Sermon on the second Sunday of Great Lent [2025]
My beloveds[1],
the scorching heat of fasting extinguishes the manifestations of many kinds of passions, because the fasting is practical theology. All our purging of passions is practical theology, and its fulfillment is the sight of God. For the sight of God into His glory is the direct result of our purification from passions, and we see it as the light that cleanses, enlightens, and sanctifies us forever. And we are filled with His glory, because the fasting makes us the house of God[2].
The practical theology gives birth to theological affirmations. Because our ghostual experience is what gives us the understanding of the divine changes from our person. For His glory is what constantly transfigures us as we cleanse ourselves of our passions. And what we understand from our spiritual experience is what we understand after we reach the state we are talking about. Because we understand what we already experience, what we have ontologically surpassed[3].
Saint Gregory Palamas, our Father, commemorated today, wrote about his ghostual experience. Because you can only write what you are. And his ecstatic theology is the quintessence of his mystical experience. But his experience was aware of the entire experience of the Church. Where he practically reached, other Saints of the Church also reached. Therefore, when we speak of the mystical experience of the Saints of the Church, we are speaking of an experience common to all those who sanctify themselves in the Church of God, because they sanctify themselves through the glory of God[4].
What is the glory of God? It is His eternal life, which God gives to us endlessly in His Church. Therefore, the holiness is the normality of the Church, because we are all called to holiness. And we are all called to be filled with His eternal glory, the one who deifies us. With other words, it is not our words or deeds that sanctify us, but the glory of God that descends into us that sanctifies us. Our ascesis only prepare the ground for our being filled with His glory, i.e. it humbles us completely before Him[5].
The continuous, hesychast prayer has no meaning for those who think that the holiness is a purely human work. Many christians, out of ignorance, believe that the salvation and the holiness are what they do. It is their good deeds. But, the hesychast prayer tells us the opposite: that our salvation and holiness are the descent of Gods glory into ourselves. That is why, until he had his first divine vision, Saint Grigorios Palamas constantly asked God to illuminate his inner darkness, to fill it with His glory. Because, until He fills us with His glory, we have no holiness, but only our deeds[6].
But what kind of good deeds do we have, if God does not descend into them His glory, so that it may fully ignite us? What kind of religious life do we have, if God is not present in us through His glory? And through all of his theology, Saint Grigorios tells us that it is our holiness that descends in us from God, in order to make us coals ignited by His love. For the divine love is ignited in us by God Himself, by the One who fills us with His holiness[7].
The hesychast separates himself from the whole world to be alone with God. Because you can only love the One who loves you from eternity. And from Him ask for all mercy and all forgiveness and all understanding, because He is everything for the one who prays. He only wants Him. He only prays to Him. And the holiness is completely requested from God through prayer, because the prayer is the perfect desire of the faithful man[8].
Our fast cannot be without prayer, without holy reading, without service, without writing what comes from God, because the fasting is preparation for good deeds. If the fasting is the room where we sleep, good deeds are all those in our room. If the fasting is the time and the space of this world, all we have represents our ghostual life. And we must always fill ourselves with good deeds, good feelings, good intentions, in order to fast fundamentally, with benefit, with fulfillment[9].
When you are small, you simply live. Youth is an excess, maturity is a continuous drive towards creation, but towards old age you understand that life means having memories, deep experiences, because they are our fulfillment. When you are on your sick bed, when you cannot move, your memories are your comfort. But even there, in your helplessness, you can rejoice! You can rejoice with God, because His glory is your holiness, it is your eternal fulfillment[10].
And life passes like a sound! It passes dizzyingly quickly. But your joy is your inner fulfillment. It’s what you feel you’ve done in your life. And with this holy fulfillment within you, you trickle, like fine honey, in the Emperordom of God. Amin[11]!
[1] Started at 13.34, in day of wednesday, on 5 March 2025. Sun, 16 degrees, wind of 8 km/h.
[2] Iubiții mei, arșița postului stinge manifestările patimilor celor de multe feluri, pentru că postul e teologie practică. Toată curățirea noastră de patimi e o teologie practică, iar împlinirea ei este vederea lui Dumnezeu. Căci vederea lui Dumnezeu întru slava Lui e urmarea directă a curățirii noastre de patimi și noi o vedem ca lumina care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi pururea. Și noi ne umplem de slava Lui, pentru că postul face din noi casa lui Dumnezeu.
[3] Teologia practică naște afirmațiile teologice. Pentru că experiența noastră duhovnicească e cea care ne dă să înțelegem schimbările dumnezeiești din persoana noastră. Căci slava Lui e cea care ne transfigurează neîncetat pe măsură ce ne curățim de patimile noastre. Iar ceea ce noi înțelegem din experiența noastră duhovnicească e ceea ce înțelegem după ce ajungem la starea despre care vorbim. Pentru că înțelegem ceea ce trăim deja, ceea ce am depășit în mod ontologic.
