era Doctor, deși nu avea buletin de București, p. 115; devine Preot la Sfinții Voievozi, unde locuiește și acum, p. 116.