Sermon about fasting and about sincerity [2025]
My beloveds[1],
our entire christian life is a continuous lesson of sincerity. Because our faith in God is a sincere one, wholeheartedly, not for an ugly benefit. Therefore, when we pray and when we fast, we pray and fast with all our heart, because through prayer and fasting we nourish ourselves ghostually and are ghostually alive. That’s why we don’t look at what others see, what others say about us, but what God pours into our heart, when we fast and pray and repent for our many and heavy sins[2].
From the outside, the things are interpretable. Many see what they can see about ourselves. But, our life before God has its sincerity, its depths unsuspected from the outside, and to this God speaks. And God speaks to us secretly through all the outpouring of grace in our life, through all our forgiveness, through all the enlightenment with which He enlightens us[3].
God speaks with the sincere faith, with the man who truly believes in Him! He who truly asks receives an immediate response from God. Because he only asks for fundamental things. And for this reason, because he receives His enlightenments, the believer does not seek to prove this to anyone, but he humbly confesses it to those who need God’s help. So that they too may believe in the One who has mercy on those who ask in faith[4].
The abyssal sincerity is the fundamental characteristic of the ghostual man. He not only entrusts you to the will of God, to His enlightenments with you, but also fills you with the peace of God, which dwells in him. The ghostual man confesses to you his divine experience of life, but, at the same time, he fills you with the glory of God with which he is full. Because his sincerity is full of the living experience of God, of His eternal life[5].
And fasting does not mean hunger, but revelation. Fasting means new and new divine understandings. Because, forgetting about ourselves and reading, forgetting about ourselves and fasting, forgetting about ourselves and serving the Lord, we fill ourselves with divine revelations, i.e. with the living word of God. And hearing God speaking to us even today, we understand that all the Scriptures of the Church are alive, i.e. all its theological books. Because they all speak to us profoundly about God’s will with us[6].
At the opposite pole we have the phariseeism. The one who pretends to be a ghostual person knows nothing about God’s enlightenments, about the life with Him, about the experience of His glory. Because reading does not make you ghostual, but the real experience, through repentance and ascesis, fills us with His glory. The sin against the Holy Spirit is precisely the blatant lie that you are a ghostual man, when you are nothing more than a senseless and arrogant blind man. And it is not forgiven you, because you always sin against God, by continually lying that you are His vessel, when you are the mockery of demons[7].
There are multiple examples in history of fasts that did not please God, but also of fasts that pleased Him very much. And He likes it when we fast and forget all our evils, when we renounce all evils. The real repentance is a real fasting. When we fill ourselves with much goodness, with many good deeds, when we do many good deeds, then we truly fast. Because we are renouncing all evil. The good is the true fasting! The fullness we feel within us, the ghostual fullness, i.e. His glory, is our true fasting. Because our fast is the one that is adorned by God with His eternal glory[8].
Therefore, when ghostual people fast, they also receive eternal gifts from God. They receive them immediately, while they fast. Their fast is living and deifying, because it fills them with His glory. And if they are filled with His glory, they are joyful, they are cheerful, they are radiant, because they are fulfilled. They not only weaken physically by fasting, but they also become divinely strengthened, because they are filled with His eternal glory. And their strengthening is full of divine revelations, which always strengthen them in faith[9].
Unbelieving people or those with little faith need to see miracles, to see things outside of themselves. But ghostual people do not need to see miracles, but they want to see people who are full of His glory, because those are the great wonders of the world. Saints are those of whom the world is not worthy. And we want to stand next to the Saints and see them and hear them and share of the glory of God from them, because they assure us that they are sincere people, abysmally sincere in their relationship with God and with people[10].
Those who rely on words, lie through words. They say one thing and do another. When it comes to ghostual people, they do more than words can say. Because their life doesn’t sit in words, but in their deeds of holiness. And they talk little, far too little besides what life experience they have. Therefore, he who loves the truth of men, loves the Saints, who are the truest men of the world[11].
