Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [150] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
II. 1. „Și i-a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicându-i: «Din tot pomul cel din Paradis [cu] mâncare vei mânca, dar din pomul cel [pentru] a cunoaște binele și răul nu veți mânca din el. Iar [în] care zi aveți să mâncați din el [cu] moarte veți muri»”[1].
De vreme ce semnificația nu este una obișnuită sau ușor de înțeles, nu a fost cu ușurință stăpânită de către tâlcuitorii care s-au așezat ei înșiși la această lucrare. Dezacordul cu privire la semnificația acestor cuvinte a fost total. Unii și-au imaginat că acest pom era de mâncare. Și ei zic că urmașul lui, smochinul, a fost uscat de către Hristos[2]. Alții au spus că a fost noetic, dar că rodul era cel al cunoașterii. Iar alții au zis că pomul era contemplarea lipsită de formă. Și iarăși alții au zis că era fără ființă: [adică] povestirea a fost simbolică. Orighenis, răspânditorul de lucruri rușinoase și de neamintit, credea că pomul era femeia. Dar vom vorbi mai târziu despre pom.
2. Trebuie să luăm în considerare orice problemă care se ivește în fața noastră, pe care o avem spre contemplare. Prima este aceasta: de ce Dumnezeu nu dă o astfel de poruncă lui Adam și femeii, ci numai lui Adam, care apoi o împărtășește femeii lui[3]? A doua: de ce Dumnezeu nu îi interzice să mănânce din pomul vieții, de vreme ce este mai de preț, ci îl oprește de la cel mai puțin prețios? Cealaltă mâncare este de departe cu mult mai bună decât cunoașterea binelui și răului. Îi aduce omului nemurirea și îl face pe el veșnic, nestricăcios, de nevătămat și întocmai cu Îngerii. Chiar Dumnezeu arată deosebirea de nespus între acest pom și pomul cunoașterii: puțin mai târziu, El îl oprește pe Adam de la a se împărtăși de acesta, așezând o pază de heruvimi[4]. A treia: de vreme ce nu era nicio poruncă a lui Dumnezeu către Adam cu privire la pomul vieții, de ce șarpele nu l-a sfătuit pe el, în schimb, să ia din acesta[5]? A patra: de ce șarpele nu l-a ispitit pe bărbat, ci pe femeie[6]? Cu adevărat, unde a găsit-o pe ea singură? A cincea: cum a știut șarpele? El nu cunoștea porunca ce le fusese dată lor. A șasea: într-adevăr, de ce Dumnezeu i-a poruncit numai bărbatului să mănânce împărtășindu-se din toți pomii, dar apoi amândurora le grăiește despre oprirea de la pomul cunoașterii și despre moarte[7]? A șaptea: Dacă omul a fost făcut în întregime nestricăcios, cum a mâncat rodul pomului, o mâncare ce presupune stricăciunea [nedesăvârșirea][8]? A opta: de ce Dumnezeu nu a dat oamenilor și animalelor, în comun, mâncarea din pomii cei frumoși, dacă mai devreme El le-a adus la Adam în interiorul Grădinii? A noua: de ce omul nu a murit în aceeași zi în care a mâncat din acela[9]? Aceasta a fost hotărârea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui. Și a zecea: de ce, acum, l-a numit pe el Adam[10]?
3. Aceste lucruri să fie cercetate de cei care doresc, după cum doresc și după cum pot. Să fie deslușite și explicate în cuvinte frumoase, grăite cu dulce cuvântare și în versuri. Însă eu văd și aud pe Dumnezeu dăruindu-i, în mod mistic și personal, doar lui Adam porunca și învățăturile. Nimeni altcineva nu e de față și nu mijlocește. Iar apoi, Adam le împărtășește soției sale[11]. Și îndată mă gândesc la porunca celuilalt Adam, când El grăiește soției Sale nestricăcioase, Biserica. El zice: „Cuvintele pe care Eu vi le spun vouă, nu le spun de la Mine”[12]. Și „această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu”[13], „ce să spun și ce să vorbesc”[14]. În conformitate cu aceasta, Hristos este numit Îngerul Marelui Sfat[15], pentru că a plănuit vechiul și adevăratul sfat mai înainte cu Tatăl: să vină și să vestească turmei Sale, ca unei femei, taina că Dumnezeu mai înainte de veacuri a pregătit cele pentru slava noastră[16]; iar ea va primi sămânța Cuvântului de la El și va naște. De aceea, El nu-i poruncește ei să nu se împărtășească din pomul vieții, pentru că El este acesta. Și de aceea șarpele nu sfătuiește nicidecum Biserica să se împărtășească de El. Căci șarpele L-a auzit pe El zicând: „cel care mănâncă această pâine, va trăi întru veac”[17].
[1] Fac. 2, 16-17.
[2] Cf. Mt. 21, 18-19; Mc. 11: 12-14, 20.
[3] Cf. Fac. 3, 2-3.
[4] Cf. Fac. 3, 24.
[5] Cf. Fac. 3, 1-5.
[6] Cf. Fac. 3, 1.
[7] Cf. Fac. 2, 16-17; 3, 2-3.
[8] Cf. Fac. 1, 29-30; 2: 9, 16-17, 19-20.
[9] Cf. Fac. 2, 17.
[10] Cf. Fac. 2, 16.
[11] Cf. Fac. 2, 16-17; 3, 3.
[12] In. 14, 10.
[13] In. 10, 18.
[14] In. 12, 49.
[15] Cf. Is. 9, 5.
[16] Cf. I Cor. 2, 7.
[17] In. 6, 58.