[4] Sfântul Grigorios Palamas, Părintele nostru, astăzi pomenit, și-a scris experiența sa duhovnicească. Pentru că nu poți să scrii decât ceea ce ești. Iar teologia lui extatică este chintesența experienței sale mistice. Dar experiența sa era conștientă de întreaga experiență a Bisericii. Unde el a ajuns în mod practic, au ajuns și alți Sfinți ai Bisericii. De aceea, când vorbim despre experiența mistică a Sfinților Bisericii, vorbim despre o experiență comună tuturor celor care se sfințesc în Biserica lui Dumnezeu, pentru că se sfințesc prin slava lui Dumnezeu.
[5] Ce este slava lui Dumnezeu? Este viața Lui cea veșnică, pe care Dumnezeu ne-o dăruie nouă în mod nesfârșit în Biserica Sa. De aceea, sfințenia este normalitatea Bisericii, pentru că toți suntem chemați la sfințenie. Și suntem chemați să ne umplem cu toții de slava Lui cea veșnică, cea care ne îndumnezeiește pe noi. Cu alte cuvinte, nu cuvintele sau faptele noastre ne sfințesc pe noi, ci slava lui Dumnezeu care coboară în noi ne sfințește. Asceza noastră numai pregătește terenul pentru umplerea noastră de slava Lui, adică ne smerește cu totul în fața Lui.
[6] Rugăciunea continuă, isihastă, n-are niciun sens pentru cine crede că sfințenia este o lucrare pur umană. Mulți creștini cred, din neștiință, că mântuirea și sfințenia sunt ceea ce fac ei. Sunt faptele lor bune. Însă, rugăciunea isihastă ne spune contrariul: că mântuirea și sfințenia noastră sunt coborârea slavei lui Dumnezeu în noi înșine. Tocmai de aceea, până a avut prima vedere dumnezeiască, Sfântul Grigorios Palamas a cerut neîncetat ca Dumnezeu să îi lumineze întunericul interior, să îl umple de slava Lui. Pentru că, până nu ne umple El de slava Lui, noi nu avem sfințenie, ci doar faptele noastre.
[7] Dar ce fel de fapte bune avem noi, dacă Dumnezeu nu coboară în ele slava Lui, pentru ca să ne aprindă în mod deplin? Ce fel de viață religioasă avem noi, dacă Dumnezeu nu e prezent în noi prin slava Lui? Și prin toată teologia lui, Sfântul Grigorios ne spune că sfințenia noastră e cea care coboară în noi de la Dumnezeu, pentru ca să ne facă pe noi niște cărbuni aprinși de dragostea Lui. Căci iubirea dumnezeiască e aprinsă în noi de Însuși Dumnezeu, de Cel care ne umple pe noi de sfințenia Lui.
[8] Isihastul se desparte de toată lumea pentru a fi numai cu Dumnezeu. Pentru că nu poți să-L iubești decât pe Cel care te iubește din veșnicie. Și de la El cere toată mila și toată iertarea și toată înțelegerea, pentru că El este totul pentru cel care se roagă. Îl vrea doar pe El. Doar Lui I se roagă. Iar sfințenia este cerută cu totul de la Dumnezeu prin rugăciune, pentru că rugăciunea e dorirea desăvârșită a omului credincios.
[9] Postul nostru nu poate fi fără rugăciune, fără citire sfântă, fără slujire, fără a scrie cele de la Dumnezeu, pentru că postul e pregătire pentru fapte bune. Dacă postul e camera unde dormim, faptele bune sunt toate cele din camera noastră. Dacă postul e timpul și spațiul acestei lumi, tot ceea ce avem reprezintă viața noastră duhovnicească. Și noi trebuie să ne umplem mereu de fapte bune, de sentimente bune, de intenții bune, pentru a posti în mod fundamental, cu folos, cu împlinire.
[10] Când ești mic, trăiești pur și simplu. Tinerețea e un exces, maturitatea e un avânt continuu spre creație, dar spre bătrânețe înțelegi că viața înseamnă a avea amintiri, experiențe profunde, pentru că ele sunt împlinirea noastră. Când ești pe patul de boală, când nu te poți mișca, amintirile tale sunt alinarea ta. Dar și acolo, în neputința ta, tu te poți bucura! Te poți bucura împreună cu Dumnezeu, pentru că slava Lui e sfințenia ta, e împlinirea ta veșnică.
[11] Și viața trece ca un sunet! Trece amețitor de repede. Dar bucuria ta e împlinirea ta interioară. E ce simți că ai făcut în viața ta. Și cu această împlinire sfântă în tine te prelingi, ca o miere fină, în Împărăția lui Dumnezeu. Amin!