Working a lot with books, I can’t starve much anymore, because I immediately get headaches. They quickly eat up my mental energy. That’s why I fast with fasting food, but not by not eating. And so I learned that fasting is according to the measure of man, according to his power to live and work during the day, but that God bestows His glory on everyone who fasts. Those who do not have the experience of fasting believe that the fast must be for many days and be completely ascetic. But fasting is as long as the body’s strength lasts. And being a humble person means taking into account the strength of your body, mind, and heart. What you do against your health is not ascesis, but suicide[12].
But fasting must essentially help us and not inconvenience us. Fast to rejoice ghostually and not to exhaust yourself! Fasting is strengthening, not disease of the body! Because the fasting must bring down in us the glory of God and many enlightenments for our ghostual benefit. If these descend in us, our fasting is our joy and fulfillment. Amin[13]!
[1] Started at 10.51, in day of tuesday, on 25 february 2025. Sun, one degree, wind of 3 km/h.
[2] Iubiții mei, toată viața noastră creștină e o lecție continuă de sinceritate. Pentru că credința noastră în Dumnezeu e una sinceră, din toată inima, nu pentru folos urât. De aceea, când ne rugăm și când postim, noi ne rugăm și postim din toată inima noastră, pentru că prin rugăciune și prin postire noi ne hrănim duhovnicește și suntem vii duhovnicește. Fapt pentru care nu ne uităm la ce văd alții, la ce spun alții despre noi, ci la ce revarsă Dumnezeu în inima noastră, atunci când postim și ne rugăm și ne pocăim pentru păcatele noastre cele multe și grele.
[3] Din afară, lucrurile sunt interpretabile. Mulți văd ce pot să vadă despre noi înșine. Însă, viața noastră înaintea lui Dumnezeu are sinceritatea ei, are adâncimile ei nebănuite din afară, și acesteia îi vorbește Dumnezeu. Și Dumnezeu ne vorbește tainic prin toată revărsarea de har din viața noastră, prin toată iertarea noastră, prin toată luminarea cu care El ne luminează pe noi.
[4] Dumnezeu vorbește cu credința sinceră, cu omul care crede în El cu adevărat! Cel care cere cu adevărat, primește răspuns imediat de la Dumnezeu. Pentru că el nu cere decât lucruri fundamentale. Și pentru aceasta, pentru că primește luminările Sale, cel credincios nu caută să dovedească cuiva acest lucru, dar el le mărturisește smerit în fața celor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Pentru ca și ei să creadă în Cel care îi miluiește pe cei care cer cu credință.
[5] Sinceritatea abisală este caracteristica fundamentală a omului duhovnicesc. El nu numai că te încredințează asupra voii lui Dumnezeu, asupra luminărilor Lui cu tine, dar te și umple de pacea lui Dumnezeu, care locuiește în el. Omul duhovnicesc îți mărturisește ție experiența lui dumnezeiască de viață, dar, în același timp, te umple de slava lui Dumnezeu de care el e plin. Pentru că sinceritatea lui e plină de experiența vie a lui Dumnezeu, de viața Lui cea veșnică.
[6] Iar postul nu înseamnă foame, ci revelație. Postul înseamnă noi și noi înțelegeri dumnezeiești. Pentru că, uitând de noi și citind, uitând de noi și postind, uitând de noi și slujind Domnului, noi ne umplem de revelații dumnezeiești, adică de vorbirea cea vie a lui Dumnezeu. Și auzindu-L și azi pe Dumnezeu vorbindu-ne, noi înțelegem că toate Scripturile Bisericii sunt vii, adică toate cărțile ei teologice. Pentru că toate ne vorbesc în mod profund despre voia lui Dumnezeu cu noi.
[7] La polul opus avem fariseismul. Cel care se preface că e om duhovnicesc nu știe nimic despre luminările lui Dumnezeu, despre viața cu El, despre experiența slavei Sale. Pentru că cititul nu te face duhovnicesc, ci experiența reală, prin pocăință și asceză, ne umple de slava Lui. Păcatul împotriva Sfântului Duh este tocmai minciuna sfruntată că ești un om duhovnicesc, când tu nu ești decât un orb nesimțit și arogant. Și el nu îți este iertat, pentru că tu păcătuiești întotdeauna față de Dumnezeu, prin aceea că minți continuu că ești vasul Lui, când ești bătaia de joc a demonilor.
[8] Sunt exemple multiple în istorie de postiri care nu I-au plăcut lui Dumnezeu, dar și de postiri care I-au plăcut foarte mult. Și Lui îi place când postim și uităm de toate relele noastre, când ne lepădăm de toate cele rele. Pocăința reală e o postire reală. Când ne umplem de mult bine, de multe fapte bune, când facem multe fapte bune, atunci postim cu adevărat. Pentru că ne lepădăm de tot răul. Binele este adevărata postire! Plinătatea pe care o simțim în noi, plinătatea duhovnicească, adică slava Lui, e adevărata noastră postire. Pentru că postul nostru este cel care e împodobit de Dumnezeu cu slava Lui cea veșnică.
[9] De aceea, când oamenii duhovnicești postesc, ei și primesc daruri veșnice de la Dumnezeu. Le primesc imediat, în timp ce postesc. Postul lor e viu și îndumnezeitor, pentru că îi umple de slava Lui. Și dacă sunt plini de slava Lui, ei sunt bucuroși, sunt veseli, sunt radianți, pentru că sunt împliniți. Ei nu doar slăbesc trupește postind, ci se și întăresc dumnezeiește, pentru că se umplu de slava Lui cea veșnică. Și întărirea lor e plină de revelații dumnezeiești, care îi întăresc mereu în credință.
[10] Oamenii necredincioși sau cei puțin credincioși au nevoie să vadă minuni, să vadă lucruri în afara lor. Dar oamenii duhovnicești n-au nevoie să vadă minuni, ci ei vor să vadă oameni care sunt plini de slava Lui, pentru că aceia sunt marile minuni ale lumii. Sfinții sunt cei de care lumea nu e vrednică. Și noi vrem să stăm pe lângă Sfinți și să îi vedem și să îi auzim și să ne împărtășim de slava lui Dumnezeu din ei, pentru că ei ne asigură de faptul că sunt oameni sinceri, abisali de sinceri în relația lor cu Dumnezeu și cu oamenii.
[11] Cei care se bazează pe cuvinte, mint prin cuvinte. Una spun și alta fac. Când vine vorba de oamenii duhovnicești, ei fac mai multe decât pot spune cuvintele. Pentru că viața lor nu stă în cuvinte, ci în faptele lor de sfințenie. Și ei vorbesc puțin, mult prea puțin pe lângă ce experiență de viață au. De aceea, cine iubește adevărul oamenilor, îi iubește pe Sfinți, care sunt cei mai adevărați oameni ai lumii.
[12] Muncind mult cu cărțile, nu mai pot să flămânzesc mult, pentru că imediat am dureri de cap. Îmi mănânc repede energia mentală. De aceea postesc cu mâncare de post, dar nu nemâncând. Și astfel am învățat că postul e pe măsura omului, pe măsura puterii lui de a trăi și de a lucra peste zi, dar că Dumnezeu dăruie slava Lui la tot cel care postește. Cei care nu au experiența postului, cred că postul trebuie să fie de multe zile și să fie unul cu totul ascetic. Dar postul e cât durează puterea trupului. Și a fi un om smerit înseamnă a ține cont de puterea trupului, a minții și a inimii tale. Ceea ce faci împotriva sănătății tale nu e asceză, ci sinucidere.
[13] Însă postul trebuie să ne ajute în mod esențial și nu să ne incomodeze. Postiți ca să vă bucurați duhovnicește și nu pentru a vă epuiza! Postul este întărire, nu îmbolnăvire a trupului! Pentru că postul trebuie să coboare în noi slava lui Dumnezeu și multe luminări spre folosul nostru duhovnicesc. Dacă acestea coboară în noi, postul nostru este bucuria și împlinirea noastră. Amin!